Decizia nr. 278/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 420/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 420/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.440/117/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 14 februarie 2025, în Dosarul nr. 3.440/117/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, prin poliţist care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv condiţia ca poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul să nu deţină locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, se înţelege că nu se referă chiar la locuinţa pentru care poliţistul solicită acordarea dreptului la compensaţie, chiar dacă ulterior achiziţionării acesteia solicitantul a fost mutat în interes de serviciu în localitatea în care se află locuinţa achiziţionată prin credit bancar? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) ” Art. 31. – (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii. (1 1 ) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia. (1 2 ) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1 1 ) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar.”

Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005) ” Art. 3. – (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate în respectiva localitate, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe: (…) b) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea de domiciliu;” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj cu nr. 3.440/117/2024, reclamantul, având funcţia de poliţist, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, începând cu data depunerii raportului (21 martie 2024) şi pentru viitor, pe toată perioada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002.

În motivare, a susţinut că, în baza contractului de vânzare autentificat la data de 13 iunie 2023, a achiziţionat, împreună cu soţia sa, un imobil situat în Cluj-Napoca, iar pentru achitarea integrală a preţului a contractat în aceeaşi zi un credit bancar garantat cu ipotecă asupra imobilului respectiv.

A mai arătat că a fost mutat în interesul serviciului în Cluj-Napoca la data de 15 martie 2024, aceasta reprezentând prima modalitate de stabilire a raporturilor de serviciu, nefiindu-i atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului.

Solicitarea sa de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie a fost respinsă de Direcţia generală juridică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru neîndeplinirea cerinţei de la art. 3 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care impune ca poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia să nu deţină locuinţă proprietate personală în localitatea de domiciliu.

Consideră reclamantul că este eronată interpretarea conform căreia interdicţia de a avea în proprietate o locuinţă se referă tocmai la cea pentru cumpărarea căreia persoana în cauză achită ratele creditului pentru care solicită sprijinul financiar, nefiind relevant dacă locuinţa era sau nu deja cumpărată la data depunerii raportului.

În acest sens, a menţionat că o astfel de interpretare ar conduce la concluzia că art. 31 alin. (1 2 ) devine inaplicabil, întrucât persoana vizată deţine deja în proprietate locuinţa pentru achiziţionarea căreia a contractat un credit bancar.

A mai arătat că poliţistul beneficiază de dreptul pretins doar de la data formulării cererii de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie care coincide cu data depunerii raportului.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susţinut că, la momentul modificării raporturilor de serviciu prin mutare într-o localitate în care deţine o locuinţă în proprietate, reclamantul a pierdut beneficiul compensaţiei lunare pentru chirie şi, în mod implicit, beneficiul compensaţiei lunare pentru plata ratei/unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar ori a unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.

Beneficiul pretins putea fi acordat numai în situaţia în care achiziţionarea locuinţei din municipiul Cluj-Napoca ar fi avut loc după mutarea reclamantului în această localitate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens, a menţionat că procesul în care a fost dispusă sesizarea se află în primă instanţă pe rolul unui complet specializat în materia contenciosului administrativ şi are ca obiect drepturi de natură salarială pretinse de un funcţionar public cu statut special.

A mai arătat că este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care să prezinte un grad de dificultate de natură să justifice intervenţia instanţei supreme, având în vedere că în această materie au fost pronunţate soluţii divergente asupra chestiunii de drept invocate, care pot conduce la conturarea unei practici judiciare neunitare.

Instanţa de trimitere a apreciat că de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamantul pretinde că este îndreptăţit la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării ratei aferente creditului imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, în timp ce pârâtul susţine că deţinerea în proprietate a unei locuinţe într-o localitate, la momentul mutării în interesul serviciului în acea localitate, împiedică aplicarea normei de la art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate, care nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au exprimat opinii conforme cu susţinerile şi apărările formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv al întâmpinării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că validarea interpretării oferite de pârât dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 ar conduce la inaplicabilitatea acestor dispoziţii sau la restrângerea semnificativă a aplicabilităţii lor. Aceasta deoarece, în general, încheierea contractului de vânzare are loc într-un interval de timp relativ scurt faţă de momentul încheierii contractului de credit şi numai în această perioadă poliţiştii ar putea depune raportul pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea achitării ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. Or, din analiza expunerii de motive a Legii nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Legea nr. 288/2018), prin care a fost introdus în art. 31 alin. (1 2 ) în Legea nr. 360/2002, ar rezulta că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 în ipoteza în care, ulterior achiziţionării locuinţei pentru care poliţistul solicită acordarea dreptului la compensaţie, acesta este mutat în interes de serviciu în localitatea în care se află locuinţa achiziţionată prin credit bancar.

