Decizia nr. 365 din 20 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.041/96/2023 şi în Dosarul nr. 823/96/2023, având următorul conţinut: ” să se stabilească dacă, prin prisma prevederilor art. 100 din Legea nr. 304/2004, art. 121 şi art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 2, 4 şi 7 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325 din 24 august 2005, art. 8 alin. (2) din Regulamentul privind concediul de odihnă şi alte concedii ale asistenţilor judiciari, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.430/C din 27 octombrie 2006, art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, având în vedere că asistenţii judiciari sunt numiţi în funcţie pentru o perioadă de 5 ani şi văzând că acestora li se aplică dispoziţiile prevăzute de lege pentru magistraţi în ceea ce priveşte concediul de odihnă, se poate considera că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârşitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată; în ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare, să se stabilească dacă raportat la prevederile legale arătate mai sus se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcţie a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani.”

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 martie 2025, în Dosarul nr. 1.041/96/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 31 martie 2025 cu nr. 727/1/2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cu nr. 728/1/2025 o sesizare formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă în Dosarul nr. 823/96/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 728/1/2025 la Dosarul nr. 727/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (forma iniţială), denumită în continuare Legea nr. 304/2004 ” Art. 100. – Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani (…).”

Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 304/2022 ” Art. 121. – Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pentru un mandat de 5 ani (…). Art. 122. – (…) (3) Dispoziţiile referitoare la concediul de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi gratuitatea transportului, prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, se aplică şi asistenţilor judiciari”.

Regulamentul privind concediul de odihnă şi alte concedii ale asistenţilor judiciari, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.430/C/2006, denumit în continuare Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 ” Art. 8. – (…) (2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării activităţii asistentului judiciar, în cadrul instanţelor judecătoreşti. (3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat şi a mediei zilnice a indemnizaţiei de încadrare, precum şi a sporurilor cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care activitatea asistentului judiciar, în cadrul instanţelor judecătoreşti, încetează.”

Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325 din 2005 ” Art. 2. – (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunţări sau limitări. (2) Durata concediului de odihnă prevăzută în prezentul regulament este corespunzătoare activităţii desfăşurate timp de un an calendaristic. La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. (3) Judecătorii şi procurorii efectuează concediul de odihnă, de regulă, în perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinice, conducerea instanţei sau, după caz, a parchetului poate aproba efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti. (4) Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetelor, precum şi conducerile compartimentelor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii au obligaţia să asigure efectuarea concediului de odihnă de către toţi judecătorii, procurorii şi asimilaţii acestora, în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept. (…) Art. 4. – În anul în care au fost numiţi în funcţie, judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu de odihnă stabilit proporţional cu perioada cuprinsă între data numirii şi ultima zi a acelui an. (…) Art. 7. – (1) Dacă judecătorul sau procurorul, din motive justificate, nu a putut efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, la cererea sa, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu, pe baza programării aprobate de preşedinţii instanţelor judecătoreşti sau, după caz, de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile băneşti se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă. (2) Compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul situaţiilor de eliberare din funcţie a judecătorului ori procurorului, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, sau al situaţiilor de încetare a calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii ori a funcţiei de inspector judiciar, prevăzute în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare. În situaţiile prevăzute la art. 12 indemnizaţia aferentă concediului de odihnă neefectuat se suportă de instituţia la care a funcţionat judecătorul sau procurorul până la data eliberării din funcţie. (3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat şi a mediei zilnice a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzător lunii în care intervine eliberarea din funcţie a judecătorului sau procurorului ori încetarea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii sau a funcţiei de inspector judiciar. (…)”

Codul muncii ” Art. 55. – Contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept; (…) Art. 56. – (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) i) la data expirării termenului contractului individual de muncă [încheiat pe durată determinată; (…) Art. 83. – Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri: (…) h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe. (…) Art. 146. – (…) (3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.” III. Expunerea succintă a proceselor

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2023 pe rolul Tribunalului Harghita cu nr. 1.041/96/2023, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul B., compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în sensul obligării pârâtului la plata uno ictu a sumei reprezentând contravaloarea celor 53,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 şi 2023, indexate, a dobânzii legale penalizatoare şi a penalităţilor zilnice de întârziere.

