ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 95/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.011/87/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea din 4 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.011/87/2023, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: " În interpretarea și aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, dacă, alături de indicele de inflație prevăzut de textul menționat, se pot acorda dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.995/1/2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență nr. 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, aprobată prin Legea nr. 80/2024 ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022") " Art. 1. - Personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat beneficiază de plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din stabilirea salariului de bază prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021. Art. 2. - Personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, rezultate din aplicarea și calcularea creșterilor, respectiv a majorărilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și 8 din anexa nr. I capitolul I litera B - «Reglementări specifice personalului didactic din învățământ» - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 mai 2021. (...) Art. 4. - (...) (2) Diferențele salariale a căror plată se face eșalonat, conform prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. (...)"

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 53/2003" sau "Codul muncii") " Art. 166. - (...) (4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Codul civil") " Art. 1.535. - (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic."

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare ("Ordonanța Guvernului nr. 13/2011") " Art. 1. - (...) (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.011/87/2023, reclamantul Sindicatul Liber Învățământ Teleorman ("S.L.Î.T."), în numele membrilor de sindicat AAA ș.a., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială nr. B., obligarea acesteia la calcularea și plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite conform dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, începând cu data de la care acestea erau datorate și până la data plății efective a acestora.

Prin Sentința civilă nr. 621 din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal - Completul specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.011/87/2023, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S.L.Î.T., în numele și pentru membrii săi AAA ș.a., în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială nr. B., ca nefondată.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță a reținut, în esență, că a intervenit un act normativ derogatoriu, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, în cuprinsul căruia intenția legiuitorului a fost clar exprimată în sensul de a actualiza sumele acordate doar cu indicele de inflație din considerente de politică bugetară.

Împotriva Sentinței civile nr. 621 din 8 noiembrie 2023 a declarat apel reclamantul S.L.Î.T., în numele și pentru membrii săi AAA ș.a., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate și, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 dispune, prin art. 1 și 2, plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate, Guvernul României, în calitate de legiuitor delegat, recunoscând că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017"), cu referire la stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic, au fost aplicate greșit, cu consecința plății unor drepturi salariale diminuate în perioadele 1.07.2017-31.08.2021 (art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022) și 1.01.2019-31.05.2021 (art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022).

Faptul că diferențele de drepturi salariale acordate potrivit acestei ordonanțe de urgență reprezintă drepturi salariale restante rezultă din însuși conținutul ordonanței, inclusiv din preambulul acesteia.

Având în vedere că scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2022 este de a acorda aceste diferențe salariale - obținute de unii salariați prin hotărâri judecătorești (drepturi restante, rezultate din neexecutarea integrală a obligației de plată a salariului la scadență) - și salariaților care nu beneficiază de astfel de hotărâri, reiese încă o dată că este vorba de diferențe de drepturi salariale restante, iar nu de un drept salarial nou-născut în beneficiul salariaților de la data intrării în vigoare a ordonanței menționate.

Așadar, caracterul de drepturi salariale restante se deduce din dispozițiile inserate în art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, respectiv din sintagma "drepturi salariale cuvenite, dar neacordate", fiind astfel evident că legiuitorul a dorit să reglementeze plata (executarea) unor drepturi salariale pe care el însuși le consideră restante, fiind aferente unor perioade din trecut.

Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecința unei interpretări eronate a prevederilor legale de către unitatea de învățământ angajatoare, precum și de către Ministerul Educației Naționale ("M.E.N."), care răspunde de gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat și asigură programul informatic de calcul și plată a salariilor.

Apelantul a apreciat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de membrii de sindicat reclamanți, pe lângă drepturile salariale cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflație [actualizare acordată deja prin dispozițiile art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022], trebuie acordată și dobânda penalizatoare, calculată de la data scadenței drepturilor salariale menționate și până la momentul plății efective a acestora.

Pentru executarea cu întârziere a creanței pot fi acordate atât dobânda legală, cât și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.

Astfel, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de salariați, se impun atât actualizarea sumelor cu rata inflației (aceasta fiind pierderea efectivă suferită de salariat - damnum emergens, prin devalorizarea sumei de bani în timp, ca efect al inflației), cât și plata dobânzii legale (beneficiul nerealizat de salariat în perioada în care a fost lipsit de dreptul său salarial - lucrum cessans).

