Decizia nr. 31/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2286/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.286/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.734/121/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.734/121/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi e) şi art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 11 din aceeaşi lege, personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor şi consiliilor locale beneficiază de: – creşterea salarială de 25% a salariului de bază brut faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; – creşterea salariului de bază pentru perioada 2019-2022, anual, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzut de lege pentru anul 2022, şi cel din luna decembrie 2018. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 11. – ” (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual.” Art. 38. – Aplicarea legii ” (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi cu nr. 2.734/121/2022, mai mulţi reclamanţi, prin reprezentant legal Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, au solicitat obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială comuna Certeşti la acordarea majorării de 25% a salariului de bază brut faţă de luna decembrie 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi a majorării salariului de bază brut cu 1/4 reprezentând diferenţa dintre salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, în temeiul art. 38 alin. (4) din aceeaşi lege.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt angajaţi ai pârâtei şi că nu au beneficiat de creşterile salariale acordate de legiuitor în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că reclamanţii, în calitate de personal contractual în cadrul unităţii administrativ-teritoriale comuna Certeşti, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind salarizaţi de la bugetul de stat, în temeiul unor contracte individuale de muncă încheiate în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017.

Din verificările efectuate pe portalul instanţei supreme rezultă că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări cu privire la această chestiune de drept şi nici nu s-au pronunţat decizii obligatorii cu privire la această chestiune de drept.

Dezlegarea chestiunii de drept invocate este importantă deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare cu privire la această chestiune, deziderat stabilit în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că majorările salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile personalului contractual angajat în cadrul unei unităţi administrativ-teritoriale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor şi consiliilor locale nu beneficiază de creşterea de 25% a salariului de bază brut faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi nici de creşterea anuală a salariului de bază reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, reglementată de art. 38 alin. (4) din aceeaşi lege.

Într-o altă opinie minoritară s-a apreciat că personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor şi consiliilor locale beneficiază atât de creşterea de 25% a salariului de bază brut faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, cât şi de creşterea anuală a salariului de bază reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, în mod individual, iar nu prin raportare la alţi angajaţi.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând că: reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă – salariul minim brut pe ţară şi limita maximă – indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean) este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că majorarea salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu al drepturilor salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că dispoziţiile art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută – preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional – se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Sub imperiul acestei norme generale, în jurisprudenţa constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza să se soluţioneze în ultimă instanţă; (iii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze pricina; (iv) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (v) chestiunea de drept să fie nouă; (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

La 13 iunie 2024 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a instituit norme speciale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât sub aspect substanţial, cât şi de ordin procedural.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, la Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, iar obiectul acesteia constă în stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului contractual din aparatul propriu al primăriilor şi consiliilor locale.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, aceasta nu este îndeplinită, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, în continuare, condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept veritabile, nefiind posibilă sesizarea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii civile. Cât timp nu există nicio derogare de la această cerinţă în cuprinsul legii speciale reprezentate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este necesar a se da eficienţă dispoziţiilor generale cuprinse în art. 519-521 din Codul de procedură civilă şi jurisprudenţei deja consacrate cu privire la acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să folosească o noţiune autonomă identică, aceea de „chestiune dificilă de drept”, dar cu un conţinut juridic diferit decât cea din legea generală (cu care se completează). Astfel, dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că: „Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.”

În jurisprudenţa creată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinţei privitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii şi potenţial generatoare de practică neunitară, declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare nu este necesară în această ipoteză.

Astfel, în legătură cu îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a subliniat că, pentru declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. În acest sens s-au pronunţat: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, paragraful 50; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, paragraful 43; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42.

În acest cadru nu trebuie omisă cerinţa ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Astfel, instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligaţia să se conformeze cerinţelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

După cum s-a reţinut în mod constant, din cuprinsul punctului de vedere al instanţei inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesităţii mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite şi dificultatea reală şi serioasă în care se află instanţa în alegerea uneia dintre variantele potenţiale de interpretare, ce depăşeşte obligaţia generală a instanţelor de drept comun de interpretare a legii şi aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

Or, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a statua că prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile personalului contractual din aparatul propriu al primăriilor şi al consiliilor locale, al căror sistem de salarizare este cel stabilit de art. 11 din acelaşi act normativ. Singura raţiune ce a justificat prezenta sesizare este interpretarea arbitrară a necesităţii declanşării procedurii, a obligativităţii acesteia, interpretare contrară scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii sale.

De altfel, abdicând de la rolul jurisdicţional al judecătorului cauzei, care presupune identificarea normei legale aplicabile raportului juridic concret, instanţa de trimitere se limitează la a subscrie problemei de drept numai eventuala incidenţă a prevederilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin care s-au stabilit reguli de aplicare etapizată a acestui act normativ şi asupra categoriei de personal salarizat prin art. 11 din aceeaşi lege. Procedând astfel, instanţa de trimitere ignoră împrejurarea că, în perioada 2020-2022, prin ordonanţe de urgenţă succesive, s-a derogat parţial de la modalitatea de aplicare tranzitorie a legii-cadru, stabilită prin art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Altfel spus, solicitarea unei dezlegări de principiu a chestiunii de drept referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţii şi servicii din subordinea acestora, în perioada 2018-2022, trebuia, în mod necesar, să vizeze şi interpretarea normelor legale prin care s-a instituit politica de austeritate bugetară, respectiv, aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Dar, trecând peste lipsurile formale ale sesizării şi lipsa caracterului real al chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate ca instanţa supremă să nu fi statuat deja asupra respectivei chestiuni. Astfel, prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că: ” Aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională «Administraţie» cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru.”

Deosebit de relevante sunt considerentele decizorii cuprinse în paragrafele 56-66 din sus-menţionata decizie pronunţată într-un mecanism de unificare a practicii judiciare.

Trebuie subliniat că nu există nicio contradicţie între considerentele anterioare, potrivit cărora prezenta sesizare nu vizează o chestiune reală, dificilă de drept, şi împrejurarea că aceeaşi chestiune a făcut obiectul unei decizii de unificare a practicii judiciare, pronunţată în mecanismul recursului în interesul legii. În realitate, în decizia anterior citată, nu împrejurarea că personalul salarizat potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face obiectul reglementării cuprinse în art. 38 din acelaşi act normativ a constituit obiectul disputei şi a generat jurisprudenţă neunitară, ci cea referitoare la aplicabilitatea măsurilor de plafonare a veniturilor salariale dispuse prin ordonanţe de urgenţă succesive acestei categorii de personal. Însă, în condiţiile în care unul din principalele argumente ce fundamentau o opinie jurisprudenţială divergentă era reprezentat de inaplicabilitatea măsurilor tranzitorii cuprinse în Legea-cadru asupra sistemului de salarizare a personalului aflat sub incidenţa art. 11, prin decizia de unificare a fost analizată explicit şi această chestiune de drept.

Din considerentele expuse anterior, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale şi la nestatuarea anterioară a instanţei supreme asupra acesteia, în temeiul art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi al art. 521 din Codul de procedură civilă,