Decizia nr. 95 din 25 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.011/87/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din 4 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.011/87/2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: ” În interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 privind plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, dacă, alături de indicele de inflaţie prevăzut de textul menţionat, se pot acorda dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate şi până la data plăţii efective a acestora”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.995/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă nr. 48/2022 privind plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, aprobată prin Legea nr. 80/2024 („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022”) ” Art. 1. – Personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat beneficiază de plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din stabilirea salariului de bază prin utilizarea tranşelor de vechime în învăţământ, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021. Art. 2. – Personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, rezultate din aplicarea şi calcularea creşterilor, respectiv a majorărilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi 8 din anexa nr. I capitolul I litera B – «Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ» – la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 mai 2021. (…) Art. 4. – (…) (2) Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. (…)”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 53/2003” sau „Codul muncii”) ” Art. 166. – (…) (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Codul civil”) ” Art. 1.535. – (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.”

Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare („Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011”) ” Art. 1. – (…) (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.011/87/2023, reclamantul Sindicatul Liber Învăţământ Teleorman („S.L.Î.T.”), în numele membrilor de sindicat AAA ş.a., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială nr. B., obligarea acesteia la calcularea şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, începând cu data de la care acestea erau datorate şi până la data plăţii efective a acestora.

Prin Sentinţa civilă nr. 621 din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal – Completul specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.011/87/2023, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S.L.Î.T., în numele şi pentru membrii săi AAA ş.a., în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială nr. B., ca nefondată.

Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că a intervenit un act normativ derogatoriu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, în cuprinsul căruia intenţia legiuitorului a fost clar exprimată în sensul de a actualiza sumele acordate doar cu indicele de inflaţie din considerente de politică bugetară.

Împotriva Sentinţei civile nr. 621 din 8 noiembrie 2023 a declarat apel reclamantul S.L.Î.T., în numele şi pentru membrii săi AAA ş.a., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile apelate şi, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 dispune, prin art. 1 şi 2, plata unor drepturi salariale cuvenite şi neacordate, Guvernul României, în calitate de legiuitor delegat, recunoscând că dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”), cu referire la stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic, au fost aplicate greşit, cu consecinţa plăţii unor drepturi salariale diminuate în perioadele 1.07.2017-31.08.2021 (art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022) şi 1.01.2019-31.05.2021 (art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022).

Faptul că diferenţele de drepturi salariale acordate potrivit acestei ordonanţe de urgenţă reprezintă drepturi salariale restante rezultă din însuşi conţinutul ordonanţei, inclusiv din preambulul acesteia.

Având în vedere că scopul declarat al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 este de a acorda aceste diferenţe salariale – obţinute de unii salariaţi prin hotărâri judecătoreşti (drepturi restante, rezultate din neexecutarea integrală a obligaţiei de plată a salariului la scadenţă) – şi salariaţilor care nu beneficiază de astfel de hotărâri, reiese încă o dată că este vorba de diferenţe de drepturi salariale restante, iar nu de un drept salarial nou-născut în beneficiul salariaţilor de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate.

Aşadar, caracterul de drepturi salariale restante se deduce din dispoziţiile inserate în art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, respectiv din sintagma „drepturi salariale cuvenite, dar neacordate”, fiind astfel evident că legiuitorul a dorit să reglementeze plata (executarea) unor drepturi salariale pe care el însuşi le consideră restante, fiind aferente unor perioade din trecut.

Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecinţa unei interpretări eronate a prevederilor legale de către unitatea de învăţământ angajatoare, precum şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale („M.E.N.”), care răspunde de gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat şi asigură programul informatic de calcul şi plată a salariilor.

Apelantul a apreciat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de membrii de sindicat reclamanţi, pe lângă drepturile salariale cuvenite şi neacordate, actualizate cu indicele de inflaţie [actualizare acordată deja prin dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022], trebuie acordată şi dobânda penalizatoare, calculată de la data scadenţei drepturilor salariale menţionate şi până la momentul plăţii efective a acestora.

Pentru executarea cu întârziere a creanţei pot fi acordate atât dobânda legală, cât şi actualizarea cu rata indicelui de inflaţie, deoarece natura lor juridică este diferită.

