Decizia nr. 110/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2093/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.093/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” îndreptăţirea reclamanţilor la revizuirea pensiei de serviciu de care beneficiază (din 20.05.2019 şi până la data pensionării, respectiv 1.03.2021 pentru reclamanta A şi 1.09.2020 pentru reclamantul B), cu luarea în considerare a vechimii efective în specialitate a fiecărui reclamant, luând în considerare cele stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2.354/12.10.2023 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1.455/107/2023, şi dacă se impune obligarea pârâtului la eliberarea în favoarea reclamanţilor a unor adeverinţe în vederea revizuirii pensiei de serviciu, cu luarea în considerare, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator al reclamanţilor, şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare a reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 20.05.2019 şi până la data pensionării, respectiv 1.03.2021 pentru reclamanta A şi 1.09.2020 pentru reclamantul B, cu luarea în considerare a vechimii în specialitate a fiecărui reclamant, ţinând cont de cele stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2.354/12.10.2023 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1.455/107/2023″.

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 14 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitor la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 3 octombrie 2024 cu nr. 2.093/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 9 decembrie 2024. II. Normele de drept intern incidente

Nicio dispoziţie legală, care să fie supusă interpretării instanţei supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamanţii, persoane fizice, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul […], au solicitat instanţei să constate îndreptăţirea reclamanţilor la revizuirea pensiei de serviciu de care beneficiază, cu luarea în considerare a vechimii efective în specialitate a fiecărui reclamant, luând în considerare cele stabilite prin sentinţa civilă nr. […], pronunţată de Tribunalul […] şi să oblige pârâtul la eliberarea în favoarea reclamanţilor a unor adeverinţe în vederea revizuirii pensiei de serviciu.

În motivare, au arătat că prin sentinţa civilă invocată s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a constatat starea de discriminare în care se regăsesc reclamanţii din punct de vedere salarial, în raport cu alţi specialişti IT din cadrul curţilor de apel, în ceea ce priveşte luarea în considerare a vechimii efective în specialitate, dispunând obligarea pârâţilor, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajator al reclamanţilor, să recalculeze indemnizaţiile de încadrare ale acestora, conform Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea 71/2015), şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare calculată potrivit prezentei hotărâri şi indemnizaţia de încadrare anterioară, actualizate cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, începând cu data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Tribunalul Cluj a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Potrivit art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, dispoziţiile sale se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie, însă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, s-a apreciat că, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea instanţei supreme pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, condiţia esenţială de admisibilitate, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, dezlegarea chestiunii de drept este esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze, în sensul că demersul reclamanţilor ar putea fi validat, în funcţie şi de circumstanţele litigiului, dacă se va aprecia că sunt îndreptăţiţi la revizuirea pensiei de serviciu de care beneficiază, cu luarea în considerare a vechimii efective în specialitate a fiecărui reclamant, ţinând cont de cele stabilite prin sentinţa civilă invocată.

În situaţia în care se va considera că nu se impune revizuirea, ţinând cont de circumstanţele prezentate, soluţia instanţei ar fi diferită.

Cu privire la ultima condiţie, instanţa de trimitere nu a identificat nicio hotărâre la nivelul instanţei supreme privind prezenta chestiune de drept.

Odată verificată îndeplinirea acestor condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului: „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, constatând îndeplinite condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere

Tribunalul Cluj a arătat că aspectele care se impun a fi lămurite în prezenta cauză ar putea primi o posibilă interpretare, cu titlu preliminar, în sensul că, având în vedere dispoziţiile sentinţei prin care s-a constatat starea de discriminare în care se regăsesc reclamanţii, din punct de vedere salarial, în raport cu alţi specialişti IT din cadrul curţilor de apel, în ceea ce priveşte luarea în considerare a vechimii efective în specialitate, consecinţa firească ar fi revizuirea pensiei în sensul solicitat prin cererea introductivă. Drepturile suplimentare stabilite prin această sentinţă conduc la majorarea bazei la care se raportează calculul pensiei stabilit anterior pronunţării hotărârii, astfel că s-ar impune, în consecinţă, şi revizuirea pensiilor reclamanţilor.

