ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, la data de 04.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea, a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actului adițional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/28.10.2009, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2. și 2.3. din contract, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 547/16.07.2020, Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței sale funcționale și materiale și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Urmare acestei soluții, pe rolul Judecătoriei Tulcea a fost înregistrat dosarul nr. x/1019, la data de 25.09.2020.

Prin sentința civilă nr. 1273/29.04.2021 Judecătoria Tulcea a respins excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu UAT Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. înregistrându-se dosarul nr. x/2021.

A solicitat apelanta admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la încheierea actului adițional privind prelungirea Contractului de concesiune nr. x/28.10.2009, pentru un teren de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2 si 2,3 din contract.

Prin decizia civilă nr. 401 din 20 aprilie 2022, Tribunalul Tulcea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 205/19.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepția inadmisibilității recursului și a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata pârâtă UAT Județul Tulcea.

Împotriva deciziei civile nr. 205/19.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021 a formulat cerere de revizuire revizuenta reclamantă A. S.R.L., solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 49 din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul- reclamant A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata U.A.T. Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și, admiterea cererii de revizuire formulate cu consecința anulării deciziei nr. 205/19.10.2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța și trimiterea dosarului nr. x/2021 la aceeași curte de apel în vederea rejudecării cererii de recurs, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă susține că prin pronunțarea deciziei recurate și respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire curtea de apel a încălcat următoarele reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității:

- Efectele hotărârii judecătorești - Autoritatea de lucru judecat – curtea de apel a încălcat prevederile art. 430 și următoarele C. proc. civ. și nu a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 205/19.10.2021.

Arată că există două hotărâri potrivnice, respectiv încheierea de ședință din 29.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Tulcea, prin care această instanță de judecată s-a declarat competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, în considerarea valorii obiectului dedus judecății - sub pragul de 200.000 RON - atât în raport de argumentele expuse de instanța de trimitere - Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 547/16.07.2020, cât și în raport de argumentele expuse de părți la termenul de judecată indicat, cât și decizia civilă nr. 205/19.10.2021 (la 1 an diferență) pronunțată în dosarul nr. x/2021 - hotărâre ulterioară, prin care Curtea de Apel Constanța, ca instanță de recurs, a recalificat ex officio obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind - pentru prima dată în cursul judecății, împotriva a ceea ce s-a statuat în mod definitiv, că obligația de a face ar fi neevaluabilă în bani - și, pe cale de consecință, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., i-a respins recursul ca inadmisibil.

Susține că art. 430 C. proc. civ. nu impune condiția ca cele două hotărâri potrivnice să soluționeze fondul și nici condiția ca acestea să fie pronunțate în dosare diferite.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ. orice hotărâre prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale/asupra unui alt incident are cu privire la chestiunea tranșată autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește considerentele reținute de Curtea de Apel Constanța în decizia civilă nr. 49/15.02.2023, potrivit cărora este imperativ ca cele două hotărâri potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, consideră că acestea nu sunt fundamentate legal și juridic, întrucât C. proc. civ. nu reglementează această condiție (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Având în vedere că autoritatea de lucru judecat vizează și chestiuni litigioase rezolvate, noțiunea de "câștigare a procesului" trebuie adaptată și la situația în care una dintre părți a obținut câștig de cauză în tranșarea unei astfel de chestiuni; prin urmare, calificarea juridică a cererii de prima instanță, definitivă prin neapelare (încheierea de ședință din 29.10.2020 nu a format obiect al apelului) reprezintă "câștigul" în dosar.

Principiul disponibilității în dosarul civil - potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Susține că încheierea de ședință din 29.10.2020 are caracter interlocutoriu întrucât, astfel cum prevede art. 235 C. proc. civ., soluționează chestiunea litigioasă a competenței materiale prin raportare la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Caracterul interlocutoriu este stabilit și prin dispozițiile art. 131 C. proc. civ., iar potrivit art. 132 alin. (2), încheierea prin care instanța se declară competentă poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.

Or, Judecătoria Tulcea nu și-a declinat competența în favoarea altei instanțe; Intimata U.A.T. Județul Tulcea nu a contestat niciodată în cursul judecății faptul că obiectul cauzei este o obligație de a face evaluabilă în bani.

Intimata U.A.T. Județul Tulcea nu a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tulcea în dosarul nr. x/2019.

Intimata U.A.T. Județul Tulcea nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței civile pronunțate în dosarul nr. x/2019 și, deci, nici împotriva încheierii de ședință din 29.10.2020 (nici apel principal, nici apel incidental).

Prin urmare, încheierea de ședință din 29.10.2020 a dobândit caracter definitiv prin neapelare.

Cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4)-(6) C. proc. civ. este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică; nu poate schimba obiectul litigiului și nu poate depăși limitele învestirii. Or, prin decizia recurată, instanța de recurs în mod nelegal a eludat obligația imperativă de a pune calificarea juridică în discuția părților, prin invocarea excepției inadmisibilității. Instanța de recurs a schimbat obiectul litigiului în faza procesuală a recursului, a depășit limitele învestirii și a nesocotit faptul că încheierea de ședință din 29.10.2020 a dobândit caracter definitiv prin neapelare.

