Decizia nr. 301/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 762/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 762/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.788/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 13 februarie 2025, în Dosarul nr. 3.788/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului se interpretează în sensul că indemnizația de delegare se acordă doar în zilele în care durata delegării este de cel puțin 12 ore și doar cu condiția prezentării documentelor justificative, conform dispozițiilor art. 16 din aceeași anexă. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului (Hotărârea Guvernului nr. 714/2018): Anexă - Drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului " Art. 1. - (1) Persoana delegată într-o localitate situată la o distanță cuprinsă între 5 și 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă beneficiază de o indemnizație de delegare, în cuantum de 23 lei/zi, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea. (2) Persoana delegată într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă și care nu se poate înapoia la sfârșitul zilei de lucru beneficiază de o alocație zilnică de delegare compusă din: a) o indemnizație de delegare, în cuantum de 23 lei/zi, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea; b) o alocație de cazare, în cuantum 265 lei/zi, în limita căreia trebuie să își acopere cheltuielile de cazare. (3) Ordonatorul de credite poate aproba, în situații temeinic fundamentate, majorarea alocației de cazare prevăzute la alin. (2) lit. b) cu până la 50%. (4) Indemnizația de delegare sau alocația zilnică de delegare, după caz, se acordă fără prezentarea de documente justificative, cu excepția situației prevăzute la alin. (3). (5) Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum și pentru ultima zi, în cazul delegării dispuse pentru o perioadă mai lungă de o zi, nu se acordă alocație zilnică de cazare, iar indemnizația de delegare se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore. (6) Numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare se calculează de la data și ora plecării până la data și ora înapoierii mijlocului de transport din și în localitatea unde își are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare." " Art. 16. - Persoanele delegate sau detașate, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și 8, au obligația de a obține pe ordinul de deplasare viza conducătorului autorității sau instituției publice la care se deplasează sau a locțiitorului acestuia, cu indicarea datei și a orei sosirii și plecării." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj cu nr. 3.788/117/2024 reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Cluj la plata sumei de 9.740 lei cu titlu de indemnizație de delegare pentru perioada 9.08.2021-9.12.2022 (487 zile) și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței și până la plata indemnizației.

Prin Sentința civilă nr. 2.338 din 9 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.788/117/2024 al Tribunalului Cluj, a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.470 lei reprezentând indemnizație de delegare pentru perioada 9.08.2021-9.12.2022, la care se adaugă dobânda legală, calculată din ziua următoare scadenței și până la plata integrală a debitului.

În considerente, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a avut calitatea de agent de poliție în cadrul instituției pârâte Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, respectiv agent II la Poliția Municipiului Cluj-Napoca - Secția 1 Poliție - Ordine publică - Siguranță publică și patrulare, iar în perioada 9.08.2021-13.02.2023, prin dispoziții succesive emise de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, reclamantul a fost delegat la Secția 2 Poliție Rurală Apahida.

Interpretând dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 și ale art. 1 alin. (1) și (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, instanța de fond a reținut că pentru decontarea indemnizației de delegare solicitată de reclamant este necesar a fi întrunite următoarele condiții: solicitantul să facă parte din personalul autorităților și instituțiilor publice; să existe o dispoziție de delegare a unei persoane; distanța dintre locul permanent de muncă și locul detașării să fie mai mare de 5 km.

Raportat la înscrisurile existente la dosarul cauzei, s-a conchis că aceste condiții sunt îndeplinite, distanța dintre locul permanent de muncă și locul detașării fiind mai mare de 5 km, aspect necontestat în cauză.

În consecință, instanța de fond a stabilit că reclamantul este îndreptățit să primească integral o indemnizație zilnică de delegare de 20 lei/zi, pe perioada delegării, așa cum a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Prin recursul declarat, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, cu referire la art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, arătând că în perioada cât intimatul-reclamant a fost delegat la Secția 2 Poliție Rurală Apahida acesta a efectuat serviciul de patrulare intercomunală, desfășurând activități în ture de 8/12/16 ore, fără să fie prezent la serviciu în fiecare zi a delegării.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, indemnizația de delegare se acordă numai dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore, fiind astfel excluse zilele libere, zilele în care s-a aflat în concediu de odihnă, zilele în care s-a aflat în concediu de odihnă suplimentar, respectiv zilele de sărbători legale în care reclamantul nu s-a aflat la serviciu.

De asemenea, reclamantul nu a depus documente în baza cărora să se poată achita indemnizația de delegare pentru perioada menționată, fiind astfel încălcate prevederile art. 16 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018.

