Decizia nr. 338/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 45/98/2018

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 239/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.918/86/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților. Pârâtul a depus un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 14 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.918/86/2021*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că este activitate desfășurată în condiții speciale de muncă și activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăsește în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare. Dacă, în interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfășurată pe linie informatică de Serviciul evidența populației este activitatea desfășurată în cadrul unei formațiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001). " Art. 4. - (1) Încadrarea întregii perioade de muncă a cadrelor militare în activitate în condiții deosebite, speciale și alte condiții, în vederea stabilirii drepturilor de pensie, se face potrivit prevederilor prezentei hotărâri."

Hotărârea nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004) " Art. 3. - (1) Încadrarea întregii perioade de muncă a polițiștilor în activitate în condiții deosebite, speciale și alte condiții, în vederea stabilirii drepturilor de pensie, se face potrivit prevederilor prezentei hotărâri." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în data de 28.04.2021, în Dosarul nr. 1.918/86/2021, reclamantul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată ca maistru militar în informatică, iar ulterior, după trecerea în corpul ofițerilor, ca locotenent, în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Serviciul evidența populației, se încadrează în condiții speciale de muncă, în accepțiunea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, anexa nr. 2 capitolul II, raportat la Ordinul ministrului de interne nr. 283 din 1.07.2002 privind încadrarea personalului Ministerului de Interne în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții, nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I (Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002), și să fie obligat pârâtul să elibereze o adeverință în acest sens, potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

În motivarea acțiunii, reclamantul, maistru militar în informatică, a precizat că, în perioada vizată de acțiune, 1.08.1992-15.03.2000, a realizat activități de prelucrare automată a datelor și de valorificare a informațiilor prin proceduri informatice în cadrul Serviciului evidența populației/Serviciului Județean de Evidență Informatizată a Persoanei Suceava din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, structuri componente ale Sistemului național informatic de evidență a populației.

Prin Sentința civilă nr. 863 din 2 decembrie 2021, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, se încadrează în condiții speciale de muncă și a obligat pârâtul să elibereze o adeverință care să evidențieze această situație.

Împotriva sentinței civile anterior menționate a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, iar prin Decizia civilă nr. 531 din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul, a fost casată sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, Tribunalul Suceava, prin Sentința civilă nr. 749 din 16 noiembrie 2023, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect "acțiune în constatare" formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 316 din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a reținut cauza spre rejudecare. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere exprimat, reclamantul a precizat că este necesară sesizarea instanței supreme.

Pârâtul a opinat că nu trebuie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece din analizarea documentelor existente la dosarul personal al reclamantului nu rezultă activități, sarcini cu caracter permanent referitoare la prelucrarea automată a datelor și valorificarea informațiilor prin proceduri informatice ori caracterul preponderent al acestora. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În ceea ce privește prima întrebare, instanța de trimitere susține că, într-o primă interpretare, acreditată în cauză de instituția pârâtă și confirmată de prima instanță de judecată, chestiunea încadrării activității desfășurate anterior datei de 1.04.2001 echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, deoarece dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 ar urma să reglementeze activitatea prestată anterior intrării sale în vigoare. În sprijinul acestei interpretări pledează nota 1 din finalul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, prezentă în forma inițială a actului, dar abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2008 pentru abrogarea notei din anexa nr. 2 și a notei din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate. De observat că această notă lipsește din cuprinsul anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004.

În interpretarea contrară, chestiunea încadrării activității desfășurate anterior datei de 1.04.2001 nu încalcă principiul neretroactivității legii civile, legea cauzei urmând a fi stabilită conform principiilor de aplicare în timp. Legea nouă se va aplica de la intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai raporturilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, dar, de regulă, și situațiilor în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare - fapta pendentia, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute (definitiv născute, modificate ori stinse) - facta futura. Numai facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum și efectele produse înainte de acest moment rămân supuse legii vechi.