Astfel, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de salariaţi, se impun atât actualizarea sumelor cu rata inflaţiei (aceasta fiind pierderea efectivă suferită de salariat – damnum emergens, prin devalorizarea sumei de bani în timp, ca efect al inflaţiei), cât şi plata dobânzii legale (beneficiul nerealizat de salariat în perioada în care a fost lipsit de dreptul său salarial – lucrum cessans).

În susţinerea solicitării de acordare a dobânzilor legale penalizatoare a fost invocată şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15.02.2021 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020”).

Intimata Şcoala Gimnazială nr. B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, şi menţinerea în tot a sentinţei apelate.

Instanţa de trimitere judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2024, instanţa de trimitere a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere apreciază că, în condiţiile în care diferenţele de drepturi salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 sunt plătite după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, pe lângă actualizarea cu indicele de inflaţie stipulată expres la art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, întrucât doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Fiind lipsiţi de folosul drepturilor salariale cuvenite, dar neacordate, de la scadenţă şi pe toată perioada eşalonării plăţii sumelor restante, creditorii au dreptul la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, respectiv au dreptul la daune-interese moratorii alături de aplicarea indicelui de inflaţie prevăzut de art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Alba Iulia, Braşov şi Piteşti şi instanţele arondate acestora, precum şi tribunalele Bucureşti, Teleorman şi Mehedinţi au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Cluj şi tribunalele Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Hunedoara şi Vaslui au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

În unanimitate, instanţele au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, alături de indicele de inflaţie prevăzut de textul menţionat, se acordă dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate şi până la data plăţii efective a acestora.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Alba Iulia – Secţia I civilă; Braşov – Secţia civilă; Piteşti – Secţia I civilă şi al tribunalelor Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal; Covasna – Secţia civilă; Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale; Vâlcea – Secţia I civilă şi Suceava – Secţia I civilă.

Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens, nesusţinute de practică judiciară, au fost comunicate de următoarele instanţe: Curtea de Apel Cluj şi tribunalele Ilfov, Iaşi, Hunedoara şi Vaslui.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost avute în vedere argumentele redate în cele de mai jos.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 a fost recunoscut dreptul personalului didactic din învăţământul preuniversitar la plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite acestuia pentru anumite perioade de timp. Aceste drepturi salariale nu au fost instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, ci ele existau deja ca urmare a adoptării Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 şi a Legii-cadru nr. 153/2017, nefiind însă plătite acestor categorii de angajaţi la termenele scadente, respectiv la datele la care aceşti angajaţi şi-au primit drepturile salariale lunare.

În aceste condiţii, atât timp cât scopul adoptării ordonanţei de urgenţă a fost acela de a asigura punerea efectivă în plată a acestor drepturi salariale preexistente, rezultă că plata lor se face în mod automat cu întârziere, împrejurare care, de altfel, a fost recunoscută inclusiv de legiuitor [art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022].

S-a reţinut, totodată, aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 1.531 alin. (1) şi (2) teza I din Codul civil şi ale art. 1.535 alin. (1) din acelaşi cod, ale art. 166 alin. (4) din Codul muncii, ale art. 1 alin. (3)-(5), art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, precum şi a considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2/2014”). S-a făcut trimitere şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020.

Dispoziţia cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, în sensul că diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat se actualizează cu indicele de inflaţie, nu reprezintă un impediment pentru acordarea dobânzii legale. Această normă juridică nu exclude repararea prejudiciului încercat prin plata cu întârziere a diferenţelor salariale, finalitatea celor două tipuri de actualizare a creanţei fiind diferită.

De altfel, în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 se menţionează că aceste sume se actualizează doar în funcţie de coeficientul de inflaţie, fără alte costuri suplimentare, respectiv plata de dobânzi legale, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare, elemente ce determină diminuarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat.

Prin urmare, însuşi legiuitorul care a adoptat actul normativ în discuţie nu exclude posibilitatea acordării dobânzilor legale, ci a stabilit ca actualizarea sumelor să se facă numai prin raportare la indicele de inflaţie strict din considerente legate de diminuarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat.

Actualizarea sumelor în funcţie de rata inflaţiei are altă natură juridică şi economică, respectiv aceea de conservare a valorii iniţiale a creanţei, în condiţii de scădere permanentă a puterii de cumpărare a monedei naţionale (damnum emergens), spre deosebire de dobânda legală, care are drept scop acoperirea prejudiciului încercat de către creditor datorită executării cu întârziere a plăţii, în sensul de lucrum cessans, (coroborat cu situaţia juridică a dobânzilor, privite ca fructe civile).

