ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 75/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.568/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar au fost depuse rapoartele întocmite de judecătorii- raportori, fiind comunicate părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 septembrie 2020, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menționat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii?

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (O.U.G. nr. 3/2019)

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011)

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii)

Codul civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 12 septembrie 2019, cu nr. 1.879/89/2019, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.883/C/2018 (O.M.J. nr. 2.883/C/2018), achitate cu întârziere și a celor neachitate, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății, pentru sumele datorate cu trei ani înainte de formularea cererii.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, angajați în cadrul Ministerului Justiției - Direcția Națională de Probațiune.

Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), salarizarea reclamanților s-a realizat prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare în funcție de gradul consilierului, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de lege.

În privința personalului din probațiune, această valoare de referință sectorială la care s-a raportat angajatorul, începând cu 9 aprilie 2015, nu a fost cea aplicată pentru întreaga familie ocupațională din justiție.

Ulterior, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, s-a stabilit pentru personalul de probațiune o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, și apoi una de 463,5 lei, începând cu 1 decembrie 2015, plus o majorare de 25%, începând din luna august 2016.

Deși pârâții sunt obligați, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, să plătească dobânda legală remuneratorie de la data emiterii O.M.J. nr. 2.883/C/2018, respectiva ordonanță nu face nicio referire la dobânda legală penalizatoare la care reclamanții ar avea dreptul în temeiul O.G. nr. 13/2011.

După evocarea diferențelor dintre cele două tipuri de dobândă, reclamanții au conchis că pârâții datorează dobândă legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 3/2019, art. 1-3 și art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 166 și 170 din Codul muncii, art. 1.489, art. 1.531 alin. (1)-(2) și art. 1.535 din Codul civil.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuții în legătură cu plata drepturilor salariale ale personalului Direcției Naționale de Probațiune.

Pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că situația creșterii etapizate a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajați din alte instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată cazului fortuit prevăzut de art. 1.351 din Codul civil. Aceeași parte a susținut că nu avea posibilitatea și nici obligația legală de a cunoaște modul de soluționare a proceselor judecate în materia salarizării pentru categoriile profesionale din cadrul altor instituții publice.

Prin Sentința civilă nr. 1.305/2019 din 12 decembrie 2019, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pe care a obligat-o la plata către reclamanți a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate cu întârziere, calculată de la data exigibilității diferențelor salariale lunare cuvenite acestora, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, fiind angajați ai Direcției Naționale de Probațiune. Din interpretarea coroborată a art. 1.531 și 1.535 din Codul civil rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanța nu este plătită la scadență și de existența sau nu a unei culpe a debitorului, chiar dacă dobânda nu este prevăzută în vreun contract, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.

În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu.

Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancționator pentru executarea obligației cu întârziere.

Prin raportare la aceste considerații, s-a reținut că pârâta este un reprezentant al statului și, în calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanțelor.

În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină de la pârâtă daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea căii de atac, a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile de acordare a dobânzii legale penalizatoare și a normelor care reglementează cazul fortuit.

În acest sens, apelanta a arătat că s-a aflat într-o situație circumscrisă unui caz fortuit cu privire la plata diferențelor salariale rezultate în urma creșterii valorii de referință sectorială prin asimilare cu alte categorii profesionale.

În aceste condiții, a subliniat că nu i se poate imputa neplata la scadență ori plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate, deoarece, la presupusa dată scadentă, drepturile respective nu existau, ele fiind acordate abia la data de 19 iulie 2018, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018.

Astfel, majorarea succesivă a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajații altor instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată unui caz fortuit.

Prin urmare, apelanta a învederat că prima instanță a aplicat în mod mecanic prevederile referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare în caz de neplată la scadență a unei obligații bănești, deoarece nu a ținut seama de modul în care s-a născut obligația respectivă.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, au susținut că drepturile salariale le-au fost recunoscute, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, începând cu luna aprilie 2015, fiind acordate prin lege, și nu prin bunăvoința angajatorului. Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit integral prin actualizarea creanțelor cu rata inflației și prin plata dobânzii remuneratorii.

De asemenea, pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile angajaților din justiție și adoptarea de către guvern a unei ordonanțe de eșalonare a drepturilor salariale restante nu reprezintă cazuri fortuite care ar înlătura prezumția de culpă a angajatorului în executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, întrucât acestor împrejurări le lipsesc caracteristicile esențiale ale cazului fortuit.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat în autoritate de lucru judecat, deoarece nu a fost criticată prin cererea de apel.

Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, a arătat că de lămurirea chestiunii referitoare la interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 depinde soluționarea apelului declarat în cauză.

Astfel, este necesar a se stabili dacă se poate acorda dobânda penalizatoare sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii, calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale restante.

Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.

Cu privire la condiția noutății, instanța de trimitere a menționat că, deși prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost analizată chestiunea acordării de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, totuși soluția normativă instituită de O.U.G. nr. 3/2019 este nouă și diferită față de prevederile dezlegate prin respectivele decizii.

În consecință, este necesară unificarea, pe cale interpretativă, a aplicării unor dispoziții normative noi.

Totodată, s-a arătat că practica judiciară nu s-a cristalizat în privința aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare în februarie 2019 și a produs efecte începând cu decembrie 2019.

Sesizarea vizează modalitatea de stabilire a daunelor- interese aferente sumelor datorate de ordonatorii de credite, cu impact direct asupra fondului bugetar, fiind astfel necesară intervenția instanței supreme pentru evitarea unor abordări jurisdicționale diferite.

Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apelanta a apreciat că nu se poate acorda dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și nici pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine.

În argumentarea acestei opinii, a arătat că O.M.J. nr. 2.883/C/2018 produce efecte pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, în sensul că plata drepturilor salariale aferente perioadei respective se va efectua după asigurarea fondurilor necesare la bugetul Direcției Naționale de Probațiune.

În raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, din punct de vedere cronologic, se pot identifica trei fracțiuni de timp, și anume:

Întrucât O.U.G. nr. 3/2019 se referă la situațiile juridice născute anterior adoptării sale, efectele acestui act normativ se produc în ordinea inversă menționată mai sus. Ca atare, raporturile juridice aferente perioadei cuprinse între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, cu privire la drepturile constatate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, intră sub incidența O.U.G. nr. 3/2019, cu toate consecințele care decurg din regimul derogatoriu de la dreptul comun.

Efectele produse de acest act normativ se reflectă asupra scadenței obligației și, implicit, asupra dreptului la plata dobânzii penalizatoare. Astfel, acordarea prin O.U.G. nr. 3/2019 a dobânzii remuneratorii echivalează cu amânarea termenelor de scadență, cel mai târziu la data de 31 decembrie a fiecăruia dintre anii 2019-2023.

În aceste condiții, dobânda remuneratorie se acordă pentru perioada anterioară termenelor de scadență prevăzute pentru fiecare an din intervalul 2019-2023 și se calculează retroactiv până la data emiterii actului administrativ, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019.

Stabilirea unei scadențe ulterioare prin O.U.G. nr. 3/2019 constă în faptul că dreptul de acces la instanță atât pentru plata diferențelor salariale, cât și pentru plata dobânzii penalizatoare poate fi exercitat doar după împlinirea termenelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din același act normativ.

Ca atare, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018 și nici pentru perioada ulterioară, până la împlinirea termenelor de scadență reglementate de O.U.G. nr. 3/2019.

Dobânda remuneratorie poate fi cumulată cu dobânda penalizatoare doar în situația nerespectării termenelor de scadență instituite prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019. Or, drepturile aferente anului 2019 au fost achitate în termen, iar cele aferente anilor 2020-2023 vor fi scadente cel mai târziu la datele de 31 decembrie a fiecăruia dintre acești ani.

Intimații-reclamanți au arătat că nu este admisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât dispozițiile legale referitoare la acordarea dobânzii penalizatoare și remuneratorii nu sunt susceptibile de interpretări diferite.

În acest sens au menționat că cele două tipuri de dobânzi se pot cumula. Astfel, din conținutul art. 2 al O.G. nr. 13/2011 rezultă că dobânda penalizatoare se acordă și atunci când creanța este purtătoare de dobânzi în temeiul unor dispoziții legale, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 3/2019.

Chiar dacă chestiunea de drept invocată are legătură cu dezlegarea cauzei, aceasta nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări diferite.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cerința noutății chestiunii de drept. Astfel, aceleași părți au subliniat că noutatea chestiunii de drept invocate s-a pierdut pe măsură ce chestiuni de drept similare au primit dezlegări din partea instanțelor în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Referitor la dificultatea chestiunii de drept, respectiv a clarității textului legal pe care este întemeiată acțiunea, s-a arătat că solicitarea de acordare a dobânzii penalizatoare este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011, ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a salariului cuvenit la scadență.

Dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 conferă dreptul la acordarea dobânzii remuneratorii, fără a face vreo referire la dobânda penalizatoare reglementată de O.U.G. nr. 13/2011. Scadența sumelor provenite din diferențele salariale este la data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă, începând din luna mai 2015, conform O.M.J. nr. 2.883/C/2018. Astfel, de la data împlinirii termenului scadenței și până la data plății fiecărei sume, angajatorul datorează dobândă penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011.

Chiar dacă obligația de plată a drepturilor salariale restante a fost eșalonată, aceasta este scadentă prin raportare la art. 170 din Codul muncii. Acceptarea unei părți din drepturile salariale restante nu are semnificația renunțării la drepturile ce se cuvin în integralitatea lor, dobânda penalizatoare fiind asimilată veniturilor salariale și impozitată ca atare. Așadar, acordarea dobânzii penalizatoare depinde de momentul scadenței, iar nu de termenele de eșalonare la plată.

Prin urmare, normele care reglementează modul de acordare a dobânzii penalizatoare sunt clare, nefiind astfel necesară sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că, în sistemul de clasificare a actelor normative, O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o normă derogatorie, instituind o reglementare particulară pentru o situație determinată.

În consecință, O.U.G. nr. 3/2019 trebuie supusă unei interpretări restrictive, în sensul că vizează exclusiv plata drepturilor salariale restante, stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.

În cazul acțiunilor având ca obiect obligarea angajatorului din sistemul de justiție la asigurarea salarizării la nivelul maxim, în raport cu valoarea de referință sectorială recunoscută prin hotărâri judecătorești, practica judiciară recunoaște salariaților dreptul la plata daunelor-interese constând în dobânda penalizatoare, de la data de când erau datorate diferențele, în temeiul art. 166 din Codul muncii.

Faptul că, după emiterea ordinelor de recunoaștere a drepturilor salariale restante, orice acțiune judiciară a salariaților de obligare a angajatorului la plată ar fi prematură nu trebuie să conducă la privarea acestora de dreptul la o dezdăunare completă, inclusiv în privința beneficiului de care au fost lipsiți (lucrum cessans).

În această interpretare, dobânda penalizatoare este raportată la scadența lunară a obligației de plată a salariului, astfel încât eșalonarea la plată instituită de O.U.G. nr. 3/2019 nu poate înlătura dreptul la daune-interese prevăzut de art. 166 din Codul muncii.

Cu toate acestea, divergența în cadrul completului de judecată al instanței de sesizare vizează întinderea temporală a dobânzii penalizatoare și consecințele recunoașterii prin O.U.G. nr. 3/2019 exclusiv a dreptului la dobândă remuneratorie.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și, totodată, a instituit un termen suspensiv de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea legală a dobânzii remuneratorii, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de acțiune a actului normativ derogatoriu.

În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat situația juridică a plății creanțelor salariale, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, pentru perioada anterioară rămâne aplicabil dreptul comun, respectiv art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil și O.G. nr. 13/2011.

Deși O.U.G. nr. 3/2019 a intrat în vigoare la data de 12 februarie 2019, acest act normativ reglementează situațiile juridice în curs de desfășurare (facta pendentia), respectiv plata drepturilor salariale restante începând cu data emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, fără a acoperi perioada în care produce efecte actul recognitiv, cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 19 iulie 2018.

Având în vedere că dreptul recunoscut este unul salarial, acesta este guvernat de regulile aplicabile dreptului muncii, fiind astfel purtător de dobânzi penalizatoare de la data scadenței lunare și până la data de 18 iulie 2018.

Începând cu data de 19 iulie 2018 devin aplicabile exclusiv prevederile O.U.G. nr. 3/2019, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți de la această dată numai la plata dobânzii remuneratorii instituite de art. 1 alin. (3) din același act normativ.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, respectiv amânarea executării obligațiilor scadente până la termenele stabilite prin acest act normativ, fără însă a afecta caracterul exigibil al creanțelor.

În consecință, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, creditorii nu mai pot solicita executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, însă acestea, fiind scadente lunar, produc dobânzi penalizatoare pe toată perioada cuprinsă între scadență și plata efectivă.

Reglementarea modalității de executare a obligației de plată prin intermediul unui act normativ nu înlătură per se dreptul salariatului de a fi despăgubit pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale. Astfel, de vreme ce obligația de plată a salariului este scadentă lunar, odată împlinit termenul nu mai este posibilă suspendarea sau amânarea acestuia.

