ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 365/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.041/96/2023 și în Dosarul nr. 823/96/2023, având următorul conținut: " să se stabilească dacă, prin prisma prevederilor art. 100 din Legea nr. 304/2004, art. 121 și art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 2, 4 și 7 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325 din 24 august 2005, art. 8 alin. (2) din Regulamentul privind concediul de odihnă și alte concedii ale asistenților judiciari, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.430/C din 27 octombrie 2006, art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) și art. 146 alin. (3) din Codul muncii, având în vedere că asistenții judiciari sunt numiți în funcție pentru o perioadă de 5 ani și văzând că acestora li se aplică dispozițiile prevăzute de lege pentru magistrați în ceea ce privește concediul de odihnă, se poate considera că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârșitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată; în ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare, să se stabilească dacă raportat la prevederile legale arătate mai sus se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcție a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani."

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 martie 2025, în Dosarul nr. 1.041/96/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 31 martie 2025 cu nr. 727/1/2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 728/1/2025 o sesizare formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă în Dosarul nr. 823/96/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 728/1/2025 la Dosarul nr. 727/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (forma inițială), denumită în continuare Legea nr. 304/2004 " Art. 100. - Asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani (...)."

Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 304/2022 " Art. 121. - Asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pentru un mandat de 5 ani (...). Art. 122. - (...) (3) Dispozițiile referitoare la concediul de odihnă, asistență medicală gratuită și gratuitatea transportului, prevăzute de lege pentru judecători și procurori, se aplică și asistenților judiciari".

Regulamentul privind concediul de odihnă și alte concedii ale asistenților judiciari, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.430/C/2006, denumit în continuare Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 " Art. 8. - (...) (2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării activității asistentului judiciar, în cadrul instanțelor judecătorești. (3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat și a mediei zilnice a indemnizației de încadrare, precum și a sporurilor cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care activitatea asistentului judiciar, în cadrul instanțelor judecătorești, încetează."

Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325 din 2005 " Art. 2. - (1) Judecătorii și procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunțări sau limitări. (2) Durata concediului de odihnă prevăzută în prezentul regulament este corespunzătoare activității desfășurate timp de un an calendaristic. La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. (3) Judecătorii și procurorii efectuează concediul de odihnă, de regulă, în perioada vacanței judecătorești. Pentru motive temeinice, conducerea instanței sau, după caz, a parchetului poate aproba efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât cea a vacanței judecătorești. (4) Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conducerile instanțelor judecătorești și ale parchetelor, precum și conducerile compartimentelor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii au obligația să asigure efectuarea concediului de odihnă de către toți judecătorii, procurorii și asimilații acestora, în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept. (...) Art. 4. - În anul în care au fost numiți în funcție, judecătorii și procurorii au dreptul la un concediu de odihnă stabilit proporțional cu perioada cuprinsă între data numirii și ultima zi a acelui an. (...) Art. 7. - (1) Dacă judecătorul sau procurorul, din motive justificate, nu a putut efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, la cererea sa, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu, pe baza programării aprobate de președinții instanțelor judecătorești sau, după caz, de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile bănești se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă. (2) Compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul situațiilor de eliberare din funcție a judecătorului ori procurorului, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, sau al situațiilor de încetare a calității de membru al Consiliului Superior al Magistraturii ori a funcției de inspector judiciar, prevăzute în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare. În situațiile prevăzute la art. 12 indemnizația aferentă concediului de odihnă neefectuat se suportă de instituția la care a funcționat judecătorul sau procurorul până la data eliberării din funcție. (3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat și a mediei zilnice a indemnizației de încadrare brute lunare, precum și a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzător lunii în care intervine eliberarea din funcție a judecătorului sau procurorului ori încetarea calității de membru al Consiliului Superior al Magistraturii sau a funcției de inspector judiciar. (...)"

