ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 100/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.070/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 2.312/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de: - Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții și dacă suma compensatorie se raportează la venitul salarial net sau la venitul net"; - Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională «Justiție» și, în caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii și indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite".

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularii sesizărilor

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la prima problemă de drept.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 septembrie 2024, cu nr. 2.070/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 25 noiembrie 2024.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, cu nr. 2.312/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia «Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia.» se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională «Justiție». În caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii și indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite."

Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2.312/1/2024 la Dosarul nr. 2.070/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 25. - "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (...)" Art. 38. - "Aplicarea legii (...) (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâtul, instituție publică, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei compensatorii care să acopere diferența dintre veniturile salariale lunare nete și cele aferente lunii februarie 2018, pentru perioada ianuarie 2021-decembrie 2021, ianuarie 2022-august 2022, noiembrie 2022-decembrie 2022 și ianuarie 2023-decembrie 2023, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, începând cu data scadenței și până la plata efectivă.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajata pârâtului în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durata nedeterminată; pentru perioada 28 mai 2018-20 februarie 2020, acesta a fost suspendat, reclamanta fiind în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani.

De la 1 aprilie 2019 până la 11 iulie 2019, la solicitarea reclamantei, a încetat suspendarea contractului individual de muncă, pentru ca, începând cu 11 iulie 2019, să fie suspendat din nou, suspendare care a încetat definitiv la 4 noiembrie 2019.

După revenirea reclamantei la locul de muncă, compensația prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, așa cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență Guvernului nr. 41/2018, i-a fost acordată doar pentru lunile septembrie și octombrie 2022, or, suma compensatorie trebuia să îi fie acordată începând cu 4 noiembrie 2019, când a încetat suspendarea contractului individual de muncă, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru primirea acesteia.

Având în vedere că, pentru perioada noiembrie 2019- decembrie 2020, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, reclamanta a înțeles să solicite plata sumei compensatorii pe ultimii 3 ani, excepție făcând lunile septembrie și octombrie 2022, când suma compensatorie i-a fost acordată, așa cum rezultă din fluturașul de plată. Pentru toată perioada solicitată reclamanta îndeplinește condițiile pentru acordarea sumei compensatorii, respectiv venitul salarial net este mai mic decât cel din luna februarie 2018 și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a arătat că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de sume compensatorii în baza prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legeacadru nr. 153/2017, întrucât veniturile salariale nete realizate de aceasta (în perioadele la care face referire în cererea de chemare în judecată) au fost mai mari (nu au fost mai mici) raportat la venitul salarial net aferent lunii februarie 2018.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, pârâta a emis o adeverință (în calitate de angajator) pentru a atesta nivelul lunar al salariilor supuse impozitului pe venit pe care reclamanta le-a realizat în ultimele 24 de luni anterior nașterii copilului, potrivit Codului fiscal.

Veniturile salariale supuse impozitului pe venit precizate în adeverința emisă (16 mai 2018), realizate de reclamantă în perioada februarie 2016-februarie 2018 (în ultimele 24 de luni anterior nașterii copilului), inclusiv venitul salarial supus impozitului realizat în luna februarie 2018, reprezintă veniturile nete înainte de aplicarea impozitului pe venit (de 10%).

După aplicarea impozitului pe venit (10%), venitul net devine salariul net pe care salariatul îl primește de la angajator pe statul de plată (virat în contul bancar). Prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire expresă la termenul de "venituri salariale nete", care trebuie să fie mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018 (pentru ca un salariat să beneficieze de plata sumelor compensatorii), și nicidecum la termenul de "salarii nete" (care reprezintă un alt termen, acesta fiind rezultatul diferenței dintre venitul net și impozitul pe venit).

