ÎCCJ, Decizia nr. 26/2020

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2020 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror șef al Secției judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunțate de instanțele judecătorești, raportul întocmit de judecătorii-raportori și opiniile procurorului general și ale specialiștilor consultați.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării doar cu privire la prima problemă de drept, orientările jurisprudențiale divergente fiind dovedite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate de mai multe curți de apel. În schimb, cea de-a doua problemă de drept este pur ipotetică. Astfel, din examinarea hotărârilor judecătorești anexate sesizării rezultă că părțile nu au formulat și, consecutiv, instanțele de judecată nu au examinat pretenții care să vizeze restituirea sumelor încasate de medicii rezidenți, cu titlu de bursă de rezidențiat. Cu privire la prima problemă de drept, reprezentantul procurorului general apreciază că sumele plătite de o unitate medicală, cu titlu de bursă de rezidențiat, constituie o cheltuială efectuată pentru formarea profesională a medicului rezident. În fundamentarea acestei opinii arată că din interpretarea literală a legii rezultă că bursa de rezidențiat este acordată în considerarea activității didactice în rezidențiat, și nu a muncii prestate de medicul rezident în această formă de pregătire profesională postuniversitară. De asemenea, dispozițiile legale care prevăd că bursa de rezidențiat nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit și nu constituie bază de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale denotă intenția legiuitorului de a nu include bursa de rezidențiat în categoria veniturilor având natură salarială. Statuările din Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, nu conduc la concluzia contrară, deoarece acestea au vizat drepturile salariale ale medicului rezident, iar nu bursa de rezidențiat. Pentru aceste argumente, reprezentantul procurorului general solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei hotărâri de unificare a practicii judiciare.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarele probleme de drept:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 103/2013)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017 (O.U.G. nr. 9/2017)

Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare (O.G. nr. 18/2009)

Autorul sesizării a arătat că, în mai multe litigii, unitățile medicale au solicitat obligarea unor medici care au parcurs programul de rezidențiat în cadrul acelor unități la restituirea contravalorii burselor încasate în perioada rezidențiatului, cu motivarea că aceștia au încălcat obligația de activa o anumită perioadă în cadrul unităților medicale respective, după finalizarea programului de rezidențiat.

Astfel, problema de drept ivită în litigiile respective este dacă bursa încasată de medici în timpul rezidențiatului are natură salarială sau constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională a medicilor rezidenți. În funcție de dezlegarea acestei probleme de drept, se va stabili dacă medicul este sau nu obligat să restituie contravaloarea bursei de rezidențiat, în cazul nerespectării obligației de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a desfășurat programul de rezidențiat.

În acest context, autorul sesizării a subliniat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale.

În cadrul primei orientări jurisprudențiale s-a apreciat că bursa acordată medicilor rezidenți are natură salarială și nu constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională, astfel încât nu este supusă restituirii, în cazul nerespectării de către medicul rezident a obligației de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a urmat programul de rezidențiat.

În fundamentarea primei orientări jurisprudențiale s-a arătat că natura salarială a bursei de rezidențiat aferente perioadei cuprinse între ianuarie 2014 și februarie 2018, plătită din fonduri publice de unitatea sanitară la care medicul angajat și-a desfășurat activitatea de rezidențiat, rezultă din dispozițiile legale care au instituit-o.

În acest sens s-a subliniat că bursa de rezidențiat a fost introdusă de art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013, iar în perioada cuprinsă între ianuarie 2014 și februarie 2018 beneficiau de bursa de rezidențiat medicii rezidenți din unitățile sanitare de stat care încasau un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică de 3.000 lei, respectiv de 7.100 lei începând cu anul 2017, indiferent de unitatea sanitară în care își desfășurau activitatea.

Având în vedere că suma reprezentând bursa de rezidențiat era plătită lunar și era acordată în completarea salariului lunar brut/soldei brute lunare al cărui/cărei cuantum era sub pragul minim reglementat, ca și contraprestație a muncii prestate de medicul rezident, rezultă că natura acestei sume este una salarială.

