Decizia nr. 178 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 292/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.218/99/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 12 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.218/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea art. 2 alin. (1), (11), (2), (4) şi art. 4 alin. (1) din Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 2 teza I din Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, cu completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, precum şi prin raportare la art. 514 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, solicitantul unei indemnizaţii pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului sau poate formula această cerere şi în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la naşterea copilului? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 210/1999) ” Art. 2. – (1) Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare. (1 1 ) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază şi poliţiştii, cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, precum şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în activitate (…) (2) Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului (…) (4) Pentru personalul prevăzut la alin. (1 1 ), drepturile salariale cuvenite pe perioada concediului paternal se stabilesc potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea acestor categorii de personal.” ” Art. 4. – (1) În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condiţiile art. 2, se majorează cu 5 zile lucrătoare. (…)”

Hotărârea Guvernului nr. 244/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 244/2000) ” Articol unic. – Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”

Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000 (Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022) ” 2. Articolul 2 va avea următorul cuprins: ” Art. 2. – Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris angajatorului, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului/copiilor, în cazul sarcinilor multiple. Acesta are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal.»”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019) ” Articolul 514 – Suspendarea raportului de serviciu la iniţiativa funcţionarului public (1) Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: (…) d) concediu paternal; (…) (2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi k), funcţionarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituţia publică cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de incidenţa acestora. Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), e), g), h) şi j), funcţionarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituţia publică cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de incidenţa situaţiilor prevăzute la alin. (1). Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), f) şi i), informarea se înaintează autorităţii sau instituţiei publice la data luării la cunoştinţă de către funcţionarul public de incidenţa motivului de suspendare, respectiv în termenul prevăzut la art. 415 alin. (3). În toate cazurile, funcţionarul public are obligaţia de a prezenta documentele doveditoare ale situaţiilor care conduc la suspendarea raporturilor de serviciu. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în data de 26 aprilie 2024, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală Iaşi, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente concediului paternal de 9 zile lucrătoare, efectuat în perioada 19-23 februarie 2024 şi 26-29 februarie 2024.

În susţinere, s-a arătat că reclamantul din speţă este poliţist local în cadrul Serviciului 3 Poliţie Locală şi având în vedere că a intervenit naşterea celui de-al doilea copil al său, în data de 12 februarie 2024, a solicitat să i se acorde concediul paternal prevăzut de lege cu acest prilej (art. 2 din Legea nr. 210/1999), dar şi cel prevăzut de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, ca urmare a absolvirii de către reclamant a cursului de puericultură.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, obiectul cererii de chemare în judecată fiind reprezentat de stabilirea şi plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Completul învestit judecă în primă instanţă litigiul, iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Instanţa de sesizare a mai menţionat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu face obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare.

În ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă, lucru care nu s-a întâmplat în litigiul cu care este învestită. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâta a lăsat ca instanţa să aprecieze asupra acestei chestiuni de drept.

Reclamantul a arătat că dispoziţiile în discuţie trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care angajatul are un copil nou-născut, angajatorul are obligaţia de a informa angajatul atât cu privire la dreptul de a beneficia de concediul paternal prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 210/1999, cât şi de necesitatea formulării unei cereri în scris în acest sens, cerere care poate fi formulată şi în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la naşterea copilului. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat în sensul că dispoziţiile menţionate trebuie interpretate în sensul că solicitantul unei indemnizaţii pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului, cu cel puţin 5 zile înainte de data pentru care solicită acordarea concediului, prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 fiind clare sub acest aspect.

În consecinţă, consideră instanţa că nu se poate formula această cerere şi în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la naşterea copilului.

Totodată, instanţa a reţinut că nu se poate considera, în baza dispoziţiilor citate, că ar exista o obligaţie a angajatorului de a informa angajatul cu privire la existenţa dreptului la concediu paternal, a cărei neîndeplinire să aibă drept consecinţă acordarea dreptului în cazul în care obligaţia angajatorului nu ar fi fost îndeplinită, iar cererea angajatului ar fi fost formulată în alte condiţii decât cele edictate de prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a mai fost necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluţionarea sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea pârâtei Poliţia Locală Iaşi la plata drepturilor salariale aferente concediului paternal în conformitate cu prevederile Legii nr. 210/1999.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamantul având calitatea de poliţist local în cadrul unei unităţi de poliţie.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Iaşi.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea vizează interpretarea art. 2 alin. (1), (1 1 ), (2), (4) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 210/1999, cu referire la art. 2 teza I din Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022, precum şi prin raportare la art. 514 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 în sensul de a se stabili dacă solicitantul unei indemnizaţii pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului sau poate formula această cerere şi în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la naşterea copilului?

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamantul din procesul în care a fost formulată sesizarea pretinde acordarea drepturilor salariale aferente concediului paternal de 9 zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 210/1999.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neexistând riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

De asemenea, mai trebuie subliniat că în cuprinsul sesizării nu există nicio referire la gradul de dificultate al chestiunii de drept în discuţie ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Aşadar, instanţa de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, învederând că acestea trebuie interpretate în sensul că solicitantul unei indemnizaţii pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului, cu cel puţin 5 zile înainte de data pentru care solicită acordarea concediului, prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 fiind clare sub acest aspect, ceea ce conturează ideea că se urmăreşte mai degrabă obţinerea unei confirmări a soluţiei ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecăţii.

Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţelor de judecată.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.