Decizia nr. 26 din 26 octombrie 2020

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2020 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi opiniile procurorului general şi ale specialiştilor consultaţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin susţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării doar cu privire la prima problemă de drept, orientările jurisprudenţiale divergente fiind dovedite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de mai multe curţi de apel. În schimb, cea de-a doua problemă de drept este pur ipotetică. Astfel, din examinarea hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării rezultă că părţile nu au formulat şi, consecutiv, instanţele de judecată nu au examinat pretenţii care să vizeze restituirea sumelor încasate de medicii rezidenţi, cu titlu de bursă de rezidenţiat. Cu privire la prima problemă de drept, reprezentantul procurorului general apreciază că sumele plătite de o unitate medicală, cu titlu de bursă de rezidenţiat, constituie o cheltuială efectuată pentru formarea profesională a medicului rezident. În fundamentarea acestei opinii arată că din interpretarea literală a legii rezultă că bursa de rezidenţiat este acordată în considerarea activităţii didactice în rezidenţiat, şi nu a muncii prestate de medicul rezident în această formă de pregătire profesională postuniversitară. De asemenea, dispoziţiile legale care prevăd că bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale denotă intenţia legiuitorului de a nu include bursa de rezidenţiat în categoria veniturilor având natură salarială. Statuările din Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, nu conduc la concluzia contrară, deoarece acestea au vizat drepturile salariale ale medicului rezident, iar nu bursa de rezidenţiat. Pentru aceste argumente, reprezentantul procurorului general solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri de unificare a practicii judiciare.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarele probleme de drept:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 103/2013)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017 (O.U.G. nr. 9/2017)

Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare (O.G. nr. 18/2009)

Autorul sesizării a arătat că, în mai multe litigii, unităţile medicale au solicitat obligarea unor medici care au parcurs programul de rezidenţiat în cadrul acelor unităţi la restituirea contravalorii burselor încasate în perioada rezidenţiatului, cu motivarea că aceştia au încălcat obligaţia de activa o anumită perioadă în cadrul unităţilor medicale respective, după finalizarea programului de rezidenţiat.

Astfel, problema de drept ivită în litigiile respective este dacă bursa încasată de medici în timpul rezidenţiatului are natură salarială sau constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională a medicilor rezidenţi. În funcţie de dezlegarea acestei probleme de drept, se va stabili dacă medicul este sau nu obligat să restituie contravaloarea bursei de rezidenţiat, în cazul nerespectării obligaţiei de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a desfăşurat programul de rezidenţiat.

În acest context, autorul sesizării a subliniat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale.

În cadrul primei orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că bursa acordată medicilor rezidenţi are natură salarială şi nu constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională, astfel încât nu este supusă restituirii, în cazul nerespectării de către medicul rezident a obligaţiei de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a urmat programul de rezidenţiat.

În fundamentarea primei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că natura salarială a bursei de rezidenţiat aferente perioadei cuprinse între ianuarie 2014 şi februarie 2018, plătită din fonduri publice de unitatea sanitară la care medicul angajat şi-a desfăşurat activitatea de rezidenţiat, rezultă din dispoziţiile legale care au instituit-o.

În acest sens s-a subliniat că bursa de rezidenţiat a fost introdusă de art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013, iar în perioada cuprinsă între ianuarie 2014 şi februarie 2018 beneficiau de bursa de rezidenţiat medicii rezidenţi din unităţile sanitare de stat care încasau un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică de 3.000 lei, respectiv de 7.100 lei începând cu anul 2017, indiferent de unitatea sanitară în care îşi desfăşurau activitatea.

Având în vedere că suma reprezentând bursa de rezidenţiat era plătită lunar şi era acordată în completarea salariului lunar brut/soldei brute lunare al cărui/cărei cuantum era sub pragul minim reglementat, ca şi contraprestaţie a muncii prestate de medicul rezident, rezultă că natura acestei sume este una salarială.

Fiind acordată numai pentru perioada în care rezidentul se încadrează în condiţiile legii, în scopul remunerării muncii sale prestate, bursa de rezidenţiat formează partea variabilă a salariului, fiind un adaos salarial, în sensul de art. 160 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Împrejurarea că, potrivit legii, această bursă nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu poate conduce la concluzia că natura sumei plătite cu acest titlu ar fi alta decât cea salarială.