În susținerea solicitării de acordare a dobânzilor legale penalizatoare a fost invocată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15.02.2021 ("Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020").

Intimata Școala Gimnazială nr. B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea în tot a sentinței apelate.

Instanța de trimitere judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2024, instanța de trimitere a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere apreciază că, în condițiile în care diferențele de drepturi salariale cuvenite conform dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 sunt plătite după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, pe lângă actualizarea cu indicele de inflație stipulată expres la art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, întrucât doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Fiind lipsiți de folosul drepturilor salariale cuvenite, dar neacordate, de la scadență și pe toată perioada eșalonării plății sumelor restante, creditorii au dreptul la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, respectiv au dreptul la daune-interese moratorii alături de aplicarea indicelui de inflație prevăzut de art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Alba Iulia, Brașov și Pitești și instanțele arondate acestora, precum și tribunalele București, Teleorman și Mehedinți au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Cluj și tribunalele Ilfov, Ialomița, Iași, Hunedoara și Vaslui au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

În unanimitate, instanțele au apreciat că, în interpretarea și aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, alături de indicele de inflație prevăzut de textul menționat, se acordă dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul: curților de apel Alba Iulia - Secția I civilă; Brașov - Secția civilă; Pitești - Secția I civilă și al tribunalelor București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal; Covasna - Secția civilă; Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale; Vâlcea - Secția I civilă și Suceava - Secția I civilă.

Puncte de vedere teoretice în același sens, nesusținute de practică judiciară, au fost comunicate de următoarele instanțe: Curtea de Apel Cluj și tribunalele Ilfov, Iași, Hunedoara și Vaslui.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost avute în vedere argumentele redate în cele de mai jos.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 a fost recunoscut dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite acestuia pentru anumite perioade de timp. Aceste drepturi salariale nu au fost instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, ci ele existau deja ca urmare a adoptării Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 și a Legii-cadru nr. 153/2017, nefiind însă plătite acestor categorii de angajați la termenele scadente, respectiv la datele la care acești angajați și-au primit drepturile salariale lunare.

În aceste condiții, atât timp cât scopul adoptării ordonanței de urgență a fost acela de a asigura punerea efectivă în plată a acestor drepturi salariale preexistente, rezultă că plata lor se face în mod automat cu întârziere, împrejurare care, de altfel, a fost recunoscută inclusiv de legiuitor [art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022].

S-a reținut, totodată, aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 1.531 alin. (1) și (2) teza I din Codul civil și ale art. 1.535 alin. (1) din același cod, ale art. 166 alin. (4) din Codul muncii, ale art. 1 alin. (3)-(5), art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, precum și a considerentelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014 ("Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2/2014"). S-a făcut trimitere și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020.

Dispoziția cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, în sensul că diferențele salariale a căror plată se face eșalonat se actualizează cu indicele de inflație, nu reprezintă un impediment pentru acordarea dobânzii legale. Această normă juridică nu exclude repararea prejudiciului încercat prin plata cu întârziere a diferențelor salariale, finalitatea celor două tipuri de actualizare a creanței fiind diferită.

De altfel, în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2022 se menționează că aceste sume se actualizează doar în funcție de coeficientul de inflație, fără alte costuri suplimentare, respectiv plata de dobânzi legale, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare, elemente ce determină diminuarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat.

Prin urmare, însuși legiuitorul care a adoptat actul normativ în discuție nu exclude posibilitatea acordării dobânzilor legale, ci a stabilit ca actualizarea sumelor să se facă numai prin raportare la indicele de inflație strict din considerente legate de diminuarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat.

Actualizarea sumelor în funcție de rata inflației are altă natură juridică și economică, respectiv aceea de conservare a valorii inițiale a creanței, în condiții de scădere permanentă a puterii de cumpărare a monedei naționale (damnum emergens), spre deosebire de dobânda legală, care are drept scop acoperirea prejudiciului încercat de către creditor datorită executării cu întârziere a plății, în sensul de lucrum cessans, (coroborat cu situația juridică a dobânzilor, privite ca fructe civile).