Fiind acordată numai pentru perioada în care rezidentul se încadrează în condițiile legii, în scopul remunerării muncii sale prestate, bursa de rezidențiat formează partea variabilă a salariului, fiind un adaos salarial, în sensul de art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).

Împrejurarea că, potrivit legii, această bursă nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit și nu constituie baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru șomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă și boli profesionale nu poate conduce la concluzia că natura sumei plătite cu acest titlu ar fi alta decât cea salarială.

Astfel, acordarea bursei de rezidențiat era strict legată de salarizarea medicilor rezidenți, singura condiție de acordare fiind cuantumul salariului lunar brut. Denumirea sub care era încasată respectiva sumă de bani nu prezintă nicio relevanță, natura juridică a remunerației fiind stabilită în raport cu scopul pentru care a fost acordată.

Prin urmare, bursa de rezidențiat are natură salarială, nefiind astfel supuse restituirii sumele plătite cu acest titlu.

În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești definitive:

În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudențiale s-a apreciat că bursa acordată medicilor rezidenți nu are natură salarială, ci constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională, astfel încât este supusă restituirii în cazul nerespectării de către medicul rezident a obligației de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a urmat programul de rezidențiat.

Astfel, împrejurarea că legiuitorul nu a condiționat acordarea bursei de rezidențiat de realizarea de către medicul rezident a unor performanțe în cadrul pregătirii sale profesionale postuniversitare, ci de un anumit prag al salariului lunar brut, nu transformă bursa de rezidențiat într-un venit salarial suplimentar, adică într-o majorare a venitului salarial relativ redus al unei categorii de salariați, ci îi imprimă acesteia caracteristicile unei burse sociale, iar nu ale uneia de merit (de performanță).

În consecință, calificarea legală a bursei de rezidențiat în sensul că nu face parte din salariul brut lunar al medicului rezident, adică din categoria juridică care înglobează toate drepturile bănești cuvenite acestuia lunar, cu titlu de contraprestație a muncii, este neechivocă.

Prin raportare la dispozițiile legale ce reglementează pregătirea postuniversitară a medicului rezident, bursa de rezidențiat nu reprezintă o componentă a salariului brut lunar al medicului rezident, nefiind contraprestația muncii acestuia, ci o cheltuială legată de pregătirea profesională a acestuia pe parcursul rezidențiatului, destinată acoperirii, cu titlu exemplificativ, a cheltuielilor ocazionate de participarea medicului rezident la diferite simpozioane sau conferințe de specialitate pe parcursul rezidențiatului.

Ca atare, sumele plătite medicului rezident cu titlu de bursă de rezidențiat se încadrează în sfera de cuprindere a cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, menționate la art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 și care pot face obiectul restituirii, în temeiul răspunderii patrimoniale instituite de același text de lege, în ipoteza în care medicul rezident își încalcă obligația de a activa, ulterior finalizării rezidențiatului, la aceeași unitate sanitară publică la care și-a desfășurat rezidențiatul pentru un număr de ani cel puțin egal cu cel al rezidențiatului.

Dacă veniturile ce intră în compunerea salariului brut lunar al medicului rezident reprezintă contraprestația caracteristică a angajatorului din cadrul raportului juridic de muncă, cele plătite cu titlu de bursă de rezidențiat sunt caracteristice laturii de pregătire profesională postuniversitară a raporturilor dintre părți.

Prin urmare, sumele plătite cu titlu de bursă de rezidențiat nu constituie contraprestația muncii prestate de medicul rezident, ci un ajutor material acordat acestuia de unitatea sanitară publică din bugetul general consolidat în vederea desăvârșirii pregătirii profesionale a acestuia.

Un argument suplimentar, în completarea calificării exprese realizate prin art. 13

Astfel, în antiteză cu veniturile realizate din salarii, definite de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), și incluse în baza de calcul al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit art. 137 alin. (1) din același act normativ, bursa de rezidențiat nu intră în baza de calcul al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, având un regim juridic similar, din perspectiva tratamentului fiscal, cu bursele acordate elevilor și studenților, în temeiul Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2011).

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești definitive: deciziile civile nr. 184 din 4 iunie 2018, nr. 221 din 22 iunie 2018, nr. 237 din 12 septembrie 2018, nr. 324 din 22 octombrie 2018, nr. 328 din 23 octombrie 2018 și nr. 109 din 20 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă.