Prin urmare, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 nu instituie un nou termen de scadență a obligației de plată a salariului și nici nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.

În condițiile în care sumele eșalonate la plată sunt restante, scadența fiind depășită, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Curțile de apel Bacău, București, Constanța, Iași, Oradea, Suceava și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești și Târgu Mureș au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Brașov, București, Cluj, Craiova, Galați, Ploiești și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Din răspunsurile primite au rezultat patru opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii acestor ordine (Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Ialomița).

În fundamentarea primei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, fără a afecta caracterul exigibil al creanțelor. Astfel, conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, dobânda penalizatoare se acordă de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății. Însă, întrucât art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 prevede acordarea dobânzii remuneratorii de la data emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale restante, iar cuantumul acesteia este mai mic decât cel al dobânzii penalizatoare, rezultă că de la data respectivă se acordă diferența dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019, se poate acorda dobânda penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, cât și pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Prahova - Secția I civilă și Tribunalul Suceava - Secția I civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal).

În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că prejudiciul suferit de creditorul dreptului salarial restant vizează atât neexecutarea la scadență, cât și neexecutarea uno ictu a obligației de plată. În aceste condiții, repararea prejudiciului trebuie realizată integral prin acordarea atât a dobânzii remuneratorii, cât și a celei penalizatoare. În timp ce dobânda remuneratorie are natura juridică a dobânzii prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, fiind acordată în considerarea termenului de plată eșalonat, dobânda penalizatoare trebuie acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat. În plus, O.U.G. nr. 3/2019 nu interzice acordarea dobânzii penalizatoare, iar O.G. nr. 13/2011 permite cumulul celor două tipuri de dobândă.

Într-o a treia opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a dobânzii remuneratorii pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Gorj).

În fundamentarea celei de-a treia opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și a instituit, în mod indirect, un termen suspensiv legal de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea dobânzii remuneratorii. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de aplicare a actului normativ derogatoriu. În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat regimul juridic al plății drepturilor salariale restante, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, pentru perioada anterioară emiterii lor este aplicabil dreptul comun reprezentat de dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.

Într-o a patra opinie, consacrată exclusiv pe cale jurisprudențială, s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat numai la plata dobânzii remuneratorii, datorată pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

În sensul celei de-a treia opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

În sensul celei de-a patra opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională: a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1.082 și 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011."

Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 635/90/2014 și, în consecință, a stabilit că: "Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele- interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare."

Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii."

Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că nu se poate acorda dobândă penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective poate fi acordată diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.

În fundamentarea acestei opinii, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat posibilitatea acordării de dobânzi, în cazul eșalonării plății drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești în vederea reparării prejudiciului rezultat din executarea cu întârziere a titlurilor executorii, precum și data de la care se datorează respectivele dobânzi. În acest sens au fost evocate Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

S-a arătat că, de vreme ce măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 3/2019 produc efectul suspendării legale a executării ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, considerentele celor două decizii ale instanței supreme sunt aplicabile mutatis mutandis chestiunii de drept suspuse dezlegării.

Analiza art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 relevă că legiuitorul a intenționat ca, pe lângă actualizarea drepturilor salariale restante cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, să fie acordată și dobânda remuneratorie.

S-a subliniat că dobânda penalizatoare este datorată de debitorul obligației bănești pentru perioada ulterioară scadenței, în timp ce dobânda remuneratorie este datorată pentru perioada anterioară scadenței, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011. Așadar, diferența dintre cele două tipuri de dobândă vizează momentul de la care acestea sunt datorate.

În cazul în care drepturile salariale restante au fost recunoscute printr-un act administrativ al ordonatorului de credite, data scadenței obligației nu se raportează la momentul la care era datorată fiecare indemnizație salarială în parte, ci la cel al emiterii actului, de la acest moment beneficiarii actului având un drept de executare uno ictu.

În condițiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 a fost stabilită modalitatea de executare a drepturilor salariale restante, iar obligația de plată se naște la momentul emiterii ordinelor de recunoaștere a acestor drepturi, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada anterioară emiterii lor. Aceasta, deoarece dobânda penalizatoare se datorează pentru perioada ulterioară scadenței obligației.

Chestiunea vizând acordarea dobânzii penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor prin care au fost recunoscute drepturile salariale restante scapă domeniului de reglementare al O.U