Mai mult, s-a apreciat că trebuie ţinut cont şi de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi de prevederile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004). Dacă s-ar considera că primul petit este întemeiat, se impune a se admite şi petitul nr. 2, pentru ca reclamanţii să beneficieze de drepturile care li se cuvin, garantându-se astfel drepturi „concrete şi efective”. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti a formulat un punct de vedere strict teoretic; astfel, atât timp cât cei doi reclamanţi beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în materia litigiilor de muncă referitoare la obligarea fostului angajator la plata unor drepturi salariale lunare mai mari decât cele avute în vedere la emiterea adeverinţelor în baza cărora a fost iniţial calculată pensia de serviciu de care beneficiază în prezent reclamanţii, se poate aprecia că cei doi reclamanţi au dreptul de a obţine, de la fostul lor angajator, noi adeverinţe care să conţină informaţii exacte cu privire la drepturile salariale obţinute de aceştia în perioadele care sunt relevante pentru calculul pensiilor. Pe de altă parte, atât timp cât prin titlul executoriu obţinut anterior de cei doi reclamanţi se precizează că drepturile periodice acordate foştilor salariaţi provin ca urmare a reţinerii unei situaţii de discriminare, ar fi aplicabile mutatis mutandis aspectele reţinute prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale cărei considerente decizorii pot fi aplicate în cauza de faţă, în concret paragrafele 91-94. Aşadar, în această concepţie, reclamanţilor nu le-ar putea fi eliberate adeverinţele solicitate, atâta timp cât ei nu au beneficiat de o recalculare a drepturilor salariale, ci doar de acordarea unor despăgubiri periodice, echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate iniţial de angajator. Tribunalul Ilfov a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv priveşte o chestiune de fapt şi nu de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective, astfel că problema de drept sesizată nu este de natură să impună o rezolvare de principiu prezumtivei chestiuni de drept cu care a fost sesizată; ca atare, s-a apreciat că nu s-ar impune utilizarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, astfel că se impune respingerea ca inadmisibilă. Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a opinat în sensul îndreptăţirii reclamanţilor la revizuirea pensiei de serviciu de care beneficiază şi obligării pârâtului la eliberarea în favoarea reclamanţilor a unor adeverinţe în vederea revizuirii pensiei de serviciu, cu luarea în considerare, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator al reclamanţilor, şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare a reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016.

Curtea de Apel Iaşi a apreciat că, din încheierea de sesizare, nu poate fi decelată problema de drept asupra căreia se solicită un punct de vedere, în lipsa identificării dispoziţiilor legale aplicabile litigiului, susceptibile de interpretări divergente, astfel încât nu poate fi identificată o orientare în cadrul practicii judiciare la nivelul acestei curţi de apel. Opinia exprimată de judecătorii şi asistenţii judiciari din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi a fost că, în conformitate cu dispoziţiile art. 430-435 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, este obligatorie şi produce efecte între părţi. Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară. Raportat la datele avute la dispoziţie, atât timp cât printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost recunoscut un drept salarial în beneficiul părţii, drept salarial ce a generat şi plata contribuţiilor, precum şi creşterea veniturilor ce se iau în calcul în algoritmul de stabilire a cuantumului dreptului de pensie, este firesc să se dispună revizuirea pensiei cu luarea în considerare şi a acelor venituri rezultate ca urmare a aplicării hotărârii judecătoreşti. Opinia completurilor ce soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui este ipotetică, în condiţiile în care nu se cunosc date referitoare la speţa supusă analizei, anume, având în vedere că vechimea în specialitate a reclamanţilor a fost recunoscută printr-o sentinţă civilă, se impune revizuirea pensiilor de serviciu, cu luarea în considerare a acesteia, aşa cum se menţionează în dispozitiv. De asemenea, în funcţie de particularităţile speţei, angajatorul poate fi obligat la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, cu luarea în considerare a vechimii în specialitate, potrivit hotărârii Tribunalului Alba. Obligarea pârâtului angajator la eliberarea unor adeverinţe necesare revizuirii pensiilor de serviciu derivă din prevederile art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 53/2023 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Din analiza hotărârilor înaintate, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că se impune revizuirea pensiilor de serviciu, cu luarea în considerare a măsurilor dispuse prin hotărâre judecătorească.

La nivelul Curţii de Apel Suceava a fost identificată Sentinţa civilă nr. 712 din 31 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.198 din 6 decembrie 2023, prin care s-a admis în parte acţiunea, cu obligarea intimatei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, de aplicare a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006).