S-a argumentat că interdicţia de a deţine în proprietate o locuinţă în localitatea în care poliţistul este mutat în interes de serviciu nu poate viza chiar locuinţa pentru dobândirea căreia a fost contractat creditul bancar. Acceptarea interpretării contrare ar conduce la imposibilitatea aplicării art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 deoarece la momentul pretinderii dreptului la compensaţia lunară, prin ipoteză ulterior contractării creditului, poliţistul ar deţine deja în proprietate locuinţa pentru care solicită plata compensaţiei.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 în ipoteza în care, ulterior achiziţionării locuinţei pentru care poliţistul solicită acordarea dreptului la compensaţie, acesta este mutat în interes de serviciu în localitatea în care se află locuinţa achiziţionată prin credit bancar.

S-a argumentat că poliţistul mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute expres de lege. Una dintre cerinţele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 pentru acordarea acestui drept impune ca poliţistul sau soţia/soţul acestuia/acesteia să nu deţină locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului. Or, dacă la data mutării în interesul serviciului poliţistul deţinea deja o locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului, el nu poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 86 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 15 iunie 2022, şi Decizia nr. 409 din 24 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2025, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ce au vizat dispoziţiile art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 13 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Prin Decizia nr. 59 din 25 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 10 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1 1 ) din aceeaşi lege, forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă).

Prin Decizia nr. 79 din 17 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 24 aprilie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit următoarele: Dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(14) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se aplică şi în cazul achiziţionării unor locuinţe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe. În interpretarea şi aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul nu are dreptul la compensaţie lunară pentru chirie după mutarea în aceeaşi localitate, în interesul serviciului. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de ordin procedural, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate anterior enunţate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia generală juridică la acordarea în favoarea reclamantului (poliţist) a compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei/unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ.

Rezultă, aşadar, că primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă a face obiectul unei dezlegări de principiu, menită să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, precum şi condiţia referitoare la existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, se constată o serie de neregularităţi, care atrag inadmisibilitatea prezentului demers.

Cu titlu prealabil, se remarcă faptul că sesizarea aduce în discuţie două chestiuni de drept distincte, astfel încât verificarea îndeplinirii cerinţei enunţate urmează a se efectua prin raportare la fiecare dintre acestea.

Prima chestiune vizează interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, instanţa de trimitere fiind interesată să afle dacă prin cerinţa impusă de textele legale menţionate, aceea ca poliţistul numit în prima funcţie/mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul să nu deţină locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţul/soţia acestuia, se înţelege că nu se referă chiar la locuinţa pentru care poliţistul solicită acordarea compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata unei rate/unei fracţiuni de rată aferentă creditului ipotecar contractat pentru achiziţionarea locuinţei respective.

Formulată în acest mod, întrebarea adresată de instanţa de trimitere apare ca fiind pur retorică, de vreme ce, printre documentele pe care poliţistul aflat în situaţia reglementată la art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 trebuie să le anexeze la raportul scris prin care solicită compensaţia lunară pentru chirie, se regăsesc, conform art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate prin contractul de credit ipotecar/imobiliar sau contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiat în nume propriu sau împreună cu soţia/soţul, şi contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soţia/soţul.

Este evident, astfel, că cerinţa impusă de art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, aceea ca poliţistul numit în prima funcţie/mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul să nu deţină locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţul/soţia acestuia, nu se referă chiar la locuinţa pentru care poliţistul solicită acordarea compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata unei rate/unei fracţiuni de rată aferentă creditului ipotecar contractat pentru achiziţionarea locuinţei respective.

Această constatare nu este, însă, aptă să conducă la rezolvarea litigiului cu soluţionarea căruia a fost învestită instanţa de trimitere, raportat la motivul care a fundamentat refuzul pârâtului de a răspunde favorabil solicitării reclamantului de plată a compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar contractat pentru achiziţionarea unei locuinţe în localitatea în care cel din urmă a fost mutat în interesul serviciului.

