Decizia nr. 364 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 698/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.315/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 12 februarie 2025, în Dosarul nr. 3.315/120/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la majorarea salariului de bază cu 7,5%, respectiv cu 5%, sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004) ” Art. 3. – (…) (2) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.”

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004) ” Art. 120. – (…) (5 1 ) Începând cu luna martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 6. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)” Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională – capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei” Secţiunea a 4-a „Salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex” ” Art. 17. – (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%. (4) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%. (5) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%.” Secţiunea a 6-a „Salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete” ” Art. 22. – (1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte. (…)”

Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare (Legea nr. 304/2022) ” Art. 131. – (…) (7) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă cu nr. 3.315/120/2023, reclamantul T.A.C. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună: a) recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial începând cu 15 mai 2023, în raport cu specialiştii IT din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel Bucureşti şi Galaţi, care beneficiază de majorarea salariului de bază, neaplicată însă specialiştilor IT din cadrul Tribunalului Dolj; b) uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, începând cu 23 iulie 2018, prin aplicarea majorării salariului de bază cu 5%; c) repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea salarială constând în plata diferenţei dintre sumele încasate şi cele cuvenite în urma aplicării majorării.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.148 din 29 mai 2024, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a respins atât excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi acţiunea, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că salarizarea categoriei profesionale din care face parte reclamantul este similară cu cea a specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cărora nu li se aplică dispoziţiile din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci prevederile din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la aceeaşi lege.

Astfel, tribunalul a apreciat că majorarea cu 5% constituie un element al salariului de bază, iar legea nu permite cumulul elementelor care compun salariul de bază pentru categoria profesională din care face parte reclamantul.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel principal, iar pârâta Curtea de Apel Craiova a declarat apel incident.

În motivarea apelului principal, a susţinut că drepturile salariale au fost stabilite în conformitate cu Decizia nr. 45 din 26 aprilie 2023 a preşedintelui Curţii de Apel Craiova, fără includerea majorării cu 5% în salariul de încadrare.

A mai arătat că din conţinutul Adresei nr. 2/12.146 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti rezultă că specialiştii IT din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi instanţelor arondate beneficiază de majorările cu 7,5%, respectiv cu 5%, conform art. 17 alin. (3) şi (4) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context, apelantul a subliniat că s-a creat o stare de discriminare prin aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind invocată în acest sens o hotărâre definitivă prin care a fost admisă o acţiune similară. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

A menţionat că obiectul cauzei se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar procesul se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, care judecă în ultimă instanţă, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este obligatorie în procesele privind fondurile publice, astfel încât evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu este lăsată la aprecierea instanţei.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că salarizarea categoriei din care face parte reclamantul este similară cu cea a specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cărora nu li se aplică dispoziţiile din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci prevederile din secţiunea a 6-a privind salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens a subliniat că majorarea cu 5% constituie un element al salariului de bază, iar legea nu permite cumulul elementelor care compun salariul de bază pentru categoria profesională din care face parte reclamantul. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că dispoziţiile art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019.

S-a argumentat că art. 120 alin. (5 1 ) din Legea nr. 304/2004 şi, ulterior, art. 131 alin. (7) din Legea nr. 304/2022 stabilesc că specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor li se aplică salarizarea prin asimilare cu specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 22 din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de salariul de bază pentru procurorii cu grad de parchet de pe lângă judecătorie (capitolul I lit. B nr. crt. 4) şi de drepturile salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, cu excepţia elementelor care compun salariul de bază al personalului auxiliar de specialitate. Or, drepturile salariale prevăzute de art. 17 din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu au natura unor sporuri, ci a unor majorări care intră în salariul de bază al personalului auxiliar de specialitate, fiind astfel exceptate de la acordare conform art. 22 alin. (2) din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că dispoziţiile art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019.

S-a arătat că salariul de bază al specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor este stabilit în conformitate cu art. 22 din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Or, trimiterea de la art. 22 alin. (1) din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 la salariul de bază prevăzut pentru un procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie (capitolul I lit. B nr. crt. 4) se referă exclusiv la salariul de bază, nu şi la sporuri. Ca atare, sporurile de instanţă/parchet prevăzute de art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile şi specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei” din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională” la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă sintagma «specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete» are în vedere categoria specialiştilor din parchete sau are în vedere şi categoria specialiştilor antifraudă detaşaţi în cadrul aceloraşi parchete în funcţia de specialist, în baza art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, corelat cu art. 24 din acelaşi act normativ.”

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispoziţiile sale aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, şi urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se indică la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând întrunirea acestor cerinţe legale, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parţial.

Primele două condiţii legale sunt îndeplinite. Astfel, cauza în care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă care judecă pricina în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu o cale de atac formulată într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Analizând îndeplinirea acestei condiţii – legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond -, se constată din conţinutul încheierii de sesizare că prin cererea de chemare în judecată reclamantul, specialist IT din cadrul Tribunalului Dolj, a solicitat recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu specialiştii IT din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel Bucureşti şi Galaţi; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, începând cu 23 iulie 2018, prin aplicarea majorării salariului de bază cu 5% şi repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea salarială.

Instanţa de trimitere a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă dispoziţiile art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la majorarea salariului de bază cu 7,5%, respectiv cu 5%, sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019.

Astfel cum s-a reţinut anterior în cuprinsul prezentei decizii, dispoziţiile alin. (3) al art. 17 din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 vizează salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea, iar prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol reglementează salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea.

Având în vedere că reclamantul este specialist IT din cadrul Tribunalului Dolj şi că solicită prin acţiune acordarea majorării cu 5%, rezultă că prevederile art. 17 alin. (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu au relevanţă pentru soluţionarea cauzei deoarece vizează situaţia personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că instanţa de trimitere este cea care trebuie să demonstreze legătura strânsă dintre chestiunea de drept ridicată şi soluţionarea cauzei, iar în raport cu documentele transmise se observă că prevederile art. 17 alin. (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu vizează situaţia reclamantului din cauză, problema invocată de instanţă fiind, mai degrabă, ipotetică.

În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 17 alin. (3) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, se impune a se nota că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă (aplicabile prin translatare şi în ceea ce priveşte sesizarea întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, pentru a fi o problemă de drept reală, trebuie ca: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să ridice serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege.

Prin urmare, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.

Aplicând aceste considerente sesizării de faţă se observă în primul rând modul defectuos în care instanţa de trimitere a motivat încheierea de sesizare, din conţinutul acesteia nerezultând interpretările posibile prefigurate de complet şi nici dificultăţile de interpretare şi aplicare a textelor de lege.

Din considerentele încheierii rezultă că instanţa de trimitere a interpretat dispoziţia legală în discuţie fără nicio dificultate, reţinând că salarizarea categoriei din care face parte reclamantul este similară cu cea a specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cărora nu li se aplică dispoziţiile din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci prevederile din secţiunea a 6-a privind salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte, mai degrabă, o validare a opiniei exprimate de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

Or, aplicarea concretă a legii la elementele de fapt ale cauzei constituie un atribut care intră în sfera de competenţă a instanţei de judecată, neputând fi transferat, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme.

Se impune a se aminti şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din mecanismele de unificare a practicii judiciare, care, deşi nu a răspuns punctual problemei ridicate de instanţa de trimitere, a oferit o serie de dezlegări utile pentru soluţionarea cauzei.

Prin Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din secţiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă sintagma «specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete» are în vedere categoria specialiştilor din parchete sau are în vedere şi categoria specialiştilor antifraudă detaşaţi în cadrul aceloraşi parchete în funcţia de specialist, în baza art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, corelat cu art. 24 din acelaşi act normativ.” Însă în considerentele de la paragrafele 61, 62, 73, 74 şi 76 din decizie s-a reţinut în esenţă că: textul art. 22 din secţiunea a 6-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modalitatea în care se stabilesc salariile de bază pentru specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete. Din redactarea normei rezultă că aceasta este de generală aplicare pentru categoria funcţionarilor publici care au calitatea de specialişti şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor.

Ulterior, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”. În considerentele de la paragrafele 65, 66 şi 82 din decizia amintită s-a reţinut că: derogând de la regulă, alin. (3)-(5) ale art. 17 din aceeaşi secţiune stabilesc că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă ele, respectiv pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea ori pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cele indicate la alin. (2), majorate cu 5%, 7,5% şi, respectiv, 10%. Natura juridică a acestor procente este, prin voinţa legii, cea a unor majorări care, odată aplicate la baza de calcul de la art. 17 alin. (2) din secţiunea evocată anterior, determină existenţa unor salarii de bază diferenţiate, definite ca atare în chiar partea introductivă a art. 17 alin. (3)-(5) din aceeaşi secţiune; prin urmare, ele intră în alcătuirea salariilor de bază, stabilite distinct de lege, nefiind elemente exterioare lor. Atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări.

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu se poate reţine că ar exista o veritabilă dificultate în demersul de interpretare a prevederilor art. 17 alin. (3) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la majorarea salariului de bază cu 5%, pentru a se stabili dacă sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019.

Admisibilitatea învestirii instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată cu necesitate la condiţia existenţei unei chestiuni veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.

Noţiunea de „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, având un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei sale sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în linie cu argumentaţia dezvoltată în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la mecanismul hotărârii prealabile în ceea ce priveşte caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării.

Ca atare, şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii ori a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice.

În ceea ce priveşte riscul dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare, din hotărârile şi punctele de vedere transmise de tribunale şi de curţile de apel rezultă că acestea interpretează aproape unanim chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, în sensul că dispoziţiile art. 17 alin. (3) şi (4) din secţiunea a 4-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile specialiştilor IT din cadrul instanţelor care funcţionează în municipiul Bucureşti şi în localităţile reşedinţă de judeţ cărora le-au fost deja stabilite drepturile salariale în raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019.

Singura decizie civilă definitivă transmisă de instanţe care ilustrează opinia contrară a fost pronunţată la data de 27 martie 2023, anterior pronunţării Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,