Decizia nr. 308/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 318/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 318/1/2025, este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.216/105/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 decembrie 2024, în Dosarul nr. 5.216/105/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă, în situaţia în care diminuarea veniturilor salariale nete este consecinţa aplicării art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 permit acordarea unor sume compensatorii.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 februarie 2025, cu nr. 318/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…) Art. 38. – Aplicarea legii (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 5.216/105/2022 la data de 14 decembrie 2022, reclamanţii N.D., S.V., S.N.E., O.N.F., Ş.A., S.E.C., B.A.L., Ş.E. – personal auxiliar de specialitate şi C.B.D., V.L.M., P.L.D. – personal conex au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, solicitând instanţei să dispună: – obligarea pârâţilor la stabilirea şi acordarea (plata), începând cu 1 octombrie 2018 şi în continuare, precum şi pentru viitor, a venitului de compensare [prevăzut de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferenţa dintre venitul net care li s-a acordat începând cu 1 ianuarie 2018 – până în luna septembrie 2018, pe de o parte, şi venitul net acordat începând cu luna octombrie 2018, pe de altă parte; – obligarea aceloraşi pârâţi la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, sumă ce se va acorda începând cu 1 octombrie 2018 şi în continuare, precum şi pentru viitor.

Prin Sentinţa civilă nr. 171, pronunţată la 22 februarie 2024, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la stabilirea pentru reclamanţii N.D., S.V., S.N.E., O.N.F., Ş.A. şi S.E.C., începând cu 1 octombrie 2018 şi în continuare, a sumei compensatorii [prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferenţa dintre venitul net acordat în perioada 1 ianuarie 2018-30 septembrie 2018 şi venitul net acordat începând cu 1 octombrie 2018. A obligat pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la plata către reclamanţi, începând cu data de 1 octombrie 2018, a sumei compensatorii [prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B.A.L., Ş.E., C.B.D., V.L.M. şi P.L.D.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că salariile nete acordate reclamanţilor începând cu 1 octombrie 2018, conform Deciziei nr. 402/2018 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, sunt mai mici în medie cu 200-400 lei faţă de salariile nete stabilite prin Decizia nr. 106/2018 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti şi acordate începând cu 1 ianuarie 2018.

Prin Decizia nr. 402/2018 s-au avut în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi Hotărârea nr. 30/9.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, stabilindu-se prin art. 3 din decizia menţionată că personalul auxiliar de specialitate şi conex care are, începând cu 1 octombrie 2018, ca urmare a stabilirii unei valori de referinţă sectorială (V.R.S.) de 463,5 lei, un salariu mai mare decât cel stabilit în grilă pentru anul 2022 va beneficia de salariile de bază stabilite pentru anul 2022 şi va beneficia de o plafonare a sporurilor la 40% din salariul de bază brut lunar, cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, începând cu 1 octombrie 2018, pârâtul a operat o reducere a salariilor nete ale reclamanţilor, personal auxiliar de specialitate, scăzând cuantumul individual al sporurilor de la 45% la 40%, cu justificarea încadrării în cuantumul de 30% al totalului sporurilor pe total fond de salarii, potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cum la 25 mai 2018 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, prin care s-a completat Legea-cadru nr. 153/2017 prin introducerea la art. 38 a alin. (6 1 ), la momentul emiterii Deciziei nr. 402/2018 pârâta avea cunoştinţă de faptul că legea a fost completată şi avea obligaţia să facă aplicarea art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, completată şi modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, invocând în apărare faptul că, deşi art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 este general, aceste prevederi au fost adoptate pentru sistemul medical, deci pentru o altă categorie profesională decât a reclamanţilor, iar necesitatea respectării plafonului de 30% este reţinută şi prin acest act normativ.

La termenul din 20 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că obiectul cauzei vizează stabilirea şi acordarea (plata), începând cu 1 octombrie 2018 şi în continuare, precum şi pentru viitor, a venitului de compensare [prevăzut de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferenţa dintre venitul net care li s-a acordat reclamanţilor începând cu data de 1 ianuarie 2018 – până în luna septembrie 2018, pe de o parte, şi venitul net acordat începând cu luna octombrie 2018.

În ce priveşte îndeplinirea condiţiei ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, instanţa de trimitere a reţinut că la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor prin cele două decizii emise de Curtea de Apel Ploieşti s-au avut în vedere dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ.

Apărările formulate de apelanţii-pârâţi susţin că în aplicarea art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se are în vedere limitarea prevăzută de art. 25 din acelaşi act normativ.

Dispoziţiile alin. (6 1 ) din art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează că suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din aceeaşi lege, iar această teză suportă două interpretări: – una în sensul că art. 25 se aplică numai la stabilirea sumei compensatorii ulterioară constatării îndeplinirii condiţiilor primei teze referitoare la situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi, începând cu luna mai 2018, sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018; – o altă interpretare se referă la situaţia în care la stabilirea veniturilor menţionate în prima teză nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25.

Instanţa de sesizare consideră că în raport cu apărările formulate sunt posibile şi alte interpretări, fie în sensul că limitarea din dispoziţia din art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică în raport cu art. 38 alin. (6 1 ) din acelaşi act normativ, fie că această limitare se aplică ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ.

S-a subliniat că, verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei juridice enunţate şi aceasta nici nu face obiectul unui dosar pe rolul celor două structuri jurisdicţionale, în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a arătat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3.328/110/2022, în care s-a solicitat să se dea o rezolvare de principiu aceleiaşi chestiuni de drept.

Intimaţii-reclamanţii au susţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile sesizării pentru interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind că drepturile referitoare la acordarea unor sume compensatorii nu sunt afectate de plafonarea prevăzută de art. 25 din acelaşi act normativ. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează aplicarea etapizată a acesteia, astfel că în aplicarea dispoziţiilor alin. (6 1 ) nu pot fi ignorate dispoziţiile alin. (6), ce prevăd o etapă a aplicării legii la 1 ianuarie 2018, în ipoteza în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru menţionate anterior pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

În situaţia în care, în această etapă, s-au avut în vedere şi prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi veniturile nete au fost diminuate în consecinţă ulterior, cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ), ce prevăd o etapă ulterioară, respectiv luna mai 2018, ordonatorul nu se poate îndepărta de la dispoziţiile art. 38 alin. (6), aplicate anterior.

Completul de judecată al instanţei de trimitere consideră că la stabilirea veniturilor salariale nete acordate potrivit prevederilor legale, menţionate în prima teză a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ. Teza referitoare la „suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25” se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condiţiilor din prima teză referitoare la existenţa unor venituri nete mai mici ca urmare a aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că marea majoritate a instanţelor (curţile de apel Bacău, Timişoara, Oradea, Piteşti, Craiova, Galaţi, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Constanţa) nu a identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.

Tribunalul Covasna, instanţă arondată Curţii de Apel Braşov, a înaintat o hotărâre judecătorească prin care acţiunea având ca obiect plata unor sume compensatorii, rezultată din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, a fost respinsă. Instanţa a reţinut că art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are menirea de a permite acordarea unor drepturi salariale mai mari decât valorile maxime stabilite conform anexelor nr. I-IX la lege, ci are menirea de a compensa, în mod tranzitoriu, până la atingerea limitelor maxime ale veniturilor salariale prevăzute pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Ploieşti a transmis hotărârea Tribunalului Prahova apelată în dosarul instanţei de trimitere, prin care a fost admisă acţiunea reclamanţilor vizând plata sumei compensatorii în discuţie, precum şi o sentinţă a Tribunalului Buzău, prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind plata sumei compensatorii. Opinia teoretică exprimată de judecătorii din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Prahova şi Secţiei I civile a Tribunalului Buzău a fost în sensul că, în situaţia în care diminuarea veniturilor salariale nete este consecinţa aplicării art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 permit acordarea unor sume compensatorii.

Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj au identificat hotărâri judecătoreşti în care a fost tranşată problema de drept supusă analizei, majoritatea fiind soluţii de respingere a pretenţiilor similare celor din speţa dedusă judecăţii, pe motiv că, prin pretenţiile astfel formulate, se tinde la înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. 38 alin. (6 1 ) nefiind aplicabile în această situaţie. A fost comunicată şi o decizie (Decizia civilă nr. 334/A din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale) prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentând diferenţa dintre venitul salarial net care i-a fost acordat în luna februarie 2018 şi venitul salarial net acordat în perioada 1 mai 2018-15 noiembrie 2018, reţinându-se că angajatorul nu a dovedit că, la nivelul ordonatorului de credite, s-ar fi depăşit plafonul de 30%.

Curtea de Apel Bucureşti a transmis o decizie în care instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile speţei deduse judecăţii. Opinia teoretică exprimată de judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti şi Tribunalului Ilfov a fost în sensul că la stabilirea veniturilor salariale nete menţionate în prima teză a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ. Teza referitoare la „suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25” se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condiţiilor din prima teză referitoare la existenţa unor venituri nete mai mici ca urmare a aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. S-a arătat că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează aplicarea etapizată a acesteia, astfel că alin. (6 1 ) se coroborează cu alin. (6) din acelaşi articol, ce prevede o etapă a aplicării legii la data de 1 ianuarie 2018, în ipoteza în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru menţionate anterior pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Opinia teoretică exprimată de judecătorii Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Iaşi a fost în sensul că, în ipoteza în care veniturile salariale nete determinate prin aplicarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost micşorate în raport cu veniturile nete aferente lunii februarie 2018, devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a reţinut că prin includerea în dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, „dispoziţii tranzitorii”, a alin. (6 1 ) s-a urmărit păstrarea cuantumului salariului net la nivelul lunii februarie 2018 în ipotezele în care, în aplicarea dispoziţiilor tranzitorii ale Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu luna martie 2018, drepturile salariale (stabilite potrivit legii, inclusiv prin încadrarea în plafonul prevăzut la art. 25) au devenit mai mici. Cu toate acestea, în opinia Tribunalului Iaşi s-a precizat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu pot fi ignorate prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol sau cele ale art. 25, a cărui teză ultimă se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condiţiilor din prima teză referitoare la existenţa unor venituri mai mici rezultate din aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Opinia completurilor ce soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui a fost în sensul că, dacă se probează că veniturile salariale nete ale reclamanţilor au fost micşorate faţă de veniturile nete aferente lunii februarie 2018, în atare situaţie devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017. A fost înaintată, însă, o hotărâre judecătorească prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din cap. VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, s-a statuat că suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: – dacă, începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, şi dacă suma compensatorie se raportează la venitul salarial net sau la venitul net; – dacă art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi în ceea ce priveşte familia ocupaţională „Justiţie” şi, în caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie şi în situaţia în care diferenţa dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti sau din limitarea sporurilor conform legii şi indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite.

Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate”, se interpretează în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?

Decizia nr. 55 din 3 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 28 octombrie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că nu pot avea ca efect diminuări ale venitului net al persoanelor aflate sub incidenţa acestora? IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea dispoziţiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie se reţine că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială [acordarea sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017].

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în apel.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni prin mecanismele de unificare a practicii judiciare. Prin Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată la paragraful 37, s-a respins ca inadmisibilă o sesizare cu conţinut asemănător, însă rezultă din considerentele acestei hotărâri că dificultatea interpretării s-a raportat la noţiunea de venit net şi la domeniul de incidenţă al normei, care este de aplicabilitate generală pentru toate familiile ocupaţionale, şi nu doar pentru cea a „Sănătăţii”.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanţei de urgenţă de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene („C.J.U.E.”), a Curţii Europene a Drepturilor Omului („C.E.D.O.”), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauza dedusă judecăţii se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, să se stabilească dacă reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care veniturile acestora au scăzut în urma plafonării sporurilor prin aplicarea art. 25 din aceeaşi lege.

Este de reţinut că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă normele tranzitorii în procedura de aplicare etapizată în perioada 2017-2022, iar prevederile alin. (6 1 ) al acestui articol, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispun plata unor sume compensatorii, pe această perioadă, în situaţia în care veniturile salariale nete, acordate începând cu luna mai 2018 potrivit prevederilor legii-cadru, sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, aceste compensaţii neluându-se în calcul la aplicarea plafonării prevăzute la art. 25 din legea-cadru.

În prezenta cauză reclamanţii susţin că veniturile li s-au diminuat în urma reducerii cuantumului sporurilor de care beneficiau, de la 45% la 40%, astfel că intră în domeniul de aplicare al alin. (6 1 ) din art. 38 al Legii-cadru nr. 153/2017. Pârâţii susţin că, în urma stabilirii unei V.R.S. de 463,5 lei, salariul reclamanţilor a atins nivelul anului 2022 şi că s-au plafonat sporurile la 40% din salariul de bază brut lunar pentru a se încadra în limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile pe care reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile se coroborează cu cele ale art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că teza potrivit căreia „suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25” se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condiţiilor din prima ipoteză a normei referitoare la existenţa unor venituri mai mici rezultate din aplicarea etapizată a prevederilor legii-cadru menţionate anterior.

În acelaşi sens, instanţele naţionale au reţinut, cvasiunanim, faptul că art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are menirea de a permite acordarea unor drepturi salariale mai mari decât valorile maxime stabilite conform anexelor nr. I-IX la legea-cadru, ci de a compensa, în mod tranzitoriu, acest venit, până la atingerea limitelor maxime prevăzute pentru anul 2022, respectiv de a înfrânge dispoziţiile art. 25 din legea-cadru, prin eliminarea indirectă, pe această cale, a plafonării sporurilor stabilite de textul normativ menţionat.

Au susţinut că, de principiu, dacă se probează că veniturile salariale nete au fost micşorate faţă de veniturile nete aferente lunii februarie 2018, devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă aceasta nu poate conduce la înlăturarea plafonării, ci presupune coroborarea textului de lege cu celelalte dispoziţii ale art. 38 privind aplicarea etapizată a legii, respectiv cu cele ale art. 25 privind plafonarea altor componente salariale, cum sunt sporurile.

Teza conform căreia suma compensatorie acordată nu intră în baza de calcul al plafonării prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 este circumscrisă exclusiv unei etape ulterioare a mecanismului de aplicare a legii, succedând celei de stabilire a existenţei dreptului la acordarea acestor sume compensatorii.

Or, în situaţia particulară a prezentei sesizări, în care sursa diminuării veniturilor este reprezentată de aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul ordonatorului de credite, potrivit opiniei unanime a instanţelor, nu este incident textul de lege menţionat, întrucât diminuarea salarială nu rezultă din aplicarea etapizată a legii, ci din intervenţia dispoziţiilor legale care au plafonat nivelul salariilor la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022, respectiv al sporurilor, pentru fiecare ordonator de credite, la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În absenţa unei jurisprudenţe neunitare şi a unor opinii divergente clar conturate, rezultă că nu se identifică o problemă de interpretare neunitară a normelor de drept ce constituie obiect al sesizării, care să impună pronunţarea unei dezlegări de principiu, fiind suficientă aplicarea coroborată a acestora, în sensul clar şi evident al dispoziţiilor legale care transpare din simpla lor edictare, în urma unui proces de analiză a cauzei diminuării veniturilor, cu respectarea principiului legalităţii şi a celorlalte dispoziţii ale Legii-cadru nr. 153/2007 care reglementează regimul de salarizare al personalului plătit din fondurile publice.