Astfel, în perioadele ianuarie 2021-decembrie 2021, ianuarie 2022-august 2022, noiembrie 2022-decembrie 2022 și ianuarie 2023-decembrie 2023, reclamanta a realizat venituri salariale nete mult mai mari comparativ cu (raportat la) venitul salarial net realizat în luna februarie 2018, reclamanta neprimind sume compensatorii în baza prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 în lunile septembrie 2022 și octombrie 2022, așa cum aceasta a precizat, în mod eronat, în cererea de chemare în judecată.

Prin acțiunea introductivă aflată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, reclamanții, persoane fizice, în contradictoriu cu pârâții, instituții publice, au solicitat obligarea A, B și C la plata drepturilor salariale, incluzând sporurile și indemnizațiile aferente, prin plata unei sume compensatorii conform art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentând diferența dintre venitul lunar la care sunt îndreptățiți prin recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei și venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 și până la o nouă modificare legislativă.

În motivare s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 340/2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, definitivă, a fost acordată reclamanților valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu 1 august 2016 și în continuare.

În raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și dispozițiile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în perioada supusă analizei, s-a susținut că aceștia ar fi trebuit să beneficieze de un nivel maxim de salarizare; în ceea ce privește plata acestei valori de referință, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin deciziile administrative emise de președintele Curții de Apel Suceava, deși aceasta a fost recunoscută, nu a fost plătită efectiv, fiind invocate dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017, care au limitat valoarea salariului de încadrare corespunzător grilelor de salarizare specifice pentru funcțiile de personal auxiliar de specialitate.

Or, la momentul emiterii deciziilor de salarizare, pârâtul avea cunoștință de faptul că legea a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 [care a introdus alin. (6 1 )] și avea posibilitatea să facă aplicarea acestuia, însă acest lucru nu s-a întâmplat, cu consecința rămânerii fără efect a unor hotărâri judecătorești, care, la rândul lor, au putere de lege.

De asemenea, s-a susținut că, deși valoarea de referință sectorială este recunoscută, aceasta nu se plătește efectiv, întrucât salariul reclamanților se raportează la indicii de multiplicare din anexa V capitolul II din Legea-cadru nr. 153/2017, care au restrâns în mod direct plata salariului în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate fiind plafonată încă de la 1.01.2018, iar acordarea sumei compensatorii este singura modalitate prin care se poate pune în acord legea de salarizare cu hotărârile judecătorești obținute și recunoscute în materia drepturilor salariale specifice personalului auxiliar de specialitate, ce face parte din familia ocupațională "Justiție".

Pârâta A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând, în esență, că alin. (6 1 ) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică familiei ocupaționale "Justiție", deoarece pentru salariații din sistemul judiciar nu au fost adoptate măsuri legislative de natură să conducă la variații ale salariului de bază în cursul anului 2018.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta C a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, aceasta are legitimitate procesuală pasivă în astfel de litigii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 a avut în vedere sistemul medical, iar necesitatea respectării plafonului de 30% este reținută și prin acest act normativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că textul alin. (6 1 ) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018, este destinat numai personalului din sistemul medical, scopul lui fiind acela de a corecta situațiile în care aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 a dus la diminuarea veniturilor personalului din unitățile sanitare și vizează exclusiv această categorie de angajați.

În cadrul soluționării acțiunilor, reținând existența unei norme speciale derogatorii cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și obligativitatea sesizării instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept atunci când obiectul cauzei este cel menționat la art. 1 din actul normativ anterior menționat, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor

Tribunalul București a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluționarea cauzei de față, iar din verificările efectuate rezultă că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menționată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu face obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare.

În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, s-a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță.

În concluzie, instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă, constatând ca fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de legiuitor.

Tribunalul Neamț a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impun a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Deși art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 statuează că dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt mai restrictive sub aspectul obiectului sesizării, dar și al caracterului facultativ al sesizării, astfel că norma specială din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se va aplica cu prioritate.

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza să fie soluționată în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea se face de completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, iar chestiunea de drept identificată nu trebuie să prezinte caracter de noutate, instanța de judecată fiind obligată să sesizeze instanța supremă.

