Decizia nr. 304 din 15 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 373/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.914/117/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.914/117/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), iar, în caz afirmativ, dacă stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se va realiza prin raportare la funcţia de agent IV sau la cea de agent debutant. Dacă, în aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se va realiza prin raportare la prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018) sau în considerarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcţiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienţi şi solde de funcţie/salarii de funcţie, pentru personalul militar în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională (Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 februarie 2025 cu nr. 373/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 ” Art. 27 23 . – (1) Pe perioada punerii la dispoziţie, poliţistul îndeplineşte acele sarcini şi atribuţii stabilite în scris de şeful unităţii, comunicate sub semnătură. (2) În situaţia în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acestuia i se stabilesc sarcini şi atribuţii de serviciu care nu sunt de natură a impieta buna desfăşurare a procesului penal. (3) Poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.”

Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” ” Art. 60. – (1) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune, după caz, beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deţinut, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 10 aprilie 2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. – Biroul Teritorial Cluj, pentru membrul de sindicat X, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, a solicitat instanţei: – să constate că pe perioada punerii la dispoziţie a membrului de sindicat reclamant acesta deţine dreptul de a fi salarizat potrivit funcţiei minime corespunzătoare gradului profesional deţinut, respectiv funcţiei de agent IV de poliţie; – să dispună obligarea pârâtului ca pentru membrul de sindicat reclamant, pentru perioada punerii la dispoziţie, şi anume începând cu data de 14 februarie 2019, să procedeze la calcularea, acordarea şi plata drepturilor salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcţia similară la data de 31 decembrie 2009, respectiv în funcţia de agent IV de poliţie, care reprezintă funcţia minimă corespunzătoare gradului deţinut, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat membrul de sindicat X este funcţionar public cu statut special – poliţist, care face parte din corpul agenţilor de poliţie şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, fiind pus la dispoziţie din data de 14 februarie 2019. Susţine că, în această situaţie, sunt incidente prevederile art. 27 21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi că salarizarea trebuie să se raporteze la salariul de funcţie aferent funcţiei minime, respectiv de agent IV, şi nu la cel aferent funcţiei de agent debutant (prevăzut cu coeficientul de 1,90).

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. A susţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, care se coroborează cu pct. 35.1 şi 35.2 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018.

Astfel, începând cu data punerii la dispoziţia unităţii, membrul de sindicat X beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului deţinut (agent – agent-şef principal; 3.900 de lei), prin încadrare ipotetică în funcţia similară la data de 31 decembrie 2009, respectiv coeficientul de ierarhizare minim al salariului pentru funcţia îndeplinită, corespunzător gradului profesional deţinut (agent – agent-şef principal; coeficient 1,90).

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2024, reclamantul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Prin Încheierea pronunţată la data de 30 ianuarie 2025 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, în speţă, reclamantul, în calitate de agent de poliţie, pus la dispoziţie, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind salarizat în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 de la bugetul de stat.

Tribunalul a constatat că nu au fost formulate sesizări şi nici nu s-au pronunţat decizii în mecanismele de unificare a practicii cu privire la această problemă de drept. Dezlegarea chestiunii de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare, deziderat stabilit în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante privind chestiunea în discuţie, în urma verificărilor efectuate pe portalul rejust.ro.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, permite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept chiar şi de către prima instanţă învestită cu soluţionarea tipului de cauze prevăzute de art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.

Întrucât dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este reglementată la art. 519-521 din Codul de procedură civilă, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii acestei chestiuni de drept, din moment ce a fost generată de interpretarea art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, act normativ de dată recentă.

Apoi, interpretarea prevederilor legale priveşte şi acte de nivel inferior, adoptate relativ recent, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018.

Pe de altă parte, în practica instanţei supreme, cu privire la criteriile de stabilire şi de identificare a cerinţei noutăţii s-a statuat cu caracter de principiu că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. În speţă, deşi reglementarea din Legea nr. 360/2002 nu este de dată recentă, iar prevederi similare cu art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se regăseau şi în art. 65 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), interpretarea dispoziţiilor legale priveşte chestiuni de drept nedezlegate anterior şi cu privire la care nu s-a identificat nici practică judiciară relevantă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a susţinut că salarizarea ar trebui să se realizeze prin raportare la salariul aferent funcţiei de agent IV, deoarece nu are calitatea de poliţist debutant nici în prezent şi nu a avut-o nici la data punerii sale la dispoziţie, prin urmare, nu poate fi salarizat corespunzător acestei funcţii.

