ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 649/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 649/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 17 martie 2021
Asupra cererii de revizuire de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție revizuenta A. în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 162/CM din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de apel formulate în cauză, cu consecința modificării hotărârii pronunțate de Tribunalul Tulcea și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii revizuenta arătă că prin Decizia nr. 26/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit natura juridică a cheltuielilor privind bursele încasate în perioada rezidențiatului statuând că sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2013, nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) și (8
1
) din O.G. nr. 18/2019.
Revizuenta consideră că hotărârea curții de apel poate fi revizuită față de legătura indisolubilă dintre chestiunea juridică din prezentul dosar care a reprezentat esența modului de soluționare a acesteia, respectiv natura juridică a bursei de rezidențiat și obiectul Deciziei nr. 26/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
De asemenea, revizuenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute de pct. 8 alin. (1) din art. 509 C. proc. civ., respectiv există hotărâri definitive potrivnice. Astfel, aceeași chestiune de drept, respectiv natura juridică a bursei de rezidențiat a fost calificată prin Decizia nr. 162/CM din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța ca reprezentând o cheltuială pentru formarea profesională, în timp ce prin Decizia nr. 26/2020 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, noțiunea respectivă a fost lămurită, în sensul că nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională.
Intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Art. 509 alin. (1) C. proc. civ. statuează că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, se poate cere pentru motivele prevăzute de pct. 1-10, iar la alin. (2) se precizează că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Totodată, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
În cauza dedusă judecății revizenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 127/CM din 25 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri contradictorii, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat al primei hotărâri.
Pentru a se putea invoca motivul prevăzut de pct. 8 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie hotărâri definitive contradictorii; hotărârile contradictorii să fie pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente, respectiv părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate în procese diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat autoritate de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.
În cauza dedusă judecății revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 162/CM din 22 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în funcție de Decizia nr. 26/2020 din 26 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 11 ianuarie 2021.
Având în vedere ipotezele prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care precizează care sunt categoriile de hotărâri judecătorești ce pot fi atacate cu revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu se poate solicita revizuirea deciziei nr. 162/CM din 22 iunie 2020 în funcție de o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 162/CM din 22 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 martie 2021.