Prin Decizia nr. 739 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului și ale art. 195 din Codul muncii, reținând următoarele: "(...) în speță, condițiile stabilite de textele de lege criticate se întemeiază atât pe o justificare morală, cât și juridică temeinică, ce impune celui care a beneficiat de formarea profesională pe cheltuiala angajatorului să lucreze pentru acesta un număr de ani, ca urmare firească a efortului depus de angajator în vederea pregătirii sale, ori să restituie suma astfel investită în cazul în care inițiază încetarea contractului individual de muncă înainte de scurgerea acestei perioade de timp, pentru a-l despăgubi astfel pe angajator. În ceea ce privește susținerea autorului excepției cum că nu datorează unității sanitare publice în care a desfășurat rezidențiatul sumele pentru pregătirea sa profesională, întrucât acestea au fost suportate de fapt de Ministerul Sănătății Publice, iar nu de către unitate, Curtea constată că ministerul suportă aceste cheltuieli pentru posturile solicitate în mod expres de către unitățile sanitare publice, iar prin încetarea contractului de muncă înainte de termenul prevăzut de lege la inițiativa celui care s-a format profesional, unitatea sanitară publică pierde practic personalul solicitat, pentru care au fost alocate fonduri și pentru care a investit experiență, nu în ultimul rând în ideea de a forma un personal pregătit, de calitate, în cadrul unității."

Prin Decizia nr. 1.631 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 18/2009, reținând următoarele: "(...) statul se subordonează obligației de a asigura gratuitatea rezidențiatului, prin suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a rezidentului, așa cum reiese din înseși prevederile art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, criticate pe calea excepției de neconstituționalitate. Această obligație nu revine însă statului în orice condiții, ci este circumstanțiată de îndeplinirea unor cerințe de către cel care beneficiază de dreptul de a beneficia de învățământul de stat în mod gratuit, respectiv rezidentul în situația din speță. Astfel, în condițiile în care rezidentul nu respectă obligațiile asumate prin actul adițional la contractul de muncă, care apare ca o condiție a desfășurării rezidențiatului pe post, în lumina celor reținute prin Decizia nr. 739/2008, apare ca firească obligația de restituire a cheltuielilor pe care statul le-a făcut pentru pregătirea profesională a rezidentului."

Prin Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (7

Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil având în vedere că există practică judiciară neunitară cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

Astfel, a arătat că art. 514 din Codul de procedură civilă nu impune existența unei practici judiciare neunitare la nivelul mai multor curți de apel și nici existența unui anumit număr de hotărâri definitive contradictorii pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, evocând în acest sens Decizia nr. 24 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2019.

Autorul sesizării nu a expus un punct de vedere propriu asupra problemelor de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

Procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudențială este în litera și în spiritul legii.

În prealabil, a subliniat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării doar cu privire la prima problemă de drept, orientările jurisprudențiale divergente fiind dovedite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate de mai multe curți de apel. În schimb, cea de-a doua problemă de drept este pur ipotetică. Astfel, din examinarea hotărârilor judecătorești anexate sesizării rezultă că părțile nu au formulat și, consecutiv, instanțele de judecată nu au examinat pretenții care să vizeze restituirea sumelor încasate de medicii rezidenți, cu titlu de bursă de rezidențiat.

Cu privire la fondul sesizării, procurorul general a evocat art. 174 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, art. 2 alin. (1) și (2), art. 9 alin. (1), art. 9

Veniturile medicilor rezidenți pe post din unitățile sanitare publice sunt compuse, în perioada formării profesionale prin rezidențiat, din drepturi de natură salarială, stabilite în baza actelor normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fondurile publice, precum și din bursa de rezidențiat care se acordă într-un cuantum fix, condiționat de un nivel minim al salariului brut/soldei brute rezultat(e) din aplicarea reglementărilor privind salarizarea.

Scopul și condițiile de acordare a bursei de rezidențiat reprezintă elemente ce trebuie avute în vedere la stabilirea naturii sale, însă acestea, privite izolat, nu sunt definitorii pentru calificarea acestei burse ca venit salarial.