S-a reținut că, referitor la problema acordării daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare, pe perioada plății eșalonate, stabilită prin act normativ, a unor drepturi salariale restante, s-a pronunțat și instanța supremă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, care este aplicabilă chiar dacă există diferențe între situația reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 și cea avută în vedere de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, deoarece aceste diferențe nu afectează regimul juridic aplicabil în aceste cazuri.

În ambele acte normative este reglementată o modalitate de plată eșalonată a unor drepturi salariale restante, fapt ce implică răspunderea părții care nu a respectat termenul de plată și, deci, obligația acesteia de a acoperi integral prejudiciul cauzat salariaților.

O orientare teoretică contrară a fost exprimată în cadrul punctului de vedere comunicat de Tribunalul Ialomița, instanță care a apreciat că, în interpretarea și aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, nu se pot acorda, alături de indicele de inflație prevăzut de textul menționat, dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora.

În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere că art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 prevede că diferențele salariale a căror plată se face eșalonat se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit deja care sunt compensațiile bănești de care beneficiază personalul ale cărui drepturi salariale au fost eșalonate la plată. Atât timp cât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 prevede că se acordă doar indicele de inflație, nu se pot stabili și dobânzi penalizatoare. Chiar dacă drepturile nu au fost achitate la scadență, întrucât plata acestora a fost eșalonată, pentru repararea prejudiciului creat de această măsură actul normativ a prevăzut acordarea inflației, care este menită a acoperi scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale ca urmare a erodării acesteia de inflație.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluționarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept semnificative sau în legătură cu chestiunea de drept supusă analizei: a) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a statuat: " În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.", reținându-se, în cuprinsul considerentelor, următoarele: " Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei «cauză străină, care nu-i poate fi imputată» în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului." b) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, prin care s-a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.", reținându-se, în considerente: " 164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecința unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autoritățile statului și, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituționale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situație s-a ajuns tocmai din cauza neplății lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultățile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019. 165. Este relevant, în acest sens, faptul că, în legătură cu situația similară generată de adoptarea O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a arătat, în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că: «nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț». Același raționament este valabil și în ceea ce privește O.U.G. nr. 3/2019. Este adevărat că în Decizia nr. 2/2014 citată mai sus se analiza o răspundere civilă delictuală (ce decurgea din neexecutarea în termen a unor hotărâri judecătorești) în timp ce în speță este vorba de o răspundere contractuală, dar această diferență este lipsită de relevanță, corectitudinea raționamentului evocat anterior nedepinzând de izvorul obligației neexecutate în termen. 166. În condițiile în care datoria eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opțiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenței și, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 redau expres, în art. 1, domeniul de reglementare, actul normativ aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În aceste cazuri, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Norma citată se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Astfel, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor cerințe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parțial, nefiind îndeplinite toate exigențele procedurale menționate pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiții, urmează a se reține că Dosarul nr. 1.011/87/2023 se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia ce urmează a fi pronunțată în apel fiind definitivă potrivit art. 271 din Codul muncii și art. 96 pct. 2 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În legătură cu celelalte condiții enunțate, se va avea în vedere că, în cauză, sesizarea se referă exclusiv la interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, însă, în realitate, similar raționamentului juridic expus în cuprinsul Deciziei nr. 75/2020 pronunțate în procedura hotărârii prealabile la care se face referire în actul de sesizare, ceea ce se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție este să stabilească modalitatea în care această normă legală se coroborează cu prevederile generale referitoare la dobânzile penalizatoare ce se cuvin creditorului unei obligații de natură salarială, impunându-se examinarea și a prevederilor art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.

În opinia instanței de trimitere, în condițiile în care diferențele de drepturi salariale cuvenite conform dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 sunt plătite după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, pe lângă actualizarea cu indicele de inflație stipulată expres la art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, întrucât doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, chiar și în lipsa indicării în concret a aspectelor referitoare la problematica de interpretare și/sau aplicare a textului legal supus analizei, că norma de drept disputată nu este susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare (aspect, de altfel, confirmat prin considerentele expuse la paragrafele 33-46 din prezenta decizie).

Astfel, în textul normativ supus interpretării se precizează că "diferențele salariale a căror plată se face eșalonat, conform prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică".