În motivare s-a arătat, în esenţa, că, în perioada 1 iulie 2018-30 iunie 2023, a îndeplinit mandatul de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., iar la terminarea acestui mandat de 5 ani [care, în opinia reclamantului, poate fi asimilat unui contract individual de muncă pe durată determinată, ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii] a solicitat în scris pârâtului ca, începând cu 1 iulie 2023, în temeiul art. 146 alin. (3) din Codul muncii, să plătească suma reprezentând compensarea în bani a 53,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 şi 2023 (numărul de zile fiind luat din evidenţa grefierului de la cabinetul preşedintelui de instanţă, însărcinat cu astfel de atribuţii) şi că neefectuarea concediului de odihnă în discuţie are la bază motive obiective, neimputabile reclamantului.

În cauză nu a operat prescripţia dreptului de a beneficia de concediul de odihnă aferent anului 2021, pe de o parte, deoarece după împlinirea perioadei de 18 luni prevăzute de art. 146 alin. (2) din Codul muncii se stinge doar dreptul angajatului de a mai pretinde efectuarea în natură a concediului de odihnă (şi aceasta doar dacă neefectuarea concediului îi este imputabilă reclamantului), iar nu şi dreptul acestuia de a pretinde plata dreptului bănesc reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar, pe de altă parte, potrivit art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 146 alin. (1) şi (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă poate fi solicitată doar începând cu data încetării contractului, în speţă începând de la 1 iulie 2023 (data încetării mandatului de asistent judiciar), în termenul legal de prescripţie de 3 ani.

În opinia sa nu se poate pune problema prematurităţii cererii de acordare a dreptului de a efectua concediul de odihnă pentru anii 2022 şi 2023, deoarece, începând cu 1 iulie 2023, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.085/C/2023 a fost numit asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., astfel că nu îşi mai poate efectua concediul de odihnă aferent anilor 2022 şi 2023 (care aparţin mandatului care a încetat la 30 iunie 2023) în cadrul noului mandat de asistent judiciar (pentru perioada 2023-2028), întrucât concediul de odihnă neefectuat nu poate fi „reportat” legal de la un mandat la altul.

În speţă sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, întrucât se află în ipoteza normei juridice cuprinse în acest articol; astfel, la 30 iunie 2023 a încetat mandatul de asistent judiciar pentru perioada 2018-2023, deci a încetat activitatea ca asistent judiciar în cadrul instanţelor judecătoreşti; prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, dispoziţii cu putere superioară celor din regulamentul anterior menţionat, îi conferă dreptul de a beneficia de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2021-2023.

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul B. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune [raportat la prevederile art. 146 alin. (2) din Codul muncii] şi excepţia prematurităţii acţiunii (arătând că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.085/C din 2023 reclamantul a fost numit în calitate de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B., astfel că acesta îşi va putea efectua concediul de odihnă pentru anii 2022 şi 2023 în cadrul noului mandat de 5 ani), iar în ceea ce priveşte fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susţinere s-a arătat că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării activităţii asistentului judiciar, or, încetarea mandatului de asistent judiciar la 30 iunie 2023 nu echivalează cu o încetare a contractului/raporturilor de muncă, conform Codului muncii, care să justifice compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, întrucât, potrivit legislaţiei specifice asistenţilor judiciari în domeniul concediilor, anume Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, pentru acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este necesară îndeplinirea condiţiei încetării activităţii asistentului judiciar în cadrul instanţei, acesta fiind numit în funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului B. începând cu 1 iulie 2023, astfel că îşi va putea efectua concediul de odihnă.

Tribunalul Harghita, prin Sentinţa civilă nr. 221 din 7 martie 2024, a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să plătească contravaloarea a 52,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2022 şi 2023, actualizate cu indicele de inflaţie, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare, şi a respins cererea reclamantului privind acordarea zilelor de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2021, acordarea penalităţilor de întârziere cu titlu de daune cominatorii şi a dobânzilor calculate la dobânda aferentă sumelor acordate.