Astfel, acordarea bursei de rezidenţiat era strict legată de salarizarea medicilor rezidenţi, singura condiţie de acordare fiind cuantumul salariului lunar brut. Denumirea sub care era încasată respectiva sumă de bani nu prezintă nicio relevanţă, natura juridică a remuneraţiei fiind stabilită în raport cu scopul pentru care a fost acordată.

Prin urmare, bursa de rezidenţiat are natură salarială, nefiind astfel supuse restituirii sumele plătite cu acest titlu.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:

În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că bursa acordată medicilor rezidenţi nu are natură salarială, ci constituie o cheltuială a angajatorului cu formarea profesională, astfel încât este supusă restituirii în cazul nerespectării de către medicul rezident a obligaţiei de a activa o anumită perioadă la unitatea medicală în care a urmat programul de rezidenţiat.

Astfel, împrejurarea că legiuitorul nu a condiţionat acordarea bursei de rezidenţiat de realizarea de către medicul rezident a unor performanţe în cadrul pregătirii sale profesionale postuniversitare, ci de un anumit prag al salariului lunar brut, nu transformă bursa de rezidenţiat într-un venit salarial suplimentar, adică într-o majorare a venitului salarial relativ redus al unei categorii de salariaţi, ci îi imprimă acesteia caracteristicile unei burse sociale, iar nu ale uneia de merit (de performanţă).

În consecinţă, calificarea legală a bursei de rezidenţiat în sensul că nu face parte din salariul brut lunar al medicului rezident, adică din categoria juridică care înglobează toate drepturile băneşti cuvenite acestuia lunar, cu titlu de contraprestaţie a muncii, este neechivocă.

Prin raportare la dispoziţiile legale ce reglementează pregătirea postuniversitară a medicului rezident, bursa de rezidenţiat nu reprezintă o componentă a salariului brut lunar al medicului rezident, nefiind contraprestaţia muncii acestuia, ci o cheltuială legată de pregătirea profesională a acestuia pe parcursul rezidenţiatului, destinată acoperirii, cu titlu exemplificativ, a cheltuielilor ocazionate de participarea medicului rezident la diferite simpozioane sau conferinţe de specialitate pe parcursul rezidenţiatului.

Ca atare, sumele plătite medicului rezident cu titlu de bursă de rezidenţiat se încadrează în sfera de cuprindere a cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, menţionate la art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009 şi care pot face obiectul restituirii, în temeiul răspunderii patrimoniale instituite de acelaşi text de lege, în ipoteza în care medicul rezident îşi încalcă obligaţia de a activa, ulterior finalizării rezidenţiatului, la aceeaşi unitate sanitară publică la care şi-a desfăşurat rezidenţiatul pentru un număr de ani cel puţin egal cu cel al rezidenţiatului.

Dacă veniturile ce intră în compunerea salariului brut lunar al medicului rezident reprezintă contraprestaţia caracteristică a angajatorului din cadrul raportului juridic de muncă, cele plătite cu titlu de bursă de rezidenţiat sunt caracteristice laturii de pregătire profesională postuniversitară a raporturilor dintre părţi.

Prin urmare, sumele plătite cu titlu de bursă de rezidenţiat nu constituie contraprestaţia muncii prestate de medicul rezident, ci un ajutor material acordat acestuia de unitatea sanitară publică din bugetul general consolidat în vederea desăvârşirii pregătirii profesionale a acestuia.

Un argument suplimentar, în completarea calificării exprese realizate prin art. 13

Astfel, în antiteză cu veniturile realizate din salarii, definite de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi incluse în baza de calcul al impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii, potrivit art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ, bursa de rezidenţiat nu intră în baza de calcul al impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale obligatorii, având un regim juridic similar, din perspectiva tratamentului fiscal, cu bursele acordate elevilor şi studenţilor, în temeiul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011).

