Decizia nr. 261 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 326/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 772/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 772/120/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, este posibilă eliberarea unei adeverinţe în care să se precizeze cuantumul sporurilor avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, cu luarea în considerare a sporului de 25% pentru risc şi solicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate, în condiţiile în care cuantumul acestor sporuri nu a fost stabilit prin ordin de salarizare, ci în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au dispus recalcularea drepturilor salariale ale reclamantului şi plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate lunar şi cele cuvenite potrivit recalculării, cu titlu de despăgubiri băneşti?” II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită, respectiv art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu există. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea să emită adeverinţa-tip în care să se menţioneze indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, a valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei şi a sporurilor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate, potrivit hotărârilor judecătoreşti definitive prin care i-au fost recunoscute aceste drepturi, în vederea revizuirii/recalculării pensiei de serviciu.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.348 din 29 iunie 2023, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Vâlcea; a admis cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea; a obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverinţă-tip care să înlocuiască adeverinţa emisă anterior pentru stabilirea pensiei de serviciu şi în care venitul brut la data pensionării să fie recalculat cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute reclamantului prin următoarele hotărâri judecătoreşti: Sentinţa civilă nr. 868 din 22 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. 4.478/120/2018, definitivă prin Decizia nr. 2.950 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti; Sentinţa civilă nr. 43 din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 759/120/2020; Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul nr. 1.679/85/2021, definitivă prin neapelare.

În esenţă, instanţa a reţinut că în condiţiile în care prin hotărârile judecătoreşti s-au recunoscut reclamantului, retroactiv, drepturi salariale cuvenite pentru perioada anterioară datei stabilirii dreptului la pensie, Tribunalul Vâlcea avea obligaţia de a elibera o adeverinţă privind cuantumul drepturilor salariale rezultate în urma punerii în aplicare a hotărârilor respective.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Tribunalul Vâlcea, susţinând că nu poate fi obligat la emiterea adeverinţei pentru stabilirea pensiei de serviciu a unui judecător pensionat, după emiterea deja a unei adeverinţe necontestate de acesta, cu încălcarea prevederilor legale, în condiţiile în care se solicită luarea în calcul a unor drepturi salariale pe care judecătorul pensionat nu le avea în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului. În esenţă a arătat că la data deschiderii dreptului la pensie erau în vigoare dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), şi, prin urmare, baza de calcul pentru determinarea pensiei de serviciu este cea definită prin alin. (1) al textului legal menţionat.

Totodată, a arătat că demersul judiciar iniţiat în cauză are în vedere determinarea corectă a cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, ca bază de calcul în vederea revizuirii pensiei de serviciu, cu luarea în considerare a drepturilor salariate stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în raport cu obiectul cauzei şi cu chestiunea de drept ce se pune în discuţie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au expus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Ca urmare a solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de complinire a lipsei elementelor omise cu ocazia redactării încheierii din 21 ianuarie 2025, instanţa de sesizare a comunicat punctul de vedere al completului de judecată, în sensul că atât timp cât reclamantul beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a recunoscut dreptul acestuia la o anumită indemnizaţie, hotărâre ce atestă cuantumul drepturilor salariale cuvenite, inclusiv pentru perioada pentru care se solicită eliberarea adeverinţei, este irelevant dacă a fost sau nu emis un ordin de salarizare corespunzător. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Instanţele judecătoreşti nu au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curţile de Apel Iaşi şi Bucureşti au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra chestiunii în discuţie.

S-a apreciat că drepturile salariale restante recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, chiar dacă nu au fost achitate integral, nu reprezintă un motiv pentru ca acestea să nu fie certificate printr-o adeverinţă emisă în temeiul art. 34 alin. (5) din Codul muncii, deoarece dreptul la plată integrală a indemnizaţiei, în cuantumul recunoscut de lege, aşa cum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, s-a născut în luna imediat următoare celei în care a fost desfăşurată activitatea pentru care se plăteşte indemnizaţia, aşa cum rezultă din art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluţionarea sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Din analiza dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la emiterea unei adeverinţe-tip în care să se menţioneze indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării reclamantului (fost judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea), cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare şi a sporurilor, potrivit hotărârilor judecătoreşti definitive prin care acestea au fost recunoscute, în vederea revizuirii/recalculării pensiei de serviciu.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii privesc stabilirea şi plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în apel pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

Prin urmare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

În prezenta cauză, din cuprinsul încheierii de sesizare, se observă că textul de lege indicat de instanţa de trimitere – art. 213 alin. (2) nu există în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, raportat la elementele factuale din dosar – data deschiderii drepturilor la pensie, 7 noiembrie 2022, şi momentul ieşirii la pensie a reclamantului, 1 februarie 2023 – instanţa nu a stabilit legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţi, respectiv dacă este vorba despre Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, se constată că nu a fost determinat în concret obiectul litigiului dedus judecăţii – actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie – pentru ca, în funcţie de acesta, să identifice corect textul de lege incident ce ar necesita o dezlegare prin intermediul prezentului mecanism de unificare a practicii judiciare.

Or, în lipsa acestor elemente şi a exprimării punctului de vedere motivat al instanţei de trimitere, pentru că art. 213 alin. (2) nu se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci al Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, iar acesta priveşte actualizarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei, iar nu revizuirea pensiei ca urmare a obţinerii unei adeverinţe de serviciu pentru recalcularea drepturilor la pensie, nu se poate stabili legătura între textul de lege ce face obiectul sesizării şi dezlegarea pe fond a cauzei, neputându-se identifica şi dezlega in abstracto problema cu care se confrunta instanţa de trimitere.

De altfel, neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate expuse este dovedită şi de inexistenţa unei practici în jurisprudenţa celorlalte instanţe asupra acestei probleme, constatându-se că numai judecătorii din circumscripţia Curţii de apel Iaşi au expus o părere nuanţată, în situaţia în care s-ar pune problema de interpretare a textului art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 213 alin. (2) din aceeaşi lege nefăcând vorbire despre nicio adeverinţă, ci despre actualizarea pensiei de serviciu.

Or, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile (a se vedea Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.