Decizia nr. 118 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.051/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.924/99/2024 şi de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.202/30/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept; la dosar s-a depus o cerere de intervenţie de către o parte dintr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj, suspendat până la soluţionarea prezentei cauze.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului, pune în discuţia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cererea de intervenţie formulată.

În urma deliberărilor, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, legal constituit, decide respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie, reţinând că normele referitoare la intervenţia voluntară cuprinse în capitolul II – „Părţile” al titlului II – „Participanţii la procesul civil” din cartea I – „Dispoziţii generale” din Codul de procedură civilă nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare reglementate de titlul III al cărţii a II-a din acelaşi cod.

După dezbateri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.924/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Art. XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), trebuie interpretat în legătură cu art. XXXVIII din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în sensul în care se instituie o obligaţie pentru angajator de a modifica fişele de post în condiţiile art. XXXV, prin folosirea de criterii obiective care să prevadă în ce modalitate este sau poate fi valorificată suplimentar activitatea salariatului ce deţine titlul de doctor, sau apare ca suficientă emiterea unui raport intern prin care doar se constată neîndeplinirea condiţiilor cumulative necesare acordării indemnizaţiei pentru titlul de doctor în cazul tuturor salariaţilor ce deţin acest titlu ştiinţific? În interpretarea art. XXXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, dacă se realizează modificarea fişei postului în sensul în care sunt cuprinse atribuţii obiective şi cuantificabile ce permit verificarea lunară a modului în care activitatea personalului care deţine titlul ştiinţific de doctor este valorificată în mod suplimentar, calculul şi plata indemnizaţiei aferente se cuvin salariatului de la data modificării fişei sau inclusiv pentru perioada anterioară (cum solicită reclamanţii în cazul de faţă), în situaţia în care, în fapt, nu au fost suplimentate în mod efectiv atribuţiile, ci doar concretizate?”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 septembrie 2024 cu nr. 2.051/1/2024.

La data de 3 octombrie 2024 s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 2.098/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.202/30/2023, cu privire la următoarea problemă de drept: ” Dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), sunt aplicabile/vizează personalul contractual care nu îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă nu are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. XXXVIII. – Alineatul (1) al articolului 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: «(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.»” ” Art. XXXIX. – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune modificarea fişelor de post, în condiţiile art. XXXV.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 14. – Drepturi salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.” III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 1.924/99/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, la data de 12 aprilie 2024, cu nr. 1.924/99/2024, reclamantul Sindicatul Alianţei Sociale şi Protecţiei Copilului Iaşi, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: – modificarea fişelor de post ale reclamanţilor, prin introducerea unui set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestora este valorificată în mod suplimentar, ca urmare a deţinerii titlului ştiinţific de doctor, conform art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017; – calculul şi plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, conform art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2024; – actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii şi plata dobânzii legale aferente acestor drepturi băneşti, calculate de la data naşterii dreptului.

În motivarea cererii au arătat că membrii de sindicat sunt angajaţi ai pârâtei şi titulari ai unor teze de doctorat. Drept urmare, aceştia au beneficiat de plata indemnizaţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 până la data de 31 decembrie 2023. Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2024, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor nu a mai fost plătită de pârâta angajatoare.

Prin Referatul nr. xxx din 4 ianuarie 2024, şeful serviciului Resurse umane şi formare profesională a propus constituirea unei comisii de analiză şi evaluare a atribuţiilor din fişele de post ale personalului care deţine titlul ştiinţific de doctor. Prin dispoziţia directorului general din 8 ianuarie 2024 a fost constituită comisia de analiză şi evaluare a atribuţiilor din fişele de post ale angajaţilor care deţin titlul ştiinţific de doctor, în vederea stabilirii îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Această comisie a întocmit Raportul nr. xxxx din 31 ianuarie 2024 privind aplicarea dispoziţiilor art. XXXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, membrii comisiei apreciind că niciunul dintre angajaţi nu îndeplineşte în totalitate condiţiile cumulative acordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor şi propunând ca această indemnizaţie să nu se mai acorde celor care până acum au beneficiat de aceasta, începând cu 1 ianuarie 2024.

Anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, conform prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, personalul din sectorul bugetar beneficia de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată dacă îndeplinea condiţiile necesare: deţine titlul ştiinţific de doctor şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care a obţinut respectivul titlu.

Introducerea în cuprinsul rapoartelor de evaluare a unor obiective specifice, care să reflecte în mod corespunzător aportul suplimentar adus de deţinerea titlului de doctor, reprezintă doar un exemplu din multitudinea de variante pe care conducătorul structurii le poate utiliza pentru a justifica valorificarea aptitudinii profesionale a persoanei care solicită indemnizaţia suplimentară pentru titlul ştiinţific de doctor.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivare s-a arătat, în esenţă, că, prin actele adiţionale la contractele de muncă ale celor 4 salariaţi reprezentaţi de sindicat, au fost aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2024 mai multe prevederi legale obligatorii în ceea ce priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reglementate de Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 296/2023), şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Astfel, pe lângă condiţia ca deţinătorul titlului ştiinţific de doctor să îşi desfăşoare activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, pentru acordarea indemnizaţiei aferente trebuie îndeplinită şi condiţia suplimentară ca în fişa postului să fie prevăzute un set de atribuţii obiective şi cuantificabile, prin care să se poată verifica periodic felul în care activitatea deţinătorului unui titlu de doctor aduce plusvaloare.

Prerogativa de a dispune modificarea fişelor de post ale salariaţilor din subordine nu înseamnă că angajatorul, prin conducătorul instituţiei, este obligat în mod direct să procedeze la identificarea unor atribuţii obiective, cuantificabile şi suplimentare pentru angajaţii cu studii doctorale, care să justifice acordarea, tot în mod obligatoriu, a indemnizaţiei respective în orice situaţie.

În condiţiile în care chiar titularii studiilor doctorale nu pot decela un set de atribuţii distincte şi concrete în posturile deţinute, legate direct de calificarea pe care o deţin, nici angajatorul nu poate fi obligat să o facă, analiza acestuia fiind subsumată organizării activităţii proprii, şi nu determinării valorii sau contribuţiei în domeniu a tezelor de doctorat, cu aplicabilitate automată la sarcinile de serviciu.

De asemenea, modificarea fişelor de post prevăzută de art. XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 nu face trimitere la art. XXXVIII, care reglementează indemnizaţia de doctorat, ci la art. XXXV, care dispune cu privire la prevederile Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, cu modificările ulterioare (Legea nr. 5/2021), a căror aplicare a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2025.

Prin urmare, se deschide posibilitatea interpretării obligativităţii de modificare a fişelor de post doar în ipoteza reglementată de art. XXXV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

La termenul din 2 septembrie 2024, instanţa de trimitere, din oficiu, a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 18 septembrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 2.202/30/2023

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul, în numele membrilor de sindicat A şi B, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Filarmonica Banatul, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi plata acestui spor începând cu data de 26 mai 2020, urmând ca sumele acordate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plătii efective şi cu dobânda legală aferentă.

Prin Sentinţa civilă nr. 449 din 4 aprilie 2024, Tribunalul Timiş – Secţia I civilă a respins acţiunea reţinând că, faţă de atribuţiile care revin reclamanţilor, activitatea acestora nu se suprapune domeniului în care au fost obţinute titlurile de doctor, astfel că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar, pe fond, admiterea acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că au primit sporul pentru titlul ştiinţific de doctor începând cu data de 1 iulie 2017, sens în care au fost încheiate şi două acte adiţionale la contractul de muncă, prin care, în elementele constitutive ale salariului, era inclus sporul pentru titlul ştiinţific de doctor. În ciuda acestor decizii, la numai câteva zile, intimata a decis că se sistează acordarea acestui spor, emiţând deciziile corespunzătoare. Odată acordat acest drept, nu putea să fie retras chiar dacă, începând cu data de 1 iulie 2017, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), a fost abrogată de Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece acest spor a fost încadrat în salariul lunar, ca o componentă a acestuia, iar înlăturarea lui a însemnat o încălcare a dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii). Au arătat şi că titlul de doctor este unul obţinut în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, cel muzical, îndeplinind condiţiile legale pentru acordarea sporului solicitat, mai ales în raport şi cu atribuţiile postului fiecăruia dintre reclamanţi.