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: deciziile civile nr. 184 din 4 iunie 2018, nr. 221 din 22 iunie 2018, nr. 237 din 12 septembrie 2018, nr. 324 din 22 octombrie 2018, nr. 328 din 23 octombrie 2018 şi nr. 109 din 20 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă.

Prin Decizia nr. 739 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului şi ale art. 195 din Codul muncii, reţinând următoarele: „(…) în speţă, condiţiile stabilite de textele de lege criticate se întemeiază atât pe o justificare morală, cât şi juridică temeinică, ce impune celui care a beneficiat de formarea profesională pe cheltuiala angajatorului să lucreze pentru acesta un număr de ani, ca urmare firească a efortului depus de angajator în vederea pregătirii sale, ori să restituie suma astfel investită în cazul în care iniţiază încetarea contractului individual de muncă înainte de scurgerea acestei perioade de timp, pentru a-l despăgubi astfel pe angajator. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei cum că nu datorează unităţii sanitare publice în care a desfăşurat rezidenţiatul sumele pentru pregătirea sa profesională, întrucât acestea au fost suportate de fapt de Ministerul Sănătăţii Publice, iar nu de către unitate, Curtea constată că ministerul suportă aceste cheltuieli pentru posturile solicitate în mod expres de către unităţile sanitare publice, iar prin încetarea contractului de muncă înainte de termenul prevăzut de lege la iniţiativa celui care s-a format profesional, unitatea sanitară publică pierde practic personalul solicitat, pentru care au fost alocate fonduri şi pentru care a investit experienţă, nu în ultimul rând în ideea de a forma un personal pregătit, de calitate, în cadrul unităţii.”

Prin Decizia nr. 1.631 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 18/2009, reţinând următoarele: „(…) statul se subordonează obligaţiei de a asigura gratuitatea rezidenţiatului, prin suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a rezidentului, aşa cum reiese din înseşi prevederile art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Această obligaţie nu revine însă statului în orice condiţii, ci este circumstanţiată de îndeplinirea unor cerinţe de către cel care beneficiază de dreptul de a beneficia de învăţământul de stat în mod gratuit, respectiv rezidentul în situaţia din speţă. Astfel, în condiţiile în care rezidentul nu respectă obligaţiile asumate prin actul adiţional la contractul de muncă, care apare ca o condiţie a desfăşurării rezidenţiatului pe post, în lumina celor reţinute prin Decizia nr. 739/2008, apare ca firească obligaţia de restituire a cheltuielilor pe care statul le-a făcut pentru pregătirea profesională a rezidentului.”

Prin Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil având în vedere că există practică judiciară neunitară cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

Astfel, a arătat că art. 514 din Codul de procedură civilă nu impune existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul mai multor curţi de apel şi nici existenţa unui anumit număr de hotărâri definitive contradictorii pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, evocând în acest sens Decizia nr. 24 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2019.

Autorul sesizării nu a expus un punct de vedere propriu asupra problemelor de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

Procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii.

În prealabil, a subliniat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării doar cu privire la prima problemă de drept, orientările jurisprudenţiale divergente fiind dovedite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de mai multe curţi de apel. În schimb, cea de-a doua problemă de drept este pur ipotetică. Astfel, din examinarea hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării rezultă că părţile nu au formulat şi, consecutiv, instanţele de judecată nu au examinat pretenţii care să vizeze restituirea sumelor încasate de medicii rezidenţi, cu titlu de bursă de rezidenţiat.

Cu privire la fondul sesizării, procurorul general a evocat art. 174 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, art. 2 alin. (1) şi (2), art. 9 alin. (1), art. 9

Veniturile medicilor rezidenţi pe post din unităţile sanitare publice sunt compuse, în perioada formării profesionale prin rezidenţiat, din drepturi de natură salarială, stabilite în baza actelor normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fondurile publice, precum şi din bursa de rezidenţiat care se acordă într-un cuantum fix, condiţionat de un nivel minim al salariului brut/soldei brute rezultat(e) din aplicarea reglementărilor privind salarizarea.

Scopul şi condiţiile de acordare a bursei de rezidenţiat reprezintă elemente ce trebuie avute în vedere la stabilirea naturii sale, însă acestea, privite izolat, nu sunt definitorii pentru calificarea acestei burse ca venit salarial.

