ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 304/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 373/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.914/117/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.914/117/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), iar, în caz afirmativ, dacă stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se va realiza prin raportare la funcția de agent IV sau la cea de agent debutant. Dacă, în aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se va realiza prin raportare la prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018) sau în considerarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienți și solde de funcție/salarii de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională (Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 februarie 2025 cu nr. 373/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 " Art. 27 23 . - (1) Pe perioada punerii la dispoziție, polițistul îndeplinește acele sarcini și atribuții stabilite în scris de șeful unității, comunicate sub semnătură. (2) În situația în care față de polițist s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, acestuia i se stabilesc sarcini și atribuții de serviciu care nu sunt de natură a impieta buna desfășurare a procesului penal. (3) Polițistul pus la dispoziție beneficiază de drepturile bănești prevăzute de legislația privind salarizarea polițiștilor aflați în această situație, precum și de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege."

Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" " Art. 60. - (1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare puși la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune, după caz, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deținut, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradațiile cuvenite, precum și de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situației. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 10 aprilie 2023, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Cluj, pentru membrul de sindicat X, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, a solicitat instanței: - să constate că pe perioada punerii la dispoziție a membrului de sindicat reclamant acesta deține dreptul de a fi salarizat potrivit funcției minime corespunzătoare gradului profesional deținut, respectiv funcției de agent IV de poliție; - să dispună obligarea pârâtului ca pentru membrul de sindicat reclamant, pentru perioada punerii la dispoziție, și anume începând cu data de 14 februarie 2019, să procedeze la calcularea, acordarea și plata drepturilor salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcția similară la data de 31 decembrie 2009, respectiv în funcția de agent IV de poliție, care reprezintă funcția minimă corespunzătoare gradului deținut, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat membrul de sindicat X este funcționar public cu statut special - polițist, care face parte din corpul agenților de poliție și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, fiind pus la dispoziție din data de 14 februarie 2019. Susține că, în această situație, sunt incidente prevederile art. 27 21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 și că salarizarea trebuie să se raporteze la salariul de funcție aferent funcției minime, respectiv de agent IV, și nu la cel aferent funcției de agent debutant (prevăzut cu coeficientul de 1,90).

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. A susținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, care se coroborează cu pct. 35.1 și 35.2 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018.

Astfel, începând cu data punerii la dispoziția unității, membrul de sindicat X beneficiază de salariul de funcție minim corespunzător gradului deținut (agent - agent-șef principal; 3.900 de lei), prin încadrare ipotetică în funcția similară la data de 31 decembrie 2009, respectiv coeficientul de ierarhizare minim al salariului pentru funcția îndeplinită, corespunzător gradului profesional deținut (agent - agent-șef principal; coeficient 1,90).

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2024, reclamantul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin Încheierea pronunțată la data de 30 ianuarie 2025 s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, în speță, reclamantul, în calitate de agent de poliție, pus la dispoziție, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind salarizat în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 de la bugetul de stat.

Tribunalul a constatat că nu au fost formulate sesizări și nici nu s-au pronunțat decizii în mecanismele de unificare a practicii cu privire la această problemă de drept. Dezlegarea chestiunii de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei și prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare, deziderat stabilit în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

De asemenea, nu au fost identificate hotărâri judecătorești relevante privind chestiunea în discuție, în urma verificărilor efectuate pe portalul rejust.ro.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, permite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept chiar și de către prima instanță învestită cu soluționarea tipului de cauze prevăzute de art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență.

Întrucât dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este reglementată la art. 519-521 din Codul de procedură civilă, este îndeplinită și cerința noutății acestei chestiuni de drept, din moment ce a fost generată de interpretarea art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, act normativ de dată recentă.

Apoi, interpretarea prevederilor legale privește și acte de nivel inferior, adoptate relativ recent, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 și Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018.

Pe de altă parte, în practica instanței supreme, cu privire la criteriile de stabilire și de identificare a cerinței noutății s-a statuat cu caracter de principiu că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. În speță, deși reglementarea din Legea nr. 360/2002 nu este de dată recentă, iar prevederi similare cu art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se regăseau și în art. 65 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), interpretarea dispozițiilor legale privește chestiuni de drept nedezlegate anterior și cu privire la care nu s-a identificat nici practică judiciară relevantă. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a susținut că salarizarea ar trebui să se realizeze prin raportare la salariul aferent funcției de agent IV, deoarece nu are calitatea de polițist debutant nici în prezent și nu a avut-o nici la data punerii sale la dispoziție, prin urmare, nu poate fi salarizat corespunzător acestei funcții.

