Decizia nr. 338 din 29 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 239/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.918/86/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor. Pârâtul a depus un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 14 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.918/86/2021*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că este activitate desfăşurată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăseşte în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare. Dacă, în interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfăşurată pe linie informatică de Serviciul evidenţa populaţiei este activitatea desfăşurată în cadrul unei formaţiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001). ” Art. 4. – (1) Încadrarea întregii perioade de muncă a cadrelor militare în activitate în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, în vederea stabilirii drepturilor de pensie, se face potrivit prevederilor prezentei hotărâri.”

Hotărârea nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004) ” Art. 3. – (1) Încadrarea întregii perioade de muncă a poliţiştilor în activitate în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, în vederea stabilirii drepturilor de pensie, se face potrivit prevederilor prezentei hotărâri.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în data de 28.04.2021, în Dosarul nr. 1.918/86/2021, reclamantul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că activitatea desfăşurată ca maistru militar în informatică, iar ulterior, după trecerea în corpul ofiţerilor, ca locotenent, în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Serviciul evidenţa populaţiei, se încadrează în condiţii speciale de muncă, în accepţiunea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, anexa nr. 2 capitolul II, raportat la Ordinul ministrului de interne nr. 283 din 1.07.2002 privind încadrarea personalului Ministerului de Interne în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I (Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002), şi să fie obligat pârâtul să elibereze o adeverinţă în acest sens, potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

În motivarea acţiunii, reclamantul, maistru militar în informatică, a precizat că, în perioada vizată de acţiune, 1.08.1992-15.03.2000, a realizat activităţi de prelucrare automată a datelor şi de valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice în cadrul Serviciului evidenţa populaţiei/Serviciului Judeţean de Evidenţă Informatizată a Persoanei Suceava din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, structuri componente ale Sistemului naţional informatic de evidenţă a populaţiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 863 din 2 decembrie 2021, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, se încadrează în condiţii speciale de muncă şi a obligat pârâtul să elibereze o adeverinţă care să evidenţieze această situaţie.

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, iar prin Decizia civilă nr. 531 din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul, a fost casată sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă nr. 749 din 16 noiembrie 2023, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „acţiune în constatare” formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 316 din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere exprimat, reclamantul a precizat că este necesară sesizarea instanţei supreme.

Pârâtul a opinat că nu trebuie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece din analizarea documentelor existente la dosarul personal al reclamantului nu rezultă activităţi, sarcini cu caracter permanent referitoare la prelucrarea automată a datelor şi valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice ori caracterul preponderent al acestora. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În ceea ce priveşte prima întrebare, instanţa de trimitere susţine că, într-o primă interpretare, acreditată în cauză de instituţia pârâtă şi confirmată de prima instanţă de judecată, chestiunea încadrării activităţii desfăşurate anterior datei de 1.04.2001 echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, deoarece dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 ar urma să reglementeze activitatea prestată anterior intrării sale în vigoare. În sprijinul acestei interpretări pledează nota 1 din finalul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, prezentă în forma iniţială a actului, dar abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2008 pentru abrogarea notei din anexa nr. 2 şi a notei din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate. De observat că această notă lipseşte din cuprinsul anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004.

În interpretarea contrară, chestiunea încadrării activităţii desfăşurate anterior datei de 1.04.2001 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, legea cauzei urmând a fi stabilită conform principiilor de aplicare în timp. Legea nouă se va aplica de la intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai raporturilor juridice ce se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, dar, de regulă, şi situaţiilor în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare – fapta pendentia, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute (definitiv născute, modificate ori stinse) – facta futura. Numai facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele produse înainte de acest moment rămân supuse legii vechi.

Transpunând aceste principii la chestiunea supusă dezlegării, în opinia instanţei de trimitere, ar rezulta că activitatea desfăşurată anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 nu reprezintă o facta praeterita din perspectiva calculării stagiului de cotizare şi a stabilirii drepturilor la pensie şi, ca atare, încadrarea activităţii prestate în câmpul de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 (respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004) nu echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, fiind vorba de efecte viitoare ale unei situaţii juridice trecute, supuse legii noi.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, instanţa de trimitere menţionează că are rezerve în a admite că interpretarea care rezultă din litera şi spiritul legii este aceea că numai activitatea din cadrul unor formaţiuni sau compartimente din cele anume arătate şi intitulate ca atare intră în câmpul de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001. De altfel, pentru o parte din activităţile enumerate o astfel de interpretare nici nu poate fi aplicată.