Un prim palier argumentativ în calificarea juridică a veniturilor respective se circumscrie metodei de interpretare literală a normei, fiind esenţială raportarea la normele de tehnică legislativă.

Din această perspectivă, o primă exigenţă impusă de art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), constă în determinarea conceptelor şi noţiunilor, ceea ce presupune că în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.

Aplicând aceste reguli de tehnică normativă, se observă că, atunci când a instituit bursa de rezidenţiat în art. 13

Din această modalitate de reglementare rezultă că înţelesul noţiunii folosite de legiuitor nu este diferit de înţelesul său curent din limba română modernă, în care termenul de „bursă” are semnificaţia de alocaţie bănească (lunară), ajutor bănesc, acordată/acordat de stat, de o instituţie, unui elev sau student, pentru a-şi acoperi cheltuielile de întreţinere în timpul studiilor, ori unor cercetători, cadre didactice, pentru specializare sau perfecţionare, întreţinere gratuită acordată de o instituţie unui elev sau unui student.

Aşadar, o primă concluzie intermediară ce rezultă din interpretarea literală a legii este aceea că bursa de rezidenţiat este acordată în considerarea activităţii didactice în rezidenţiat, iar nu a muncii prestate de medicul rezident în această formă de pregătire profesională postuniversitară.

Al doilea palier argumentativ vizează interpretarea sistematică a legii şi are în vedere tratamentul fiscal al veniturilor aferente bursei de rezidenţiat.

Astfel, în dispoziţiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. 13

Totodată, potrivit art. 42 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal din 2003), şi art. 62 lit. o) din Codul fiscal, nu sunt supuse impozitului pe venit bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat.

Deşi dispoziţiile din legile fiscale generale ar fi fost suficiente pentru stabilirea regimului fiscal al veniturilor aferente bursei de rezidenţiat, în cadrul reglementărilor speciale, legiuitorul delegat a reiterat acest regim fiscal şi a precizat, în plus, că bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut/solda brută lunar(ă).

Procurorul general a mai arătat că soluţia şi considerentele Deciziei nr. 5 din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, nu conduc la o altă concluzie.

Astfel, prin raportare la considerentele deciziei anterior evocate şi la argumentul de interpretare logică tertium non datur, bursa de rezidenţiat nu constituie pentru angajator o cheltuială de personal, ci este inclusă în categoria cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicului rezident, nefiind o componentă a drepturilor salariale cuvenite acestuia.

Fiind inclusă în cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, bursa de rezidenţiat este supusă restituirii în situaţia încălcării de către medicul rezident care a desfăşurat rezidenţiatul pe post a obligaţiei de a lucra, la unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă, un număr de ani egal cu durata pregătirii în rezidenţiat.

Prin urmare, sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident, în conformitate cu O.U.G. nr. 103/2013, constituie o cheltuială ocazionată de formarea profesională a acestuia, în sensul art. 18 alin. (8) şi (8

Academia de Studii Economice din Bucureşti – Departamentul de drept a arătat că medicul rezident încheie un contract individual de muncă de tip special, care are şi o componentă intrinsecă de formare profesională. Cu toate acestea, nu se poate considera că toate sumele încasate de medicul rezident, altele decât salariul, constituie cheltuieli cu formarea sa profesională.

Deşi bursa de rezidenţiat nu reprezintă un salariu, în sensul art. 160 din Codul muncii, acordarea acesteia este condiţionată de obţinerea unui salariu într-un anumit cuantum, inferior nivelului de 7.100 lei.

Aşadar, rolul bursei de rezidenţiat este unul social, de ridicare a nivelului de trai al medicului rezident, în cazul în care remuneraţia acestuia este inferioară celei apreciate de legiuitor ca suficientă. Acordarea bursei de rezidenţiat nu este condiţionată de îndeplinirea anumitor obiective de formare profesională, nefiind astfel o bursă de studii.

Dreptul la bursa de rezidenţiat se naşte exclusiv în funcţie de nivelul salariului obţinut. Astfel, depăşirea nivelului salarial de 7.100 lei îl face pe medicul rezident să fie neeligibil pentru obţinerea bursei de rezidenţiat. Or, toţi medicii rezidenţi, indiferent de salariul de care beneficiază, au în egală măsură obligaţia de formare profesională, ca formă a pregătirii în rezidenţiat.