În motivare s-a reţinut că în speţă sunt relevante prevederile art. 2, respectiv ale art. 8 alin. (1), (2) şi (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, astfel că dreptul reclamantului la compensarea concediului de odihnă neefectuat nu comportă niciun fel de discuţii, de vreme ce situaţia acestuia este similară din toate punctele de vedere cu aceea a încetării unui contract de muncă la data la care expiră termenul pentru care a fost încheiat, iar prin prisma acestor aprecieri nu pot fi primite susţinerile pârâtului potrivit cărora nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei încetării activităţii asistentului judiciar în cadrul instanţei.

Mandatul reclamantului aferent perioadei 2018-2023 a încetat la 30 iunie 2023, la această dată încetând şi efectele ordinului în baza căruia a fost numit în funcţie pentru perioada menţionată. Faptul că începând cu data imediat următoare expirării mandatului anterior reclamantul a fost numit prin ordin al ministrului justiţiei pentru un nou mandat nu prezintă relevanţă, deoarece, prin acest ordin, acestuia i s-a conferit dreptul de a profesa în funcţia de asistent judiciar pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 1 iulie 2023, între cele două mandate neexistând continuitate în ceea ce priveşte durata muncii.

În speţă sunt aplicabile şi prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, fiind incidente indiferent de modul în care a încetat contractul individual de muncă; aşadar, în cazul încetării contractului individual de muncă, efectuarea concediului de odihnă nu mai este posibilă, momentul încetării contractului individual de muncă fiind cel în care se naşte dreptul salariatului de a primi o compensaţie în bani pentru zilele de concediu ce i se cuveneau proporţional cu perioada lucrată şi pe care nu le-a efectuat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Tribunalul B., solicitând admiterea apelului şi respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Harghita cu nr. 823/96/2023, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul B., compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în sensul obligării pârâtului la plata uno ictu a sumei reprezentând contravaloarea celor 74,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2021, 2022 şi 2023, indexate, a dobânzii legale penalizatoare şi a penalităţilor zilnice de întârziere, pentru motive similare celor din acţiunea menţionată la paragraful 15.

Tribunalul Harghita, prin Sentinţa civilă nr. 216 din 7 martie 2024, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să plătească contravaloarea a 52,5 zile de concediu de odihnă neefectuat în anii 2022 şi 2023, actualizate cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală penalizatoare, şi a respins restul pretenţiilor, cu aceeaşi motivare, anume menţionată la paragrafele 23-25.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, iar în cadrul soluţionării apelurilor s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor ce rezultă din textul legal evocat, instanţele de trimitere au apreciat că, pentru îndeplinirea obligaţiei de aplicare corectă a legii, este necesar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o interpretare dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, prin prisma prevederilor art. 100 din Legea nr. 304/2004 (forma iniţială a legii), art. 121 din Legea nr. 304/2022, art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii şi art. 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005.

În concret, art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 condiţionează acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat de încetarea activităţii asistentului judiciar în cadrul instanţelor judecătoreşti, nefiind clar dacă această încetare se referă la încetarea fiecărui mandat al asistentului judiciar sau doar la încetarea unui mandat al asistentului judiciar neurmată de o numire în funcţie pentru un nou mandat.

Interpretarea pe care trebuie să o dea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie normei de drept în discuţie este necesară şi prin prisma raportului dintre norma specială şi norma generală, care există între dispoziţiile legale enumerate mai sus, având în vedere că prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, art. 100 din Legea nr. 304/2004 (forma iniţială a legii) şi art. 121 din Legea nr. 304/2022 sunt norme speciale (privind o anumită categorie profesională) în raport cu prevederile art. 55 lit. a), art. 56 alin. (1) lit. i), art. 83 lit. h) şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, care sunt norme generale.

Aşa cum rezultă din sesizări, chestiunea de drept prezintă dificultate şi presupune nu doar clarificarea aspectului dacă se poate pune egal între încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârşitul perioadei de 5 ani şi încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, ci mai ales dacă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat poate fi acordată în cazul în care, după încetarea mandatului în cadrul căruia asistentul judiciar nu a efectuat integral numărul de zile de concediu de odihnă la care era îndreptăţit, acelaşi asistent judiciar continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti.