În legătură cu aceste condiții de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudența sa, că "Art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare" (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, paragraful 37, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Aceste statuări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt de natură a restrânge posibilitatea de solicitare a pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept, ceea ce contravine naturii reglementării din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei scop este tocmai extinderea acestei posibilități de sesizare.

Astfel, chestiunea de drept nu trebuie să fie "îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară" pentru ca, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de judecată, în primă instanță sau în calea de atac, să solicite Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor

Tribunalul București a apreciat că o precizare a punctului său de vedere ar echivala cu o antepronunțare în cauză, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul Neamț a arătat că art. 38 alin. (6 1 ) din Legeacadru nr. 153/2017 se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională "Justiție", întrucât norma legală nu prevede nicio sferă particulară de aplicare, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Totuși, nu se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii, deoarece, pe de o parte, plafonarea drepturilor salariale este aplicabilă în ambele momente temporare indicate în norma legală (februarie 2018, mai 2018), iar pe de altă parte, în sistemul Legii-cadru nr. 153/2017, veniturile salariale pot înregistra diferențe din cauza modului de stabilire a sporurilor.

De asemenea, art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite, ci se raportează strict la două momente în timp (februarie 2018, mai 2018). VI. Punctul de vedere al părților

Reclamanta din cauza înregistrată pe rolul Tribunalului București a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este obligatorie pentru instanța învestită cu soluționarea cauzei, ci facultativă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuind să fie făcută doar atunci când se constată existența unei chestiuni reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu. Situația în care art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 permite și completului învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în litigiile prevăzute la art. 1 reprezintă o situație derogatorie de la prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuind însă îndeplinite celelalte condiții de admisibilitate. De asemenea, a arătat că nu există dificultăți de interpretare a dispozițiilor legale invocate ca temei de drept, problema de drept nefiind suficient de mare să reclame intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu este susceptibilă de interpretări diferite și controversate, astfel că nu se impune sesizarea.

Pârâtul din cauza înregistrată pe rolul Tribunalului București a considerat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că acțiunea reclamantei este întemeiată pe prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu art. 25 din același act normativ, faptul că, în argumentația juridică a cererii de chemare în judecată, se operează cu noțiuni care sunt cuprinse în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv "drepturi salariale, drepturi de natură salarială, venituri salariale, venituri de natură salarială, salariu brut și salariu net", și sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de legiuitor.

Părțile din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Neamț nu au formulat puncte de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din analiza hotărârilor înaintate de Curtea de Apel Alba Iulia, acțiunile având ca obiect acordarea unor sume compensatorii în temeiul art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost respinse, reținându-se caracterul tranzitoriu al acestor prevederi și faptul că, începând cu anul 2022, nu se mai pune problema acordării unor sume compensatorii, întrucât din anul 2022 urmau a se acorda drepturile salariale în limita maximă prevăzută în anexele Legii-cadru nr. 153/2017.

Tribunalul Brașov, instanță arondată Curții de Apel Brașov, a înaintat o hotărâre judecătorească prin care acțiunea având ca obiect plata unor sume compensatorii a fost respinsă.

La nivelul Curții de Apel București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București a opinat că suma compensatorie se raportează la venitul salarial net, neexistând nicio diferență între venitul salarial net și venitul net. Astfel, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (...) e) salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;". Totodată, începând cu 1 iulie 2017, salarizarea personalului bugetar se face în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017. Rațiunea legiuitorului a fost ca prin introducerea unui nou alineat - alin. (6 1 ) la art. 38, care să prevadă acordarea unor sume compensatorii în situația în care drepturile salariale nete sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, să rezolve situațiile inechitabile apărute ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 153/2017. Suma compensatorie se acordă în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții și venitul salarial net obținut în luna februarie 2018 este mai mare decât venitul salarial net calculat pentru lunile următoarele. Această sumă compensatorie nu are o valoare fixă și se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia, prin compararea venitului salarial net obținut în luna februarie 2018 cu venitul salarial net calculat pentru luna curentă. În ceea ce privește problema de drept ce face obiectul sesizării s-a considerat că venitul salarial brut cuprinde, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile etc. Salariul net se obține prin scăderea din salariul brut a contribuțiilor către bugetele asigurărilor sociale și a impozitului pe venit, fără luarea în considerare a sporurilor cuvenite salariatului. În concluzie, venitul salarial net la care se raportează suma compensatorie prevăzută de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 este, așadar, reprezentat de venitul salarial rămas după ce din salariul brut se scad contribuțiile sociale obligatorii (C.A.S.S. și C.A.S.) și impozitul pe venit, neexistând nicio diferență între venitul salarial net și venitul net. Tribunalul Ilfov a arătat că prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire expresă la termenul de venituri salariale nete, care trebuie să fie mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018 (pentru ca un salariat să beneficieze de plata sumelor compensatorii) și nicidecum la termenul de salarii nete (care reprezintă un alt termen, acesta fiind rezultatul diferenței dintre venitul net și impozitul pe venit). Numai dacă la nivelul lunii februarie 2018 reclamanții aveau un venit salarial net, iar începând cu luna mai 2018 acest venit salarial a scăzut, se acordă o sumă compensatorie care să acopere pierderea suferită. De asemenea, plafonarea drepturilor obținute prin hotărâri judecătorești nu are nicio legătură cu temeiul de drept invocat. Punctul de vedere exprimat de Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman a fost în sensul că dispozițiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018, scopul lor fiind acela de a corecta situațiile în care aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 a dus la diminuarea veniturilor personalului din unitățile sanitare, și se aplică exclusiv acestei categorii de angajați. Aceste aspecte rezultă din expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018, unde se prevede că "De asemenea, pentru unele categorii de bugetari, de exemplu, personalul încadrat pe unele funcții din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, care a beneficiat începând cu 1 martie 2018 de prevederile Regulamentului de sporuri aprobat în baza art. 23 din această lege, drepturile salariale nete începând cu luna martie 2018 au fost mai mici decât cele acordate în luna februarie 2018, drept care este necesară corectarea acestor situații în regim de urgență". Totodată, expunerea de motive prevede că "neefectuarea corecțiilor sus-menționate ar conduce la stabilirea unor drepturi salariale mai mici pentru categoriile de personal bugetar mai sus menționate", limitând astfel aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 la această categorie de personal. Prin urmare, dispozițiile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică doar personalului care face parte din unitățile sanitare și care a fost expres vizat de aceste modificări.

Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj au identificat hotărâri judecătorești în care a fost tranșată problema de drept supusă analizei, instanța considerând că măsura acordării sumelor compensatori nu este aplicabilă în speța dedusă judecății, fără a se face în considerentele lor o analiză aplicată distincției între sintagmele "venit salariat net" și "venit net".

La nivelul Curții de Apel Iași, punctul de vedere exprimat de judecătorii și asistenții judiciari din cadrul Secției I civile a Tribunalului Iași a fost în sensul că norma face trimitere la venitul salarial net, intenția legiuitorului fiind aceea de a acorda această sumă cu caracter tranzitoriu tocmai pentru a compensa o eventuală scădere a veniturilor ca urmare a aplicării etapizate a dispozițiilor legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. Opinia completurilor ce soluționează litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui este că reglementarea art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi utilizată ca temei în vederea eludării altor dispoziții legale. Prevederile art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost aplicabile doar în situația în care veniturile salariale nete calculate ca urmare a reîncadrării personalului plătit din fonduri publice au fost, începând cu luna mai 2018, mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018. Articolul de lege are menirea de a compensa, în mod tranzitoriu, până la atingerea limitelor maxime ale veniturilor salariale prevăzute pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017, eventualele scăderi ale veniturilor salariale acordate unora dintre angajații din sistemul public, scăderi generate de aplicarea etapizată a noilor coeficienți prevăzuți în anexele nr. l-IX. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, "Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia". Art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește imperativ că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, iar art. 38 alin. (6) din aceeași lege prevede interdicția depășirii drepturilor salariale stabilite în cuprinsul anexelor pentru anul 2022. Pentru a răspunde strict la întrebarea ce face obiectul sesizării s-a apreciat că, în situația în care, începând cu luna mai 2018, veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar această sumă compensatorie se raportează la venitul salarial net, conform dispozițiilor legale, și nu la venitul net.

