Decizia nr. 145/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.655/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.870/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.870/85/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că dansatorii care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 40 de ani - femeile, respectiv 45 de ani - bărbații sau reducerea vârstei standard de pensionare în cazul acestora nu poate depăși 15 ani, potrivit art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2024 cu nr. 2.655/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 5 mai 2025. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), aplicabilă litigiului, abrogată și înlocuită prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii: " Art. 30. - (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (...) f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4. (...)" Anexa nr. 4 - Lista cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale " 1. Balerin/Solist balet 2. Dansator (...)" " Art. 55. - (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează: (...) b) conform tabelului nr. 2, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și în situația celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1); (...)" " Art. 56. - (1) Fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin: (...) b) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani; (...) (2) Vârsta standard de pensionare redusă potrivit prevederilor alin. (1) nu poate fi mai mică decât: (...) b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepția balerinilor/soliștilor balet, dansatorilor și acrobaților, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați; (...)."

În forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 373/2022 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 373/2022), art. 56 alin. (2) lit. b) prevedea următoarele: "50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepția balerinilor și acrobaților, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați;". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin contestația înregistrată la data de 7 august 2023 pe rolul Tribunalului Sibiu contestatarul a solicitat anularea deciziei emise de intimata casa teritorială de pensii prin care i s-a respins cererea de pensionare, precum și obligarea intimatei să emită o altă decizie prin care să dispună pensionarea contestatarului, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale de pensionare.

Prin Sentința civilă nr. 970/2023, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea, reținând, în esență, în ceea ce privește reducerea vârstei de pensionare, că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din această lege, reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani.

Cum reclamantul a desfășurat activități dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, fiind dansator profesionist, pe o perioadă mai mare de 20 de ani, beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare, conform dispoziției legale sus-menționate.

Prima instanță a constatat că în mod eronat susține reclamantul că ar beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, prin scăderea din vârsta legală de pensionare a vârstei minime la care se poate ajunge prin reducerea vârstei de pensionare pentru balerini/soliști balet, fără a face referire la dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Astfel, dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 reglementează vârsta minimă la care se poate ajunge în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) lit. b) al aceluiași articol, ceea ce nu înseamnă însă că este obligatoriu ca prin aplicarea reducerii de 15 ani vârsta de pensionare să ajungă să fie 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatarul, susținând că din corelarea alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) ale art. 56 din Legea nr. 263/2010 rezultă că, pe cale de excepție, dansatorii se pot pensiona la 40 de ani - femeile și 45 de ani - bărbații, dacă au cotizat cel puțin 20 de ani, sens în care pentru deschiderea drepturilor de pensie se impune cumulativ respectarea acestor două condiții: de cotizare (20 de ani) și de vârstă (45 de ani pentru bărbați și 40 de ani pentru femei), așa cum rezultă și din expunerea de motive a Legii nr. 373/2022.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că apelantul nu poate beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu 20 de ani, raportat la dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010, și, efectuând un calcul matematic, prin aplicarea reducerii de 15 ani la vârsta standard de pensionare de 65 ani rezultă că vârsta standard de pensionare redusă a contestatarului este de 50 de ani, iar nu 45 de ani, așa cum susține acesta. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării ce rezultă din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a reținut că procesul de față are ca obiect anularea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii și obligarea intimatei să emită o altă decizie prin care să dispună pensionarea contestatarului.

Așadar, pretențiile deduse judecății se circumscriu stabilirii drepturilor de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență menționată, întrucât reclamantul, angajat la Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", este salarizat din fonduri publice, ordonator de credite fiind Consiliul Județean Sibiu.

Cauza se află în apel, fiind înregistrată pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă.

Este îndeplinită și condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că, prin contestația formulată, se solicită anularea unei decizii de pensie și obligarea casei teritoriale de pensii la admiterea cererii de pensionare, raportat la modul de interpretare a textelor legale ce fac obiectul chestiunii de drept.