În şedinţa publică din 4 septembrie 2024, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor A. Dosarul nr. 1.924/99/2024

Instanţa de trimitere a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă stabilirea şi plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept menţionate depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, constatând, din verificările efectuate, că asupra acestor chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat, că ele nu fac obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare.

În ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă. B. Dosarul nr. 2.202/30/2023

Curtea a apreciat că acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la Decizia nr. 26 din 2 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 15 iunie 2020 (Decizia nr. 26 din 2 martie 2020), instanţa de trimitere a observat că respectiva sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, mai exact, a lipsit cerinţa noutăţii. Aşadar, asupra acestei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat.

Spre deosebire de reglementarea de drept comun din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai impune condiţia noutăţii chestiunii de drept, ci doar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia, astfel încât existenţa unei practici anterioare nu poate duce la înlăturarea obligaţiei de a formula o sesizare potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul 1.924/99/2024 al Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, reclamantul şi-a expus punctul de vedere cu privire la problemele de drept în discuţie prin poziţia procesuală exprimată în faţa instanţei de fond. În Dosarul nr. 2.202/30/2023 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale părţile au susţinut că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept A. Dosarul nr. 1.924/99/2024

Completul de judecată a apreciat că art. XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 decurge şi trebuie interpretat în legătură cu art. XXXVIII din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, părând că instituie o obligaţie pentru angajator de a modifica fişele de post în condiţiile art. XXXV, prin folosirea de criterii obiective care să prevadă în ce modalitate este sau poate fi valorificată suplimentar activitatea salariatului ce deţine titlul de doctor, iar, în ipoteza modificării fişei postului în sensul celor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, calculul şi plata indemnizaţiei aferente se cuvin salariatului de la data modificării fişei postului, anterior acestui moment neavând suficiente elemente concrete pentru a se putea stabili modalitatea în care activitatea salariatului a fost valorificată suplimentar, ca urmare a deţinerii titlului ştiinţific de doctor. B. Dosarul nr. 2.202/30/2023

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 19 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instanţa a apreciat că, în ceea ce priveşte personalul contractual din cadrul pârâtei, este evident că aplicabilitatea art. 19 menţionat impune respectarea cerinţelor enumerate în cuprinsul acestuia.

În acelaşi timp, deşi reclamanţii sunt salariaţi în cadrul pârâtei pe postul de artist liric sopran, respectiv de şef partidă la departamentul Cor, partida Bas, diplomele de doctor obţinute de aceştia în „domeniul filologie” nu se suprapun domeniului în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, respectiv cel muzical. Această concluzie rezultă cu evidenţă întrucât, în aprecierea Curţii, sintagma „în domeniul pentru care deţine titlul”, prevăzută imperativ de art. 19 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, se impune să fie raportată la nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare sau la sfera atribuţiilor de serviciu, astfel cum aceasta rezultă din fişa postului. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării.

Astfel, cele mai multe dintre instanţele care au comunicat puncte de vedere cu privire la problemele de drept sesizate au apreciat că art. XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 trebuie interpretat în legătură cu art. XXXVIII din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, în sensul în care se instituie o obligaţie pentru angajator de a modifica fişele de post în condiţiile art. XXXV, prin folosirea unor criterii obiective prin care să fie valorificată suplimentar şi cuantificată activitatea salariatului ce deţine titlul de doctor, şi nu apare ca suficientă emiterea unui raport intern în sensul în care doar se constată neîndeplinirea condiţiilor cumulative necesare acordării indemnizaţiei pentru titlul de doctor.

A existat însă şi un punct de vedere nuanţat, în sensul în care se instituie posibilitatea interpretării obligativităţii de modificare a fişelor de post doar în ipoteza reglementată de art. XXXV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare s-a considerat, de către majoritatea judecătorilor specializaţi în soluţionarea acestui tip de litigii, că, în ipoteza modificării fişei postului în condiţiile art. XXXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, calculul şi plata indemnizaţiei aferente se cuvin salariatului de la data modificării fişei postului, întrucât anterior acestui moment nu există elemente concrete care să permită verificarea modalităţii în care activitatea salariatului care deţine titlul ştiinţific de doctor a fost valorificată suplimentar. A fost exprimat şi un punct de vedere diferit, în sensul în care calculul şi plata indemnizaţiei aferente titlului de doctor trebuie să se realizeze de la data la care salariatul a formulat cererea de acordare a dreptului.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 26 din 2 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a respins ca inadmisibilă sesizarea, pentru neîndeplinirea condiţiei noutăţii. În considerente, redând dispoziţiile art. 19 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, a reţinut că: „86. Succesiunea acestor acte normative evocate permite a se identifica o constantă a viziunii legiuitorului în privinţa condiţiilor de acordare a sporului/indemnizaţiei, în ipoteza supusă dezlegării, care se poate sintetiza astfel: este îndrituit la a beneficia de acest spor cel care deţine titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. XXXVIII şi XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat însă asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, prin Decizia nr. 209 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031 din 4 noiembrie 2020, respingându-se excepţia invocată, s-a reţinut că: ” 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, cu titlul prealabil, că, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, a indicat evoluţia modului de reglementare a beneficiilor care, în prezent, sunt reglementate prin dispoziţiile legale criticate în cauza de faţă (a se vedea paragrafele 20-22 din Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019). Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Potrivit aceluiaşi text de lege, coroborat cu dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează să se acorde de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de aceasta, respectiv îşi desfăşoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care deţin titlul de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi diferă faţă de cuantumul sporului pentru titlul ştiinţific de doctor acordat potrivit legislaţiei anterioare (a se vedea Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 20). (…) 35. (…) acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituţie, le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Deciziile nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). 36. (…) nicio dispoziţie din Constituţie nu limitează competenţa legiuitorului de a acorda sau nu un stimulent salarial celor care deţin titlul ştiinţific de doctor. Cu atât mai puţin limitează prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie libertatea legiuitorului de a stabili modul de calcul al acestui stimulent şi, implicit, cuantumul acestuia. Este drept că o atare opţiune nu este una necenzurabilă. Astfel, la baza acesteia trebuie să stea o raţiune suficientă pentru instituirea unui asemenea spor (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, şi nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, precitate).”

Aceste considerente se regăsesc, spre exemplu, şi în deciziile nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020; nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020.

De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituţională a reţinut că „indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului” – paragraful 16.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai reţinut că indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor în drept nu reprezintă un drept fundamental, ci un drept de sorginte legală (Decizia nr. 204 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 iulie 2020, paragraful 17), astfel că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională” (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, paragraful 26). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că, în vederea acordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, se instituie o obligaţie pentru angajator de a modifica fişele de post, în măsura în care specificul muncii permite identificarea unor atribuţii/criterii obiective care să prevadă în ce modalitate este sau poate fi valorificată suplimentar activitatea salariatului ce deţine acest titlu, plata indemnizaţiei aferente cuvenindu-se salariatului de la data modificării fişei postului. În rest, s-a propus respingerea, ca inadmisibile, a sesizărilor. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor

Temeiul de drept al prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizărilor conexate, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite întrucât cauzele se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, litigiile se circumscriu domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de o organizaţie sindicală, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie publică, obiectul cauzei vizând obligarea angajatorului la modificarea fişelor de post în vederea acordării indemnizaţiilor de doctorat, în vreme ce curtea de apel a fost învestită cu apelul formulat de către reclamantul sindicat, în numele membrilor săi, într-o cauză ce are ca obiect obligarea instituţiei publice Filarmonica Banatul la plata sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată care, astfel, este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită instanţei supreme este una reală, având vocaţie de a convinge, şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de a admisibilitate a sesizării.

