ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 26/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.425/1/2019 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.619/100/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care s-a comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus un punct de vedere de către recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești ce au fost identificate, precum și punctele de vedere teoretice. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 6 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.619/100/2017, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora «Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul», sintagma «în domeniul pentru care deține titlul» se impune să fie raportată la Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare sau la sfera atribuțiilor de serviciu, astfel cum aceasta rezultă din fișa postului?"

Art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) prevede că:

Anterior, art. 19

Anual, prin hotărâre de Guvern se aprobă Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și structura instituțiilor de învățământ superior.

În speță, față de limitele învestirii instanței cu o acțiune în pretenții pentru o perioadă începând cu 25 septembrie 2015 (conform cererii modificatoare, necontestată), contrar celor susținute în dosarul în care s-a realizat prezenta sesizare, este aplicabilă Hotărârea Guvernului nr. 575/2015 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2015-2016, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 781/2015, astfel cum a fost rectificată.

Ulterior, Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și structura instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2016-2017 au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 376/2016, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 654/2016, prin Hotărârea Guvernului nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 615/2017, precum și prin Hotărârea Guvernului nr. 158/2018 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2018-2019, cu modificările și completările ulterioare.

În prezent este adoptată Hotărârea Guvernului nr. 326/2019 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2019-2020, cu modificările aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 640/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 16 mai 2017 cu nr. 1.619/100/2017, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat instanței să constate că, în calitatea sa de comisar-șef de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut titlul științific de doctor, conform diplomei de doctor emise de Ministerul Educației Naționale (în prezent având denumirea Ministerul Educației și Cercetării) la 26 noiembrie 2015 și că pregătirea doctorală deținută este utilă compartimentului și instituției în care își desfășoară activitatea.

A solicitat ca pârâții să fie obligați în principal la acordarea și la plata, începând cu 1 august 2016, a sumelor compensatorii aferente titlului științific de doctor, iar în subsidiar la acordarea și la plata, începând cu 5 noiembrie 2016, a sporului de 15% din salariul de bază aferent titlului științific de doctor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ocupă funcția de șef de serviciu teritorial în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, iar în urma susținerii tezei de doctorat "Sectorul Nordic al Frontierei Româno-Ucrainiene. Structură, funcționalitate și impact teritorial" a obținut titlul științific de doctor în geografie.

A arătat că în baza art. 3

Reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19

A conchis titularul acțiunii în sensul că activitatea poliției de frontieră reprezintă un domeniu în sine și se circumscrie mai multor domenii de activitate, opinie care este exprimată în actele normative interne ale instituției. De asemenea, a arătat că domeniul geografiei interferează cel mai mult cu activitatea poliției de frontieră, prin faptul că acțiunile, misiunile poliției de frontieră, unele activități de control se planifică și se execută în funcție de factorii fizico-geografici, climaterici.

A subliniat și că a realizat o lucrare având ca obiect frontiera de stat, cu abordarea și analizarea frontierei din punct de vedere geografic, geopolitic, istoric, funcțional, statistic, strategic, operativ, legislativ, prin raportare la activitatea poliției de frontieră, cu analizarea fenomenului contrabandei și migrației, precum și studii de caz cu prezentarea funcțiilor frontierei.

La 31 octombrie 2017, reclamantul a depus o cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat în principal plata sporului de 15% din salariul de bază aferent titlului științific de doctor pentru perioada 25 septembrie 2015-1 iulie 2017, iar pentru perioada 2 iulie 2017-4 septembrie 2017 a sporului de 50% din salariul de bază aferent titlului științific de doctor, precizând că își menține primul petit al acțiunii și petitele formulate în subsidiar.

Prin Sentința civilă nr. 298 din 1 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.619/100/2017, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la ambii pârâți și a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.

I-a obligat pe pârâți la plata către reclamant a diferențelor salariale cuvenite, cu titlu de sume compensatorii echivalente sporului de doctorat de 15%, aplicat la salariul de bază, calculate pentru perioada 25 septembrie 2015-30 noiembrie 2016, cu titlu de spor de 15% aplicat la salariul de bază, calculate pentru perioada 1 decembrie 2016-30 iunie 2017, și cu titlu de indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, calculate pentru perioada 1 iulie 2017- 4 septembrie 2017.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

În susținerea cererilor de recurs, în cadrul criticii privind admiterea în parte a acțiunii, cu referire la domeniul în care își desfășoară activitatea reclamantul, pârâții au arătat în esență următoarele: nu există o corespondență între titlul științific de doctor și domeniul în care reclamantul își desfășoară activitatea, acesta având rolul de a coordona și realiza managementul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș; așadar, nu există interferențe cu domeniul în care își desfășoară activitatea reclamantul.

De asemenea, s-au invocat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 376/2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2016-2017, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 376/2016), arătându-se că domeniul "Geografie" este inclus în domeniul fundamental "Matematică și științe ale naturii".

S-a arătat că domeniul fundamental în care este inclus domeniul de studii universitare în care și-a obținut reclamantul titlul științific de doctor nu este inclus în domeniile necesare postului în care acesta își desfășoară activitatea.

S-a mai arătat că pregătirea de bază a reclamantului, conform fișei postului, include "studii universitare de lungă durată în domeniul drept/științe administrative/științe politice/științe militare, informații și ordine publică/științe economice/psihologie/management".

Completul de judecată al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea recursurilor declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:

În ceea ce privește existența unei chestiuni de drept cu privire la care există posibilitatea unor interpretări diferite, curtea de apel a apreciat că problema de drept expusă îndeplinește această condiție, câtă vreme nu se poate considera că art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017 ar conține o soluție legislativă clară, arătându-se că se va proceda, ulterior analizării condițiilor de admisibilitate, la dezvoltarea problemei de drept incidente în speță.

Curtea de Apel Cluj, s-a apreciat, este învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat în primă instanță un litigiu de contencios administrativ, deci în mod evident este îndeplinită și condiția ca problema de drept să se ridice în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

În ceea ce privește caracterul esențial al problemei de drept, instanța de trimitere a constatat că soluționarea cauzei depinde, pentru perioada 2 iulie 2017-4 septembrie 2017, de interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a subliniat că și pentru perioada anterioară interpretarea termenului la care se referă problema de drept este relevantă, întrucât și art. 19

Referitor la noutatea chestiunii de drept s-a arătat că norma a cărei interpretare se solicită este cuprinsă în Legea-cadru nr. 153/2017, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2017, fiind vorba, așadar, de un text legal nou.

Instanța de trimitere a apreciat că este deosebit de important sub aspectul noutății chestiunii de drept faptul că textul legal indicat diferă de cel în vigoare anterior, respectiv de art. 19

Totodată, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept ridicate, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nu a depus un punct de vedere în legătură cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a depus note scrise la instanța de sesizare, prin care s-a referit exclusiv la prevederile art. 19

Intimatul-reclamant a arătat că, raportat la noțiunea de "domeniu", nu trebuie ca analiza să se rezume doar la un sector al unei științe sau al unei arte, așa cum sunt prezentate domeniile în hotărârile de Guvern anuale. Reclamantul a arătat că, dacă ar fi avut această intenție, legiuitorul ar fi arătat expres acest lucru.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost depus un punct de vedere de către recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Totodată, a considerat că sintagma "în domeniul în care își desfășoară activitatea" implică existența legăturii efective între studiile doctorale și activitatea desfășurată, stabilită prin fișa postului, rațiunea legiuitorului la momentul stabilirii acestui beneficiu fiind aceea a valorii superioare pe care o poate aduce în activitatea desfășurată efectuarea studiilor de doctorat.

Completul de judecată al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a arătat că problema de drept a cărei dezlegare se solicită prin prezenta sesizare prezintă o importanță deosebită, întrucât există numeroase situații în practica judiciară care vizează o divergență între angajat și angajator cu privire la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin sintagma "în domeniul în care își desfășoară activitatea".

Astfel, instanța de trimitere a arătat că, în speță, angajatorul se prevalează inclusiv de faptul că reclamantul și-a obținut titlul științific de doctor în domeniul "Geografie", domeniu care nu este necesar în cadrul pregătirii pentru funcția deținută de acesta și că reclamantul, dimpotrivă, susține că ceea ce este important este să se analizeze legătura dintre atribuțiile de serviciu și conținutul efectiv al lucrării.

Curtea de apel a arătat că există însă litigii în care susținerile părților sunt diametral opuse: angajatul susține că este important domeniul în care s-a realizat lucrarea în sensul nomenclatorului reglementat prin hotărâri de Guvern, iar angajatorul refuză acordarea sporului de doctorat, arătând că în concret teza de doctorat nu are nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale angajatului.