De asemenea, susține că, potrivit ierarhiei actelor normative, hotărârea Guvernului se situează la un nivel superior ordinului de ministru, astfel că aceasta se aplică în cauză. Însă, față de caracterul secret al ambelor acte, arată că este în imposibilitate reală să formuleze o poziție clară raportat inclusiv la conținutul normelor, și nu doar la categoria de act normativ supusă discuției.

Pârâtul a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cu dispozițiile art. 35 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, în situația polițiștilor puși la dispoziție, salariul de funcție minim corespunzător gradului de agent - agent-șef principal este cel corespunzător funcției de agent debutant, și nu funcției de agent IV. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept

În opinia instanței de trimitere, în aplicarea prevederilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar la stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, raportarea se face la funcția de agent IV.

În acest sens rezultă din art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 că polițistul pus la dispoziție beneficiază de drepturile bănești prevăzute de legislația privind salarizarea polițiștilor aflați în această situație, precum și de celelalte drepturi prevăzute în această lege.

Legislația privind salarizarea polițiștilor pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019) este reprezentată de Legea-cadru nr. 153/2017, care la art. 60 din anexa nr. VI face referire distinctă la "polițiști", respectiv "polițiștii de penitenciare", categorii separate prin conjuncția "și". Astfel, interpretarea gramaticală a prevederilor art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 conduce indubitabil la concluzia că norma este aplicabilă ambelor categorii. De asemenea, în tot cuprinsul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se face referire la polițiști, precum și la polițiștii de penitenciare, fiind clară intenția legiuitorului de a include ambele categorii în câmpul de aplicare al normei.

În continuare, în opinia instanței de trimitere, stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se va realiza prin raportare la funcția de agent IV, și nu la cea de agent debutant, în raport cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 360/2002.

O persoană care nu se încadrează în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, nefiind în perioada de stagiu, nu poate fi considerată debutant.

Redând prevederile art. 60 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, instanța de trimitere observă că, în aplicarea acestora a fost adoptat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, depus la registrul documentelor clasificate și care prevede la pct. 35.1 și 35.2 că salariul de funcție minim corespunzător gradului profesional deținut pentru "agent - agent-șef principal" este 3.900 de lei. În acest ordin nu se fac referiri la coeficienții de ierarhizare.

Anterior, coeficienții de ierarhizare au fost stabiliți în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), în 2011 coeficienții de ierarhizare au fost stabiliți în baza Legii-cadru nr. 284/2010, iar începând cu 2017 coeficienții au fost stabiliți în baza Legii-cadru nr. 153/2017, prin Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017. Acest din urmă act normativ a fost depus la registrul documentelor clasificate.

Coeficienții stabiliți în baza legilor-cadru nr. 330/2009, nr. 284/2010 și nr. 153/2017 nu s-au aplicat, deoarece legiuitorul a stabilit aplicarea etapizată a acestora, cu preluarea aceluiași nivel de salarizare din anii anteriori, fiind astfel preluat nivelul de salarizare din decembrie 2009.

De asemenea, nici coeficienții din Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 nu s-au aplicat, art. 2 alin. (2) din acest act normativ secret stabilind că doar la momentul aplicării în integralitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 se vor prevedea în actele de numire coeficienții specificați de anexele nr. I-VI din cuprinsul acestei hotărâri a Guvernului.

În consecință, pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019), sunt aplicabile doar prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Instanțele naționale nu au comunicat jurisprudență relevantă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor legale a căror dezlegare se solicită. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal. (...) (3) Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată", iar potrivit art. 4 "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Procesul în care a fost formulată sesizarea de față are ca obiect drepturile salariale ale unei persoane ce se înscrie în noțiunea de personal plătit din fonduri publice (polițist), se află în curs de soluționare în primă instanță, în fața unui complet de judecată din cadrul Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Cluj, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunilor de drept enunțate, astfel că trei dintre condițiile de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

În ceea ce privește identificarea unei chestiuni de drept de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia că existența unei chestiuni de drept a cărei lămurire justifică declanșarea mecanismului hotărârii prealabile nu poate fi desprinsă de cerința conturată în jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această condiție, aceea de a se identifica o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

Chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și "de preluare" apoi, în hotărârile pronunțate, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, după cum s-a arătat anterior.

Așadar, pentru a demonstra necesitatea intervenției mecanismului de unificare a practicii judiciare, în chestiunea despre care se susține că necesită interpretare, autorul sesizării trebuie să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin raportare la aceste exigențe, decurgând din condiția privind ivirea unei chestiuni de drept, sesizarea formulată în cauză nu a fost generată de nevoia lămuririi înțelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care urmează.

Astfel, așa cum rezultă din conținutul încheierii de sesizare, instanța de trimitere dă sintagmei "chestiune de drept", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, înțelesul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, fără a indica, raportat la cele două întrebări formulate, o dificultate de interpretare în legătură cu normele incidente raportului juridic dedus judecății, fără a arăta în ce constă neclaritatea, imprecizia ori insuficiența textelor legale pe care este chemată să le interpreteze și să le aplice, ca instanță căreia îi revine atributul jurisdicțional.

Chiar dacă evaluarea în concret a chestiunii de drept ca fiind una calificată, susceptibilă de controverse jurisprudențiale, aparține Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligația verificării și circumstanțierii acesteia, prealabil sesizării instanței supreme, cu referire punctuală la dificultățile de interpretare, revine instanței de trimitere.

Acesta este motivul pentru care, în jurisprudența instanței supreme, s-a statuat în mod constant că dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să rezulte din chiar încheierea de sesizare, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita și a argumentelor care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării.

Subsecvent acestei evaluări greșite în legătură cu întrunirea cerințelor legale pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere a apreciat că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile pentru a răspunde la două întrebări.

Prima dintre acestea privește drepturile bănești cuvenite polițistului pe perioada punerii la dispoziție, respectiv dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 27 23 din Legea nr. 360/2002, sunt incidente prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar în cazul unui răspuns afirmativ, dacă stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se va realiza prin raportare la funcția de agent IV sau la cea de agent debutant.

Însă, așa cum s-a arătat, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii în primă instanță nu relevă nicio imprecizie/neclaritate a prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, de natură a pune sub semnul întrebării incidența acestui text legal în ceea ce privește drepturile bănești cuvenite polițistului care nu face parte din sistemul administrației penitenciare, pus la dispoziție potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune, după caz, în condițiile în care art. 27 23 din Legea nr. 360/2002 prevede că polițistul pus la dispoziție beneficiază de drepturile bănești prevăzute de legislația privind salarizarea polițiștilor aflați în această situație, legislație care este reprezentată, pentru perioada de referință (începând cu 14 februarie 2019), de Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de trimitere constată că interpretarea gramaticală a art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și faptul că în cuprinsul anexei se face referire distinctă la "polițiști", respectiv la "polițiștii de penitenciare", categorii separate prin conjuncția "și", conduc "indubitabil" la concluzia că prevederile art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile ambelor categorii de polițiști.

Cât privește dilema instanței de trimitere privind raportarea la funcția de agent IV sau la cea de agent debutant, în vederea stabilirii salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se constată că norma art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 indică, în aceeași modalitate neechivocă, că este vorba despre salariul de funcție minim corespunzător gradului deținut, revenind judecătorului fondului obligația de a stabili punctual care este situația reclamantului și de a aplica adecvat dispoziția legală.

Prin cea de-a doua întrebare, instanța de trimitere solicită lămuriri în legătură cu aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție, se va realiza prin raportare la prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018 sau în considerarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 0610/23.08.2017.

Prin punctul de vedere exprimat cu privire la acest aspect, instanța de trimitere arată că pentru perioada relevantă (începând cu 14 februarie 2019) sunt aplicabile doar prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31.01.2018, întrucât coeficienții din Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 nu s-au aplicat, art. 2 alin. (2) din acest act normativ secret stabilind că doar la momentul aplicării în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 se vor prevedea în actele de numire coeficienții specificați de anexele nr. I-VI din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017.

Formulând întrebarea în acești termeni și în absența motivării necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale neclare, echivoce, autoarea sesizării solicită, în realitate, determinarea actului normativ aplicabil în cadrul concret dedus judecății pentru stabilirea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pe perioada punerii la dispoziție.

Or, o astfel de situație contravine exigențelor procedurii hotărârii prealabile, atât celor din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanța învestită cu judecata pricinii.

Pentru toate considerentele expuse anterior, din care rezultă lipsa unor chestiuni de drept veritabile, apte să declanșeze mecanismul hotărârii prealabile, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.