În consecinţă, s-a apreciat că litigiile de faţă se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Soluţionarea apelurilor (având în vedere considerentele hotărârii primei instanţe şi motivele căii de atac exercitate în fiecare cauză în parte) depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a prevederilor legale indicate mai sus.

Problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nici al vreunei sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor sesizate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior.

În concluzie, s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizarea

Aşa cum reiese şi din considerentele Deciziei nr. 61 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată este ferită de riscul antepronunţării în cauză, arătându-se la paragraful 68 că, „potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 partea finală din Codul de procedură civilă, punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil; totodată, exprimarea punctului de vedere preliminar al completului de judecată constituie o obligaţie instituită de art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabil în condiţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”, fiind de principiu că judecătorul nu devine incompatibil prin ducerea la îndeplinire a unei obligaţii impuse de lege.

Având în vedere că, potrivit art. 100 din Legea nr. 304/2004 şi art. 121 din Legea nr. 304/2022, asistenţii judiciari sunt numiţi în funcţie pe o durată de 5 ani (cu posibilitatea de a fi numiţi în funcţia de asistent judiciar pentru un număr, în principiu, nelimitat de mandate), s-a apreciat că pot fi găsite similitudini între acest mandat al asistentului judiciar şi contractul individual de muncă pe durată determinată [reglementat de art. 83 lit. h) din Codul muncii], în ambele situaţii angajaţii prestând muncă pentru o durată determinată de timp, în cazuri prevăzute expres de legi speciale (în cazul asistenţilor judiciari nu se încheie un contract individual de muncă în formă scrisă).

Ca o consecinţă, întrucât legea specială care reglementează raporturile de muncă ale asistentului judiciar nu cuprinde norme referitoare la încetarea de drept a mandatului, se poate aprecia că această încetare îşi găseşte temei şi în normele generale privitoare la modul de încetare a contractului individual de muncă [norme cuprinse în art. 55 lit. a) şi art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii], mandatul asistentului judiciar încetând de drept la data expirării termenului de 5 ani pentru care a fost numit în funcţie.

Potrivit art. 146 alin. (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Din această normă de drept, cu caracter general, se desprinde concluzia că doar în cazul în care efectuarea concediului de odihnă de către angajat nu mai este posibilă, întrucât contractul individual de muncă a încetat, se naşte dreptul acestui angajat la primirea din partea angajatorului (la care a desfăşurat munca aferentă căreia îi corespunde dreptul de a beneficia de concediu de odihnă) a compensării în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 2, 4 şi 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005, din aceste dispoziţii reieşind că acordarea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este condiţionată de faptul că judecătorii sau procurorii nu mai continuă activitatea în unitatea din justiţie în care, în timpul funcţionării, au acumulat zile de concediu de odihnă neefectuat.

În ciuda particularităţii modului în care îşi desfăşoară activitatea asistenţii judiciari, s-a considerat că prevederile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006 sunt în consonanţă cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, în sensul că, în cazul asistenţilor judiciari, doar imposibilitatea efectuării concediului de odihnă rămas neefectuat până la încetarea mandatului în cadrul căruia a fost acumulat acest concediu le dă acestora dreptul de a primi compensarea în bani.

În cazul prevăzut de art. 146 alin. (3) din Codul muncii, ceea ce determină naşterea dreptului unui angajat la primirea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat este imposibilitatea efectuării de către respectivul angajat, în integralitate, a concediului de odihnă la care era îndreptăţit (imposibilitate datorată încetării contractului individual de muncă).

Însă, în cazul asistenţilor judiciari care îşi continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti ulterior încetării unui mandat şi începerii unui nou mandat, nu s-a găsit o piedică în efectuarea de către aceşti asistenţi judiciari, în timpul noului mandat, a concediului de odihnă rămas neefectuat aferent mandatului care a încetat.