A mai arătat recurentul că, în mod nelegal, instanța de fond a aplicat prevederile art. 1 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, potrivit cărora "Indemnizația de delegare sau alocația zilnică de delegare, după caz, se acordă fără prezentarea de documente justificative, cu excepția situației prevăzute la alin. (3)", cu toate că în cauză nu s-a dovedit existența situației descrise în cuprinsul art. 1 alin. (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018.

La termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, din oficiu, a pus în discuția părților incidența în cauză a prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că, în cauza de față, completul de judecată a fost învestit cu soluționarea unei cauze în recurs, acțiunea de fond privind stabilirea și plata unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la plata indemnizației de delegare aferente perioadei 9.08.2021-9.12.2022.

Potrivit art. 7 lit. c) și e) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX, iar salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Indemnizația de delegare este un venit salarial temporar, nepermanent, impus de o situație specială, neuzuală în munca funcționarului, justificată de specificul activității, iar componenta patrimonială a acestei indemnizații își are temeiul în nevoia de compensare a acestui disconfort temporar.

Este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept invocate, având în vedere că recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a criticat prin recurs modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor legale ce fac obiectul sesizării și care impactează asupra condițiilor necesar a fi îndeplinite în vederea plății indemnizației de delegare, aspect ce se răsfrânge asupra pretențiilor reclamantului.

Astfel, în raport cu obiectul cererii deduse judecății la fond și al criticilor formulate în recurs, se impune a se stabili modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererilor, respectiv a apărărilor părților.

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de trimitere a constatat că instanța supremă nu a statuat prin decizii obligatorii asupra chestiunii de drept sesizate și aceasta nici nu face obiectul unui dosar în curs de soluționare.

S-a reținut totodată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură parțial derogatorie de la cea reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de trimitere nu trebuie să mai evalueze caracterul de noutate al chestiunii de drept invocate, din preambulul ordonanței de urgență rezultând fără echivoc că scopul urmărit a fost cel al eliminării diferențelor de practică judiciară la nivelul instanțelor judecătorești care soluționează procese privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și litigii referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal, astfel că orice chestiune de drept care se circumscrie sferei de reglementare a art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile acolo descrise, generează obligația, din partea completului de judecată, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiția de admisibilitate ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi "lămurită", deci care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu. În preambulul actului normativ menționat anterior se arată, de altfel, expres că "măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, obiectul procedurii pentru pronunțarea hotărârii prealabile este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, de un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară.

În consecință, instanța de sesizare a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimatul-reclamant a arătat că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 instituie dreptul la indemnizație pentru fiecare zi de delegare, respectiv pentru fiecare zi din intervalul unei delegări dispuse pentru o perioadă de timp. Atunci când perioada delegării cuprinde mai multe zile consecutive, evident delegarea este dispusă pentru cel puțin 12 ore, iar indemnizația este datorată pentru fiecare zi din cuprinsul perioadei, indiferent de numărul orelor lucrate disociat în fiecare zi. Munca depusă se apreciază global, pentru toată perioada de delegare.

Având în vedere interpretările diferite acordate de părți cu privire la dispozițiile legale incidente, în măsura în care instanța apreciază necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2018, în vederea justei soluționări a cauzei, intimatul-reclamant a arătat că nu se opune unui astfel de demers.

Recurentul-pârât a considerat că în cauză sunt incidente prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar, în măsura în care instanța va constata că asupra acestei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a litigiului Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se impune sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept incidente în cauză, în vederea asigurării unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că o posibilă interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 ar fi în sensul că, pentru munca prestată în afara locului de muncă, polițistul beneficiază de indemnizație de delegare calculată pe zile calendaristice, indiferent de modul de organizare a timpului de muncă, durata minimă a delegării pentru care se plătește indemnizație fiind de 12 ore.

Durata delegării nu se analizează prin raportare la programul de lucru al salariatului la locul de muncă unde a fost delegat. Sensul noțiunii "durata delegării" utilizate în cuprinsul art. 1 alin. (5), anterior evocat, este acela de interval de timp în care polițistul exercită temporar activități corespunzătoare postului ocupat, în afara locului său de muncă, în aceeași unitate sau într-o altă unitate. Pe de altă parte, sintagma "durata zilnică a timpului de lucru" este utilizată de legiuitor în scopul reglementării modului de repartizare a timpului de muncă în cadrul săptămânii, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, prin "timp de muncă" înțelegându-se orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor legale.