Diferențele de drepturi salariale pentru care s-a dispus plata eșalonată sunt cele stabilite potrivit art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022, respectiv, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, "diferențele de drepturi salariale cuvenite, rezultate din stabilirea salariului de bază prin utilizarea tranșelor de vechime în învățământ, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021", precum și pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, "diferențele de drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, rezultate din aplicarea și calcularea creșterilor, respectiv a majorărilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și 8 din anexa nr. I capitolul I litera B - «Reglementări specifice personalului didactic din învățământ» - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 mai 2021".

Aceste diferențe salariale au fost recunoscute de legiuitor prin actul normativ sus-indicat, astfel cum rezultă din expunerea de motive cuprinsă în conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2022, în condițiile în care dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 au generat interpretări diferite, astfel încât, pentru unele drepturi prevăzute de această ordonanță de urgență, în favoarea personalului din învățământ, au fost promovate acțiuni în justiție care, în cea mai mare parte, au fost soluționate în favoarea reclamanților, iar pe rolul instanțelor judecătorești se află în diferite faze procesuale un număr însemnat de dosare având ca obiect drepturi salariale, a căror soluționare este în mare parte în favoarea reclamanților, reținându-se și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește obiectul de reglementare al ordonanței în cauză.

S-a apreciat, totodată, la emiterea acestui act normativ, că, "întrucât, în prezent, în sistemul național de învățământ există o discriminare între personalul didactic ce beneficiază de aceste drepturi salariale în baza hotărârilor judecătorești definitive, începând cu 1.09.2017 (în cazul tranșelor de vechime în învățământ), respectiv începând cu 1.01.2019/data stabilită prin hotărâre [în cazul majorărilor/creșterilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din anexa nr. I cap. I lit. B «Reglementări specifice personalului didactic din învățământ» la aceasta], și restul personalului didactic, care beneficiază de aceste drepturi salariale de la data stabilită prin ordinele ministrului educației, pentru aplicarea principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, în rândul personalului didactic din învățământ", se impune adoptarea acestei ordonanțe de urgență.

Prin Decizia nr. 75/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.

S-a reținut, în decizie, că sesizarea se referă la o problemă de drept reală, în condițiile în care prin actul normativ supus interpretării se precizează că drepturile salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar dificultatea problemei de drept este legată de modalitatea în care această normă trebuie coroborată cu cele referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru plata după scadență a unei obligații, chestiunea de drept fiind generată de adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019.

De asemenea, având în vedere Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, instanța supremă a constatat că problematica sesizării prezintă anumite diferențe față de cea examinată în decizia indicată, în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, când existau hotărâri judecătorești definitive susceptibile de executare silită, în prezent, drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită.

Or, "această diferență nu este una de esență și nu poate conduce la adoptarea unei soluții interpretative diametral opuse cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situații, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligațiilor bănești, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluția suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii și, în aceste condiții, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forța executorie care însoțește orice act al unei autorități publice, emitentul fiind ținut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări" (paragraful 151).

În consecință, s-a apreciat că: "În condițiile în care datoria eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat" (paragraful 166).

În atari circumstanțe, revine instanței de trimitere să gestioneze soluționarea cauzei având în vedere raționamentul expus în deciziile de interpretare anterioare, cu referire la posibilitatea acordării de dobânzi penalizatoare, acestea oferind repere concrete de interpretare a normei în discuție, respectiv a art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022.

Altfel spus, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice generale și speciale în materie și, după caz, reperele jurisprudențiale obligatorii care se desprind din deciziile instanței supreme mai sus evocate în condițiile în care, chiar dacă nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii ori acte ale ordonatorilor de credite, ceea ce s-a reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2022 a fost modalitatea de executare a obligațiilor bănești (plata unor drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, însă recunoscute la plată de Guvern în calitate de legiuitor delegat), fără o modificare a regimului general al acestora.

Ca atare, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi valorificat în condițiile în care, în speță, chestiunea de drept în discuție nu reprezintă o problemă de drept care să suscite interpretări diferite și, în consecință, generatoare a unei practici judiciare neunitare.

Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.011/87/2023.

Pentru aceste considerente, în te