Decizia nr. 234 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 294/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Poliţiştii care şi-au stabilit domiciliul în localitatea în care au fost mutaţi în interes de serviciu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, forma în vigoare la data cererii (3.01.2023), în situaţia în care, ulterior mutării, şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 301 km faţă de localitatea în care se află locul de muncă şi domiciliul?”

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit şi punct de vedere din partea intimatului-pârât.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 490/85/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 6 februarie 2025, cu nr. 294/1/2025. II. Normele legale incidente

Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, forma în vigoare la data cererii (3.01.2023) ” Art. 9. – (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situaţii: (…) j) la deplasarea bilunară de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, pe o distanţă mai mare de 301 km, pentru personalul mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă.” III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamantul, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Chinologic (…), obligarea acestuia la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare pentru deplasarea bilunară a reclamantului de la reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la reşedinţă, pentru perioada 3.01.2023-31.12.2023, actualizată.

Tribunalul Sibiu, prin Sentinţa nr. 521/2024 din 4 octombrie 2024, a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acesteia reclamantul a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei pe fond şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, anume art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 181/2022.

În cadrul soluţionării apelului s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Din interpretarea art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că, pentru admisibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: – existenţa unui proces privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă, Curtea de Apel Alba Iulia constată că aceste condiţii sunt îndeplinite.

Reclamantul face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, iar prin acţiunea de faţă solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii transportului aferent deplasării bilunare de la locul de muncă din localitatea Sibiu la reşedinţa sa din localitatea Galaţi, dus-întors, pentru perioada 3.01.2023-31.12.2023, solicitând aşadar plata unor drepturi de natură salarială, sub forma unei sume forfetare.

Din cercetarea efectuată rezultă că instanţa supremă nu s-a pronunţat într-un recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre în dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la problema de drept expusă. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a constatat că norma legală incidentă are în vedere situaţia personalului mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu/reşedinţă, astfel că nu se află în ipoteza prevăzută de textul de lege indicat personalul care ulterior mutării şi-a stabilit reşedinţa într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 301 km faţă de localitatea în care se află locul de muncă şi domiciliul. VI. Punctul de vedere al părţilor

Intimatul-pârât a arătat că este de acord cu sesizarea instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme a fost identificată următoarea decizie, care ar putea prezenta interes în ceea ce priveşte problema de drept ridicată: – prin Decizia nr. 74 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2025, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h)-j) şi alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022, personalul civil care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza unui contract individual de muncă, având domiciliul în altă localitate la momentul angajării, nu se încadrează în noţiunea de personal „numit în prima funcţie/transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă/mutat în interes de serviciu”. Personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, la care face referire art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din acelaşi act normativ, doar în situaţia transferului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă şi în situaţia detaşării pentru îndeplinirea funcţiilor într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă în cursul judecării proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.”

Se reţine, astfel, că în procesele şi cererile enumerate la art. 1 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă nr. 62/2024 legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu judecarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate impuse de prevederile art. 519 ale Codului de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este cerută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

Totodată, în această procedură, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face şi de către completurile învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de completurile învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, astfel cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare pentru deplasarea bilunară a reclamantului de la reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la reşedinţă, pentru perioada 3.01.2023-31.12.2023, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare de la data de 3.01.2023 până la data plăţii efective, litigiul înscriindu-se în domeniul specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, se constată că sunt îndeplinite primele două condiţii legale enumerate de art. 1 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare în calea de atac pe rolul unui complet specializat în litigii de muncă al curţii de apel.

Este îndeplinită şi ultima condiţie legală, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultând că aspectele supuse dezlegării prin sesizarea de faţă nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analizând această sesizare prin raportare la condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei dezlegare să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare, respectiv să existe o veritabilă chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept indicate şi soluţionarea pe fond a cauzei, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în absenţa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamat să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a problemei de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ a preluat întocmai noţiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării impunându-se a fi analizată în contextul particularităţilor procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care are caracter special şi parţial derogatoriu de la dispoziţiile dreptului comun.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că prin sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal se solicită a se lămuri dacă poliţiştii care şi-au stabilit domiciliul în localitatea în care au fost mutaţi în interes de serviciu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, în situaţia în care, ulterior mutării, şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 301 km faţă de localitatea în care se află locul de muncă şi domiciliul.

Analizând această sesizare şi conţinutul dispoziţiilor legale supuse interpretării, se reţine că admisibilitatea învestirii instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată la condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanţelor de trimitere s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere şi apoi de preluare a hotărârilor pronunţate şi a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

Sintagma „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, având un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei sale sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Pentru identitatea de raţiune, cu argumentaţia dezvoltată în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la acest mecanism în ceea ce priveşte caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice.

În schimb, interpretarea şi aplicarea concretă a legii, al cărei conţinut este clar, la circumstanţele specifice fiecărei cauze stabilite pe temeiul probatoriului administrat reprezintă prerogativele jurisdicţionale care aparţin exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea procesului. De aceea, întrebarea cu care este sesizată instanţa supremă nu poate avea ca obiect rezolvarea pe fond chiar a pretenţiei deduse judecăţii, operaţiune care implică interpretarea şi aplicarea corectă a legii situaţiei de fapt stabilite în prealabil.

Noţiunii „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, dezlegarea ar semnifica chiar soluţionarea fondului, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022: ” Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare în următoarele situaţii: (…) j) la deplasarea bilunară de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu sau reşedinţă, pe o distanţă mai mare de 301 km, pentru personalul mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reşedinţă.”

Se apreciază că sensul dispoziţiei legale supuse interpretării este univoc, nefiind apt să genereze interpretări multiple. Or, premisa necesară a fi îndeplinită pentru formularea unei sesizări în vederea pronunţării de către instanţa supremă a unei hotărâri prealabile o reprezintă identificarea de către judecătorul cauzei a existenţei unei chestiuni de drept care să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data adoptării lui (prin ultraactivitate), fie pentru că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este, deci, dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a ei, atunci când este susceptibilă de mai multe sensuri, astfel încât, ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete caracter coerent şi unitar.

Prin urmare, lămurirea chestiunii dacă „poliţiştii care şi-au stabilit domiciliul în localitatea în care au fost mutaţi în interes de serviciu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 (…), în situaţia în care, ulterior mutării, şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 301 km faţă de localitatea în care se află locul de muncă şi domiciliu” este şi rămâne în competenţa Curţii de apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţă recunoscută de legiuitor, instanţa de trimitere fiind obligată să ţină cont de dispoziţiile clare ale normei, dar şi de dezlegările anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii care pot constitui repere de interpretare utile instanţei de trimitere în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate substitui atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În concluzie, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii, către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să soluţioneze cauza în fond.