În ceea ce priveşte aspectul dacă activitatea desfăşurată pe linie informatică în cadrul unui serviciu sau unei direcţii (cum este Serviciul evidenţa populaţiei) reprezintă activitate de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice (în interpretarea reclamantului), instanţa a opinat că modul de formulare a textului induce concluzia, faţă de momentul adoptării dispoziţiilor supuse interpretării, că activitatea de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice implică procese prin care datele dintr-un sistem sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic, ţinând mai degrabă de activitatea de programare. Însă, cum conceptul a devenit unul uzual în prezent, faţă de modul de definire a activităţii desfăşurate în condiţii speciale şi de momentul adoptării reglementării, concluzia ar fi că interpretarea trebuie să fie una restrictivă, cantonată atât identificării unor factori de risc generaţi de specificul activităţii, cât şi caracterului permanent al atribuţiilor prevăzute în fişa postului. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În ceea ce priveşte prima întrebare, jurisprudenţa comunicată de instanţele naţionale relevă existenţa următoarelor orientări: – recunoaşterea retroactivă a unui drept nu poate fi rezultatul unei interpretări prin analogie, ci trebuie prevăzută în mod expres într-o normă imperativă, care să deroge de la principiul neretroactivităţii legii civile – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 390 din 13.02.2023, Dosar nr. 7.530/3/2021*; – dispoziţiile de la pct. I şi pct. II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 reglementează cerinţele necesare pentru a stabili dacă locul de muncă şi activităţile poliţistului pot fi încadrate drept loc de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite sau, după caz, cu condiţii speciale. Fiind cerinţe distincte, împrejurarea că la un moment dat s-a reţinut că locul de muncă şi activităţile poliţistului se încadrează la condiţii deosebite nu atrage în mod automat şi aplicabilitatea prevederilor capitolului II din anexa care se referă la locul de muncă şi activităţi cu condiţii speciale pentru care, la stabilirea pensiei, se iau în calcul un an şi 6 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii – Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 3.337 din 23.05.2024, Dosar nr. 34.265/3/2016** – nedefinitivă; – activitatea prestată anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 şi Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 ar putea fi încadrată ca activitate în condiţii speciale, dacă sunt îndeplinite condiţiile de probă prevăzute de art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 489 din 20.01.2005 pentru aprobarea Normelor de încadrare a poliţiştilor în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 5.612 din 24.10.2018, Dosar nr. 45/98/2018; – încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, respectiv în condiţii speciale se efectuează prin parcurgerea unei metodologii şi a unei proceduri ce se finalizează cu încadrarea prin ordin al conducătorilor instituţiilor cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuţii de inspecţie a muncii, respectiv prin dispoziţie de personal emisă de şeful unităţii în a cărui competenţă se află, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, respectiv Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004. Aşadar, nici chiar împrejurarea că, în anumite situaţii, anterior datei de 1 aprilie 2001, locurile de muncă/funcţiile/activităţile unor angajaţi au fost încadrate în grupa I sau a II-a de muncă nu constituie temei pentru acordarea condiţiilor speciale sau deosebite, după caz, şi pentru perioadele ulterioare, dacă nu au fost parcurse respectivele proceduri, aceasta în condiţiile în care reclamanţii funcţionari cu statut special puteau uza de mijloacele procedurale de contestare a refuzului nejustificat al angajatorului de a parcurge procedurile de evaluare a locurilor de muncă şi ulterior de emitere a actelor de încadrare, precum şi căile de atac ce puteau fi exercitate împotriva actelor administrative ale autorităţilor publice implicate în aceste proceduri, ce nu pot fi reconstituite retroactiv de către instanţele de judecată. Or, a admite contrariul şi a constata pe cale judecătorească încadrarea activităţii desfăşurate de reclamanţi ca fiind corespunzătoare condiţiilor de muncă deosebite, respectiv condiţiilor de muncă speciale, echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, având potenţialitatea generării unui conflict de natură constituţională, întrucât instanţele de judecată nu se pot substitui în atribuţiile autorităţilor publice implicate în derularea procedurilor – Tribunalul Argeş – Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 691 din 22.11.2024, Dosar nr. 1.744/109/2022* – atacată cu recurs; – Tribunalul Ilfov a formulat un punct de vedere potrivit căruia activitatea prestată înainte de 2001, chiar dacă nu era încadrată în grupa I sau II de muncă, poate fi analizată ca fiind desfăşurată în condiţii speciale, conform noii reglementări, fără a încălca principiul neretroactivităţii. Se invocă aplicarea în timp a legii noi pentru efecte viitoare ale unor situaţii juridice trecute (facta futura), interpretări gramaticale şi teleologice ale art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – Tribunalul Teleorman a formulat un punct de vedere potrivit căruia art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 nu se interpretează în sensul că este activitate desfăşurată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăseşte în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare, întrucât s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a legii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, jurisprudenţa comunicată relevă următoarele orientări: – singurul criteriu pentru încadrarea în condiţii speciale de muncă, conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, este activitatea efectiv desfăşurată de salariaţi, iar nu denumirea compartimentului – Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 409/R/2024, Dosar nr. 2.045/62/2023; – activitatea desfăşurată pe linie informatică de Serviciul evidenţa populaţiei este activitate desfăşurată în cadrul unei formaţiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice; prelucrarea automată a datelor şi valorificarea informaţiilor prin proceduri informatice reprezintă activităţi încadrate în condiţii speciale de muncă, aşa cum dispune în mod expres pct. 8 din capitolul II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, iar nu în condiţii deosebite – Tribunalul Satu Mare: Sentinţa nr. 31 din 2.02.2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.095/83/2022 – definitivă prin nerecurare; Sentinţa civilă nr. 405 din 26.10.2023, Dosar nr. 367/83/2023, definitivă prin nerecurare; Sentinţa civilă nr. 381 din 30.10.2024, Dosar nr. 807/83/2024, atacată cu recurs.