În concret, doar în situaţia în care asistenţii judiciari nu îşi continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, ulterior încetării mandatului, se poate discuta despre naşterea dreptului acestora de a primi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Or, exercitarea unui nou mandat de asistent judiciar în cadrul instanţelor judecătoreşti este în antiteză cu încetarea activităţii în cadrul acestor instanţe. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a apreciat că, în pofida duratei determinate a mandatului (5 ani), faptul că asistentului judiciar i se prelungeşte mandatul, deci acesta profesează în continuare în cadrul unei instanţe judecătoreşti, atrage imposibilitatea acordării compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Intimatul-reclamant din Dosarul nr. 1.041/96/2023 nu a depus un punct de vedere, iar cel din Dosarul nr. 823/96/2023 a apreciat că se poate compensa în bani concediul de odihnă şi prin raportare la art. 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005, iar drepturile băneşti trebuie achitate de instituţia la care a funcţionat acesta până la data eliberării din funcţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman au apreciat că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârşitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, fiind aplicabile normele generale cuprinse în art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii.

În acest sens, sunt edificatoare dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora prevederile acestui cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. Raportul de muncă al asistentului judiciar este guvernat de Legea nr. 304/2022 (care a abrogat Legea nr. 304/2004), lege specială care nu conţine dispoziţii specifice derogatorii cu privire la chestiunea analizată. Prin urmare, raportul de muncă al asistentului judiciar încetează de drept la data împlinirii termenului de 5 ani, prevăzut de art. 121 din Legea nr. 304/2022.

Cu toate acestea, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, se constată că nu se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcţie a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani.

Textul de lege prevede în mod explicit că se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat „numai în cazul încetării activităţii asistentului judiciar, în cadrul instanţelor judecătoreşti”. Or, în ipoteza în care asistentul judiciar este numit pentru un nou mandat de 5 ani, deci îşi continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, nu este întrunită situaţia premisă enunţată, acesta având dreptul să îşi efectueze concediul de odihnă neefectuat în timpul noului mandat.

Totodată, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente rezultă că asistentul judiciar are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă doar dacă i-a încetat activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, din interpretarea coroborată a articolelor invocate în sesizare rezultă că asistenţii judiciari sunt îndreptăţiţi, la încetarea mandatului de 5 ani, la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, cu excepţia cazului în care încetarea unui mandat de 5 ani este urmată de numirea în funcţie a asistentului judiciar pentru un nou mandat de 5 ani.

Opinia Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi este în sens contrar instanţei de sesizare, anume că încetarea de drept a mandatului unui asistent judiciar produce toate efectele de plin drept atrase, indiferent de situaţia lucrativă ulterioară a aceluiaşi asistent judiciar, iar Tribunalul Vaslui a arătat că încetarea mandatului de 5 ani pentru care acesta a fost numit este echivalentă cu încetarea unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, intrând astfel sub incidenţa art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii; pe cale de consecinţă, efectele ordinului în baza căruia a fost numit pentru funcţia de asistent judiciar încetează la data încetării mandatului şi, ca atare, se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Numirea pe un nou mandat pe 5 ani nu are relevanţă faţă de solicitarea reclamantului privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, întrucât cele două mandate, cel anterior şi cel ulterior, nu presupun continuitate în ceea ce priveşte durata muncii.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit s-a apreciat că sesizările sunt inadmisibile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizărilor este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor prevederi legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie se reţine că sesizările se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială (compensarea concediului de odihnă neefectuat în cazul încetării mandatului asistentului judiciar).

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzelor în apel.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni prin mecanismele de unificare a practicii judiciare.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanţei de urgenţă, de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în raport cu art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauzele deduse judecăţii se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, să se stabilească, subsecvent unui răspuns afirmativ cu privire la asimilarea regimului juridic al mandatului exercitat de asistentul judiciar cu cel al contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, dacă acesta este îndreptăţit la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat până la încetarea mandatului, în situaţia particulară a prelungirii activităţii în baza unui mandat acordat succesiv.

