Decizia nr. 308/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 318/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 318/1/2025, este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă în Dosarul nr. 5.216/105/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 decembrie 2024, în Dosarul nr. 5.216/105/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă, în situația în care diminuarea veniturilor salariale nete este consecința aplicării art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 permit acordarea unor sume compensatorii.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 februarie 2025, cu nr. 318/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 25. - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...) Art. 38. - Aplicarea legii (...) (6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 5.216/105/2022 la data de 14 decembrie 2022, reclamanții N.D., S.V., S.N.E., O.N.F., Ș.A., S.E.C., B.A.L., Ș.E. - personal auxiliar de specialitate și C.B.D., V.L.M., P.L.D. - personal conex au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, solicitând instanței să dispună: - obligarea pârâților la stabilirea și acordarea (plata), începând cu 1 octombrie 2018 și în continuare, precum și pentru viitor, a venitului de compensare [prevăzut de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferența dintre venitul net care li s-a acordat începând cu 1 ianuarie 2018 - până în luna septembrie 2018, pe de o parte, și venitul net acordat începând cu luna octombrie 2018, pe de altă parte; - obligarea acelorași pârâți la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, sumă ce se va acorda începând cu 1 octombrie 2018 și în continuare, precum și pentru viitor.

Prin Sentința civilă nr. 171, pronunțată la 22 februarie 2024, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la stabilirea pentru reclamanții N.D., S.V., S.N.E., O.N.F., Ș.A. și S.E.C., începând cu 1 octombrie 2018 și în continuare, a sumei compensatorii [prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferența dintre venitul net acordat în perioada 1 ianuarie 2018-30 septembrie 2018 și venitul net acordat începând cu 1 octombrie 2018. A obligat pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la plata către reclamanți, începând cu data de 1 octombrie 2018, a sumei compensatorii [prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B.A.L., Ș.E., C.B.D., V.L.M. și P.L.D.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că salariile nete acordate reclamanților începând cu 1 octombrie 2018, conform Deciziei nr. 402/2018 a președintelui Curții de Apel Ploiești, sunt mai mici în medie cu 200-400 lei față de salariile nete stabilite prin Decizia nr. 106/2018 a președintelui Curții de Apel Ploiești și acordate începând cu 1 ianuarie 2018.

Prin Decizia nr. 402/2018 s-au avut în vedere dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și Hotărârea nr. 30/9.10.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești, stabilindu-se prin art. 3 din decizia menționată că personalul auxiliar de specialitate și conex care are, începând cu 1 octombrie 2018, ca urmare a stabilirii unei valori de referință sectorială (V.R.S.) de 463,5 lei, un salariu mai mare decât cel stabilit în grilă pentru anul 2022 va beneficia de salariile de bază stabilite pentru anul 2022 și va beneficia de o plafonare a sporurilor la 40% din salariul de bază brut lunar, cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, începând cu 1 octombrie 2018, pârâtul a operat o reducere a salariilor nete ale reclamanților, personal auxiliar de specialitate, scăzând cuantumul individual al sporurilor de la 45% la 40%, cu justificarea încadrării în cuantumul de 30% al totalului sporurilor pe total fond de salarii, potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cum la 25 mai 2018 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, prin care s-a completat Legea-cadru nr. 153/2017 prin introducerea la art. 38 a alin. (6 1 ), la momentul emiterii Deciziei nr. 402/2018 pârâta avea cunoștință de faptul că legea a fost completată și avea obligația să facă aplicarea art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, completată și modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, invocând în apărare faptul că, deși art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 este general, aceste prevederi au fost adoptate pentru sistemul medical, deci pentru o altă categorie profesională decât a reclamanților, iar necesitatea respectării plafonului de 30% este reținută și prin acest act normativ.

La termenul din 20 decembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a suspendat judecata până la soluționarea sesizării. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că obiectul cauzei vizează stabilirea și acordarea (plata), începând cu 1 octombrie 2018 și în continuare, precum și pentru viitor, a venitului de compensare [prevăzut de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017], reprezentând diferența dintre venitul net care li s-a acordat reclamanților începând cu data de 1 ianuarie 2018 - până în luna septembrie 2018, pe de o parte, și venitul net acordat începând cu luna octombrie 2018.