Astfel, raportat la vârsta contestatarului de 45 de ani, la faptul că a lucrat în domeniul artistic și în această calitate/funcție 26 de ani, 5 luni și 13 zile, de stabilirea vârstei de pensionare ca fiind 45 de ani (astfel cum pretinde contestatarul) sau 50 de ani (cum susține intimata) depinde soluția ce se va pronunța în cauză cu privire la admiterea cererii de pensionare.

Raportat la dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, anexa nr. 4 la această lege, art. 56 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010, se impune a se stabili dacă, pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din lege, reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani sau de 20 de ani.

De asemenea, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-contestatar a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept, opinând în sensul punctului de vedere exprimat prin apelul declarat în cauză.

Intimata nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că dispozițiile art. 56 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretate în mod coroborat, în sensul că primul alineat reglementează reducerea vârstei de pensionare, iar al doilea alineat din același articol reglementează vârsta minimă la care se poate ajunge în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție adresată instanțelor naționale, 4 curți de apel au identificat practică judiciară, din hotărârile judecătorești transmise rezultând o opinie cvasiunanimă în sensul că dansatorii care au realizat stagiul de cotizare în condițiile menționate în sesizare, respectiv de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, nu pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 40 de ani - femeile, respectiv 45 de ani - bărbații, iar reducerea vârstei standard de pensionare în cazul acestora nu poate depăși 15 ani, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Argumentele reținute în sensul acestei opinii au fost că legiuitorul nu a reglementat în cuprinsul art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 o excepție de la prevederile art. 56 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, ci a reglementat în mod expres doar limita minimă a vârstei standard de pensionare reduse cu 15 ani în condițiile art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, pentru a acoperi și situația în care, din diferite motive, vârsta standard de pensionare ar fi fost redusă și în temeiul altor norme legale sau ar fi fost ab initio mai mică de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei (a se vedea art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind creșterea eșalonată a vârstei standard de pensionare, cu referire la anexa nr. 5 la lege). Prin urmare, cele două dispoziții legale privesc aspecte distincte, care trebuie corelate.

În același sens au exprimat puncte de vedere teoretice judecătorii de la 3 tribunale.

În opinia minoritară, regăsită în cuprinsul unei hotărâri judecătorești comunicate, s-a apreciat, din contră, că dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 instituie o excepție de la regula prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, în ceea ce privește reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani, această reducere putând fi mai mare dacă cerințele privind vârsta dansatorului și perioada desfășurată în această profesie sunt îndeplinite.

La nivel teoretic, această opinie a fost exprimată de judecătorii de la un singur tribunal, care au considerat că, dacă s-ar da o altă interpretare, reducerea vârstei standard de pensionare cu maximum 15 ani ar face ca modificările introduse prin Legea nr. 373/2022 să nu producă efecte în concret.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii pronunțate de instanța supremă în procedurile de unificare a practicii judiciare și nici decizii ale Curții Constituționale care să prezinte relevanță în dezlegarea prezentei chestiuni de drept. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea a fost formulată în cadrul procedurii reglementate de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care prevede în art. 1 alin. (1) și (2) următoarele: "(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)."

În procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență menționată, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că întrebarea ce face obiectul sesizării privește condițiile de recunoaștere a dreptului la pensie din sistemul public, astfel încât, față de prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este necesar ca persoana al cărei drept la pensie este în discuție în cauză să îndeplinească cerința cuprinsă în alin. (1) al art. 1, respectiv de a fi personal plătit din fonduri publice.

Instanța de trimitere a argumentat în sensul îndeplinirii acestei cerințe, arătând că reclamantul este angajat al Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", instituție subordonată Consiliului Județean Sibiu, salarizarea acestuia fiind realizată din fonduri publice.

În același sens se constată că, potrivit informațiilor publice disponibile pe pagina de internet a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul - Junii" Sibiu, în a cărui structură organizatorică funcționează Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului" (www.traditiisibiene.ro), acest centru este o instituție publică de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu.

Totodată, aceleași informații publice arată că soliștii balet, dansatorii și balerinii din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul - Junii" Sibiu sunt încadrați ca personal contractual, având salariile determinate conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și în privința lor sunt aplicate regulile cuprinse în anexa nr. III la legea-cadru - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură".