Instanța de sesizare a indicat cu titlu exemplificativ Dosarul nr. 1.256/117/2019, aflat pe rolul aceluiași complet de judecată, arătând că, în respectivul dosar, reclamanta este angajată ca asistent social și a obținut titlul de doctor în domeniul "Sociologie" cu teza "Păstoritul în Transilvania", iar angajatorul refuză să îi acorde sporul de doctorat cu motivarea că, deși reclamanta este asistent social și a obținut titlul de doctor în sociologie, teza de doctorat nu are nicio legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

În sprijinul opiniei că prezintă relevanță domeniul reglementat de nomenclator, argumentul apreciat ca fiind cel mai important de către instanța de sesizare este acela că nomenclatorul reprezintă reglementarea legală a noțiunii de "domenii în care se desfășoară studiile doctorale" și, prin urmare, la aceasta ar trebui să facă referire textul legal care prevede sporul de doctorat.

S-a apreciat că în sprijinul celeilalte opinii se pot aduce următoarele argumente: în sensul obișnuit al termenilor, sintagma "domeniul în care își desfășoară activitatea" implică necesitatea legăturii efective între studiile doctorale și activitatea desfășurată; rațiunea acordării sporului de doctorat este aceea a valorii superioare pe care o poate aduce în activitatea desfășurată efectuarea acestor studii.

În fine, în funcție de situația concretă, s-a arătat că în sprijinul ambelor opinii se poate aduce argumentul lipsei de previzibilitate a legii, întrucât aceasta nu ar trebui să pună persoana în cauză în situația de a nu putea să beneficieze de sporul de doctorat. Această interpretare conduce însă la o concluzie care, în mod cert, nu corespunde intenției legiuitorului, respectiv aceea de a se acorda în ambele situații sporul de doctorat.

Această lipsă de previzibilitate, apreciază instanța de sesizare, ar putea fi înlăturată prin pronunțarea unei hotărâri prealabile în materie, care ar fi utilă nu doar instanțelor de judecată, ci și angajatorilor și angajaților, care și-ar putea orienta în mod corect conduita în funcție de această decizie.

Astfel, autorităților angajatoare li s-ar clarifica situațiile în care trebuie să acorde sporul de doctorat, iar angajații ar ști ce studii trebuie să urmeze pentru a beneficia de acest spor. Ca urmare, se poate prezuma că pronunțarea hotărârii prealabile nu ar conduce doar la dezlegarea facilă și legală a cauzelor, ci și la scăderea numărului acțiunilor în justiție având acest obiect.

S-a considerat că importanța soluționării acestei chestiuni se verifică și din perspectiva mizei ridicate pe care o are pentru persoanele în cauză interpretarea sintagmei în discuție și, implicit, acordarea sporului de doctorat, care, în contextul legislației actuale, influențează semnificativ nivelul veniturilor lunare ale persoanelor aflate în aceeași situație.

Din datele comunicate de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezultat că la nivelul curților de apel Iași, Timișoara, Alba Iulia, Târgu Mureș, Craiova, Oradea și Ploiești nu s-a identificat practică judiciară cu relevanță asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Hotărârile judecătorești pronunțate în materie au relevat că marea majoritate a instanțelor judecătorești au raportat sintagma "în domeniul pentru care deține titlul" la sfera atribuțiilor de serviciu, astfel cum acestea rezultă din fișa postului (curțile de apel Pitești, Constanța, Brașov, Galați, Suceava, București).

În schimb, la nivelul Curții de Apel Bacău s-a reținut că sintagma "în domeniul pentru care deține titlul" se raportează la Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare.

Instanța de trimitere, Curtea de Apel Cluj, a menționat în încheierea de sesizare că prin Decizia civilă nr. 4.565 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 8.132/117/2017 s-a admis recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.163 din 23 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj și, în rejudecare, s-a admis cererea formulată de reclamant, fiind obligată pârâta să îi acorde reclamantului sumele corespunzătoare titlului de doctor.

S-a reținut că în speță pârâta arătase că reclamantul își desfășoară activitatea în domeniul "Silvicultură", dar a obținut titlul de doctor în domeniul "Zootehnie". Curtea de apel a reținut că teza de doctorat a fost "Amenajarea unui tronson de curs montan pentru sporirea productivității salmonicole", fiind într-adevăr menționat domeniul "Zootehnie", dar menționarea acestui domeniu nu exclude însă în niciun fel posibilitatea ca teza de doctorat a reclamantului să se încadreze și în domeniul "Silvicultură", existând posibilitatea ca cele două domenii să se întrepătrundă; s-a mai reținut că, raportat la tema tezei de doctorat a reclamantului, este cert că aceasta privește salmonicultura, activitate care, după cum rezultă din opiniile experților depuse la dosarul cauzei, se încadrează în domeniul silviculturii; în consecință, curtea de apel a constatat că reclamantul își desfășoară activitatea în domeniul în care și-a obținut diploma de doctorat.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 3.171/C/4.471/III-5/2019 din 13 ianuarie 2019, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 695 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2020, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc acordarea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor personalului care deține titlul științific de doctor, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Indemnizația respectivă face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor, în limitele opțiunii sale, iar rațiunea acordării acestei indemnizații este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă.

Curtea a observat că în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate este pusă în discuție aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 în cazul persoanelor care dețin titlul științific de doctor obținut pe baza tezelor care tratează subiecte multidisciplinare sau interdisciplinare. Asemenea aspecte privesc, în realitate, probleme de interpretare și aplicare a sintagmei "dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul", din cuprinsul prevederilor legale criticate.

Or, Curtea Constituțională a constatat că interpretarea și aplicarea acestui text de lege în raport cu rațiunea care a stat la baza adoptării sale revin angajatorului, iar, în cazul unui litigiu, instanțelor de judecată, nefiind de resortul contenciosului constituțional. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a fost citată, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative.

De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat că o greșită interpretare și aplicare a legii poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, iar acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, în caz contrar Curtea Constituțională fiind pusă în situația de a exercita competențe specifice acestora și transformându-se din instanță constituțională în instanță de control judiciar (au fost evocate, în acest sens, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 și 21, și Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19).

Prin Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2010, Curtea Constituțională a reținut, la paragraful 18, următoarele: "În ceea ce privește însă cerința legală care condiționează acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor de desfășurarea activității funcției de bază într-un domeniu pentru care înalta calificare profesională dobândită prin obținerea acestui titlu prezintă relevanță, Curtea apreciază că aceasta se sprijină pe evidente rațiuni obiective, ce vizează înseși temeiurile pentru care acest drept este acordat. Astfel, Curtea observă că, prin reglementarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, legiuitorul recunoaște și recompensează contribuția profesională deosebită pe care o persoană care a obținut titlul de doctor se presupune că o are în domeniul în care își desfășoară activitatea profesională. În concepția legiuitorului, simpla calificare a unei persoane în diverse domenii de activitate, chiar dacă se face la un nivel superior, nu justifică per se acordarea acestei indemnizații dacă nu este valorificată în activitatea profesională de bază. Prin urmare, instituirea unui tratament juridic diferit între persoanele care dețin titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea profesională de bază și cele care dețin acest titlu în alte domenii, nerelevante pentru această activitate, este justificată în mod obiectiv și rezonabil."

În cauza în care s-a formulat prezenta sesizare, în motivarea sentinței de primă instanță au fost reținute considerente din Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009".

În legătură cu această decizie se cuvin a fi amintite și Decizia nr. 8 din 20 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017, precum și Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 29 mai 2019.

Nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la problema de drept supusă dezlegării în cauza de față.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu referire la cerința noutății chestiunii de drept.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, punctele de vedere formulate de părți, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Textul legal evocat impune examinarea sesizării din perspectiva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție este sesizată de un complet al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.619/100/2017, având ca obiect recursurile declarate de recurenții-pârâți împotriva Sentinței civile nr. 298 din 1 martie 2019, pronunțată de

Instanța de trimitere judecă în recurs în ultimă instanță în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la existența unei legături de cauzalitate între problema de drept sesizată și soluționarea pe fond a cauzei, dar, pentru a argumenta îndeplinirea acestei condiții, întrebarea adresată de instanța de trimitere trebuie reformulată.

În acest sens, se cuvine subliniat faptul că, în realitate, o problemă de interpretare nu pune sintagma "în domeniul în care deține titlul", întrucât acest domeniu rezultă neîndoielnic din mențiunea corespunzătoare care se regăsește pe diploma care atestă deținerea titlului științific de doctor și care este în deplină concordanță cu Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, astfel cum acesta este aprobat anual prin hotărâre a Guvernului.

În realitate, așa cum se desprinde chiar din încheierea de sesizare (mai precis din punctul de vedere al completului de judecată), instanța de recurs subliniază că problema de drept ce se cere a fi dezlegată își are originea în divergența care există între angajat și angajator cu privire la înțelesul sintagmei "în domeniul în care își desfășoară activitatea".

Privită din această perspectivă, problema de drept supusă dezlegării este în fapt aceea a compatibilizării a două sintagme: "domeniul pentru care deține titlul" și "domeniul în care își desfășoară activitatea", ambele cu referire la angajatul care pretinde acordarea sporului/indemnizației aferente titlului științific de doctor.

Această problemă este de esența soluției pe care instanța de recurs este chemată să o dea în cauză, având în vedere faptul că ambii recurenți-pârâți au criticat hotărârea de primă instanță sub aspectul modului în care s-a apreciat asupra îndeplinirii în speță a condiției referitoare la concordanța dintre domeniul în care intimatul-reclamant deține titlul și domeniul în care acesta își desfășoară activitatea.

Or, cel puțin din perspectiva modificării cererii introductive de instanță de la 31 octombrie 2017, sub aspectul solicitării de acordare a sporului aferent titlului de doctor de 50% din salariul de bază pentru perioada 2 iulie-4 septembrie 2017, este evidentă legătura cu cauza a dispozițiilor art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenții-pârâți susținând în esență tocmai încălcarea acestor prevederi legale.

Sunt îndeplinite, de asemenea, condiția referitoare la inexistența pe rolul instanței supreme a unui recurs în interesul legii care să aibă ca obiect chestiunea de drept sesizată, precum și condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra aceleiași chestiuni, nici prin decizii de speță și nici în cadrul unuia dintre cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare.

În acest sens trebuie amintit că singura hotărâre cu referire la domeniul drepturilor aferente titlului științific de doctor este Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009".

Nu este însă îndeplinită cerința noutății chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită în cauza de față.

Procedând la o examinare din perspectivă temporală a dispozițiilor legale incidente, se constată următoarele:

Art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003) - aplicabil până la 1 ianuarie 2010, data intrării în vigoare a Legiicadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare - prevedea: "Polițiștii care posedă titlul științific de doctor beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv."

Legea-cadru nr. 284/2010 prevede la art. 19

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 prevede la art. 3

Legea-cadru nr. 153/2017 prevede la art. 14 alin. (1) următoarele: "Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25."

Succesiunea acestor acte normative evocate permite a se identifica o constantă a viziunii legiuitorului în privința condițiilor de acordare a sporului/indemnizației, în ipoteza supusă dezlegării, care se poate sintetiza astfel: este îndrituit la a beneficia de acest spor cel care deține titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea.

Examinarea hotărârilor judecătorești comunicate la dosar de instanțele naționale relevă faptul că acestea au fost pronunțate începând cu anul 2016, dar cuprind referiri și la perioade anterioare acestui an (chiar la anul 2010), instanțele de judecată dezlegând, în mare parte dintre cazuri, chiar problema de drept de față.

Prin urmare, în condițiile în care reglementarea actuală a art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a regăsit identic chiar în textul art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, iar instanțele de judecată au avut a aprecia îndeplinirea cerințelor din aceste texte legale și au pronunțat un număr semnificativ de hotărâri legate de acest aspect, nu se mai poate vorbi despre o chestiune de drept nouă în accepțiunea art. 519 din Codul de procedură civilă.

Nu poate fi primit punctul de vedere al instanței de trimitere referitor la cerința noutății, pentru că supusă dezlegării este doar ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, identică din perspectiva conținutului cu celelalte texte menționate în precedent, nu opțiunea legiuitorului de a exclude a doua ipoteză din art. 19

În sensul argumentelor de mai sus privitoare la cerința noutății chestiunii de drept este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a reținut în mod constant că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor.

Cu titlu exemplificativ se cuvin amintite următoarele decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 8 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017; Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017; Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 29 mai 2019.

Având în vedere că dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă impun întrunirea cumulativă a cerințelor analizate în precedent, iar în cauză nu este respectată cerința noutății chestiunii de drept, sesizarea este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecință.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,