Transpunând aceste principii la chestiunea supusă dezlegării, în opinia instanței de trimitere, ar rezulta că activitatea desfășurată anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 nu reprezintă o facta praeterita din perspectiva calculării stagiului de cotizare și a stabilirii drepturilor la pensie și, ca atare, încadrarea activității prestate în câmpul de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 (respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004) nu echivalează cu aplicarea legii cu efect retroactiv, fiind vorba de efecte viitoare ale unei situații juridice trecute, supuse legii noi.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, instanța de trimitere menționează că are rezerve în a admite că interpretarea care rezultă din litera și spiritul legii este aceea că numai activitatea din cadrul unor formațiuni sau compartimente din cele anume arătate și intitulate ca atare intră în câmpul de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001. De altfel, pentru o parte din activitățile enumerate o astfel de interpretare nici nu poate fi aplicată.

În ceea ce privește aspectul dacă activitatea desfășurată pe linie informatică în cadrul unui serviciu sau unei direcții (cum este Serviciul evidența populației) reprezintă activitate de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice (în interpretarea reclamantului), instanța a opinat că modul de formulare a textului induce concluzia, față de momentul adoptării dispozițiilor supuse interpretării, că activitatea de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice implică procese prin care datele dintr-un sistem sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic, ținând mai degrabă de activitatea de programare. Însă, cum conceptul a devenit unul uzual în prezent, față de modul de definire a activității desfășurate în condiții speciale și de momentul adoptării reglementării, concluzia ar fi că interpretarea trebuie să fie una restrictivă, cantonată atât identificării unor factori de risc generați de specificul activității, cât și caracterului permanent al atribuțiilor prevăzute în fișa postului. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În ceea ce privește prima întrebare, jurisprudența comunicată de instanțele naționale relevă existența următoarelor orientări: - recunoașterea retroactivă a unui drept nu poate fi rezultatul unei interpretări prin analogie, ci trebuie prevăzută în mod expres într-o normă imperativă, care să deroge de la principiul neretroactivității legii civile - Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390 din 13.02.2023, Dosar nr. 7.530/3/2021*; - dispozițiile de la pct. I și pct. II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 reglementează cerințele necesare pentru a stabili dacă locul de muncă și activitățile polițistului pot fi încadrate drept loc de muncă și activități cu condiții deosebite sau, după caz, cu condiții speciale. Fiind cerințe distincte, împrejurarea că la un moment dat s-a reținut că locul de muncă și activitățile polițistului se încadrează la condiții deosebite nu atrage în mod automat și aplicabilitatea prevederilor capitolului II din anexa care se referă la locul de muncă și activități cu condiții speciale pentru care, la stabilirea pensiei, se iau în calcul un an și 6 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții - Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 3.337 din 23.05.2024, Dosar nr. 34.265/3/2016** - nedefinitivă; - activitatea prestată anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 și Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 ar putea fi încadrată ca activitate în condiții speciale, dacă sunt îndeplinite condițiile de probă prevăzute de art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 489 din 20.01.2005 pentru aprobarea Normelor de încadrare a polițiștilor în condiții de muncă deosebite, speciale și alte condiții - Curtea de Apel București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 5.612 din 24.10.2018, Dosar nr. 45/98/2018; - încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, respectiv în condiții speciale se efectuează prin parcurgerea unei metodologii și a unei proceduri ce se finalizează cu încadrarea prin ordin al conducătorilor instituțiilor cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuții de inspecție a muncii, respectiv prin dispoziție de personal emisă de șeful unității în a cărui competență se află, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, respectiv Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004. Așadar, nici chiar împrejurarea că, în anumite situații, anterior datei de 1 aprilie 2001, locurile de muncă/funcțiile/activitățile unor angajați au fost încadrate în grupa I sau a II-a de muncă nu constituie temei pentru acordarea condițiilor speciale sau deosebite, după caz, și pentru perioadele ulterioare, dacă nu au fost parcurse respectivele proceduri, aceasta în condițiile în care reclamanții funcționari cu statut special puteau uza de mijloacele procedurale de contestare a refuzului nejustificat al angajatorului de a parcurge procedurile de evaluare a locurilor de muncă și ulterior de emitere a actelor de încadrare, precum și căile de atac ce puteau fi exercitate împotriva actelor administrative ale autorităților publice implicate în aceste proceduri, ce nu pot fi reconstituite retroactiv de către instanțele de judecată. Or, a admite contrariul și a constata pe cale judecătorească încadrarea activității desfășurate de reclamanți ca fiind corespunzătoare condițiilor de muncă deosebite, respectiv condițiilor de muncă speciale, echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, având potențialitatea generării unui conflict de natură constituțională, întrucât instanțele de judecată nu se pot substitui în atribuțiile autorităților publice implicate în derularea procedurilor - Tribunalul Argeș - Secția civilă, Sentința civilă nr. 691 din 22.11.2024, Dosar nr. 1.744/109/2022* - atacată cu recurs; - Tribunalul Ilfov a formulat un punct de vedere potrivit căruia activitatea prestată înainte de 2001, chiar dacă nu era încadrată în grupa I sau II de muncă, poate fi analizată ca fiind desfășurată în condiții speciale, conform noii reglementări, fără a încălca principiul neretroactivității. Se invocă aplicarea în timp a legii noi pentru efecte viitoare ale unor situații juridice trecute (facta futura), interpretări gramaticale și teleologice ale art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, precum și jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - Tribunalul Teleorman a formulat un punct de vedere potrivit căruia art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 nu se interpretează în sensul că este activitate desfășurată în condiții speciale de muncă și activitatea prestată înaintea intrării în vigoare a acestora, în măsura în care această activitate se regăsește în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, fără a fi însă încadrată în grupa I sau II de muncă potrivit actelor normative anterioare, întrucât s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a legii.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, jurisprudența comunicată relevă următoarele orientări: - singurul criteriu pentru încadrarea în condiții speciale de muncă, conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, este activitatea efectiv desfășurată de salariați, iar nu denumirea compartimentului - Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 409/R/2024, Dosar nr. 2.045/62/2023; - activitatea desfășurată pe linie informatică de Serviciul evidența populației este activitate desfășurată în cadrul unei formațiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice; prelucrarea automată a datelor și valorificarea informațiilor prin proceduri informatice reprezintă activități încadrate în condiții speciale de muncă, așa cum dispune în mod expres pct. 8 din capitolul II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, iar nu în condiții deosebite - Tribunalul Satu Mare: Sentința nr. 31 din 2.02.2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.095/83/2022 - definitivă prin nerecurare; Sentința civilă nr. 405 din 26.10.2023, Dosar nr. 367/83/2023, definitivă prin nerecurare; Sentința civilă nr. 381 din 30.10.2024, Dosar nr. 807/83/2024, atacată cu recurs.