Codul muncii " Art. 55. - Contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept; (...) Art. 56. - (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (...) i) la data expirării termenului contractului individual de muncă [încheiat pe durată determinată; (...) Art. 83. - Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri: (...) h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe. (...) Art. 146. - (...) (3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă." III. Expunerea succintă a proceselor

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2023 pe rolul Tribunalului Harghita cu nr. 1.041/96/2023, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul B., compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în sensul obligării pârâtului la plata uno ictu a sumei reprezentând contravaloarea celor 53,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 și 2023, indexate, a dobânzii legale penalizatoare și a penalităților zilnice de întârziere.

În motivare s-a arătat, în esența, că, în perioada 1 iulie 2018-30 iunie 2023, a îndeplinit mandatul de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., iar la terminarea acestui mandat de 5 ani [care, în opinia reclamantului, poate fi asimilat unui contract individual de muncă pe durată determinată, ce intră sub incidența dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii] a solicitat în scris pârâtului ca, începând cu 1 iulie 2023, în temeiul art. 146 alin. (3) din Codul muncii, să plătească suma reprezentând compensarea în bani a 53,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 și 2023 (numărul de zile fiind luat din evidența grefierului de la cabinetul președintelui de instanță, însărcinat cu astfel de atribuții) și că neefectuarea concediului de odihnă în discuție are la bază motive obiective, neimputabile reclamantului.

În cauză nu a operat prescripția dreptului de a beneficia de concediul de odihnă aferent anului 2021, pe de o parte, deoarece după împlinirea perioadei de 18 luni prevăzute de art. 146 alin. (2) din Codul muncii se stinge doar dreptul angajatului de a mai pretinde efectuarea în natură a concediului de odihnă (și aceasta doar dacă neefectuarea concediului îi este imputabilă reclamantului), iar nu și dreptul acestuia de a pretinde plata dreptului bănesc reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar, pe de altă parte, potrivit art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 146 alin. (1) și (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă poate fi solicitată doar începând cu data încetării contractului, în speță începând de la 1 iulie 2023 (data încetării mandatului de asistent judiciar), în termenul legal de prescripție de 3 ani.

În opinia sa nu se poate pune problema prematurității cererii de acordare a dreptului de a efectua concediul de odihnă pentru anii 2022 și 2023, deoarece, începând cu 1 iulie 2023, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.085/C/2023 a fost numit asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., astfel că nu își mai poate efectua concediul de odihnă aferent anilor 2022 și 2023 (care aparțin mandatului care a încetat la 30 iunie 2023) în cadrul noului mandat de asistent judiciar (pentru perioada 2023-2028), întrucât concediul de odihnă neefectuat nu poate fi "reportat" legal de la un mandat la altul.

În speță sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, întrucât se află în ipoteza normei juridice cuprinse în acest articol; astfel, la 30 iunie 2023 a încetat mandatul de asistent judiciar pentru perioada 2018-2023, deci a încetat activitatea ca asistent judiciar în cadrul instanțelor judecătorești; prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, dispoziții cu putere superioară celor din regulamentul anterior menționat, îi conferă dreptul de a beneficia de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2021-2023.

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul B. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune [raportat la prevederile art. 146 alin. (2) din Codul muncii] și excepția prematurității acțiunii (arătând că prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.085/C din 2023 reclamantul a fost numit în calitate de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., astfel că acesta își va putea efectua concediul de odihnă pentru anii 2022 și 2023 în cadrul noului mandat de 5 ani), iar în ceea ce privește fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susținere s-a arătat că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării activității asistentului judiciar, or, încetarea mandatului de asistent judiciar la 30 iunie 2023 nu echivalează cu o încetare a contractului/raporturilor de muncă, conform Codului muncii, care să justifice compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, întrucât, potrivit legislației specifice asistenților judiciari în domeniul concediilor, anume Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, pentru acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este necesară îndeplinirea condiției încetării activității asistentului judiciar în cadrul instanței, acesta fiind numit în funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B. începând cu 1 iulie 2023, astfel că își va putea efectua concediul de odihnă.