Organizarea timpului de muncă este un drept al angajatorului, legiuitorul stabilind că, de regulă, pentru polițiști, timpul de muncă este repartizat uniform, câte 8 ore pe zi (art. 39 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare). Prin excepție, pentru desfășurarea unor activități temporare cu caracter specific, șefii de unități pot organiza, fără consultarea asociațiilor cu caracter profesional și a organizațiilor sindicale reprezentative, programul de lucru în alt interval orar, cu obligația de a asigura timpul liber corespunzător.

Câtă vreme, potrivit prevederilor art. 1 alin. (6) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, numărul zilelor calendaristice în care persoana se află în delegare se calculează de la data și ora plecării până la data și ora înapoierii mijlocului de transport din și în localitatea unde își are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 polițistul beneficiază de indemnizație pentru fiecare zi de delegare, dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore, urmează că regula o reprezintă plata indemnizației de delegare pentru fiecare zi din intervalul de timp în care polițistul a exercitat temporar activități corespunzătoare postului ocupat, în afara locului său de muncă, indiferent de modul de organizare a programului zilnic de muncă în perioada cât a fost delegat.

Pornind de la scopul diurnei, acela de a asigura protecția socială a salariatului, compensând inconvenientele cauzate de delegare, care constau în îndepărtarea persoanei de mediul său obișnuit, faptul că programul de lucru este repartizat în ture de câte 12 sau 16 ore în unitatea la care polițistul a fost delegat, nu poate constitui o sancțiune pentru acesta, în sensul de a nu beneficia de diurnă în perioadele de repaus dintre două ture. O astfel de interpretare nu are acoperire legală prin raportare la prevederile art. 1 alin. (6) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018.

Pentru ipoteza în care, în perioada delegării, funcționarul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă devin incidente prevederile art. 5 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, conform cărora "Persoana care în perioada delegării își pierde temporar capacitatea de muncă, pe timpul incapacității, pe lângă indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, beneficiază de indemnizația de delegare și de alocația de cazare, după caz".

În continuare, instanța de trimitere a reținut că dispoziția expresă cuprinsă la art. 1 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 îi conferă polițistului dreptul de a beneficia, pentru perioada delegării, de indemnizația de delegare fără prezentarea de documente justificative, în timp ce art. 16 din același act normativ prevede obligația persoanei delegate de a obține pe ordinul de deplasare viza conducătorului autorității sau instituției publice la care se deplasează sau a locțiitorului acestuia, cu indicarea datei și a orei sosirii și plecării. Prevederile art. 16 nu se aplică persoanelor prevăzute la art. 3 și 8 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, anume celor care ocupă o funcție de demnitate publică sau o funcție de conducere asimilată, în condițiile legii, unei funcții de demnitate publică din cadrul autorităților și instituțiilor publice și celor care ocupă o funcție de demnitate publică și se deplasează în interesul serviciului.

Ordinul de deplasare împreună cu decontul de cheltuieli sunt documente financiar-contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare. Aceste documente fac dovada duratei delegării și descriu operațiunile economico-financiare efectuate, justificând astfel efectuarea cheltuielilor în scopul activității instituției publice care a dispus delegarea. Prin semnătura persoanei care le-a întocmit și care și-a asumat realitatea lor, dar și prin contrasemnarea de către terți se justifică faptul că acele cheltuieli cuprinse în ordinul de deplasare-delegație și decontul de cheltuieli sunt efectuate în numele instituției și sunt motivate de un ordin dat de către conducătorul acesteia.

Astfel cum s-a arătat mai sus, indemnizația de delegare se calculează în funcție de numărul de zile în care funcționarul s-a aflat în delegație, durata delegării stabilindu-se pe baza mențiunilor cuprinse în ordinul de deplasare. Urmează că pentru a obține plata indemnizației de delegare funcționarul delegat este ținut de respectarea obligației prevăzute la art. 16 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, însă fără ca acesta să fie obligat să prezinte documente justificative privitoare la modul în care a cheltuit indemnizația.

O altă interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 poate fi în sensul că indemnizația de delegare nu se acordă pentru zilele libere la care polițistul are dreptul ca urmare a organizării timpului de muncă în ture de câte 12 sau 16 ore, pentru zilele în care s-a aflat în concediu de odihnă, respectiv pentru zilele de sărbători legale.

Art. 111 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) prevede că "Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare", iar, pe de altă parte, art. 133 din același cod stabilește fără echivoc că "Perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă".