S-au exprimat și următoarele opinii teoretice: - încadrarea trebuie raportată la factorii de risc și la atribuțiile din fișa postului - tribunalele București și Ilfov; - în interpretarea pct. II al capitolului II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și pct. 8 al capitolului II din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, activitatea desfășurată pe linie informatică de Serviciul evidența populației nu este activitate desfășurată în cadrul unei formațiuni (compartiment) de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice; Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 se aplică doar activității din formațiile/compartimentele care implică factori de risc, generați de specificul activității militare cu repercusiuni grave/ireversibile asupra sănătății/capacității de muncă - Tribunalul Teleorman.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării: Decizia nr. 14 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016; Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016; Decizia nr. 8 din 7 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 6 mai 2022. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea pendinte are ca obiect să se constate că activitatea desfășurată ca maistru militar în informatică, iar ulterior, după trecerea în corpul ofițerilor, ca locotenent, în perioada 1.08.1992-15.03.2000, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Serviciul evidența populației, se încadrează în condiții speciale de muncă, în accepțiunea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, anexa nr. 2 capitolul II, raportat la Ordinul ministrului de interne nr. nr. 283/2002, și să fie obligat pârâtul să elibereze o adeverință în acest sens, potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Astfel, obiectul dedus judecății privește stabilirea bazei de calcul al drepturilor de asigurări sociale, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanță, fiind pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în ceea ce privește prima întrebare, referitoare la interpretarea art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, în sensul dacă activitatea prestată înainte de intrarea în vigoare a acestora poate fi încadrată în condiții speciale de muncă chiar dacă nu a fost încadrată în grupa I sau II de muncă anterior, se constată, pe de o parte, că există instanțe care susțin principiul neretroactivității legii civile, considerând că recunoașterea retroactivă a unui drept ar necesita o normă imperativă expresă, iar, pe de altă parte, o altă orientare interpretează aplicarea legii noi la fapta futura - efectele viitoare ale situațiilor juridice trecute -, susținând că stabilirea drepturilor de pensie reprezintă un efect viitor, ce nu intră sub incidența principiului neretroactivității.