S-a reţinut că, referitor la problema acordării daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare, pe perioada plăţii eşalonate, stabilită prin act normativ, a unor drepturi salariale restante, s-a pronunţat şi instanţa supremă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, care este aplicabilă chiar dacă există diferenţe între situaţia reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 şi cea avută în vedere de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, deoarece aceste diferenţe nu afectează regimul juridic aplicabil în aceste cazuri.

În ambele acte normative este reglementată o modalitate de plată eşalonată a unor drepturi salariale restante, fapt ce implică răspunderea părţii care nu a respectat termenul de plată şi, deci, obligaţia acesteia de a acoperi integral prejudiciul cauzat salariaţilor.

O orientare teoretică contrară a fost exprimată în cadrul punctului de vedere comunicat de Tribunalul Ialomiţa, instanţă care a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, nu se pot acorda, alături de indicele de inflaţie prevăzut de textul menţionat, dobânzi legale penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, începând cu data de la care drepturile salariale erau datorate şi până la data plăţii efective a acestora.

În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere că art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 prevede că diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit deja care sunt compensaţiile băneşti de care beneficiază personalul ale cărui drepturi salariale au fost eşalonate la plată. Atât timp cât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 prevede că se acordă doar indicele de inflaţie, nu se pot stabili şi dobânzi penalizatoare. Chiar dacă drepturile nu au fost achitate la scadenţă, întrucât plata acestora a fost eşalonată, pentru repararea prejudiciului creat de această măsură actul normativ a prevăzut acordarea inflaţiei, care este menită a acoperi scăderea puterii de cumpărare a monedei naţionale ca urmare a erodării acesteia de inflaţie.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept semnificative sau în legătură cu chestiunea de drept supusă analizei: a) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a statuat: ” În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”, reţinându-se, în cuprinsul considerentelor, următoarele: ” Este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei «cauză străină, care nu-i poate fi imputată» în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.” b) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, prin care s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.”, reţinându-se, în considerente: ” 164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecinţa unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autorităţile statului şi, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituţionale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situaţie s-a ajuns tocmai din cauza neplăţii lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultăţile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019. 165. Este relevant, în acest sens, faptul că, în legătură cu situaţia similară generată de adoptarea O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a arătat, în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că: «nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, „creanţele asupra statului sunt garantate”] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ». Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte O.U.G. nr. 3/2019. Este adevărat că în Decizia nr. 2/2014 citată mai sus se analiza o răspundere civilă delictuală (ce decurgea din neexecutarea în termen a unor hotărâri judecătoreşti) în timp ce în speţă este vorba de o răspundere contractuală, dar această diferenţă este lipsită de relevanţă, corectitudinea raţionamentului evocat anterior nedepinzând de izvorul obligaţiei neexecutate în termen. 166. În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opţiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenţei şi, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 redau expres, în art. 1, domeniul de reglementare, actul normativ aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În aceste cazuri, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Norma citată se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiţii, urmează a se reţine că Dosarul nr. 1.011/87/2023 se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia ce urmează a fi pronunţată în apel fiind definitivă potrivit art. 271 din Codul muncii şi art. 96 pct. 2 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În legătură cu celelalte condiţii enunţate, se va avea în vedere că, în cauză, sesizarea se referă exclusiv la interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, însă, în realitate, similar raţionamentului juridic expus în cuprinsul Deciziei nr. 75/2020 pronunţate în procedura hotărârii prealabile la care se face referire în actul de sesizare, ceea ce se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este să stabilească modalitatea în care această normă legală se coroborează cu prevederile generale referitoare la dobânzile penalizatoare ce se cuvin creditorului unei obligaţii de natură salarială, impunându-se examinarea şi a prevederilor art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, art. 166 din Codul muncii şi ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.

În opinia instanţei de trimitere, în condiţiile în care diferenţele de drepturi salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 sunt plătite după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, pe lângă actualizarea cu indicele de inflaţie stipulată expres la art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, întrucât doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, chiar şi în lipsa indicării în concret a aspectelor referitoare la problematica de interpretare şi/sau aplicare a textului legal supus analizei, că norma de drept disputată nu este susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare (aspect, de altfel, confirmat prin considerentele expuse la paragrafele 33-46 din prezenta decizie).