S-au exprimat şi următoarele opinii teoretice: – încadrarea trebuie raportată la factorii de risc şi la atribuţiile din fişa postului – tribunalele Bucureşti şi Ilfov; – în interpretarea pct. II al capitolului II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi pct. 8 al capitolului II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfăşurată pe linie informatică de Serviciul evidenţa populaţiei nu este activitate desfăşurată în cadrul unei formaţiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice; Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 se aplică doar activităţii din formaţiile/compartimentele care implică factori de risc, generaţi de specificul activităţii militare cu repercusiuni grave/ireversibile asupra sănătăţii/capacităţii de muncă – Tribunalul Teleorman.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării: Decizia nr. 14 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016; Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016; Decizia nr. 8 din 7 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 6 mai 2022. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea pendinte are ca obiect să se constate că activitatea desfăşurată ca maistru militar în informatică, iar ulterior, după trecerea în corpul ofiţerilor, ca locotenent, în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Serviciul evidenţa populaţiei, se încadrează în condiţii speciale de muncă, în accepţiunea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, anexa nr. 2 capitolul II, raportat la Ordinul ministrului de interne nr. nr. 283/2002, şi să fie obligat pârâtul să elibereze o adeverinţă în acest sens, potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea bazei de calcul al drepturilor de asigurări sociale, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanţă, fiind pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în ceea ce priveşte prima întrebare, referitoare la interpretarea art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, în sensul dacă activitatea prestată înainte de intrarea în vigoare a acestora poate fi încadrată în condiţii speciale de muncă chiar dacă nu a fost încadrată în grupa I sau II de muncă anterior, se constată, pe de o parte, că există instanţe care susţin principiul neretroactivităţii legii civile, considerând că recunoaşterea retroactivă a unui drept ar necesita o normă imperativă expresă, iar, pe de altă parte, o altă orientare interpretează aplicarea legii noi la fapta futura – efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute -, susţinând că stabilirea drepturilor de pensie reprezintă un efect viitor, ce nu intră sub incidenţa principiului neretroactivităţii.