De asemenea, susţine că, potrivit ierarhiei actelor normative, hotărârea Guvernului se situează la un nivel superior ordinului de ministru, astfel că aceasta se aplică în cauză. Însă, faţă de caracterul secret al ambelor acte, arată că este în imposibilitate reală să formuleze o poziţie clară raportat inclusiv la conţinutul normelor, şi nu doar la categoria de act normativ supusă discuţiei.

Pârâtul a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cu dispoziţiile art. 35 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, în situaţia poliţiştilor puşi la dispoziţie, salariul de funcţie minim corespunzător gradului de agent – agent-şef principal este cel corespunzător funcţiei de agent debutant, şi nu funcţiei de agent IV. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept

În opinia instanţei de trimitere, în aplicarea prevederilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar la stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, raportarea se face la funcţia de agent IV.

În acest sens rezultă din art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 că poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în această lege.

Legislaţia privind salarizarea poliţiştilor pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019) este reprezentată de Legea-cadru nr. 153/2017, care la art. 60 din anexa nr. VI face referire distinctă la „poliţişti”, respectiv „poliţiştii de penitenciare”, categorii separate prin conjuncţia „şi”. Astfel, interpretarea gramaticală a prevederilor art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 conduce indubitabil la concluzia că norma este aplicabilă ambelor categorii. De asemenea, în tot cuprinsul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se face referire la poliţişti, precum şi la poliţiştii de penitenciare, fiind clară intenţia legiuitorului de a include ambele categorii în câmpul de aplicare al normei.

În continuare, în opinia instanţei de trimitere, stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se va realiza prin raportare la funcţia de agent IV, şi nu la cea de agent debutant, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 360/2002.

O persoană care nu se încadrează în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, nefiind în perioada de stagiu, nu poate fi considerată debutant.

Redând prevederile art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa de trimitere observă că, în aplicarea acestora a fost adoptat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, depus la registrul documentelor clasificate şi care prevede la pct. 35.1 şi 35.2 că salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut pentru „agent – agent-şef principal” este 3.900 de lei. În acest ordin nu se fac referiri la coeficienţii de ierarhizare.

Anterior, coeficienţii de ierarhizare au fost stabiliţi în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), în 2011 coeficienţii de ierarhizare au fost stabiliţi în baza Legii-cadru nr. 284/2010, iar începând cu 2017 coeficienţii au fost stabiliţi în baza Legii-cadru nr. 153/2017, prin Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017. Acest din urmă act normativ a fost depus la registrul documentelor clasificate.

Coeficienţii stabiliţi în baza legilor-cadru nr. 330/2009, nr. 284/2010 şi nr. 153/2017 nu s-au aplicat, deoarece legiuitorul a stabilit aplicarea etapizată a acestora, cu preluarea aceluiaşi nivel de salarizare din anii anteriori, fiind astfel preluat nivelul de salarizare din decembrie 2009.

De asemenea, nici coeficienţii din Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 nu s-au aplicat, art. 2 alin. (2) din acest act normativ secret stabilind că doar la momentul aplicării în integralitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 se vor prevedea în actele de numire coeficienţii specificaţi de anexele nr. I-VI din cuprinsul acestei hotărâri a Guvernului.

În consecinţă, pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019), sunt aplicabile doar prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Instanţele naţionale nu au comunicat jurisprudenţă relevantă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale a căror dezlegare se solicită. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (…) (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar potrivit art. 4 „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Procesul în care a fost formulată sesizarea de faţă are ca obiect drepturile salariale ale unei persoane ce se înscrie în noţiunea de personal plătit din fonduri publice (poliţist), se află în curs de soluţionare în primă instanţă, în faţa unui complet de judecată din cadrul Secţiei mixte de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Cluj, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunilor de drept enunţate, astfel că trei dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte identificarea unei chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia că existenţa unei chestiuni de drept a cărei lămurire justifică declanşarea mecanismului hotărârii prealabile nu poate fi desprinsă de cerinţa conturată în jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această condiţie, aceea de a se identifica o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

Chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanţelor de drept comun la o simplă şi mecanică activitate „de trimitere” şi „de preluare” apoi, în hotărârile pronunţate, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-ar atribui funcţii similare instanţei care judecă prin delegare.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, după cum s-a arătat anterior.