Astfel, în textul normativ supus interpretării se precizează că „diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata faţă de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică”.

Diferenţele de drepturi salariale pentru care s-a dispus plata eşalonată sunt cele stabilite potrivit art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, respectiv, pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, „diferenţele de drepturi salariale cuvenite, rezultate din stabilirea salariului de bază prin utilizarea tranşelor de vechime în învăţământ, instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021″, precum şi pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, „diferenţele de drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, rezultate din aplicarea şi calcularea creşterilor, respectiv a majorărilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi 8 din anexa nr. I capitolul I litera B – «Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ» – la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 mai 2021”.

Aceste diferenţe salariale au fost recunoscute de legiuitor prin actul normativ sus-indicat, astfel cum rezultă din expunerea de motive cuprinsă în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022, în condiţiile în care dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 au generat interpretări diferite, astfel încât, pentru unele drepturi prevăzute de această ordonanţă de urgenţă, în favoarea personalului din învăţământ, au fost promovate acţiuni în justiţie care, în cea mai mare parte, au fost soluţionate în favoarea reclamanţilor, iar pe rolul instanţelor judecătoreşti se află în diferite faze procesuale un număr însemnat de dosare având ca obiect drepturi salariale, a căror soluţionare este în mare parte în favoarea reclamanţilor, reţinându-se şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte obiectul de reglementare al ordonanţei în cauză.

S-a apreciat, totodată, la emiterea acestui act normativ, că, „întrucât, în prezent, în sistemul naţional de învăţământ există o discriminare între personalul didactic ce beneficiază de aceste drepturi salariale în baza hotărârilor judecătoreşti definitive, începând cu 1.09.2017 (în cazul tranşelor de vechime în învăţământ), respectiv începând cu 1.01.2019/data stabilită prin hotărâre [în cazul majorărilor/creşterilor salariale prevăzute la art. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 şi art. 8 din anexa nr. I cap. I lit. B «Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ» la aceasta], şi restul personalului didactic, care beneficiază de aceste drepturi salariale de la data stabilită prin ordinele ministrului educaţiei, pentru aplicarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, în rândul personalului didactic din învăţământ”, se impune adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.

Prin Decizia nr. 75/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.

S-a reţinut, în decizie, că sesizarea se referă la o problemă de drept reală, în condiţiile în care prin actul normativ supus interpretării se precizează că drepturile salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar dificultatea problemei de drept este legată de modalitatea în care această normă trebuie coroborată cu cele referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru plata după scadenţă a unei obligaţii, chestiunea de drept fiind generată de adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019.

De asemenea, având în vedere Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa supremă a constatat că problematica sesizării prezintă anumite diferenţe faţă de cea examinată în decizia indicată, în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, când existau hotărâri judecătoreşti definitive susceptibile de executare silită, în prezent, drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită.

Or, „această diferenţă nu este una de esenţă şi nu poate conduce la adoptarea unei soluţii interpretative diametral opuse cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situaţii, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligaţiilor băneşti, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluţia suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii şi, în aceste condiţii, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forţa executorie care însoţeşte orice act al unei autorităţi publice, emitentul fiind ţinut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări” (paragraful 151).

În consecinţă, s-a apreciat că: „În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat” (paragraful 166).

În atari circumstanţe, revine instanţei de trimitere să gestioneze soluţionarea cauzei având în vedere raţionamentul expus în deciziile de interpretare anterioare, cu referire la posibilitatea acordării de dobânzi penalizatoare, acestea oferind repere concrete de interpretare a normei în discuţie, respectiv a art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022.

Altfel spus, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice generale şi speciale în materie şi, după caz, reperele jurisprudenţiale obligatorii care se desprind din deciziile instanţei supreme mai sus evocate în condiţiile în care, chiar dacă nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii ori acte ale ordonatorilor de credite, ceea ce s-a reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2022 a fost modalitatea de executare a obligaţiilor băneşti (plata unor drepturi salariale cuvenite, dar neacordate, însă recunoscute la plată de Guvern în calitate de legiuitor delegat), fără o modificare a regimului general al acestora.

Ca atare, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi valorificat în condiţiile în care, în speţă, chestiunea de drept în discuţie nu reprezintă o problemă de drept care să suscite interpretări diferite şi, în consecinţă, generatoare a unei practici judiciare neunitare.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizării şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respinger