Referitor la legalitatea căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului.

Invocă Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Instanțele de judecată - din toate ciclurile procesuale anterioare - au apreciat incidente prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.., taxa de timbru fiind achitată prin raportare la aceste dispoziții legale.

Față de totalitatea argumentelor de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., solicită instanței de judecată să dispună admiterea cererii de recurs și casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire formulate, cu consecința anulării deciziei civile nr. 205/19.10.2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021.

În consecință, față de primul capăt de cerere, solicită admiterea cererii de revizuire și, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (4) anularea celei din urmă hotărâri potrivnice și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Constanța în vederea rejudecării cererii de recurs formulate.

În condițiile anulării în integralitate a deciziei civile nr. 205/19.10.2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2021, solicită reluarea procesului din faza procesuală anterioară actului atacat.

Intimata U.A.T Județ Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, care a fost recalificată tot ca o excepție de nulitate, ambele excepții fiind respinse astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din același act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire.

În lumina acestor exigențe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecății prin cererea de recurs.

Criticile formulate în recurs de recurenta-revizuentă A. S.R.L. -exclusiv cele care se constituie în motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - sunt cele referitoare la greșita constatare a instanței de revizuire a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ.

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, este conformă dispozițiilor legale incidente.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe acest motiv, se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii;

- să fie vorba despre hotărâri definitive pronunțate în aceeași pricină, adică să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același dosar, ci în dosare diferite.

Prin urmare, acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași dispoziție procesuală nominalizată mai sus, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În speță, astfel cum corect a constatat instanța de revizuire, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Examinând modalitatea de soluționare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a constatat că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunțate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar.

Astfel, corect s-a reținut că atât hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, respectiv decizia civilă nr. 205 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Constanța care a fost pronunțată în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 401 din 20 aprilie 2022 a Tribunalului Tulcea, cât și hotărârea invocată ca pretins potrivnică, respectiv sentința civilă nr. 547 din 16 iulie 2020 a Tribunalului Tulcea care a fost pronunțată în soluționarea excepției necompetenței funcționale și materiale a Tribunalului Tulcea, au fost pronunțate în același proces.

Curtea de apel a înlăturat susținerile revizuentei potrivit cărora instanța de recurs a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii de declinare pronunțată de Tribunalul Constanța, ca instanță de fond inițial sesizată în cauză, reținând cu justețe că hotărârea de declinare a competenței se bucură de autoritate de lucru judecat, însă efectele acesteia se produc numai în ceea ce privește instanța care se dezînvestește, nu și în privința instanței arătate ca fiind competente, aceasta din urmă putând, la rândul ei, să își decline competența.

De asemenea, curtea de apel corect a constatat că nu este incident motivul de revizuire invocat nici față de încheierea Judecătoriei Tulcea din 29.10.2020, prin care aceasta, în raport de art. 131 alin. (1) C. proc. civ., verificându-și din oficiu competența s-a considerat competentă general, material și teritorial să judece pricina, ca urmare a declinării în favoarea sa de către Tribunalul Tulcea.

Curtea de apel a statuat faptul că, chiar dacă Judecătoria Tulcea, ca instanță de fond, a înțeles să rețină competența sa de soluționare a cauzei, acest lucru nu s-ar putea opune cu putere de lucru judecat din punctul de vedere al calificării obiectului acțiunii ca evaluabil sau nu, ci doar din punctul de vedere al competenței, în măsura neinvocării excepției necompetenței materiale în fața sa și neformulării unui motiv de apel, iar ulterior de recurs, legat de greșita soluționare a unei eventuale excepții de necompetență.

În acest context, instanța de revizuire corect a subliniat că revizuenta a criticat soluția sub aspectul legalității hotărârii din recurs și a limitelor sesizării acesteia și nu sub aspectul încălcării autorității de lucru judecat, fiind vorba de aceeași cauză, soluționată în etape procesuale diferite și despre controlul de legalitate pe care instanța de recurs îl exercită asupra hotărârii instanței de fond ce a fost recurată.

Aceasta deoarece în cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, și nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în raport de analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile privind pretinsa nerespectare a principiului disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului potrivit art. 22 alin. (4)-(6) C. proc. civ., precum și a principiului legalității căii de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că instanța de revizuire a analizat condițiile de admisibilitate ale acestei căi de retractare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie o încălcare a dispozițiilor evocate.

Totodată, aceste aspecte depășesc în realitate motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constituind o cenzurare a temeiniciei și legalității hotărârii instanței de recurs din perspectiva calificării obiectului acțiunii, fiind incompatibile cu revizuirea care este o cale extraordinară de atac ce poate conduce la retractarea hotărârii doar în anumite condiții prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 49 din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.