În ce privește îndeplinirea condiției ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, instanța de trimitere a reținut că la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților prin cele două decizii emise de Curtea de Apel Ploiești s-au avut în vedere dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 38 alin. (6) din același act normativ.

Apărările formulate de apelanții-pârâți susțin că în aplicarea art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se are în vedere limitarea prevăzută de art. 25 din același act normativ.

Dispozițiile alin. (6 1 ) din art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează că suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din aceeași lege, iar această teză suportă două interpretări: - una în sensul că art. 25 se aplică numai la stabilirea sumei compensatorii ulterioară constatării îndeplinirii condițiilor primei teze referitoare la situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi, începând cu luna mai 2018, sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018; - o altă interpretare se referă la situația în care la stabilirea veniturilor menționate în prima teză nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25.

Instanța de sesizare consideră că în raport cu apărările formulate sunt posibile și alte interpretări, fie în sensul că limitarea din dispoziția din art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică în raport cu art. 38 alin. (6 1 ) din același act normativ, fie că această limitare se aplică ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din același act normativ.

S-a subliniat că, verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei juridice enunțate și aceasta nici nu face obiectul unui dosar pe rolul celor două structuri jurisdicționale, în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a arătat că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află sesizarea formulată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3.328/110/2022, în care s-a solicitat să se dea o rezolvare de principiu aceleiași chestiuni de drept.

Intimații-reclamanții au susținut că sunt întrunite cumulativ condițiile sesizării pentru interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind că drepturile referitoare la acordarea unor sume compensatorii nu sunt afectate de plafonarea prevăzută de art. 25 din același act normativ. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează aplicarea etapizată a acesteia, astfel că în aplicarea dispozițiilor alin. (6 1 ) nu pot fi ignorate dispozițiile alin. (6), ce prevăd o etapă a aplicării legii la 1 ianuarie 2018, în ipoteza în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru menționate anterior pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

În situația în care, în această etapă, s-au avut în vedere și prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și veniturile nete au fost diminuate în consecință ulterior, cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ), ce prevăd o etapă ulterioară, respectiv luna mai 2018, ordonatorul nu se poate îndepărta de la dispozițiile art. 38 alin. (6), aplicate anterior.

Completul de judecată al instanței de trimitere consideră că la stabilirea veniturilor salariale nete acordate potrivit prevederilor legale, menționate în prima teză a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 25 din același act normativ. Teza referitoare la "suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25" se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condițiilor din prima teză referitoare la existența unor venituri nete mai mici ca urmare a aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că marea majoritate a instanțelor (curțile de apel Bacău, Timișoara, Oradea, Pitești, Craiova, Galați, Târgu Mureș, Alba Iulia și Constanța) nu a identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluționarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.

Tribunalul Covasna, instanță arondată Curții de Apel Brașov, a înaintat o hotărâre judecătorească prin care acțiunea având ca obiect plata unor sume compensatorii, rezultată din aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, a fost respinsă. Instanța a reținut că art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are menirea de a permite acordarea unor drepturi salariale mai mari decât valorile maxime stabilite conform anexelor nr. I-IX la lege, ci are menirea de a compensa, în mod tranzitoriu, până la atingerea limitelor maxime ale veniturilor salariale prevăzute pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Ploiești a transmis hotărârea Tribunalului Prahova apelată în dosarul instanței de trimitere, prin care a fost admisă acțiunea reclamanților vizând plata sumei compensatorii în discuție, precum și o sentință a Tribunalului Buzău, prin care a fost respinsă cererea reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind plata sumei compensatorii. Opinia teoretică exprimată de judecătorii din cadrul Secției I civile a Tribunalului Prahova și Secției I civile a Tribunalului Buzău a fost în sensul că, în situația în care diminuarea veniturilor salariale nete este consecința aplicării art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 permit acordarea unor sume compensatorii.

Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj au identificat hotărâri judecătorești în care a fost tranșată problema de drept supusă analizei, majoritatea fiind soluții de respingere a pretențiilor similare celor din speța dedusă judecății, pe motiv că, prin pretențiile astfel formulate, se tinde la înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. 38 alin. (6 1 ) nefiind aplicabile în această situație. A fost comunicată și o decizie (Decizia civilă nr. 334/A din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale) prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții la plata sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentând diferența dintre venitul salarial net care i-a fost acordat în luna februarie 2018 și venitul salarial net acordat în perioada 1 mai 2018-15 noiembrie 2018, reținându-se că angajatorul nu a dovedit că, la nivelul ordonatorului de credite, s-ar fi depășit plafonul de 30%.

Curtea de Apel București a transmis o decizie în care instanța a apreciat că dispozițiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile speței deduse judecății. Opinia teoretică exprimată de judecătorii din cadrul Tribunalului București și Tribunalului Ilfov a fost în sensul că la stabilirea veniturilor salariale nete menționate în prima teză a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie avute în vedere dispozițiile art. 25 din același act normativ. Teza referitoare la "suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25" se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condițiilor din prima teză referitoare la existența unor venituri nete mai mici ca urmare a aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. S-a arătat că dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează aplicarea etapizată a acesteia, astfel că alin. (6 1 ) se coroborează cu alin. (6) din același articol, ce prevede o etapă a aplicării legii la data de 1 ianuarie 2018, în ipoteza în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru menționate anterior pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Opinia teoretică exprimată de judecătorii Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Iași a fost în sensul că, în ipoteza în care veniturile salariale nete determinate prin aplicarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost micșorate în raport cu veniturile nete aferente lunii februarie 2018, devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a reținut că prin includerea în dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, "dispoziții tranzitorii", a alin. (6 1 ) s-a urmărit păstrarea cuantumului salariului net la nivelul lunii februarie 2018 în ipotezele în care, în aplicarea dispozițiilor tranzitorii ale Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu luna martie 2018, drepturile salariale (stabilite potrivit legii, inclusiv prin încadrarea în plafonul prevăzut la art. 25) au devenit mai mici. Cu toate acestea, în opinia Tribunalului Iași s-a precizat că, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu pot fi ignorate prevederile alin. (6) al aceluiași articol sau cele ale art. 25, a cărui teză ultimă se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condițiilor din prima teză referitoare la existența unor venituri mai mici rezultate din aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Opinia completurilor ce soluționează litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui a fost în sensul că, dacă se probează că veniturile salariale nete ale reclamanților au fost micșorate față de veniturile nete aferente lunii februarie 2018, în atare situație devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017. A fost înaintată, însă, o hotărâre judecătorească prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din cap. VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, s-a statuat că suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale.

Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: - dacă, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, și dacă suma compensatorie se raportează la venitul salarial net sau la venitul net; - dacă art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională "Justiție" și, în caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii și indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite.

Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sintagma "ca urmare a majorărilor salariale reglementate", se interpretează în sensul că se aplică și în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanțe de urgență) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?

Decizia nr. 55 din 3 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 28 octombrie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispozițiile art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că nu pot avea ca efect diminuări ale venitului net al persoanelor aflate sub incidența acestora? IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență sus-menționate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; - instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; - sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la prima condiție se reține că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanței, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială [acordarea sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017].

Este îndeplinită și condiția potrivit căreia instanța de trimitere să fie legal învestită cu soluționarea cauzei în apel.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni prin mecanismele de unificare a practicii judiciare. Prin Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menționată la paragraful 37, s-a respins ca inadmisibilă o sesizare cu conținut asemănător, însă rezultă din considerentele acestei hotărâri că dificultatea interpretării s-a raportat la noțiunea de venit net și la domeniul de incidență al normei, care este de aplicabilitate generală pentru toate familiile ocupaționale, și nu doar pentru cea a "Sănătății".

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, este de reținut că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanței de urgență de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, nefiind posibilă învestirea instanței supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere.