Este deci îndeplinită condiția ca litigiul de pe rolul instanței de trimitere să facă parte dintre cele indicate la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Litigiul în care s-a dispus sesizarea instanței supreme se află pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, ca instanță competentă să judece în apel.

Totodată, asupra chestiunii care formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Astfel, în Decizia nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, cu privire la cerința chestiunii de drept, s-a arătat că, "în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. În același timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile" (paragrafele 51 și 52).

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun drept condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei chestiuni de drept, iar noțiunea de "chestiune de drept" are, în acest context, înțelesul dat de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele în care s-au formulat sesizări potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a subliniat în mod consistent și lipsit de echivoc necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept, invalidând opinia în sensul că, odată îndeplinite cerințele de admisibilitate de la paragraful 39 de mai sus, literele a), b) și d), sesizarea devine obligatorie (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 54 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 29 noiembrie 2024; Decizia nr. 86 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2025; Decizia nr. 77 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2025).

Aceleași decizii subliniază cu claritate necesitatea ca instanța de trimitere, cu ocazia îndeplinirii obligației de motivare a încheierii de sesizare, să procedeze la argumentarea caracterului dificil al chestiunii de drept prin prezentarea motivelor pentru care norma legală a cărei interpretare se cere este neclară sau susceptibilă de interpretări diferite, ceea ce ar face necesară declanșarea mecanismului de unificare de față.

Această necesitate a fost subliniată în multiple decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dintre care menționăm exempli gratia Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 19 februarie 2025: " 71. Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate (cea a existenței unei chestiuni de drept de care să depindă soluționarea cauzei, n.red.) rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de «faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept». 72. Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară. 73. Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 4 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021). 74. Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul mecanismului formal de unificare a jurisprudenței, respectiv Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 6 martie 2023; Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023; Decizia nr. 14 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2023; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023)."

În acest context se observă că, deși apreciază necesară sesizarea instanței supreme în scopul dezlegării unei chestiuni de drept, instanța de trimitere nu expune argumente referitoare la existența în speță a unei atari chestiuni, din încheierea de sesizare lipsind vreo referire la dificultatea interpretării dispozițiilor art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, expunând punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii ce face obiectul sesizării, instanța de trimitere prezintă argumente succinte, dar clare, cu privire la demersul reclamantului, arătând că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reglementează o reducere a vârstei standard de pensionare de 15 ani în cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din lege (ipoteza reclamantului) și că alineatul al doilea al textului arată vârsta minimă la care se poate ajunge aplicând reducerea reglementată de primul alineat.

Rezultă că instanța de trimitere nu a identificat în speță o normă aplicabilă neclară, lacunară sau susceptibilă de interpretări diferite, astfel că nu sunt întrunite circumstanțele necesare pentru a considera că întrebarea formulată se referă la o veritabilă chestiune de drept.

În cadrul aceleiași analize se observă că hotărârile judecătorești transmise de instanțe relevă existența unor hotărâri definitive pronunțate, soluțiile comunicate (cu excepția uneia dintre ele) fiind în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor prin care salariații care au realizat un stagiu de cotizare de 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 - balerini sau dansatori - solicitau recunoașterea dreptului de pensie din sistemul public la împlinirea vârstei de 45 de ani pentru bărbați sau 40 de ani pentru femei.

S-a arătat în mod argumentat și cvasiunanim în aceste hotărâri că alin. (2) al art. 56 din Legea nr. 263/2010 nu reglementează o excepție de la alin. (1) al textului - care constituie el însuși o excepție de la regula vârstei standard de pensionare de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, pe care o reduce cu 15 ani în ipoteza de care se poate prevala reclamantul -, ci instituie, distinct, o limită minimă sub care reducerea vârstei de pensionare nu poate opera în acest caz.

Circumstanțele expuse în cele ce precedă relevă că instanța de trimitere dispune de elementele necesare pentru a determina înțelesul juridic al normei la care se referă încheierea de sesizare și că, în absența oricărei dificultăți de interpretare ori a unor norme aflate în conflict, nu se poate identifica o chestiune de drept care să necesite declanșarea mecanismului de unificare de față, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării.