Decizia nr. 275 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.009/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.803/117/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 14 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 2.803/117/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă din interpretarea art. 9 alin. (2 2 ) şi (3), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (4) şi (4 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că: a) se oferă o prerogativă şefului cu competenţă de gestiune a resurselor umane de a decide încadrarea (atât la angajare, cât şi la definitivare) poliţistului în funcţii de execuţie fie echivalente cu gradul profesional deţinut, fie mai mari cu cel mult trei trepte faţă de gradul deţinut de acesta?; b) încadrarea în funcţiile superioare de execuţie cu cel mult trei trepte depinde de alocaţiile bugetare, conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, respectiv de existenţa funcţiei superioare în cadrul instituţiei angajatoare? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) ” Art. 9. – (…) (2 2 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru reducerea deficitului de poliţişti în structurile Ministerului Afacerilor Interne, pot fi încadrate direct sau transferate din instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii de execuţie vacante de poliţist, persoane cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. (3) Pentru unele funcţii pot fi încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare şi siguranţă naţională specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. (…) Art. 21. – (…) (8) Persoanei care dobândeşte statutul de poliţist prin transfer, potrivit art. 9 alin. (2 2 ) sau (3), i se acordă gradul profesional în funcţie de pregătirea sa şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Încadrarea poliţistului se face în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat, pe o perioadă de probă de 6 sau 12 luni, în raport cu categoria din care face parte şi cu gradul profesional acordat. (…) Art. 22. – (…) (4) Poliţiştii se încadrează în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte faţă de cele pe care le au. (…) (4 2 ) După definitivarea în profesie, poliţistul este încadrat în funcţie în condiţiile alin. (4).”

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002) ” Art. 47. – (…) (3) Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 26 mai 2023, cu nr. 2.803/117/2023, reclamantul a solicitat, în numele şi pentru un membru de sindicat, obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj la încadrarea membrului respectiv în funcţia de ofiţer specialist I (electronist), ca urmare a definitivării sale în profesie, începând cu 13 ianuarie 2023, precum şi la plata diferenţelor salariale dintre funcţia de ofiţer specialist I electronist şi ofiţer I în care a fost încadrat, de la data încadrării şi până la data emiterii dispoziţiei de numire în funcţia de ofiţer specialist I.

În motivare, reclamantul a susţinut că membrul de sindicat a fost admis la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de ofiţer specialist I electronist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, prin încadrare din sursă externă. Prin dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj din 20 decembrie 2021, membrul de sindicat a fost numit însă în funcţia de ofiţer I electronist subcomisar, contrar poziţiei pentru care a candidat la concurs şi cu nerespectarea prevederilor art. 21 şi art. 22 alin. (4 2 ) din Legea nr. 360/2022, în condiţiile în care a desfăşurat activităţile specifice postului de ofiţer specialist I. Reclamantul a solicitat încadrarea pe funcţia de ofiţer specialist I, ca urmare a definitivării în profesie, începând cu 13 ianuarie 2023.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susţinut că a efectuat încadrarea în concordanţă cu statul de organizare şi că art. 22 alin. (4 2 ) din Legea nr. 360/2022 conferă prerogativa şefului cu competenţa de gestiune a resurselor umane de a decide încadrarea poliţistului în funcţii de execuţie fie echivalente cu gradul profesional deţinut, fie mai mari cu cel mult trei trepte faţă de gradele pe care le are poliţistul. A mai arătat că pentru numirea în funcţii superioare este necesară inclusiv existenţa alocaţiilor bugetare, iar la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj nu există funcţia de ofiţer specialist principal I. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că sesizarea a fost formulată într-un proces privind stabilirea şi plata drepturilor salariale ale membrului de sindicat angajat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, fiind deci plătit din fonduri publice.

A menţionat că există o strânsă legătură între problema de drept invocată şi soluţionarea pe fond a cauzei prin raportare la apărările pârâtului care susţine că încadrarea s-a făcut în funcţie de alocaţiile bugetare şi de inexistenţa funcţiei de ofiţer specialist I electronist în cadrul instituţiei, iar postul scos la concurs a fost aferent acestei funcţii.

Instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept prezintă un grad de dificultate de natură să justifice intervenţia instanţei supreme, dat fiind că dispoziţiile legale incidente pot genera două interpretări.

Pe de o parte, se poate susţine că încadrarea poliţiştilor în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare se poate realiza în grade profesionale egale sau în grade profesionale mai mari cu cel mult 3 trepte faţă de cele pe care le au, atât la accederea în profesie, cât şi la definitivare, în funcţie de alocaţiile bugetare şi de existenţa funcţiei la nivelul instituţiei.

Pe de altă parte, se poate susţine că, prestând munca aferentă funcţiei superioare în grad şi reţinând că aceasta a fost scoasă la concurs, încadrarea trebuie efectuată în mod obligatoriu în această funcţie, indiferent de alocaţiile bugetare şi de inexistenţa unui post similar în cadrul instituţiei pârâte.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere la raport. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere apreciază că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 9 alin. (2 2 ) şi (3), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (4) şi (4 2 ) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 rezultă că încadrarea în funcţia superioară nu reprezintă o prerogativă a instituţiei angajatoare, care are obligaţia de a dispune astfel, raportat la postul scos la concurs, indiferent de existenţa alocaţiilor bugetare ori a unui post similar în cadrul acesteia. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că încadrarea pe funcţia superioară nu reprezintă o prerogativă a instituţiei angajatoare, care are obligaţia de a dispune astfel, raportat la postul scos la concurs, indiferent de existenţa alocaţiilor bugetare ori a unui post similar în cadrul acesteia.

S-a argumentat că art. 9 alin. (2 2 ) şi (3) din Legea nr. 360/2002 coroborate cu art. 21 alin. (8) din aceeaşi lege fac referire la cerinţele postului, aspect care denotă că, la încadrarea pe post, trebuie să se ţină seama de natura specifică a postului pentru care candidatul a concurat şi a fost admis. Astfel, după definitivarea în profesie, încadrarea are loc în funcţia aferentă postului ocupat prin concurs, fără a fi impusă vreo condiţie referitoare la verificarea alocaţiilor bugetare sau existenţa unui post similar în cadrul instituţiei angajatoare. Astfel, încadrarea în funcţiile superioare de execuţie, cu cel mult trei trepte, nu depinde de alocaţiile bugetare, conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, respectiv de existenţa funcţiei superioare în cadrul instituţiei angajatoare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante cu privire la chestiunea de drept invocată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect încadrarea reclamantului în funcţia de ofiţer specialist I (electronist), ca urmare a definitivării sale în profesie, începând cu data de 13 ianuarie 2023 şi obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj la plata diferenţelor salariale dintre funcţia de ofiţer specialist I electronist, pentru care reclamantul a concurat, şi ofiţer I pe care a fost încadrat, de la data încadrării acestuia şi până la data emiterii dispoziţiei de numire a reclamantului în funcţia de ofiţer specialist I.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamantul având calitatea de ofiţer de poliţie, după ce a fost încadrat în mod direct, din sursă externă, în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, ca urmare a promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru ocuparea de posturi vacante de ofiţer de poliţie specialitatea „ordine publică – electronist”.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea vizează interpretarea şi aplicarea art. 9 alin. (2 2 ) şi (3), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (4) şi (4 2 ) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, în sensul de a se stabili dacă se oferă o prerogativă şefului cu competenţă de gestiune a resurselor umane de a decide încadrarea (atât la angajare, cât şi la definitivare) poliţistului în funcţii de execuţie, fie echivalente cu gradul profesional deţinut, fie mai mari cu cel mult trei trepte faţă de gradul deţinut de acesta şi, sub un alt aspect, de a se stabili dacă încadrarea în funcţiile superioare de execuţie, cu cel mult trei trepte, depinde de alocaţiile bugetare, conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, respectiv de existenţa funcţiei superioare în cadrul instituţiei angajatoare.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neargumentându-se riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Or, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la „necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării”.

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte mai degrabă ca instanţa supremă să verifice circumstanţele factuale şi să aplice legea în scopul soluţionării cauzei, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Faptul că sunt prezentate două variante de interpretare, conform cărora angajatorul ar avea o prerogativă de a decide încadrarea în funcţii de execuţie echivalente cu gradul profesional deţinut, fie mai mari cu cel mult trei trepte faţă de gradul deţinut, sau, dimpotrivă, această măsură ar trebui dispusă obligatoriu, ţinându-se seama totodată şi de necesitatea alocaţiilor bugetare, nu înseamnă relevarea unei dificultăţi a chestiunii de drept, în absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, ci, dimpotrivă, o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului dedus judecăţii.

În egală măsură, se constată că titularul sesizării nu lămureşte elementele litigiului, în privinţa căruia solicită dezlegări în drept, în condiţiile în care din prezentarea acestora rezultă că pretenţia reclamantului s-ar circumscrie situaţiei acestuia de candidat „care a fost declarat admis la concursul organizat prin încadrare directă din sursă externă” şi, în acelaşi timp, că acesta solicită „încadrarea în funcţia de ofiţer specialist I, ca urmare a definitivării în profesie începând cu data de 13 ianuarie 2023”.

Ca atare, instanţa de trimitere trebuie să procedeze la o calificare adecvată a raportului juridic care a învestit-o, în funcţie de pretenţia concretă formulată, neputând solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului promovat, o subrogare în funcţia jurisdicţională a judecătorului fondului.

Astfel fiind, este important a se reţine că dezlegarea ce poate fi dată prin parcurgerea acestei proceduri trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri a conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, adică a identificării voinţei legiuitorului, iar nu una de rezolvare a raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce presupune, în mod necesar, o aplicare a normei de drept la situaţia de fapt, pentru că acesta este conţinutul funcţiei jurisdicţionale, specifică instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,