În acest context se observă că instanţele de trimitere, Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, deşi au apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce priveşte interpretarea art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv a art. XXXVIII şi XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, nu au prezentat niciun argument care ar justifica o atare sesizare a instanţei supreme, în cuprinsul încheierilor motivându-se exclusiv şi la modul general că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fără a indica în concret problema de drept ce trebuie dezlegată din perspectiva posibilităţii ivirii unei jurisprudenţe divergente.

Astfel, în ceea ce priveşte sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, cu referire la interpretarea art. XXXVIII şi XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, instanţa de trimitere a reţinut obligativitatea sesizării instanţei supreme, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă.

Chiar dacă aprecierea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept veritabile comportă anumite nuanţări impuse de contextul şi scopul edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu este totuşi posibilă învestirea instanţei supreme pentru dezlegarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii civile. Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia ce intră sub auspiciile actului normativ obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care se pune problema aplicării unei dispoziţii legale care nu a format obiectul unei dezlegări de principiu a instanţei supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare, ci doar în situaţia existenţei unei norme susceptibile de interpretări diferite, caz în care se impune declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare în scopul înlăturării incertitudinii care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Analizând potenţialul acestei dispoziţii de a genera jurisprudenţă neunitară, este de reţinut că norma în discuţie este susceptibilă de interpretări diferite prin prisma obligaţiei stabilite în sarcina angajatorilor prin art. XXXIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 prin coroborare cu dispoziţiile art. XXXVIII din acelaşi act normativ, de modificare a fişei postului în sensul identificării unor atribuţii obiective şi cuantificabile în toate situaţiile în care salariatul deţine titlul ştiinţific de doctor sau dacă textul legal permite angajatorilor emiterea unei dispoziţii (raport, referat) prin care să constate, în urma verificărilor, că salariatul nu îndeplineşte atribuţii în legătură cu care să aplice criteriile la care legea face trimitere.

Referitor la întrebarea ce face obiectul Dosarului nr. 2.098/1/2024, conexat, instanţa de trimitere sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema dacă „dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile/vizează personalul contractual care nu îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă nu are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar”.

În opinia Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, modul de interpretare a dispoziţiilor legale se impune însă cu evidenţă, întrebarea adresată nereflectând aşadar dubiul cu privire la dreptul aplicabil în cauză.

Instanţa de trimitere recunoaşte explicit că nu se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză, fiind neîndoielnic în opinia sa că, din interpretarea coroborată dispoziţiilor art. 19 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că, în ceea ce priveşte personalul plătit din fonduri publice, cerinţele legale se impun a fi respectate, având în vedere inclusiv dezlegările anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale menţionează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 26 din 2 martie 2020, oferind repere concrete de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilind că viziunea constantă a legiuitorului în privinţa condiţiilor de acordare a sporului/indemnizaţiei de doctorat a fost aceea potrivit căreia „este îndrituit la a beneficia de acest spor cel care deţine titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea”, iar „sintagma «în domeniul pentru care deţine titlul» se impune să fie raportată la Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare sau la sfera atribuţiilor de serviciu, astfel cum aceasta rezultă din fişa postului”.

Luând în considerare statuările menţionate ale instanţei supreme, apreciate ca fiind relevante în interpretarea textelor legii indicate în sesizare, este necesar a se reaminti că lămurirea modalităţii de interpretare şi aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege. În lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, astfel cum este situaţia în prezenta sesizare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern şi, după caz, reperele jurisprudenţiale obligatorii care se desprind din deciziile instanţei supreme mai sus evocate.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizării formulate în Dosarul nr. 2.202/30/2023 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea ca inadmisibilă a acestei sesizări. XI.2. Asupra fondului sesizării formulate de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă, mai întâi, că, drept urmare a solicitării adresate de instanţa supremă, deşi instanţele nu au transmis jurisprudenţă care să tranşeze problemele de drept sesizate, pot fi identificate indicii ale unei posibile jurisprud