Astfel, verificând actele procedurale depuse de părţile din dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, se constată că argumentul pe care s-a întemeiat apărarea pârâtului, în sensul că reclamantul nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, a fost acela că, anterior mutării în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi avea domiciliul, acesta achiziţionase în localitatea respectivă un imobil, prin contractarea unui credit ipotecar, astfel că nu mai îndeplinea condiţia de a nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate.

În aceste limite ale învestirii, prima problemă de drept cu care instanţa de trimitere a înţeles să chestioneze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni drept are un caracter pur ipotetic, răspunsul la aceasta nefiind de natură să producă un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză.

În ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept pe care instanţa de trimitere o semnalează în cuprinsul încheierii de sesizare se constată că aceasta vizează stabilirea momentului de referinţă prin raportare la care se verifică îndeplinirea cerinţei impuse de art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, respectiv în ce măsură este îndeplinită condiţia ca poliţistul numit în prima funcţie/mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul să nu deţină locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţul/soţia acestuia, în situaţia în care acesta a achiziţionat locuinţa pentru care solicită acordarea compensaţiei lunare pentru chirie anterior numirii în prima funcţie/mutării în interesul serviciului.

Pentru argumentele deja expuse, chestiunea sesizată are legătură cu soluţionarea cauzei, raportat la obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii şi la motivele de fapt care fundamentează actele de procedură depuse de părţile din dosar.

În schimb, se constată că sesizarea nu îndeplineşte cerinţa ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept.

Referitor la această condiţie se reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la adoptarea actului normativ s-a ţinut seama, printre altele, de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. De asemenea, prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun, drept condiţie de admisibilitate a sesizării, existenţa unei „chestiuni de drept”, apte a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare.

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice. Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare.

În cauză, se constată că instanţa de trimitere a omis să prezinte posibilele interpretări antinomice pe care chestiunea de drept aflată în raport de dependenţă cu soluţionarea cauzei le-ar suscita, limitându-se să exprime un punct de vedere asupra celei dintâi chestiuni de drept, care se situează în afara cadrului procesual fixat prin cererile şi apărările părţilor.

Astfel, punctul de vedere prezentat de instanţa de trimitere a fost în sensul că validarea interpretării oferite de pârât dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 ar conduce la inaplicabilitatea acestora sau la restrângerea semnificativă a aplicabilităţii lor, pe considerentul că, în general, încheierea contractului de vânzare are loc într-un interval de timp relativ scurt faţă de momentul încheierii contractului de credit şi numai în această perioadă poliţiştii ar putea depune raportul pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea achitării ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului.

Or, astfel cum s-a arătat deja, motivul care a fundamentat refuzul pârâtului de a răspunde favorabil solicitării reclamantului de plată a compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar contractat pentru achiziţionarea unei locuinţe în localitatea în care cel din urmă a fost mutat în interesul serviciului a fost acela că, anterior mutării în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi avea domiciliul, reclamantul achiziţionase în localitatea respectivă un imobil, prin contractarea unui credit ipotecar, împrejurare esenţială cu privire la care instanţa de trimitere nu a formulat niciun punct de vedere.

În plus, jurisprudenţa înaintată de instanţele naţionale ilustrează faptul că, într-o orientare cvasiunanimă (o singură hotărâre definitivă fiind în sens contrar), instanţele au adoptat soluţia de respingere a acţiunilor de tipul celei în care a fost formulată prezenta sesizare.

În esenţă, s-a argumentat că poliţistul mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute expres de lege. Una dintre cerinţele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 pentru acordarea acestui drept impune ca poliţistul sau soţia/soţul acestuia/acesteia să nu deţină locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului. Or, dacă la data mutării în interesul serviciului poliţistul deţinea deja o locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului, el nu poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.

Ca atare, simpla analiză logico-gramaticală a normei ce face obiectul sesizării impune constatarea că verificarea îndeplinirii condiţiei ca poliţistul numit în prima funcţie/mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul să nu deţină locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţul/soţia acestuia, se face prin raportare la data numirii în prima funcţie/mutării în interes de serviciu în localitatea respectivă, astfel încât, în cazul poliţistului care a dobândit deja o locuinţă proprietate personală prin contractarea unui credit imobiliar anterior momentului de referinţă arătat, dreptul de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie s-a stins la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra locuinţei respective.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,