Este de reţinut că dispoziţiile din legislaţia specială ce reglementează activitatea diferitelor categorii profesionale din cadrul autorităţii judecătoreşti, în cazul de faţă asistenţii judiciari, se completează cu dreptul comun care reglementează raporturile de muncă, în considerarea faptului că, în lipsa unui contract de muncă, aceştia se află în raporturi de muncă sui generis, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a se vedea deciziile nr. 16/2016 şi nr. 46/2008 pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii).

În cauzele conexate, reclamanţii solicită compensarea în bani a concediului de odihnă rămas neefectuat în perioada mandatului de 5 ani în care au desfăşurat activitatea de asistent judiciar, drept pe care îl consideră exigibil la momentul încetării de drept a mandatului prin ajungerea la termen.

Instanţele de trimitere au apreciat că, potrivit art. 100 din Legea nr. 304/2004 şi art. 121 din Legea nr. 304/2022, asistenţii judiciari sunt numiţi în funcţie pe o durată de 5 ani (cu posibilitatea de a fi numiţi în funcţia de asistent judiciar pentru un număr, în principiu, nelimitat de mandate), astfel că există similitudini între acest mandat şi contractul individual de muncă pe durată determinată [reglementat de art. 83 lit. h) din Codul muncii], în privinţa duratei determinate de timp şi a încetării de drept a mandatului asistentului judiciar la data expirării termenului de 5 ani pentru care a fost numit în funcţie. Art. 146 alin. (3) din Codul muncii concordă cu prevederile art. 2, 4 şi 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 325/2005 şi cu art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, în sensul că doar în situaţia în care asistenţii judiciari nu îşi continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, ulterior încetării mandatului, se poate discuta despre naşterea dreptului acestora de a primi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Instanţele naţionale nu au identificat jurisprudenţă cu privire la chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, două curţi de apel formulând opinii teoretice prin care au apreciat că, de principiu, se poate considera că încetarea mandatului unui asistent judiciar la sfârşitul perioadei de 5 ani este echivalentă cu încetarea de drept a unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, fiind aplicabile normele generale cuprinse în art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii.

Cu toate acestea, într-o opinie s-a arătat că, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2.430/C din 2006, normă specială, derogatorie sub acest aspect de la dreptul comun, nu se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în cazul în care încetarea unui mandat de 5 ani al unui asistent judiciar este urmată de numirea în funcţie a acestui asistent judiciar pentru un nou mandat de 5 ani, întrucât textul de lege prevede în mod explicit că se poate acorda compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat „numai în cazul încetării activităţii asistentului judiciar, în cadrul instanţelor judecătoreşti”, ipoteză neregăsită în cazul în care asistentul judiciar este numit pentru un nou mandat de 5 ani, deci îşi continuă activitatea în cadrul instanţelor judecătoreşti, acesta având dreptul să îşi efectueze concediul de odihnă neefectuat în timpul noului mandat.

Opinia în sensul că se poate compensa concediul de odihnă neefectuat la încetarea de drept a mandatului s-a întemeiat pe argumentul potrivit căruia în dreptul român nu există noţiunea de prelungire de plin drept a mandatului (astfel cum dispun normele de drept european în interpretarea C.J.U.E., care a constatat că prelungirea de plin drept a contractului pe durată determinată intră în sfera conceptului de „contracte de muncă pe o perioadă determinată succesive”), astfel că încetarea de drept a mandatului asistentului judiciar produce toate efectele prevăzute de lege, indiferent de situaţia sa lucrativă ulterioară, opinie în cadrul căreia însă nu s-au făcut trimiteri la normele speciale care stabilesc condiţiile de efectuare a concediului de odihnă în cazul asistenţilor judiciari.

Prin urmare, în absenţa unei jurisprudenţe neunitare şi a unor opinii divergente clar conturate, rezultă că nu se identifică o problemă de interpretare neunitară a normelor de drept ce constituie obiect al sesizărilor, care să impună pronunţarea unei dezlegări de principiu, în condiţiile în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare şi există o prevedere specială care derogă de la norma generală, fiind suficientă aplicarea coroborată a acestora, în sensul clar şi evident care transpare din simpla lor edictare, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant.