ÎCCJ, Decizia nr. 247/2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 31.10.2018, sub nr. x/88/2018, reclamantul A a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Județean Tulcea la încheierea acordului de prelungire a contractului de concesiune conform art. 10 din contractul nr. 164/1999, pe o durată de 10 ani.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat, în temeiul art. 21 lit. j din contractul de concesiune nr. 164/1999 și al art. 1270 C. civ., să fie obligat reclamantul pârât A la predarea terenului în suprafață de 337 ha amplasat în amenajarea agricolă B. precum și la plata sumei de 25.482,74 lei reprezentând despăgubirea datorată pentru perioada 16.10.2018-30.11.2018, urmare a nepredării suprafeței concesionate, ce va fi actualizată până la momentul îndeplinirii obligației de predare.

Prin Sentința civilă nr. 355/14.03.2019 Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, dosarul fiind înregistrat la această instanță la data de 15.04.2019.

Prin Sentința civilă nr.2269 din 20 iulie 2021, Judecătoria Tulcea a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul reclamant reconvențional să încheie acordul de prelungire a perioadei de valabilitate a contractului de concesiune nr. 164/01.04.1999, astfel cum a fost modificat și completat prin act adițional, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la 15.10.2018 și a respins cererea reconvențională, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr.213/10.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/88/2021, Tribunalul Tulcea a admis apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea împotriva Sentinței civile nr.2269/20.07.2021 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.x/88/2018, a schimbat sentința în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul pârât A. A admis cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți Consiliul Județean Tulcea și UAT Județ Tulcea și a obligat reclamantul pârât A să predea pârâților reclamanți Consiliul Județean Tulcea și UAT Județ Tulcea terenul agricol în suprafață de 337 ha, amplasat în Amenajarea Agricolă B, județ Tulcea, liber de orice sarcină, care a făcut obiectul contractului de concesiune nr.164/01.04.1999; a obligat reclamantul pârât A la plata către pârâții reclamanți Consiliul Județul Tulcea și UAT Județ Tulcea a contravalorii lipsei de folosință a terenului care a alcătuit obiectul contractului de concesiune nr.164/1999, în cuantum de 467.275,89 lei, constând în beneficiul nerealizat echivalent cu redevența stabilită pentru teren pentru perioada 16.10.2018 - 30.12.2020, precum și în continuare până la data predării efective a terenului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/88/2021.

Prin Încheierea nr. 214 din 10 octombrie 2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Secției I Civile a Curții de Apel Constanța în soluționarea recursului și a fost declinată competența materială procesuală de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a Civile de Insolvență și Litigii cu profesioniști și societăți din cadrul Curții de Apel Constanța.

Prin Decizia civilă nr.36/08.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/88/2021*, cu majoritate, Curtea de Apel Constanța a respins recursul promovat de recurentul reclamant A împotriva deciziei civile nr. 213/10.03.2022, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/88/2021, ca nefondat.

Cererile de revizuire

La data de 17 mai 2023, reclamantul A a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr.36/08.02.2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/88/2021* și cerere de repunere în termen, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/1/2023.

În motivarea cererii, revizuentul a solicitat repunerea în termenul de revizuire a considerentelor din cuprinsul deciziei civile nr. 36/08.02.2023, admiterea revizuirii și, pe cale de consecință, anularea hotărârii atacate, înlăturarea considerentelor potrivnice din cuprinsul Deciziei civile nr. 36/08.02.2023 și trimiterea cauzei nr. x/88/2021* spre rejudecare Curții de Apel Constanța, în baza art. 513 alin. (4) teza finală C. proc. civ., urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a Hotărârii nr. 89/21.04.2022 pronunțată în dosarul nr.y/88/2021* al Curții de Apel Constanța, respectiv a Hotărârii nr. 983/23.09.2019 pronunțată de aceeași instanță în dosarul civil nr. y/88/2018.

În susținerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire s-a arătat că Decizia nr. 36/08.02.2023, a cărei revizuire se solicită, a fost comunicată revizuentului la data de 18.04.2023, ceea ce face ca formularea cererii de repunere în termen și a cererii de revizuire să fie considerate a fi realizate în termen, întrucât incidentă în cauză este teza finală a art. 186 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că termenul de formulare a cererii de repunere în termen, precum și a actului de procedură neîndeplinit este de o lună de zile de la încetarea împiedicării.

Or, încetarea împiedicării formulării cererii de revizuire a avut loc la data comunicării Deciziei nr.36/2023, respectiv 18.04.2023, dată la care a fost posibil a se lua la cunoștință, în mod obiectiv, de considerentele acestei decizii care se cere a fi revizuită.

S-a reiterat faptul că cererea de revizuire are în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, mai precis are în vedere contrarietatea între considerente, acestea neputând fi cunoscute de la data pronunțării hotărârii, ci de la data luării la cunoștință asupra conținutului acesteia.

Ulterior, la data de 23.05.2023, sub dosar nr. x/36/2023, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți cererea de revizuire și cererea de repunere în termen formulate de revizuentul A, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea împotriva Deciziei civile nr.36/08.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/88/2021*.

Prin decizia civilă nr. 103 din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța; a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de revizuire a deciziei civile nr.36/08.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/88/2021*, formulată de revizuentul A, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, la data de 22 septembrie 2023, sub același număr de dosar, respectiv dosar nr. x/36/2023.

Conexarea celor două cereri de revizuire

La 25 octombrie 2023 și, ulterior, la 26 octombrie 2023, revizuentul a depus la dosar o cerere de conexare a cauzei la dosarul nr. x/1/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea din 31 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/1/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a fost înaintat la completul de judecată nr.x al Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II-a Civilă, în vederea discutării conexării.

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/36/2023, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. civ. și art. 106 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3243/2022, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/36/2023 la cauza cu nr. x/1/2023; dosarul, având ca obiect cauzele reunite, a fost scos de pe rolul Completului x și înaintat Completului y, pentru soluționarea revizuirii.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 127 din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a respins atât excepția necompetenței materiale, invocată de intimată, cât și cererea de repunere în termen, formulată de revizuent și a respins ca tardive cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul A împotriva Deciziei civile nr. 36 din 8 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în dosarul nr. x/88/2021*.

În motivare, cu privire la respingerea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de intimată în dosarul nr. x/1/2023, s-a reținut incidența prevederilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., față de împrejurarea că instanța care a pronunțat Decizia civilă nr. 983/23.09.2019 în dosarul civil nr. y/88/2018, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată prin Decizia civilă nr. 36/08.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/88/2021*, este Curtea de Apel Constanța, constantându-se că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire.

Cererea de repunere în termenul de formulare a căii extraordinare de atac a revizuirii a fost respinsă, cu motivarea că nu sunt invocate motive temeinic justificate, care să fi împiedicat partea să formuleze cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale.

În primul rând, Înalta Curte a constatat că Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018, nu se aplică prezentului proces, deoarece acesta a fost înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 31.10.2018, anterior intrării în vigoare a legii sus-amintite.

Instanța a respins susținerile revizuentului, care a legat împiedicarea sa în formularea căii extraordinare de atac de data comunicării deciziei a cărei revizuire se solicită, întrucât contrarietatea privește considerentele hotărârilor judecătorești invocate, având în vedere că dispozițiile care reglementează termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu fac nicio distincție în acest sens, iar excepțiile de la regulă trebuie să fie expres prevăzute.

Prin urmare, motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de repunere în termen, în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, precum și faptul că nu a formulat cererea de revizuire în termenul legal, întrucât nu a avut cunoștință de considerentele deciziei a cărei revizuire o solicită, care i-a fost comunicată la data de 18 aprilie 2023, nu pot fi primite.

În consecință, cererea de repunere în termen formulată de către revizuent a fost respinsă pentru că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ..

Având în vedere această soluție, Înalta Curte a constatat că cele două cereri de revizuire, conexate, au fost tardiv formulate, în raport de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C.proc.civ., termenul de revizuire fiind de o lună și socotindu-se, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată la 8 februarie 2023, dată la care aceasta a devenit definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C.proc.civ., moment de la care, potrivit celor ce preced, termenul pentru introducerea cererii de revizuire a început să curgă. Calculând termenul de revizuire în acord cu dispozițiile legale mai sus redate, Înalta Curte a constatat că acesta s-a împlinit la data de 8 martie 2023.

Întrucât revizuentul a promovat calea de atac a revizuirii în dosarul nr. x/1/2023 la data de 17 mai 2023 (fila 38 din dosarul nr. x/1/2023), respectiv în dosarul nr. x/36/2023 la data de 18 mai 2023 (fila 17 din dosarul Curții de Apel Constanța nr. x/36/2023), s-a reținut tardivitatea căii extraordinare de atac, care a fost formulată după împlinirea acestui termen.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C.proc.civ..

În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanța ar fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură și a dispozițiilor de drept material referitoare la repunerea în termen și la legea aplicabilă procesului civil.

Astfel, considerentele unei hotărâri judecătorești formează corp comun cu dispozitivul pronunțat și trebuie să susțină soluția din dispozitiv; recurentul a apreciat că dispozitivul și considerentele care îl susțin formează un tot indivizibil și nu pot fi despărțite.

În atare condiții, pentru a se putea cerceta de recurent dacă, prin hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea de recurs, s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al soluțiilor pronunțate în dosare similare (unde intimatul a avut calitatea de parte), se impunea comunicarea hotărârii, ceea ce înseamnă că termenul de revizuire trebuia calculat exclusiv de la data comunicării hotărârii.

Contrar a ceea ce a reținut instanța de revizuire, chestiunea litigioasă soluționată într-un alt dosar, cu implicații juridice la nivelul dosarului în cauză, nu poate fi invocată exclusiv prin intermediul excepției autorității de lucru judecat întrucât excepția operează până la nivelul căii de atac a recursului, partea având deschisă și exercitarea altor căi extraordinare de atac, cum este revizuirea, unde se regăsește autoritatea de lucru judecat sub forma unui motiv de retractare.

A apreciat recurentul că, din această perspectivă, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 461 alin. (2) din C.proc.civ., în vigoare anterior Legii nr. 310/2018, care permite părții interesate atacarea considerentelor, nu doar a dispozitivului; prevederile art. 457 alin. (1) din C.proc.civ., în vigoare anterior Legii nr. 310/2018, care stabilesc că hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege, precum și prevederile art. 25 din C.proc.civ., în vigoare anterior Legii nr. 310/2018, care stabilesc că procesele în curs de judecată sub legea veche rămân suspuse acesteia.

Recurentul susține că interpretarea restrictivă a instanței de revizuire este eronată și contrară atât prevederilor legale, cât și practicii instanțelor de judecară anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât această lege nu a modificat conținutul art. 513 alin. (4) din C.proc.civ. în sensul completării ipotezei reglementate cu o situație juridică cu care s-au confruntat instanțele de judecată, și nu în sensul înlocuirii acestuia.

Așa fiind, nu se poate accepta teza conformă căreia contrarietatea se verifică, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018, exclusiv la nivelul dispozitivului întrucât considerentele care încălcau puterea lucrului judecat a unei hotărâri și a căror anulare/modificare se urmărește nu pot fi înlocuite cu alte considerente legale care să susțină concluzia din dispozitiv, întrucât s-ar menține în circuitul civil hotărâri contrare. Așadar, efectul direct al înlăturării considerentelor nelegale, prin motivul de revizuire nr. 8, conduce indubitabil și la modificarea dispozitivului, pentru a înlătura hotărârile contrare. Pentru acest considerent, legiuitorul a prevăzut că efectul direct al admiterii acestei căi de atac este anularea hotărârii și retrimiterea dosarului în vederea rejudecării.

O altă greșeală a instanței de revizuire este aplicarea în timp a legii procesuale civile, cu încălcarea art. 24 din C.proc.civ.. Cu privire la această chestiune, a susținut că Înalta Curte a apreciat, în mod eronat, faptul că în prezenta cauză (dosar nr. x/1/2023), ne-am regăsi în cadrul aceluiași proces în sensul legii procesuale civile (art. 24 din C.proc.civ.), cu cel deschis de către recurent la data de 31.10.2018 atunci când a formulat cererea de chemare în judecată împotriva intimatei Consiliul Județean Tulcea (ocazie cu care s-a format dosarul de fond nr. x/88/2018 ce a parcurs etapele căilor de atac prevăzute de lege -apel și recurs).

În susținerea acestei critici, recurentul a invocat art. 3 alin.(l) din Legea nr. 76/2012, care stipulează că dispozițiile noului Cod de procedură civilă s-ar aplica numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare. Corelativ, orice modificare a Codului de procedură civilă realizată prin intermediul unei legi care se succedă, se va aplica proceselor începute după intrarea în vigoare a respectivei legi.

Or, revizuirea, cale de atac extraordinară de retractare, reprezintă o cerere care se înregistrează separat de dosarul de fond în care a fost pronunțată hotărârea ce face obiectul revizuirii, fiind privită drept o cauză nouă (care are acest specific particular de înlăturare a unor nelegalități produse în pronunțarea hotărârilor judecătorești asupra fondului). Astfel, față de momentul formulării cererii de revizuire, 17.05.2023, recurentul a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) din C.proc.civ. în forma stabilită de legiuitor după adoptarea Legii nr. 310/2018.

Procedura de filtru

Conform art. 24 C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 31 octombrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ..

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 9 septembrie 2024, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A și a acordat termen de judecată la 2 decembrie 2024.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Înalta Curte constată că recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac ar curge de la comunicarea hotărârii, pentru că atunci partea ia cunoștință de considerentele hotărârii; totodată, hotărârea a fost criticată și pentru greșita aplicare a art. 24 C. proc. civ., sub aspectul legii procesual civile incidente cauzei.

Ca urmare, analiza recursului se va face din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., fiind criticată modalitatea de calculare a termenului pentru declararea căii extraordinare de atac, precum și aplicarea legii procesual civile în timp, deci norme de procedură civilă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Cu privire la legea aplicabilă în cauză, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire se solicită anularea Deciziei nr. 36/2023 a Curții de Apel Constanța, ca fiind contrară Deciziei nr. 983/2019 a aceleiași instanțe; or, acest litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. y/88/2018 și în care s-a pronunțat Decizia nr. 983/2019 a fost demarat sub imperiul C.proc.civ. în forma anterioară Legii nr. 310/2018.

Astfel, din cronologia dosarului nr. y/88/2018, se reține că instanța a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată la 31 octombrie 2018, când s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea; în raport de data învestirii instanței, se constată că este legală reținerea instanței de revizuire, privind legea aplicabilă cauzei.

Criticile recurentului, privind greșita aplicare a art. 24 C. proc. civ. sunt nefondate; astfel, deși este real că dosarul ce are ca obiect calea extraordinară de atac a revizuirii a fost înregistrat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, totuși acest act normativ nu se aplică în cauză.

Aceasta deoarece legea aplicabilă căii extraordinare de atac a revizuirii se determină în baza normei de la art. 24 C. proc. civ., text care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum hotărârea în raport de care se susține contrarietatea a fost pronunțată în dosarul nr. y/88/2018, rezultă că data începerii procesului pendinte se determină prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată în urma căreia s-a format acest dosar, respectiv 31 octombrie 2018. Or, la data respectivă era în vigoare Codul de procedură civilă, în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, acest ultim act normativ intrând în vigoare la 21 decembrie 2018.

Nici criticile privind respingerea cererii de repunere în termen nu sunt fondate, recurentul reiterând susținerea potrivit căreia nu se poate declara calea extraordinară de atac a revizuiri, când se îndreaptă și împotriva considerentelor, până nu se cunosc argumentele hotărârii judecătorești.

Înalta Curte constată că sancțiunea anulării, ca tardive, a cererilor de revizuire conexate a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.

Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, câtă vreme textul de procedură civilă nu face aceste distincții.

Se constată că soluția dată de instanța de revizuire cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac este legală și temeinică.

Ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Decizia nr. 36/8 februarie 2023 a Curții de Apel Constanța, care, soluționând un recurs, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 36/2023 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 8 februarie 2023 și s-a împlinit la 8 martie 2023, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 17 mai 2023, conform ștampilei de înregistrare, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ..

Așadar, termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu curge de la data comunicării hotărârii către recurent, cum se susține în memoriul de recurs, ci sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, care a curs de la data la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A împotriva Deciziei nr. 127 din 23 ianuarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2024.