S-ar putea reține, în consecință, că acest drept de natură salarială (indemnizația de delegare) nu poate fi acordat pentru zilele nelucrătoare constând în zilele de repaus săptămânal, zile de sărbători legale etc., care au un alt regim juridic și presupun finalități diferite, întrucât excedează intenției explicite a legiuitorului, în sensul că pentru acordarea drepturilor salariale (deci, implicit, și a celor de natură salarială) trebuie avut în vedere timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite de lege pentru programul normal de lucru.

Cât privește dispoziția cuprinsă la art. 1 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, o interpretare posibilă este aceea conform căreia îi conferă polițistului dreptul de a beneficia, pentru perioada delegării, de indemnizația de delegare fără prezentarea de documente justificative, inclusiv ordinul de deplasare despre care se face vorbire la art. 16 din același act normativ, urmând ca obligația prevăzută în sarcina polițistului delegat prin acest din urmă text legal să fie analizată strict în cheia răspunderii disciplinare, din perspectiva respectării obligațiilor de serviciu, fără efecte asupra dreptului polițistului la a obține indemnizația de delegare. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu a fost necesară consultarea instanțelor cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

În procedurile de unificare a practicii judiciare a fost identificată ca relevantă prezentei sesizări Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, după caz." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, al cărei obiect să se încadreze în categoriile limitativ prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Cluj la plata sumei de 9.740 lei, cu titlu de indemnizație de delegare, către reclamantul în calitate de agent de poliție, delegat în perioada 9.08.2021-9.12.2022 la Secția 2 Poliție Rurală Apahida, prin dispoziții succesive emise de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Rezultă astfel că obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Sunt îndeplinite și condițiile referitoare la stadiul procedurii și calitatea instanței de trimitere, întrucât cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile este formulată de un complet al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, care judecă în recurs.

Cât privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea, în mod analog, a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Simpla existență a unei probleme de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei sau punctele de vedere divergente ale părților nu sunt suficiente pentru a determina declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, întrucât nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din conținutul încheierii de sesizare rezultă că instanța de trimitere preia opiniile diferite ale celor două părți implicate în litigiu, iar prin întrebarea adresată instanței supreme urmărește să obțină soluționarea pe fond a cauzei.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, însă, în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025). Dezideratul aplicării uniforme și previzibile a legii există în toate cauzele, însă pentru sesizarea instanței supreme este necesar ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu și care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenția instanței supreme.

Totodată, era în căderea instanței de trimitere sarcina de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea cauzei concrete cu care a fost învestită, valorificarea și aplicarea acestora, în contextul litigiului, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată.

În acest sens nu se poate face abstracție de faptul că instanța de sesizare are la dispoziție suficiente repere pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită, cuprinse în Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, după caz.

Cu ocazia pronunțării acestei decizii obligatorii, instanța supremă a analizat inclusiv dispozițiile art. 1 alin. (6) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, problema de drept vizând "(...) înțelesul dat de instanțe sintagmei «pe toată durata delegării sau detașării» din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, întrucât unele instanțe au avut în vedere numărul total de zile calendaristice de delegare sau detașare, prin aplicarea, în completare, a prevederilor art. 10 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 [sau, ulterior abrogării acesteia, a art. 1 alin. (6) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018], dată fiind norma de trimitere de la art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în timp ce alte instanțe, pentru determinarea diurnei prevăzute de norma menționată, s-au raportat la numărul de zile efectiv lucrate, prin interpretarea coroborată a normei nu numai cu dispozițiile succesive din cele două hotărâri ale Guvernului (în raport cu modalitatea în care regula tempus regit actum se particulariza în fiecare cauză în parte), ci și cu prevederi ale Codului muncii" (paragraful 58).

În jurisprudența sa anterioară, instanța supremă a subliniat că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puțin ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv al art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluționarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025; Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025).

Cât privește dilema instanței de trimitere cu referire la "condiția prezentării documentelor justificative conform dispozițiilor art. 16 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018", se constată că aceasta nu se circumscrie unei chestiuni de drept, ci implică aspecte factuale, urmând a se observa că art. 16 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 stabilește obligația persoanelor delegate sau detașate, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și 8 din același act normativ, de a obține pe ordinul de deplasare viza conducătorului autorității sau instituției publice la care se deplasează sau a locțiitorului acestuia, cu indicarea datei și a orei sosirii și plecării, în timp ce art. 1 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 prevede că acordarea indemnizației de delegare sau alocația zilnică de delegare, după caz, se face fără prezentarea de documente justificative, în speța de față reclamantul fiind delegat prin dispoziții succesive de delegare emise de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,