ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 179/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 303/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.528/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.528/99/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă daunele-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare și actualizările cu indicele de inflație stabilite prin raportare la diferențele salariale acordate în favoarea unui grefier, prin hotărâri judecătorești prin care au recunoscut îndreptățirea la o valoare de referință sectorială superioară celei aplicate de angajator la data plății salariului, sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) și dispozițiile art. 296 3 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 571/2003) Capitolul III Venituri din salarii Art. 55. - Definirea veniturilor din salarii (...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) j 1 ) sume reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile; (...) Titlul IX 2 Contribuții sociale obligatorii Capitolul I Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor și venituri din pensii, precum și persoanele aflate sub protecția sau în custodia statului Art. 296 3 . - Sfera contribuțiilor sociale Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz: a) persoanele fizice rezidente, care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri din desfășurarea unei activități dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte; (...) g) orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 227/2015) Titlul IV Impozitul pe venit Capitolul III Venituri din salarii și asimilate salariilor Art. 76. - Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor (...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept; (...) Titlul V Contribuții sociale obligatorii Capitolul II Contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat Secțiunea a 2-a Veniturile pentru care se datorează contribuția și cotele de contribuții Art. 137. - Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale (1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136, datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76; (...) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă, reclamanții au chemat în judecată pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, Tribunalul București, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate că daunele-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare stabilite în favoarea reclamanților prin mai multe hotărâri judecătorești, care au recunoscut anumite componente de salarizare acestora - valori de referință sectorială (VRS) și anumite diferențe salariale, dobânzi legale penalizatoare sau remuneratorii - nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) și dispozițiile art. 296 3 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În motivare, reclamanții au arătat că dețin calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului București, iar prin hotărâri judecătorești irevocabile instituția angajatoare a fost obligată să le plătească dobânda legală pentru plata cu întârziere a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea lor prin hotărâri judecătorești.

Având în vedere executarea cu întârziere de către debitori a sumelor stabilite prin titluri executorii, au considerat reclamanții că este evident faptul că aceste sume nu reprezintă dobânzi acordate în legătură cu salariile, ci sume acordate pentru pierderea efectiv suferită de creditori, motiv pentru care nu sunt supuse impunerii în baza art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) din Codul fiscal.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat o serie de excepții, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, explicând regimul acestor dobânzi stabilit conform Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La dosar a depus întâmpinare și pârâtul Tribunalul București, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, susținând, în esență, că sumele reprezentând dobânzi legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii nu au cum să fie disociate de drepturile salariale.

La termenul din 14 noiembrie 2024, Tribunalul Iași - Secția I civilă a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a suspendat judecata până la soluționarea sesizării. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, că domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, chiar dacă acțiunea nu vizează direct drepturi salariale, ci nivelul despăgubirilor datorate ca urmare a achitării cu întârziere și incorecte a drepturilor salariale, deoarece miza procesului este constituită, în esență, tot de sume pe care salariatul trebuie să le primească de la angajator, ca urmare a unei anumite modalități de desfășurare a raporturilor de muncă.

Totodată, instanța de trimitere a reținut că soluționarea litigiului depinde de o chestiune de drept, adică de modul de interpretare al unor dispoziții din Codul fiscal, prin raportare la sumele pe care le datorează pârâții reclamanților în temeiul unor hotărâri judecătorești, iar chestiunea de drept nu a fost identificată printre cele deja soluționate de instanța supremă ori care s-ar afla în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, după analiza argumentelor reclamanților prin prisma dispozițiilor incidente, dar și a jurisprudenței, că este aplicabilă regula generală în materie de astfel de accesorii, adică cea reglementată de Codul fiscal (atât vechi, cât și nou) care asimilează sumele vizate de reclamanți cu drepturile salariale, în sensul în care regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și lor. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a mai fost necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 199/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii".

Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 16/1/2014/HP/C, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, s-a stabilit că: "Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare."

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, pronunțată în Dosarul nr. 21/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a stabilit că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1.082 și art. 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în Dosarul nr. 2.641/1/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2014, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați."

Prin Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în Dosarul nr. 2.524/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătorești pentru eșalonarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare], supuse impozitării și plății celorlalte contribuții sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze."

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată, în primul rând, că procesul în care a fost formulată sesizarea privește drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin prisma normelor legale a căror interpretare se solicită.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului București.

În al doilea rând, cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Iași - Secția I civilă.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune dificilă de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Verificând îndeplinirea acestei cerințe sub această dublă condiționare, se reține, în esență, că sesizarea vizează lămurirea naturii juridice a "daunelor-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare și actualizările cu indicele de inflație stabilite prin raportare la diferențele salariale acordate în favoarea unui grefier, prin hotărâri judecătorești prin care au recunoscut îndreptățirea la o valoare de referință sectorială superioară celei aplicate de angajator la data plății salariului", respectiv dacă acestea "sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) și dispozițiile art. 2963 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că de lămurirea acestei chestiuni depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanții din procesul în care a fost formulată sesizarea pretind că aceste daune-interese moratorii nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de Codul fiscal din 2003, respectiv Codul fiscal din 2015.

Cu referire la cealaltă condiție, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neexistând riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Trebuie subliniat că, pentru lămurirea întrebării instanței de trimitere, pot fi valorificate reperele jurisprudențiale din cuprinsul Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și din celelalte decizii menționate la pct. VIII, referitoare la interpretarea și aplicarea noțiunii de dobândă în materia drepturilor salariale restante, stabilite prin titluri executorii, și momentul de la care aceasta se datorează.

De asemenea, în contextul aplicabilității acestei jurisprudențe obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată și Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2018, care a reținut în paragraful 76 o practică consistentă și unitară a instanțelor, fără excepție, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, precum și sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor salariale sunt supuse impozitului și celorlalte contribuții obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispozițiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind așadar supuse impozitului pe venit.

Această din urmă decizie a stabilit caracterul inadmisibil al sesizării completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aceeași problemă juridică, pentru considerente valide și în prezent.

Se impune și precizarea că obiectul cererii de chemare în judecată în litigiul în care a fost formulată prezenta sesizare vizează daunele-interese moratorii aferente drepturilor salariale reprezentând valoarea de referință sectorială, context în care Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu prezintă relevanță, aceasta din urmă făcând trimitere la coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Privirea de ansamblu asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în unificarea practicii demonstrează că instanța de trimitere dispune de indicatorii necesari aplicării legii la situația de fapt neexistând vreun motiv pentru care ar trebui să fie lămurite dispozițiile legale invocate.

Așadar, instanța de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, fapt ce rezultă fără îndoială și din punctul acesteia de vedere, în cuprinsul căruia nu s-a demonstrat dificultatea chestiunii de drept, urmărindu-se mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzelor deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată.

Față de cele expuse se constată că întrebarea adresată de către Tribunalul Iași - Secția I civilă nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.