Se reţine că această problemă, deşi complexă, vizează în principal aplicarea în timp a legii, aspect ce ţine cu preponderenţă de particularităţile fiecărui caz în parte şi de probatoriul administrat, şi nu de o dificultate reală de interpretare a textului de lege în sine, care să impună intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru o dezlegare de principiu. Conceptul de „aplicare în timp a legii” este unul consacrat în jurisprudenţă şi doctrină, iar interpretările divergente par a rezulta din aplicarea acestor principii la situaţii de fapt distincte, mai degrabă decât dintr-o neclaritate a normei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 (Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii), a statuat deja cu privire la posibilitatea instanţelor de a constata judiciar încadrarea muncii prestate în grupa I sau II de muncă pentru perioade anterioare, chiar şi ulterior abrogării actelor normative vechi. Cu toate că decizia se referă la Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării şi la grupele I şi II, raţionamentul juridic subiacent – acela că drepturile de pensie se stabilesc conform legii în vigoare la data deschiderii dreptului şi că norma nouă se aplică efectelor viitoare ale unor situaţii juridice trecute – este pe deplin aplicabil şi situaţiei condiţiilor speciale de muncă. Prin urmare, există deja o dezlegare de principiu indirectă, dar suficient de clară, care ghidează aplicarea legii în timp în materie de pensii.

Chiar dacă de lămurirea chestiunii de drept anterior invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, aceasta nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, simpla divergenţă de interpretare în practica instanţelor inferioare, grefate pe situaţii concrete de fapt, fără a indica o contradicţie reală sau o noutate absolută a problemei, nu justifică intervenţia Înaltei Curţi printr-o hotărâre prealabilă.

Referitor la a doua întrebare, privind interpretarea pct. 11 din capitolul II al anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, respectiv dacă activitatea desfăşurată pe linie informatică de Serviciul evidenţa populaţiei constituie activitate de prelucrare automată a datelor şi valorificare a informaţiilor prin proceduri informatice, se reţine că această chestiune nu pare a fi o veritabilă problemă de drept care necesită o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor concepte juridice ambigue, ci o chestiune de fapt şi de aplicare a probatoriului la prevederile legale existente, ce necesită o analiză individuală a probelor. Această chestiune nu vizează o interpretare abstractă a legii, ci o chestiune de fapt şi de probaţiune, specifică dosarului dedus judecăţii. Stabilirea faptului dacă o anumită activitate corespunde descrierii legale din anexe implică analiza fişei postului, a atribuţiilor concrete, a condiţiilor de muncă specifice şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, fiind o chestiune care ţine de aplicarea legii la circumstanţele concrete ale speţei, iar nu de o interpretare general-obligatorie a unui text de lege. Rolul hotărârii prealabile nu este de a tranşa litigii de fapt sau de a suplini probatoriul, ci de a oferi o interpretare de principiu a unei norme juridice ambigue sau neclare.

Înalta Curte nu se poate substitui instanţei de trimitere în aprecierea probelor şi încadrarea faptică a activităţii. Prin urmare, o intervenţie a Înaltei Curţi în aceste condiţii ar depăşi sfera atribuţiilor conferite prin instituţia hotărârii prealabile, care vizează dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, nu tranşarea unor chestiuni de fapt sau de aplicare a legii la speţe concrete.

De asemenea, mai trebuie subliniat că, în sesizarea dispusă în Dosarul nr. 1.918/86/2021* al Curţii de Apel Suceava, chiar dacă există o referire la gradul de dificultate al chestiunilor de drept în discuţie şi la posibilitatea de interpretare, instanţa de trimitere identifică modalitatea de abordare şi rezolvare a problemei juridice în dosar, urmărind prin solicitarea pendinte o validare a raţionamentului dezvoltat.

Aşadar, instanţa de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte mai degrabă obţinerea unei confirmări a soluţiei ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecăţii.

Or, aşa cum s-a arătat deja, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţelor de judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,