Tribunalul Harghita, prin Sentința civilă nr. 221 din 7 martie 2024, a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească contravaloarea a 52,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2022 și 2023, actualizate cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, și a respins cererea reclamantului privind acordarea zilelor de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2021, acordarea penalităților de întârziere cu titlu de daune cominatorii și a dobânzilor calculate la dobânda aferentă sumelor acordate.

În motivare s-a reținut că în speță sunt relevante prevederile art. 2, respectiv ale art. 8 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, astfel că dreptul reclamantului la compensarea concediului de odihnă neefectuat nu comportă niciun fel de discuții, de vreme ce situația acestuia este similară din toate punctele de vedere cu aceea a încetării unui contract de muncă la data la care expiră termenul pentru care a fost încheiat, iar prin prisma acestor aprecieri nu pot fi primite susținerile pârâtului potrivit cărora nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției încetării activității asistentului judiciar în cadrul instanței.

Mandatul reclamantului aferent perioadei 2018-2023 a încetat la 30 iunie 2023, la această dată încetând și efectele ordinului în baza căruia a fost numit în funcție pentru perioada menționată. Faptul că începând cu data imediat următoare expirării mandatului anterior reclamantul a fost numit prin ordin al ministrului justiției pentru un nou mandat nu prezintă relevanță, deoarece, prin acest ordin, acestuia i s-a conferit dreptul de a profesa în funcția de asistent judiciar pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 1 iulie 2023, între cele două mandate neexistând continuitate în ceea ce privește durata muncii.

În speță sunt aplicabile și prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, fiind incidente indiferent de modul în care a încetat contractul individual de muncă; așadar, în cazul încetării contractului individual de muncă, efectuarea concediului de odihnă nu mai este posibilă, momentul încetării contractului individual de muncă fiind cel în care se naște dreptul salariatului de a primi o compensație în bani pentru zilele de concediu ce i se cuveneau proporțional cu perioada lucrată și pe care nu le-a efectuat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Tribunalul B., solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Harghita cu nr. 823/96/2023, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul B., compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în sensul obligării pârâtului la plata uno ictu a sumei reprezentând contravaloarea celor 74,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 și 2023, indexate, a dobânzii legale penalizatoare și a penalităților zilnice de întârziere, pentru motive similare celor din acțiunea menționată la paragraful 15.

Tribunalul Harghita, prin Sentința civilă nr. 216 din 7 martie 2024, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească contravaloarea a 52,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2022 și 2023, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală penalizatoare, și a respins restul pretențiilor, cu aceeași motivare, anume menționată la paragrafele 23-25.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, iar în cadrul soluționării apelurilor s-au dispus suspendarea cauzei și sesizarea instanței supreme. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Analizând îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce rezultă din textul legal evocat, instanțele de trimitere au apreciat că, pentru îndeplinirea obligației de aplicare corectă a legii, este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o interpretare dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, prin prisma prevederilor art. 100 din Legea nr. 304/2004 (forma inițială a legii), art. 121 din Legea nr. 304/2022, art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) și art. 146 alin. (3) din Codul muncii și art. 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005.

În concret, art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 condiționează acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat de încetarea activității asistentului judiciar în cadrul instanțelor judecătorești, nefiind clar dacă această încetare se referă la încetarea fiecărui mandat al asistentului judiciar sau doar la încetarea unui mandat al asistentului judiciar neurmată de o numire în funcție pentru un nou mandat.

Interpretarea pe care trebuie să o dea Înalta Curte de Casație și Justiție normei de drept în discuție este necesară și prin prisma raportului dintre norma specială și norma generală, care există între dispozițiile legale enumerate mai sus, având în vedere că prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, art. 100 din Legea nr. 304/2004 (forma inițială a legii) și art. 121 din Legea nr. 304/2022 sunt norme speciale (privind o anumită categorie profesională) în raport cu prevederile art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) și art. 146 alin. (3) din Codul muncii, care sunt norme generale.

Așa cum rezultă din sesizări, chestiunea de drept prezintă dificultate și presupune nu doar clarificarea aspectului dacă se poate pune egal între încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârșitul perioadei de 5 ani și încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, ci mai ales dacă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat poate fi acordată în cazul în care, după încetarea mandatului în cadrul căruia asistentul judiciar nu a efectuat integral numărul de zile de concediu de odihnă la care era îndreptățit, același asistent judiciar continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești.

În consecință, s-a apreciat că litigiile de față se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Soluționarea apelurilor (având în vedere considerentele hotărârii primei instanțe și motivele căii de atac exercitate în fiecare cauză în parte) depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a prevederilor legale indicate mai sus.

Problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, nici al vreunei sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor sesizate Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior.

În concluzie, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizarea

Așa cum reiese și din considerentele Deciziei nr. 61 din 28 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată este ferită de riscul antepronunțării în cauză, arătându-se la paragraful 68 că, "potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 partea finală din Codul de procedură civilă, punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil; totodată, exprimarea punctului de vedere preliminar al completului de judecată constituie o obligație instituită de art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabil în condițiile art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024", fiind de principiu că judecătorul nu devine incompatibil prin ducerea la îndeplinire a unei obligații impuse de lege.

Având în vedere că, potrivit art. 100 din Legea nr. 304/2004 și art. 121 din Legea nr. 304/2022, asistenții judiciari sunt numiți în funcție pe o durată de 5 ani (cu posibilitatea de a fi numiți în funcția de asistent judiciar pentru un număr, în principiu, nelimitat de mandate), s-a apreciat că pot fi găsite similitudini între acest mandat al asistentului judiciar și contractul individual de muncă pe durată determinată [reglementat de art. 83 lit. h) din Codul muncii], în ambele situații angajații prestând muncă pentru o durată determinată de timp, în cazuri prevăzute expres de legi speciale (în cazul asistenților judiciari nu se încheie un contract individual de muncă în formă scrisă).

Ca o consecință, întrucât legea specială care reglementează raporturile de muncă ale asistentului judiciar nu cuprinde norme referitoare la încetarea de drept a mandatului, se poate aprecia că această încetare își găsește temei și în normele generale privitoare la modul de încetare a contractului individual de muncă [norme cuprinse în art. 55 lit. a) și art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii], mandatul asistentului judiciar încetând de drept la data expirării termenului de 5 ani pentru care a fost numit în funcție.

Potrivit art. 146 alin. (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Din această normă de drept, cu caracter general, se desprinde concluzia că doar în cazul în care efectuarea concediului de odihnă de către angajat nu mai este posibilă, întrucât contractul individual de muncă a încetat, se naște dreptul acestui angajat la primirea din partea angajatorului (la care a desfășurat munca aferentă căreia îi corespunde dreptul de a beneficia de concediu de odihnă) a compensării în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat.

În același sens sunt și prevederile art. 2, 4 și 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005, din aceste dispoziții reieșind că acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este condiționată de faptul că judecătorii sau procurorii nu mai continuă activitatea în unitatea din justiție în care, în timpul funcționării, au acumulat zile de concediu de odihnă neefectuat.

În ciuda particularității modului în care își desfășoară activitatea asistenții judiciari, s-a considerat că prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 sunt în consonanță cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, în sensul că, în cazul asistenților judiciari, doar imposibilitatea efectuării concediului de odihnă rămas neefectuat până la încetarea mandatului în cadrul căruia a fost acumulat acest concediu le dă acestora dreptul de a primi compensarea în bani.

În cazul prevăzut de art. 146 alin. (3) din Codul muncii, ceea ce determină nașterea dreptului unui angajat la primirea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este imposibilitatea efectuării de către respectivul angajat, în integralitate, a concediului de odihnă la care era îndreptățit (imposibilitate datorată încetării contractului individual de muncă).

Însă, în cazul asistenților judiciari care își continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești ulterior încetării unui mandat și începerii unui nou mandat, nu s-a găsit o piedică în efectuarea de către acești asistenți judiciari, în timpul noului mandat, a concediului de odihnă rămas neefectuat aferent mandatului care a încetat.

În concret, doar în situația în care asistenții judiciari nu își continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, ulterior încetării mandatului, se poate discuta despre nașterea dreptului acestora de a primi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Or, exercitarea unui nou mandat de asistent judiciar în cadrul instanțelor judecătorești este în antiteză cu încetarea activității în cadrul acestor instanțe. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a apreciat că, în pofida duratei determinate a mandatului (5 ani), faptul că asistentului judiciar i se prelungește mandatul, deci acesta profesează în continuare în cadrul unei instanțe judecătorești, atrage imposibilitatea acordării compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Intimatul-reclamant din Dosarul nr. 1.041/96/2023 nu a depus un punct de vedere, iar cel din Dosarul nr. 823/96/2023 a apreciat că se poate compensa în bani concediul de odihnă și prin raportare la art. 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005, iar drepturile bănești trebuie achitate de instituția la care a funcționat acesta până la data eliberării din funcție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman au apreciat că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârșitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, fiind aplicabile normele generale cuprinse în art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii.

În acest sens, sunt edificatoare dispozițiile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora prevederile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Raportul de muncă al asistentului judiciar este guvernat de Legea nr. 304/2022 (care a abrogat Legea nr. 304/2004), lege specială care nu conține dispoziții specifice derogatorii cu privire la chestiunea analizată. Prin urmare, raportul de muncă al asistentului judiciar încetează de drept la data împlinirii termenului de 5 ani, prevăzut de art. 121 din Legea nr. 304/2022.

Cu toate acestea, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, se constată că nu se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcție a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani.

Textul de lege prevede în mod explicit că se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat "numai în cazul încetării activității asistentului judiciar, în cadrul instanțelor judecătorești". Or, în ipoteza în care asistentul judiciar este numit pentru un nou mandat de 5 ani, deci își continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, nu este întrunită situația premisă enunțată, acesta având dreptul să își efectueze concediul de odihnă neefectuat în timpul noului mandat.

Totodată, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente rezultă că asistentul judiciar are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă doar dacă i-a încetat activitatea în cadrul instanțelor judecătorești.

În concluzie, din interpretarea coroborată a articolelor invocate în sesizare rezultă că asistenții judiciari sunt îndreptățiți, la încetarea mandatului de 5 ani, la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, cu excepția cazului în care încetarea unui mandat de 5 ani este urmată de numirea în funcție a asistentului judiciar pentru un nou mandat de 5 ani.

Opinia Secției I civile a Tribunalului Iași este în sens contrar instanței de sesizare, anume că încetarea de drept a mandatului unui asistent judiciar produce toate efectele de plin drept atrase, indiferent de situația lucrativă ulterioară a aceluiași asistent judiciar, iar Tribunalul Vaslui a arătat că încetarea mandatului de 5 ani pentru care acesta a fost numit este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, intrând astfel sub incidența art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii; pe cale de consecință, efectele ordinului în baza căruia a fost numit pentru funcția de asistent judiciar încetează la data încetării mandatului și, ca atare, se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Numirea pe un nou mandat pe 5 ani nu are relevanță față de solicitarea reclamantului privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, întrucât cele două mandate, cel anterior și cel ulterior, nu presupun continuitate în ceea ce privește durata muncii.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul instanței supreme nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit s-a apreciat că sesizările sunt inadmisibile. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizărilor este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență sus-menționate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor prevederi legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; - instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; - sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la prima condiție se reține că sesizările se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanței, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială (compensarea concediului de odihnă neefectuat în cazul încetării mandatului asistentului judiciar).

Este îndeplinită și condiția potrivit căreia instanța de trimitere să fie legal învestită cu soluționarea cauzelor în apel.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni prin mecanismele de unificare a practicii judiciare.

În ceea ce privește cea de a treia condiție, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, este de reținut că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanței de urgență, de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, nefiind posibilă învestirea instanței supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere.

Prin urmare, cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în raport cu art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă își păstrează rațiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauzele deduse judecății se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, să se stabilească, subsecvent unui răspuns afirmativ cu privire la asimilarea regimului juridic al mandatului exercitat de asistentul judiciar cu cel al contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, dacă acesta este îndreptățit la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat până la încetarea mandatului, în situația particulară a prelungirii activității în baza unui mandat acordat succesiv.

Este de reținut că dispozițiile din legislația specială ce reglementează activitatea diferitelor categorii profesionale din cadrul autorității judecătorești, în cazul de față asistenții judiciari, se completează cu dreptul comun care reglementează raporturile de muncă, în considerarea faptului că, în lipsa unui contract de muncă, aceștia se află în raporturi de muncă sui generis, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea deciziile nr. 16/2016 și nr. 46/2008 pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii).

În cauzele conexate, reclamanții solicită compensarea în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat în perioada mandatului de 5 ani în care au desfășurat activitatea de asistent judiciar, drept pe care îl consideră exigibil la momentul încetării de drept a mandatului prin ajungerea la termen.

Instanțele de trimitere au apreciat că, potrivit art. 100 din Legea nr. 304/2004 și art. 121 din Legea nr. 304/2022, asistenții judiciari sunt numiți în funcție pe o durată de 5 ani (cu posibilitatea de a fi numiți în funcția de asistent judiciar pentru un număr, în principiu, nelimitat de mandate), astfel că există similitudini între acest mandat și contractul individual de muncă pe durată determinată [reglementat de art. 83 lit. h) din Codul muncii], în privința duratei determinate de timp și a încetării de drept a mandatului asistentului judiciar la data expirării termenului de 5 ani pentru care a fost numit în funcție. Art. 146 alin. (3) din Codul muncii concordă cu prevederile art. 2, 4 și 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005 și cu art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, în sensul că doar în situația în care asistenții judiciari nu își continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, ulterior încetării mandatului, se poate discuta despre nașterea dreptului acestora de a primi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Instanțele naționale nu au identificat jurisprudență cu privire la chestiunea litigioasă dedusă judecății, două curți de apel formulând opinii teoretice prin care au apreciat că, de principiu, se poate considera că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârșitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea de drept a unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, fiind aplicabile normele generale cuprinse în art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii.

Cu toate acestea, într-o opinie s-a arătat că, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, normă specială, derogatorie sub acest aspect de la dreptul comun, nu se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcție a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani, întrucât textul de lege prevede în mod explicit că se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat "numai în cazul încetării activității asistentului judiciar, în cadrul instanțelor judecătorești", ipoteză neregăsită în cazul în care asistentul judiciar este numit pentru un nou mandat de 5 ani, deci își continuă activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, acesta având dreptul să își efectueze concediul de odihnă neefectuat în timpul noului mandat.

Opinia în sensul că se poate compensa concediul de odihnă neefectuat la încetarea de drept a mandatului s-a întemeiat pe argumentul potrivit căruia în dreptul român nu există noțiunea de prelungire de plin drept a mandatului (astfel cum dispun normele de drept european în interpretarea C.J.U.E., care a constatat că prelungirea de plin drept a contractului pe durată determinată intră în sfera conceptului de "contracte de muncă pe o perioadă determinată succesive"), astfel că încetarea de drept a mandatului asistentului judiciar produce toate efectele prevăzute de lege, indiferent de situația sa lucrativă ulterioară, opinie în cadrul căreia însă nu s-au făcut trimiteri la normele speciale care stabilesc condițiile de efectuare a concediului de odihnă în cazul asistenților judiciari.

Prin urmare, în absența unei jurisprudențe neunitare și a unor opinii divergente clar conturate, rezultă că nu se identifică o problemă de interpretare neunitară a normelor de drept ce constituie obiect al sesizărilor, care să impună pronunțarea unei dezlegări de principiu, în condițiile în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare și există o prevedere specială care derogă de la norma generală, fiind suficientă aplicarea coroborată a acestora, în sensul clar și evident care transpare din simpla lor edictare, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant.