ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, la încheierea actului adițional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/27.10.2009, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, potrivit art. 2.2. și 2.3. din contract, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispoziții din O.U.G. nr. 54/2006.

Hotărârea de declinare Prin sentința civilă nr. 717/17.09.2020, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională și materială a Tribunalului Tulcea și a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 979/07.04.2021, Judecătoria Tulcea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2021, în data de 08.07.2021. Prin decizia civilă nr. 402/20.04.2022, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 979/07.04.2021 a Judecătoriei Tulcea.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 285/C/23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință, a fost respins, ca inadmsiibil, recursul formulat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea.

Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii a formulat revizuire reclamanta, întemeiată pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2022. Prin cererea de revizuire, revizuenta a susținut că între decizia nr. 285/2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și sentința civilă nr. 717/2020 pronunțată de Tribunalul Tulcea există o contradicție vădită raportat la diferența de calificare dată de cele două instanțe. De altfel, sentința prin care tribunalul a declinat competența Judecătoriei Tulcea și prin care s-a statuat cu privire la natura litigiului are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de nicio cale de atac, astfel cum prevede art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Decizia pronunțată de instanța de revizuire Prin decizia civilă nr. 77/C/04.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 285/C/23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cererea de recurs Împotriva deciziei civile 77/C/04.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs revizuenta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire cu consecința anulării deciziei nr. 285/C/23.11.2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța și trimiterea dosarului în vederea rejudecării recursului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, revizuenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. prevăzând expres că această cale de atac poate fi îndreptată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, pentru o parte dintre motivele indicate de legiuitor la alin. (1) al art. 509, printre care și motivul referitor la existența unor hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat. Prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, Curtea de Apel Constanța a încălcat prevederile art. 430 și următoarele din C. proc. civ., respectiv art. 513 alin. (4) din cod, prin faptul că nu a dispus anularea deciziei civile nr. 285/C/23.11.2022. Astfel, recurenta a arătat că există două hotărâri potrivnice, pe de o parte, sentința civilă nr. 717/17.09.2020 prin care Tribunalul Tulcea s-a declarat necompetent material și funcțional în soluționarea litigiului înregistrat sub nr. x/2019, calificându-se pretenția dedusă judecății ca fiind o pretenție ce ține de executarea contractului de concesiune, iar prin aplicarea regulilor procedurale de determinare a competenței prevăzute de art. 101 C. proc. civ., valoarea pecuniară a pretenției plasează litigiul în sfera de soluționare a judecătoriei, pe de altă parte, decizia nr. 285/C/23.11.2022 a Curții de Apel Constanța, prin care instanța de recurs a recalificat ex officio obiectul cererii de chemare in judecată, stabilind, pentru prima dată în cursul judecății, că obligația de a face ar fi neevaluabilă în bani și, pe cale de consecință, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. a respins recursul, ca inadmisibil. A mai susținut recurenta că art. 430 din C. proc. civ. nu impune condiția ca cele două hotărâri potrivnice să soluționeze fondul și nici condiția ca acestea să fie pronunțate în dosare diferite, considerentele reținute de Curtea de Apel Constanța în decizia civilă nr. 77/C/04.04.2023, potrivit cărora este imperativ ca cele două hotărâri potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, nefiind fundamentată legal și juridic. Recurenta a mai arătat că autoritatea de lucru judecat vizează atât efectul pozitiv, cât și efectul negativ, iar calificarea juridică a cererii de către prima instanță, definitivă prin neapelare (sentința civilă nr. 717/17.09.2020 pronunțată de Tribunalul Tulcea, respectiv încheierea de ședință din 23.02.2021 pronunțată de Judecătoria Tulcea), are autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanței de revizuire care, ex officio și peste limitele învestirii, a analizat legalitatea considerentelor instanțelor de fond cu privire la calificarea juridică a cererii reprezintă încălcarea autorității de lucru judecat. S-a mai susținut că încheierea din 23.02.2021, prin care Judecătoria Tulcea s-a declarat competentă prin raportare la obiectul cererii evaluabile în bani deduse judecății, are caracter interlocutoriu, fiind definitivă prin neapelare, întrucât, astfel cum prevede art. 235 C. proc. civ., chestiunea litigioasă a competenței materiale se soluționează prin raportare la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. Recurenta a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (4)-(6) Cdo procedură civilă privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, instanța de recurs nu a pus în discuția părților calificarea juridică a cererii, a schimbat obiectul litigiului și a depășit limitele învestirii, arătând că, potrivit Deciziei CCR nr. 874/2018, cererile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON sunt supuse recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că nu va examina în prezenta cale de atac criticile formulate de recurenta-revizuentă cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2021, și nici nu va putea cenzura măsurile dispuse de instanța de recurs prin decizia nr. 285/C/23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta-revizuentă a criticat, în esență, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raționamentul curții de apel care a justificat respingerea căii de atac, arătând că, în mod greșit, s-a reținut că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod nu poate fi formulată împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, respectiv că este necesar ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, iar nu în același proces. Se constată că această critică este formulată de recurentă din dublă perspectivă și vizează două cerințe de admisibilitate a revizuirii, pe de o parte, condiția care se referă la obiectul revizuirii, iar pe de altă parte, condiția ce stabilește ca hotărârile contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite. Analizând critica recurentei referitoare la posibilitatea de exercitare a căii de atac a revizuirii chiar și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, se constată că este fondată, această condiție de admisibilitate fiind analizată greșit de către instanța de revizuire. În acest sens, se reține, diferit de considerentele instanței de revizuire reținute sub acest aspect, că se poate formula cerere de revizuire și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul, dar numai în ipotezele prevăzute de legiuitor. Aceasta întrucât dispozițiile alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. stipulează expres că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai pentru ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. În speță, cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, deși vizează o hotărâre prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, deci o hotărâre care nu evocă fondul, raportat la alin. (2) al art. 509, anterior evocat, partea are deschisă calea de atac a revizuirii. Însă, chiar și în aceste condiții, cererea de revizuire nu putea fi admisă întrucât nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, ca hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, așa cum corect a reținut instanța de revizuire. Prin critica formulată, recurenta-revizuentă a invocat reținerea greșită a condiției de admisibilitate referitoare la pronunțarea hotărârilor potrivnice în dosare diferite, susținând că instanța de revizuire a ignorat faptul că prin cea de-a doua decizie (nr. 77/C/04.04.2023) au fost nesocotite chestiunile litigioase tranșate cu caracter obligatoriu și autoritate de lucru judecat prin cea dintâi hotărâre, respectiv sentința civilă nr. 717/17.09.2020 prin care Tribunalul Tulcea s-a declarat necompetent să judece cauza, raportat la valoarea pretențiilor (precum și încheierea din 23.02.2021 prin care Judecătoria Tulcea s-a declarat competentă să judece cauza). Critica este nefondată. Înalta Curte are în vedere că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fundamentat pe instituția autorității de lucru judecat, norma juridică stipulând că se poate uza de această cale extraordinară de atac, de retractare, dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Revizuirea este, astfel, remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri. Chiar dacă nu este reglementată expressis verbis o atare condiție de admisibilitate, precum cea vizată de criticile recurentei, totuși, în mod consecvent în doctrină și jurisprudență, atât în vechea, cât și în noua reglementare procesuală civilă, s-a statuat în sensul că una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii, cerute a fi îndeplinite cumulativ, este aceea ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare (procese) diferite, iar nu în același dosar (proces). Este aceasta expresia inerentă înseși rațiunii reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., care se opune ca într-o judecată ulterioară să poată fi contrazis ceea ce s-a tranșat definitiv într-un prim proces. În egală măsură, o asemenea condiție de admisibilitate decurge din chiar natura acestei căi extraordinare de atac care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, analiza instanței de revizuire limitându-se la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, iar sancțiunea aplicabilă fiind cea a anulării hotărârii din urmă care nesocotește lucrul judecat în primul litigiu. În speță, în mod corect a apreciat instanța de revizuire că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate care impune ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare (procese) diferite. Aceasta întrucât, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea actului adițional cu privire la prelungirea duratei contractului de concesiune nr. x/27.10.2019, pentru un termen de 5 ani de la data de 01.11.2019, a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Tulcea, care prin sentința civilă nr. 717/17.09.2020 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea, reținând, în esență, că, potrivit art. 98 alin. (1) din C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii, iar potrivit art. 101 alin. (3) din cod, în cererile privitoare la contracte de locațiune sau de leasing, precum și în acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat sau arendat, valoarea cererii se socotește după chiria sau arenda anuală, în speță redevența pentru un an contractual fiind de aproximativ 35.310 RON, valoare față de care competența de soluționare a cererii revine judecătoriei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub același număr de dosar, iar prin încheierea din 23.02.2021, instanța s-a declarat competentă să judece cauza. Prin sentința civilă nr. 979/07.04.2021, Judecătoria Tulcea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2021, iar prin decizia civilă nr. 402/20.04.2022, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea împotriva sentinței civile nr. 979/07.04.2021 a Judecătoriei Tulcea. Prin decizia civilă nr. 285/C/23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 402/20.04.2022 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, reținând, în esență, că litigiul are ca obiect obligația de a face, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ. exclude expres de la controlul judiciar al recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. (cererile privind obligațiile de a face sau a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe). În raport de elementele parcursului procesual anterior expuse, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat curtea de apel asupra neîndeplinirii uneia dintre condițiile esențiale de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aceea ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, observând faptul evident că cele două hotărâri au fost pronunțate în același dosar, în același ciclu procesual. Ca atare, în contextul procesual arătat în cele ce preced, calea extraordinară de atac a revizuirii coret nu a putut fi primită, nefiind incidentă premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat, câtă vreme nu se poate pretinde că în cadrul aceluiași proces au fost pronunțate hotărâri potrivnice, chiar și atunci când în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, deoarece în final o singură hotărâre pune capăt judecății. În egală măsură, se reține că dacă s-ar examina raționamentul instanței de recurs care a pronunțat decizia obiect al revizuirii (modul în care instanța a apreciat asupra admisibilității recursului) ar însemna efectuarea unui control judiciar al respectivei decizii, ceea ce nu mai este posibil, întrucât aceasta este definitivă, iar revizuirea nu poate fi transformată, astfel, într-un recurs deghizat. În acest context, Înalta Curte reține că cererea de revizuire a deciziei nr. 77/C/04.04.2023, sub motiv că ar nesocoti și ar fi potrivnică sentinței nr. 717/17.09.2020 și încheierii din 23.02.2021, ignoră reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele îngăduite de lege. Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea stabilității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși în autoritate de lucru judecat. În alți termeni, revizuirea este exercitabilă în condițiile strict determinate și pentru motivele limitativ circumscrise de dispozițiile art. 509 din C. proc. civ., iar în speță se tinde la o reformare a soluției definitive a instanței de recurs, care nu poate fi realizată pe această cale din considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanții esențiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de revizuentă, ca nefondat.