Tribunalul Mureş – Secţia civilă, instanţa arondată Curţii de Apel Târgu Mureş, a înaintat o hotărâre judecătorească, în conţinutul căreia s-a reţinut că pârâtul (angajator) are obligaţia de a respecta sentinţa salarială şi de a lua în considerare totalitatea drepturilor salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească definitivă, cuvenite, iar nu alte cuantumuri, ce sunt contrare acesteia.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 606 din 16 iulie 2018, pronunţată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 84 din 30 ianuarie 2024, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.

Jurisprudenţa constituţională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare a acestui act normativ este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În consecinţă, prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea înregistrată cu nr. 2.093/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanţă, la Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece cauza are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor rezultate din revizuirea drepturilor la pensie, pentru foşti angajaţi ai Tribunalului Harghita, specialişti IT.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate ce vizează existenţa unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei şi de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanţa de urgenţă, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Aşadar, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanţă prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate expres în conţinutul dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanţă, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeaşi lege).

Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanţa de urgenţă obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

În situaţia contrară, s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată, astfel, nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale punctuale.

Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării.

Cu privire la sesizarea Tribunalului Cluj înregistrată cu nr. 2.093/1/2024, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

Se observă, pe de-o parte, că instanţa de trimitere nu identifică textul de lege a cărui interpretare se solicită.

Verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a vreunei norme de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte mai degrabă o dezlegare a cauzei, solicitându-se instanţei supreme să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete.

Astfel, întrebarea adresată instanţei supreme reproduce obiectul cererii de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalul Cluj.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 44 din 12 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 19 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte însă stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, sesizarea este inadmisibilă.

În prezenta sesizare, instanţa de trimitere nu urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al vreunor norme, pe care, de altfel, nici nu le precizează, ci soluţia ce urmează a fi dată, raportat la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

De altfel, împrejurarea că instanţa de trimitere nu are niciun fel de dificultate în legătură cu interpretarea vreunor texte de lege rezultă cu pregnanţă şi din conţinutul încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14 octombrie 2024 (prin care se îndreptă eroarea materială din considerentele încheierii din data de 4 septembrie 2024), în care arată că, având în vedere dispoziţiile Sentinţei civile nr. 2.354 din 12 octombrie 2023 a Tribunalului Alba, prin care s-a constatat starea de discriminare în care se regăsesc reclamanţii, din punct de vedere salarial, în raport cu alţi specialişti IT, în ceea ce priveşte luarea în considerare a vechimii efective în specialitate, consecinţa firească ar fi revizuirea pensiei în sensul solicitat prin cererea introductivă.

Se constată deci că, în punctul de vedere exprimat, nu se indică de instanţa de trimitere în mod concret vreo dificultate de înţelegere şi interpretare a vreunei dispoziţii legale, menţionându-se doar că trebuie ţinut cont de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi de prevederile art. 68 5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004.

Problema îndreptăţirii reclamanţilor la revizuirea pensiei de serviciu de care beneficiază (din 20.05.2019 şi până la data pensionării, respectiv 1.03.2021 pentru reclamanta A şi 1.09.2020 pentru reclamantul B), cu luarea în considerare a vechimii efective în specialitate a fiecărui reclamant, luând în considerare cele stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2.354 din 12.10.2023 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1.455/107/2023, şi dacă se impune obligarea pârâtului la eliberarea în favoarea reclamanţilor a unor adeverinţe în vederea revizuirii pensiei de serviciu, cu luarea în considerare, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator al reclamanţilor, şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare a reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 20.05.2019 şi până la data pensionării, respectiv 1.03.2021 pentru reclamanta A şi 1.09.2020 pentru reclamantul B, cu luarea în considerare a vechimii în specialitate a fiecărui reclamant, ţinând cont de cele stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2.354 din 12.10.2023 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1.455/107/2023, constituie atributul exclusiv al instanţei.

Aşadar, prezenta întrebare urmăreşte, în contextul particular al cauzei (prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra îndreptăţirii reclamanţilor A şi B la revizuirea pensiilor de serviciu de care ei beneficiază şi cu indicarea datelor de la care aceştia ar beneficia de revizuire), stabilirea efectivă a soluţiei ce urmează a fi adoptată de titularul sesizării şi nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanţa de trimitere, aşa cum impune procedura trimiterii preliminare. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,