Un prim palier argumentativ în calificarea juridică a veniturilor respective se circumscrie metodei de interpretare literală a normei, fiind esențială raportarea la normele de tehnică legislativă.

Din această perspectivă, o primă exigență impusă de art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), constă în determinarea conceptelor și noțiunilor, ceea ce presupune că în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.

Aplicând aceste reguli de tehnică normativă, se observă că, atunci când a instituit bursa de rezidențiat în art. 13

Din această modalitate de reglementare rezultă că înțelesul noțiunii folosite de legiuitor nu este diferit de înțelesul său curent din limba română modernă, în care termenul de "bursă" are semnificația de alocație bănească (lunară), ajutor bănesc, acordată/acordat de stat, de o instituție, unui elev sau student, pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere în timpul studiilor, ori unor cercetători, cadre didactice, pentru specializare sau perfecționare, întreținere gratuită acordată de o instituție unui elev sau unui student.

Așadar, o primă concluzie intermediară ce rezultă din interpretarea literală a legii este aceea că bursa de rezidențiat este acordată în considerarea activității didactice în rezidențiat, iar nu a muncii prestate de medicul rezident în această formă de pregătire profesională postuniversitară.

Al doilea palier argumentativ vizează interpretarea sistematică a legii și are în vedere tratamentul fiscal al veniturilor aferente bursei de rezidențiat.

Astfel, în dispozițiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 și art. 13

Totodată, potrivit art. 42 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal din 2003), și art. 62 lit. o) din Codul fiscal, nu sunt supuse impozitului pe venit bursele primite de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru instituționalizat.

Deși dispozițiile din legile fiscale generale ar fi fost suficiente pentru stabilirea regimului fiscal al veniturilor aferente bursei de rezidențiat, în cadrul reglementărilor speciale, legiuitorul delegat a reiterat acest regim fiscal și a precizat, în plus, că bursa de rezidențiat nu face parte din salariul brut/solda brută lunar(ă).

Procurorul general a mai arătat că soluția și considerentele Deciziei nr. 5 din 16 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, nu conduc la o altă concluzie.

Astfel, prin raportare la considerentele deciziei anterior evocate și la argumentul de interpretare logică tertium non datur, bursa de rezidențiat nu constituie pentru angajator o cheltuială de personal, ci este inclusă în categoria cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicului rezident, nefiind o componentă a drepturilor salariale cuvenite acestuia.

Fiind inclusă în cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, bursa de rezidențiat este supusă restituirii în situația încălcării de către medicul rezident care a desfășurat rezidențiatul pe post a obligației de a lucra, la unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă, un număr de ani egal cu durata pregătirii în rezidențiat.

Prin urmare, sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident, în conformitate cu O.U.G. nr. 103/2013, constituie o cheltuială ocazionată de formarea profesională a acestuia, în sensul art. 18 alin. (8) și (8

Academia de Studii Economice din București - Departamentul de drept a arătat că medicul rezident încheie un contract individual de muncă de tip special, care are și o componentă intrinsecă de formare profesională. Cu toate acestea, nu se poate considera că toate sumele încasate de medicul rezident, altele decât salariul, constituie cheltuieli cu formarea sa profesională.

Deși bursa de rezidențiat nu reprezintă un salariu, în sensul art. 160 din Codul muncii, acordarea acesteia este condiționată de obținerea unui salariu într-un anumit cuantum, inferior nivelului de 7.100 lei.

Așadar, rolul bursei de rezidențiat este unul social, de ridicare a nivelului de trai al medicului rezident, în cazul în care remunerația acestuia este inferioară celei apreciate de legiuitor ca suficientă. Acordarea bursei de rezidențiat nu este condiționată de îndeplinirea anumitor obiective de formare profesională, nefiind astfel o bursă de studii.

Dreptul la bursa de rezidențiat se naște exclusiv în funcție de nivelul salariului obținut. Astfel, depășirea nivelului salarial de 7.100 lei îl face pe medicul rezident să fie neeligibil pentru obținerea bursei de rezidențiat. Or, toți medicii rezidenți, indiferent de salariul de care beneficiază, au în egală măsură obligația de formare profesională, ca formă a pregătirii în rezidențiat.