Prin urmare, cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă își păstrează rațiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene ("C.J.U.E."), a Curții Europene a Drepturilor Omului ("C.E.D.O."), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauza dedusă judecății se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, să se stabilească dacă reclamanții sunt îndreptățiți la plata sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care veniturile acestora au scăzut în urma plafonării sporurilor prin aplicarea art. 25 din aceeași lege.

Este de reținut că dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă normele tranzitorii în procedura de aplicare etapizată în perioada 2017-2022, iar prevederile alin. (6 1 ) al acestui articol, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispun plata unor sume compensatorii, pe această perioadă, în situația în care veniturile salariale nete, acordate începând cu luna mai 2018 potrivit prevederilor legii-cadru, sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, aceste compensații neluându-se în calcul la aplicarea plafonării prevăzute la art. 25 din legea-cadru.

În prezenta cauză reclamanții susțin că veniturile li s-au diminuat în urma reducerii cuantumului sporurilor de care beneficiau, de la 45% la 40%, astfel că intră în domeniul de aplicare al alin. (6 1 ) din art. 38 al Legii-cadru nr. 153/2017. Pârâții susțin că, în urma stabilirii unei V.R.S. de 463,5 lei, salariul reclamanților a atins nivelul anului 2022 și că s-au plafonat sporurile la 40% din salariul de bază brut lunar pentru a se încadra în limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile pe care reclamanții își întemeiază pretențiile se coroborează cu cele ale art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că teza potrivit căreia "suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25" se referă la etapa ulterioară constatării îndeplinirii condițiilor din prima ipoteză a normei referitoare la existența unor venituri mai mici rezultate din aplicarea etapizată a prevederilor legii-cadru menționate anterior.

În același sens, instanțele naționale au reținut, cvasiunanim, faptul că art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu are menirea de a permite acordarea unor drepturi salariale mai mari decât valorile maxime stabilite conform anexelor nr. I-IX la legea-cadru, ci de a compensa, în mod tranzitoriu, acest venit, până la atingerea limitelor maxime prevăzute pentru anul 2022, respectiv de a înfrânge dispozițiile art. 25 din legea-cadru, prin eliminarea indirectă, pe această cale, a plafonării sporurilor stabilite de textul normativ menționat.

Au susținut că, de principiu, dacă se probează că veniturile salariale nete au fost micșorate față de veniturile nete aferente lunii februarie 2018, devin incidente prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă aceasta nu poate conduce la înlăturarea plafonării, ci presupune coroborarea textului de lege cu celelalte dispoziții ale art. 38 privind aplicarea etapizată a legii, respectiv cu cele ale art. 25 privind plafonarea altor componente salariale, cum sunt sporurile.

Teza conform căreia suma compensatorie acordată nu intră în baza de calcul al plafonării prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 este circumscrisă exclusiv unei etape ulterioare a mecanismului de aplicare a legii, succedând celei de stabilire a existenței dreptului la acordarea acestor sume compensatorii.

Or, în situația particulară a prezentei sesizări, în care sursa diminuării veniturilor este reprezentată de aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul ordonatorului de credite, potrivit opiniei unanime a instanțelor, nu este incident textul de lege menționat, întrucât diminuarea salarială nu rezultă din aplicarea etapizată a legii, ci din intervenția dispozițiilor legale care au plafonat nivelul salariilor la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022, respectiv al sporurilor, pentru fiecare ordonator de credite, la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În absența unei jurisprudențe neunitare și a unor opinii divergente clar conturate, rezultă că nu se identifică o problemă de interpretare neunitară a normelor de drept ce constituie obiect al sesizării, care să impună pronunțarea unei dezlegări de principiu, fiind suficientă aplicarea coroborată a acestora, în sensul clar și evident al dispozițiilor legale care transpare din simpla lor edictare, în urma unui proces de analiză a cauzei diminuării veniturilor, cu respectarea principiului legalității și a celorlalte dispoziții ale Legii-cadru nr. 153/2007 care reglementează regimul de salarizare al personalului plătit din fondurile publice.