Se reține că această problemă, deși complexă, vizează în principal aplicarea în timp a legii, aspect ce ține cu preponderență de particularitățile fiecărui caz în parte și de probatoriul administrat, și nu de o dificultate reală de interpretare a textului de lege în sine, care să impună intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru o dezlegare de principiu. Conceptul de "aplicare în timp a legii" este unul consacrat în jurisprudență și doctrină, iar interpretările divergente par a rezulta din aplicarea acestor principii la situații de fapt distincte, mai degrabă decât dintr-o neclaritate a normei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 (Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii), a statuat deja cu privire la posibilitatea instanțelor de a constata judiciar încadrarea muncii prestate în grupa I sau II de muncă pentru perioade anterioare, chiar și ulterior abrogării actelor normative vechi. Cu toate că decizia se referă la Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și la grupele I și II, raționamentul juridic subiacent - acela că drepturile de pensie se stabilesc conform legii în vigoare la data deschiderii dreptului și că norma nouă se aplică efectelor viitoare ale unor situații juridice trecute - este pe deplin aplicabil și situației condițiilor speciale de muncă. Prin urmare, există deja o dezlegare de principiu indirectă, dar suficient de clară, care ghidează aplicarea legii în timp în materie de pensii.

Chiar dacă de lămurirea chestiunii de drept anterior invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei, aceasta nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, simpla divergență de interpretare în practica instanțelor inferioare, grefate pe situații concrete de fapt, fără a indica o contradicție reală sau o noutate absolută a problemei, nu justifică intervenția Înaltei Curți printr-o hotărâre prealabilă.

Referitor la a doua întrebare, privind interpretarea pct. 11 din capitolul II al anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 și pct. 8 din capitolul II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004, respectiv dacă activitatea desfășurată pe linie informatică de Serviciul evidența populației constituie activitate de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice, se reține că această chestiune nu pare a fi o veritabilă problemă de drept care necesită o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor concepte juridice ambigue, ci o chestiune de fapt și de aplicare a probatoriului la prevederile legale existente, ce necesită o analiză individuală a probelor. Această chestiune nu vizează o interpretare abstractă a legii, ci o chestiune de fapt și de probațiune, specifică dosarului dedus judecății. Stabilirea faptului dacă o anumită activitate corespunde descrierii legale din anexe implică analiza fișei postului, a atribuțiilor concrete, a condițiilor de muncă specifice și a mijloacelor de probă administrate în cauză, fiind o chestiune care ține de aplicarea legii la circumstanțele concrete ale speței, iar nu de o interpretare general-obligatorie a unui text de lege. Rolul hotărârii prealabile nu este de a tranșa litigii de fapt sau de a suplini probatoriul, ci de a oferi o interpretare de principiu a unei norme juridice ambigue sau neclare.

Înalta Curte nu se poate substitui instanței de trimitere în aprecierea probelor și încadrarea faptică a activității. Prin urmare, o intervenție a Înaltei Curți în aceste condiții ar depăși sfera atribuțiilor conferite prin instituția hotărârii prealabile, care vizează dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, nu tranșarea unor chestiuni de fapt sau de aplicare a legii la spețe concrete.

De asemenea, mai trebuie subliniat că, în sesizarea dispusă în Dosarul nr. 1.918/86/2021* al Curții de Apel Suceava, chiar dacă există o referire la gradul de dificultate al chestiunilor de drept în discuție și la posibilitatea de interpretare, instanța de trimitere identifică modalitatea de abordare și rezolvare a problemei juridice în dosar, urmărind prin solicitarea pendinte o validare a raționamentului dezvoltat.

Așadar, instanța de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății.

Or, așa cum s-a arătat deja, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzei deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,