Practica judiciară a Tribunalului Vâlcea, instanță arondată Curții de Apel Pitești, este în sensul că dacă, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, nu se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, chiar dacă persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, aceeași fiind practica și la nivelul Tribunalului Argeș.

Curtea de Apel Suceava a înaintat Sentința civilă nr. 500 din 29 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1.293/86/2024, definitivă prin neapelare, prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect plata unor sume compensatorii.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară și nu au formulat niciun punct de vedere.

Ministerul Public a menționat că, la nivelul Secției judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Domeniul de reglementare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat prin dispozițiile art. 1, aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Prin această materie s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevăd următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv cele ale Codului de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: a) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, astfel cum au fost evocate în precedent; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând condițiile de admisibilitate în ceea ce privește sesizarea Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "dacă, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții și dacă suma compensatorie se raportează la venitul salarial net sau la venitul net" și sesizarea Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ: "dacă art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională «Justiție» și, în caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii și indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite", înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.070/1/2024, respectiv nr. 2.312/1/2024, se constată următoarele.

Prima condiție este îndeplinită, întrucât cauzele se află pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și, respectiv, pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Cauzele sunt incluse în domeniul de aplicabilitate al Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât aparțin obiectului de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin raportare la teza privind "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice".

În ceea ce privește condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiționare, respectiv să existe o chestiune de drept veritabilă și reală, iar pe de altă parte să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei de fond.

Relativ la condiția caracterului veritabil și serios al problemei de drept, aceasta presupune existența unei norme susceptibile de interpretări diferite, sens în care se impune declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În cauză, instanțele de trimitere au identificat ca probleme de drept: " Dacă art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia, «începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din aceeași lege, dacă suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia», se aplică și în ceea ce privește familia ocupațională «Justiție». În caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie și în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii și indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite."

În mod evident, chestiunile sesizate au legătură cu soluționarea cauzelor, întrucât vizează însuși obiectul concret al pretențiilor deduse judecății în cele două cauze de către angajații care solicită acordarea unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Motivarea încheierilor pronunțate de către instanțele de trimitere este rezumată la evocarea minimală a condițiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, considerându-se ca fiind obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fie pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept, necircumscrisă condiției "dificultății chestiunii de drept", doar încheierea Tribunalului Neamț expunând succint și punctul de vedere al instanței asupra problemei sesizate.

Admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată la condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanțelor de trimitere s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere și apoi de preluare în hotărârile pronunțate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, având un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care evocă nevoia clarificării - încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond) -, dar și norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al aceluiași act, potrivit căreia dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, îndreptățesc concluzia că interpretarea literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiția existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, nu este conformă literei și spiritului actului normativ.

Pentru identitate de rațiune cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența instanței supreme referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

În raport cu cele expuse anterior, se constată că sesizările formulate nu întrunesc condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, nu arată circumstanțele sau dificultățile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale menționate sau care ar oferi potențialul de dificultate impus de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prin raportare la dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

În esență, cele două sesizări ale instanțelor de trimitere relevă situația personalului plătit din fonduri publice care solicită acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu cuvenite începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Suplimentar, sesizarea Tribunalului Neamț se referă și la sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează acordarea acestor sume compensatorii în sensul de a se stabili dacă aceste prevederi legale vizează și familia ocupațională "Justiție".

Ipoteza legală a art. 38 alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia "Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să