Aşadar, pentru a demonstra necesitatea intervenţiei mecanismului de unificare a practicii judiciare, în chestiunea despre care se susţine că necesită interpretare, autorul sesizării trebuie să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin raportare la aceste exigenţe, decurgând din condiţia privind ivirea unei chestiuni de drept, sesizarea formulată în cauză nu a fost generată de nevoia lămuririi înţelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare, date fiind argumentele care urmează.

Astfel, aşa cum rezultă din conţinutul încheierii de sesizare, instanţa de trimitere dă sintagmei „chestiune de drept”, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, înţelesul oricărei probleme de drept ce se iveşte în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, fără a indica, raportat la cele două întrebări formulate, o dificultate de interpretare în legătură cu normele incidente raportului juridic dedus judecăţii, fără a arăta în ce constă neclaritatea, imprecizia ori insuficienţa textelor legale pe care este chemată să le interpreteze şi să le aplice, ca instanţă căreia îi revine atributul jurisdicţional.

Chiar dacă evaluarea în concret a chestiunii de drept ca fiind una calificată, susceptibilă de controverse jurisprudenţiale, aparţine Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligaţia verificării şi circumstanţierii acesteia, prealabil sesizării instanţei supreme, cu referire punctuală la dificultăţile de interpretare, revine instanţei de trimitere.

Acesta este motivul pentru care, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a statuat în mod constant că dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să rezulte din chiar încheierea de sesizare, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a argumentelor care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării.

Subsecvent acestei evaluări greşite în legătură cu întrunirea cerinţelor legale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere a apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile pentru a răspunde la două întrebări.

Prima dintre acestea priveşte drepturile băneşti cuvenite poliţistului pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002, sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar în cazul unui răspuns afirmativ, dacă stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se va realiza prin raportare la funcţia de agent IV sau la cea de agent debutant.

Însă, aşa cum s-a arătat, completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii în primă instanţă nu relevă nicio imprecizie/neclaritate a prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, de natură a pune sub semnul întrebării incidenţa acestui text legal în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite poliţistului care nu face parte din sistemul administraţiei penitenciare, pus la dispoziţie potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune, după caz, în condiţiile în care art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 prevede că poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, legislaţie care este reprezentată, pentru perioada de referinţă (începând cu 14 februarie 2019), de Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanţa de trimitere constată că interpretarea gramaticală a art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi faptul că în cuprinsul anexei se face referire distinctă la „poliţişti”, respectiv la „poliţiştii de penitenciare”, categorii separate prin conjuncţia „şi”, conduc „indubitabil” la concluzia că prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile ambelor categorii de poliţişti.

Cât priveşte dilema instanţei de trimitere privind raportarea la funcţia de agent IV sau la cea de agent debutant, în vederea stabilirii salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se constată că norma art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 indică, în aceeaşi modalitate neechivocă, că este vorba despre salariul de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, revenind judecătorului fondului obligaţia de a stabili punctual care este situaţia reclamantului şi de a aplica adecvat dispoziţia legală.

Prin cea de-a doua întrebare, instanţa de trimitere solicită lămuriri în legătură cu aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă stabilirea salariului de funcţie minim corespunzător gradului deţinut, pentru o persoană definitivată în profesie şi pusă la dispoziţie, se va realiza prin raportare la prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018 sau în considerarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 0610/23.08.2017.

Prin punctul de vedere exprimat cu privire la acest aspect, instanţa de trimitere arată că pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019) sunt aplicabile doar prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, întrucât coeficienţii din Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 nu s-au aplicat, art. 2 alin. (2) din acest act normativ secret stabilind că doar la momentul aplicării în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 se vor prevedea în actele de numire coeficienţii specificaţi de anexele nr. I-VI din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017.

Formulând întrebarea în aceşti termeni şi în absenţa motivării necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale neclare, echivoce, autoarea sesizării solicită, în realitate, determinarea actului normativ aplicabil în cadrul concret dedus judecăţii pentru stabilirea drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pe perioada punerii la dispoziţie.

Or, o astfel de situaţie contravine exigenţelor procedurii hotărârii prealabile, atât celor din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanţa învestită cu judecata pricinii.

Pentru toate considerentele expuse anterior, din care rezultă lipsa unor chestiuni de drept veritabile, apte să declanşeze mecanismul hotărârii prealabile, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.