Obligaţia de formare profesională nu este corespunzător mai mare în cazul medicilor care beneficiază de bursa de rezidenţiat, în raport cu cei care nu beneficiază de această bursă. În consecinţă, ar fi inexplicabil ca, în cazul încetării premature a raportului de muncă, beneficiarii bursei de rezidenţiat să aibă de restituit sume mai mari decât cei care nu au beneficiat de aceasta, având un salariu superior.

În acest sens, a fost evocat art. 13

Aşadar, bursa de rezidenţiat va fi eliminată, fără însă a fi eliminate sau diminuate obligaţiile de formare profesională ale rezidenţilor, care rămân aceleaşi, acestea constituind efecte ale contractului cu natură juridică mixtă, încheiat între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară publică.

Prin urmare, s-a apreciat că bursa de rezidenţiat nu este menită să acopere cheltuielile ocazionate de formarea profesională, ci să îi asigure rezidentului un venit adecvat. Singurele cheltuieli pe care le poate solicita unitatea sanitară angajatoare sunt cele de şcolarizare. În consecinţă, bursa de rezidenţiat nu este supusă restituirii, în ipoteza în care medicul rezident îşi încalcă obligaţia de a munci, ulterior finalizării rezidenţiatului, în aceeaşi unitate sanitară publică în care şi-a desfăşurat rezidenţiatul pentru un număr de ani cel puţin egal cu durata rezidenţiatului.

Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti – Facultatea de Drept a apreciat că sumele plătite de unitatea medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat nu au natura juridică a unor drepturi salariale, în sensul că nu fac parte din salariul brut, ci reprezintă sume alocate pentru formarea profesională a salariatului.

În acest sens s-a arătat că art. 13

Din analiza art. 1 din O.G. nr. 18/2009, care defineşte rezidenţiatul ca formă specifică de învăţământ postuniversitar, rezultă că bursa de rezidenţiat este în legătură cu pregătirea profesională a medicului rezident.

De altfel, prevederile O.G. nr. 18/2009 relevă că medicul rezident urmează şi o formă de pregătire profesională pe lângă activităţile pe care le desfăşoară în baza contractului individual de muncă.

Pentru activităţile prestate în baza contractului individual de muncă, medicul rezident beneficiază de un salariu de bază, iar pentru asigurarea unei pregătiri profesionale cât mai eficiente, acesta poate beneficia, suplimentar, şi de o bursă, în condiţiile art. 13

Aşadar, sumele plătite medicului rezident au o natură juridică mixtă, acestea cuprinzând atât drepturile salariale, cât şi bursa de rezidenţiat. În acest sens s-a arătat că art. 13 din O.G. nr. 18/2009 reglementează cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenţi, iar art. 13

Din modul de redactare a acestor texte de lege şi din interpretarea lor sistemică rezultă că bursa reprezintă un ajutor pe care statul îl acordă salariatului rezident, pe durata derulării stagiului de rezidenţiat.

În plus, art. 13

Cu privire la a doua problemă de drept s-a apreciat că medicul rezident răspunde patrimonial faţă unitatea sanitară publică dacă nu respectă obligaţia asumată în temeiul art. 18 alin. (7) din O.G. nr. 18/2009, nefiind relevant faptul că s-a angajat sau nu într-o altă unitate sanitară publică.

În aceste condiţii, obligaţia de restituire a cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicului rezident se naşte în temeiul actului adiţional încheiat cu unitatea sanitară publică, conform art. 18 alin. (8) din O.G. nr. 18/2009.

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident în conformitate cu O.U.G. nr. 103/2013 nu constituie o cheltuială ocazionată cu formarea profesională a acestuia în sensul art. 18 alin. (8) şi (8

Examinând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiţie legală este îndeplinită în ceea ce priveşte titularul sesizării, respectiv Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa.

Sunt îndeplinite şi cerinţele de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Din cuprinsul textului de lege anterior menţionat rezultă patru condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii.

În ceea ce priveşte condiţia ca sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept se constată că, potrivit sesizării înaintate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, referitoare la interpretarea şi aplicarea neunitară a dispoziţiilor art. 18 alin. (8) şi (8

Astfel, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti a fost generată de interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale prin care a fost reglementată bursa de rezidenţiat, respectiv stabilirea naturii juridice a sumelor plătite medicului rezident cu acest titlu, în sensul dacă acestea se circumscriu cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicilor rezidenţi, conform art. 18 alin. (8) şi (8

Cu privire la a doua condiţie, în sensul că problema de drept ce face obiectul sesizării să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti, jurisprudenţa anexată sesizării a relevat că instanţele judecătoreşti, analizând admisibilitatea cererilor având ca obiect restituirea sumelor încasate de medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în conformitate cu art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, cu titlu de bursă de rezidenţiat, fie au reţinut că aceste sume au natură salarială şi nu constituie cheltuieli ale angajatorului cu formarea profesională, astfel încât nu sunt supuse restituirii, fie au constatat că reprezintă cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.

Autorul sesizării a anexat dovezi din care rezultă cu claritate că problema de drept a primit o soluţionare diferită la nivelul instanţelor de judecată. Din cuprinsul hotărârilor definitive anexate actului de sesizare rezultă că sunt instanţe care au interpretat diferit textele de lege ce formează obiectul sesizării, cu consecinţa pronunţării unor hotărâri diferite asupra aceleiaşi probleme de drept.

Dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanţelor judecătoreşti răspunde scopului recursului în interesul legii de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, o jurisprudenţă predictibilă.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept atrasă de interpretarea diferită pe care instanţele de judecată au dat-o în privinţa unor norme juridice insuficient de clare şi de precise, astfel încât această condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită.

În cauză este îndeplinită şi condiţia ca dovada soluţionării diferite să se realizeze prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluţionării diferite a problemei de drept ce formează obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menţionat să impună cerinţa unui anumit număr de hotărâri sau condiţia ca soluţiile diferite să fi fost pronunţate la nivelul instanţelor din întreaga ţară.

În concret, deşi actul de sesizare este însoţit de un număr relativ mic de hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept dedusă interpretării, se constată că şi această condiţie este îndeplinită în cauză.

De asemenea, hotărârile judecătoreşti sunt anexate cererii, anexele care însoţesc actul de sesizare făcând dovada îndeplinirii acestei condiţii formale.

Totodată, problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o dezlegare prin Decizia nr. 5 din 16 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, aceasta din urmă vizând drepturile salariale ale medicului rezident, iar nu bursa de rezidenţiat.

Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, precum şi condiţiile de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, în sensul că în pricinile care au ca obiect restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a rezidenţilor ca urmare a nerespectării obligaţiei prevăzute de art. 18 alin. (7) teza finală din O.G. nr. 18/2009 – de a lucra la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat – sintagma „cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională” nu include bursa de rezidenţiat primită de medicul rezident în perioada rezidenţiatului, conform art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prin art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 s-a stipulat că, începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.

Potrivit art. 3, 4 şi 5 din Normele de aplicare a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 167/2014, cu completările ulterioare:

au contractul individual de muncă suspendat de drept în următoarele situaţii:

au contractul individual de muncă suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii:

au contractul individual de muncă suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

au contractul individual de muncă suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern;

au contractul individual de muncă suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale;

alte cazuri de suspendare a contractului individual de muncă prevăzute de lege.

Din interpretarea logică şi sistematică a normelor în discuţie rezultă că prin reglementarea bursei de rezidenţiat intenţia legiuitorului a fost să instituie un stimulent de natură salarială, o formă specifică de suplimentare a veniturilor salariale realizate de medicii rezidenţi care beneficiază de un salariu brut lunar situat sub un anumit prag valoric minim (de 3.000 lei, potrivit art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, respectiv de 7.100 lei, începând cu luna iulie 2017, potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 9/2017), indiferent de unitatea sanitară la care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, dreptul de a beneficia de bursa de rezidenţiat a fost reglementat iniţial printr-un act normativ special adopta