Obligația de formare profesională nu este corespunzător mai mare în cazul medicilor care beneficiază de bursa de rezidențiat, în raport cu cei care nu beneficiază de această bursă. În consecință, ar fi inexplicabil ca, în cazul încetării premature a raportului de muncă, beneficiarii bursei de rezidențiat să aibă de restituit sume mai mari decât cei care nu au beneficiat de aceasta, având un salariu superior.

În acest sens, a fost evocat art. 13

Așadar, bursa de rezidențiat va fi eliminată, fără însă a fi eliminate sau diminuate obligațiile de formare profesională ale rezidenților, care rămân aceleași, acestea constituind efecte ale contractului cu natură juridică mixtă, încheiat între medicul rezident pe post și unitatea sanitară publică.

Prin urmare, s-a apreciat că bursa de rezidențiat nu este menită să acopere cheltuielile ocazionate de formarea profesională, ci să îi asigure rezidentului un venit adecvat. Singurele cheltuieli pe care le poate solicita unitatea sanitară angajatoare sunt cele de școlarizare. În consecință, bursa de rezidențiat nu este supusă restituirii, în ipoteza în care medicul rezident își încalcă obligația de a munci, ulterior finalizării rezidențiatului, în aceeași unitate sanitară publică în care și-a desfășurat rezidențiatul pentru un număr de ani cel puțin egal cu durata rezidențiatului.

Universitatea "Titu Maiorescu" din București - Facultatea de Drept a apreciat că sumele plătite de unitatea medicală cu titlu de bursă de rezidențiat nu au natura juridică a unor drepturi salariale, în sensul că nu fac parte din salariul brut, ci reprezintă sume alocate pentru formarea profesională a salariatului.

În acest sens s-a arătat că art. 13

Din analiza art. 1 din O.G. nr. 18/2009, care definește rezidențiatul ca formă specifică de învățământ postuniversitar, rezultă că bursa de rezidențiat este în legătură cu pregătirea profesională a medicului rezident.

De altfel, prevederile O.G. nr. 18/2009 relevă că medicul rezident urmează și o formă de pregătire profesională pe lângă activitățile pe care le desfășoară în baza contractului individual de muncă.

Pentru activitățile prestate în baza contractului individual de muncă, medicul rezident beneficiază de un salariu de bază, iar pentru asigurarea unei pregătiri profesionale cât mai eficiente, acesta poate beneficia, suplimentar, și de o bursă, în condițiile art. 13

Așadar, sumele plătite medicului rezident au o natură juridică mixtă, acestea cuprinzând atât drepturile salariale, cât și bursa de rezidențiat. În acest sens s-a arătat că art. 13 din O.G. nr. 18/2009 reglementează cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenți, iar art. 13

Din modul de redactare a acestor texte de lege și din interpretarea lor sistemică rezultă că bursa reprezintă un ajutor pe care statul îl acordă salariatului rezident, pe durata derulării stagiului de rezidențiat.

În plus, art. 13

Cu privire la a doua problemă de drept s-a apreciat că medicul rezident răspunde patrimonial față unitatea sanitară publică dacă nu respectă obligația asumată în temeiul art. 18 alin. (7) din O.G. nr. 18/2009, nefiind relevant faptul că s-a angajat sau nu într-o altă unitate sanitară publică.

În aceste condiții, obligația de restituire a cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicului rezident se naște în temeiul actului adițional încheiat cu unitatea sanitară publică, conform art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009.

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil și că sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident în conformitate cu O.U.G. nr. 103/2013 nu constituie o cheltuială ocazionată cu formarea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) și (8

Examinând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiție legală este îndeplinită în ceea ce privește titularul sesizării, respectiv Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța.

Sunt îndeplinite și cerințele de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Din cuprinsul textului de lege anterior menționat rezultă patru condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, și anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești să fie anexate cererii.

În ceea ce privește condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept se constată că, potrivit sesizării înaintate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, și anume privește probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, referitoare la interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 18 alin. (8) și (8

Astfel, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești a fost generată de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale prin care a fost reglementată bursa de rezidențiat, respectiv stabilirea naturii juridice a sumelor plătite medicului rezident cu acest titlu, în sensul dacă acestea se circumscriu cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicilor rezidenți, conform art. 18 alin. (8) și (8

Cu privire la a doua condiție, în sensul că problema de drept ce face obiectul sesizării să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești, jurisprudența anexată sesizării a relevat că instanțele judecătorești, analizând admisibilitatea cererilor având ca obiect restituirea sumelor încasate de medicii rezidenți, medicii dentiști rezidenți și farmaciștii rezidenți din unitățile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, în conformitate cu art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, cu titlu de bursă de rezidențiat, fie au reținut că aceste sume au natură salarială și nu constituie cheltuieli ale angajatorului cu formarea profesională, astfel încât nu sunt supuse restituirii, fie au constatat că reprezintă cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.

Autorul sesizării a anexat dovezi din care rezultă cu claritate că problema de drept a primit o soluționare diferită la nivelul instanțelor de judecată. Din cuprinsul hotărârilor definitive anexate actului de sesizare rezultă că sunt instanțe care au interpretat diferit textele de lege ce formează obiectul sesizării, cu consecința pronunțării unor hotărâri diferite asupra aceleiași probleme de drept.

Dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanțelor judecătorești răspunde scopului recursului în interesul legii de a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești și, pe cale de consecință, o jurisprudență predictibilă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept atrasă de interpretarea diferită pe care instanțele de judecată au dat-o în privința unor norme juridice insuficient de clare și de precise, astfel încât această condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită.

În cauză este îndeplinită și condiția ca dovada soluționării diferite să se realizeze prin hotărâri judecătorești definitive.

Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluționării diferite a problemei de drept ce formează obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menționat să impună cerința unui anumit număr de hotărâri sau condiția ca soluțiile diferite să fi fost pronunțate la nivelul instanțelor din întreaga țară.

În concret, deși actul de sesizare este însoțit de un număr relativ mic de hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept dedusă interpretării, se constată că și această condiție este îndeplinită în cauză.

De asemenea, hotărârile judecătorești sunt anexate cererii, anexele care însoțesc actul de sesizare făcând dovada îndeplinirii acestei condiții formale.

Totodată, problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o dezlegare prin Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta din urmă vizând drepturile salariale ale medicului rezident, iar nu bursa de rezidențiat.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile regularității învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, precum și condițiile de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, în sensul că în pricinile care au ca obiect restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a rezidenților ca urmare a nerespectării obligației prevăzute de art. 18 alin. (7) teza finală din O.G. nr. 18/2009 - de a lucra la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat - sintagma "cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională" nu include bursa de rezidențiat primită de medicul rezident în perioada rezidențiatului, conform art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prin art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 s-a stipulat că, începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenți, medicii dentiști rezidenți și farmaciștii rezidenți din unitățile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, beneficiază de o bursă de rezidențiat în cuantum lunar de 670 lei.

Potrivit art. 3, 4 și 5 din Normele de aplicare a prevederilor art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 167/2014, cu completările ulterioare:

au contractul individual de muncă suspendat de drept în următoarele situații:

au contractul individual de muncă suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:

au contractul individual de muncă suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:

au contractul individual de muncă suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern;

au contractul individual de muncă suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale;

alte cazuri de suspendare a contractului individual de muncă prevăzute de lege.

Din interpretarea logică și sistematică a normelor în discuție rezultă că prin reglementarea bursei de rezidențiat intenția legiuitorului a fost să instituie un stimulent de natură salarială, o formă specifică de suplimentare a veniturilor salariale realizate de medicii rezidenți care beneficiază de un salariu brut lunar situat sub un anumit prag valoric minim (de 3.000 lei, potrivit art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, respectiv de 7.100 lei, începând cu luna iulie 2017, potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 9/2017), indiferent de unitatea sanitară la care aceștia își desfășoară activitatea.

Astfel, dreptul de a beneficia de bursa de rezidențiat a fost reglementat inițial printr-un act normativ special adoptat în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice