ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 312/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 301/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă în Dosarul nr. 839/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 15 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 839/99/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarelor chestiuni de drept: Plafonările sporurilor permanente și nepermanente reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, instituite prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în situația în care angajatul trece din gradația 0 în gradația 1 ori din gradația 1 în gradația 2 sau această schimbare a gradației are semnificația trecerii angajatului pe o altă funcție sau în alte condiții de activitate? În interpretarea art. 8 alin. (1) și (4), art. 11, art. 12 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, este posibilă calcularea sporului pentru condiții de muncă prevăzut de lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la regulamentul-cadru, proporțional cu întreg programul de lucru al unui angajat? II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020) " Art. I. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)

La articolul 34, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: " (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.»" 9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020) " Art. I. - (...) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." 10. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021) " Art. I. - (...) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." 11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022) " Art. I. - (...) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." 12. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018) " Art. 8. - (1) Sporurile pentru condiții de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru. (...) (4) Sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se poate acorda cumulat cu alte sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase. În situația în care, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, ar putea fi acordate sporuri pentru condiții de muncă ce nu se pot cumula, personalul va beneficia de sporul al cărui cuantum este mai mare. (...) Art. 11. - Cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază din luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament-cadru. Art. 12. - (1) Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din prezentul regulament-cadru." Anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru - Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare: " Articol unic. - Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: (...) 9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata situațiilor de risc epidemiologic și biologic prevăzute la art. 6 lit. a), c) și d) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în contextul riscului epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților suspecți și confirmați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 55% până la 85% din salariul de bază;". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă la 15 februarie 2023, astfel cum a fost modificată, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Municipal de Urgență Roman, solicitând: - recalcularea și plata, începând cu 1 martie 2020 și până la 31 decembrie 2021, a diferenței dintre sporurile permanente cuvenite, calculate în raport cu salariul maxim stabilit în baza art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), conform gradației avute, și sporurile efectiv plătite, diferențe actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la momentul plății efective; - recalcularea și plata, începând cu 1 martie 2020 și până la zi, a diferenței dintre sporurile nepermanente cuvenite, raportate la o bază de calcul stabilită potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 conform gradației cuvenite, și sporurile efectiv plătite, calculate în raport cu salariul de la 1 ianuarie 2018, fără ca acesta să mai fie actualizat conform prevederilor legale la reîncadrare, diferențe actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la momentul plății efective; - plata diferenței dintre sporul de pericol deosebit în cuantum de 75% începând cu luna iulie 2020 și până la 60 de zile de la data încetării stării de alertă, calculat proporțional cu întreg timpul lucrat în condiții vătămătoare - respectiv întreg programul de lucru -, și sporul efectiv plătit, sumă actualizată la momentul plății cu indicele de inflație și dobânda legală.

În susținere s-a arătat că reclamanta este salariata pârâtului Spitalul Municipal de Urgență Roman, având în prezent funcția de asistent medical principal, nivel de studii postliceale, gradația 2, în cadrul Unității de primiri urgențe (U.P.U.).

La data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, reclamanta avea gradația 0, începând cu luna ianuarie 2020 a promovat în gradația 1, iar la 1 ianuarie 2022 a dobândit gradația 2, pârâtul aplicând greșit valorile de referință pentru calculul sporurilor permanente și nepermanente. În privința sporului de pericol deosebit, reclamanta a învederat că acesta a fost acordat ocazional, fără a fi avut în vedere timpul efectiv lucrat în condițiile de risc deosebit.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că litigiul are legătură cu "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice", de vreme ce se solicită să se recalculeze și să se plătească o serie de drepturi salariale către un angajat al unui spital public, atât prin cererea introductivă, cât și prin cea completatoare.

Verificând și îndeplinirea condiției referitoare la existența unei chestiuni reale de drept, instanța de trimitere a apreciat că este necesar a se lămuri dacă în privința sporurilor permanente plafonarea instituită prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, care modifică art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, se aplică și în situația în care angajatul trece din gradația 0 în gradația 1 sau dacă această trecere are semnificația trecerii angajatului pe o altă funcție sau în alte condiții de activitate.

În ceea ce privește sporurile nepermanente, a constatat aceeași problemă de drept, dar prin raportare la toate dispozițiile succesive care au "înghețat" salariul de bază de referință ca fiind cel din decembrie 2018 - art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.

În privința sporului de pericol deosebit în cuantum de 75%, instanța de trimitere a reținut că este posibil ca problema să fie în realitate una de fapt, decurgând din calcularea sporului prin raportare la întregul program de lucru, dacă modul de organizare a spitalului și, implicit, de expunere la pericolul în discuție presupune acest lucru.

În fine, completul de judecată al instanței de trimitere a subliniat că și ultima condiție de admisibilitate este îndeplinită, de vreme ce chestiunea de drept nu a fost identificată printre cele deja soluționate de instanța supremă ori care s-ar afla în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Punctele de vedere ale părților sunt cele ce rezultă din cererea de chemare în judecată și întâmpinare. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că plafonările instituite prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 se aplică și în situația în care angajatul trece din gradația 0 în gradația 1 ori din gradația 1 în gradația 2, deoarece această schimbare a gradației nu are semnificația trecerii angajatului pe o altă funcție sau în alte condiții de activitate.

În opinia sa, schimbarea gradației nu presupune schimbarea funcției sau a condițiilor de activitate, astfel încât se impun plafonările reglementate de actele normative menționate fie că este vorba despre sporuri permanente, fie că se pune problema sporurilor nepermanente.

În privința sporului de pericol deosebit în cuantum de 75%, instanța de trimitere a considerat că dispozițiile legale în discuție presupun că, teoretic, sporul respectiv poate fi acordat prin raportare la întregul program de lucru, doar dacă se poate considera că angajatul este expus condițiilor la care se raportează sporul pe întreaga durată a acestuia. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Constanța, Alba Iulia și Cluj au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel Iași și București, precum și Tribunalul Buzău au transmis puncte de vedere teoretice asupra acelorași chestiuni.

Cu privire la prima chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie majoritară, susținută de Curtea de Apel București și tribunalele arondate, de Curtea de Apel Iași și tribunalele arondate și de Tribunalul Buzău, s-a apreciat că plafonările instituite prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 se aplică și în situația în care angajatul trece din gradația 0 în gradația 1 ori din gradația 1 în gradația 2.

S-a argumentat că această schimbare a gradației nu are semnificația trecerii angajatului pe o altă funcție sau în alte condiții de activitate, astfel încât se impun plafonările reglementate de actele normative menționate fie că este vorba despre sporuri permanente, fie că se pune problema sporurilor nepermanente.

Într-o a doua opinie, susținută de Curtea de Apel Constanța într-o singură hotărâre judecătorească, s-a argumentat că, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017, din punct de vedere salarial, gradația este un element al funcției, astfel că nu se poate susține că un funcționar ocupă aceeași funcție dacă a trecut în altă gradație a funcției.

Cu privire la a doua chestiune de drept au exprimat puncte de vedere Curtea de Apel București și tribunalele arondate, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iași și tribunalele arondate.

În esență, s-a apreciat că sporul pentru condiții de muncă prevăzut de lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 poate fi acordat efectiv prin raportare la întregul program de lucru al angajatului, numai dacă se poate stabili că respectivul salariat este expus condițiilor în raport de care se acordă acesta, pe întreaga durată a prestării activității profesionale, într-un anumit interval de timp, acest aspect urmând a fi stabilit în baza materialului probator administrat în fiecare cauză, pornind de la evidența internă a angajatorului.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate hotărâri care să vizeze interpretarea dispozițiilor relevante din cuprinsul chestiunii de drept. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență a Curții Constituționale care să prezinte relevanță pentru chestiunea de drept ce face obiectul sesizării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; art. 2 alin. (1) statuează următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate, precum și pe cea de-a patra.

Astfel, obiectul judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Iași.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește însă condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, analizând cele statuate anterior în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: "(...) punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu."

Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare.

Așadar, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devin imperative/obligatorii numai în situația în care instanța verifică și constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Actul normativ în discuție nu scutește instanța de judecată de a verifica îndeplinirea condiției de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

În cauză, în cadrul primei întrebări instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să dezlege dacă plafonările sporurilor permanente și nepermanente prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, instituite prin actele normative adoptate anual în domeniul salarizării, sunt aplicabile și în cazul în care angajatul trece dintr-o gradație în alta sau dacă această trecere are semnificația schimbării funcției sau a condițiilor de activitate.

Exprimându-și punctul de vedere, prima instanță a evocat dispozițiile art. 7 lit. j) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în raport cu vechimea în muncă, și pe cele ale art. 10 alin. (4) din aceeași lege-cadru, din care rezultă că schimbarea gradațiilor presupune doar trecerea unei anumite perioade de timp, fără legătură cu funcția sau condițiile de activitate. Acest raționament a condus instanța de trimitere la concluzia că schimbarea gradației nu presupune reîncadrarea, respectiv schimbarea funcției sau a condițiilor de activitate, astfel că se impun plafonările reglementate de actele normative menționate atât în cazul sporurilor permanente, cât și al celor nepermanente.

Se constată, așadar, că în încheierea de sesizare nu a fost indicată o dificultate de interpretare a normelor incidente, ci a fost expus un raționament clar, care se regăsește, de altfel, și în opiniile exprimate de majoritatea instanțelor din țară. Simpla contestare de către reclamantă a modului de calcul al sporurilor ce i se cuveneau, la trecerea de la o gradație la alta, fără a fi prezentată o interpretare a textelor de lege care să îi susțină opinia și să contureze o dificultate a completului de a-și însuși un anumit raționament, nu poate determina declanșarea mecanismului instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Din modul în care este formulată sesizarea se constată că instanța de trimitere nu a invocat o chestiune de interpretare a textelor de lege incidente în cauză, ci a solicitat o îndrumare pentru a gestiona soluționarea litigiului, deși interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei sunt atributul său exclusiv.

Așa cum rezultă din jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completul de judecată este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară, iar încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția acestuia asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului său de vedere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept, a cărei dezlegare o solicită instanței supreme, este una reală, având vocație de a convinge, și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Se mai impune a fi notat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete un caracter coerent și unitar.

O astfel de dificultate de interpretare a normei nu a fost invocată de instanța de trimitere. Mai mult, pentru soluționarea cauzei, aceasta avea la dispoziție și jurisprudența anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care oferă linii directoare în privința aplicării normelor invocate în cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, pronunțându-se asupra interpretării și aplicării prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat următoarele: " 110. În concret, reîncadrarea se realizează prin numirea/încadrarea personalului pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38 din Legeacadru nr. 153/2017. 111. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că reîncadrarea la care se referă art. 36 nu are ca efect schimbarea calității personalului din numit sau încadrat, după caz, în personal reîncadrat. În consecință, după realizarea acestei operațiuni, cei reîncadrați își păstrează calitatea obținută, în condițiile legii, de personal numit/încadrat și nu se transformă într-un nou tip de personal, «reîncadrat»."

Cât privește caracterul plafonat al sporurilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: " 103. Interpretarea sistematică, logică și gramaticală a dispozițiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a legii, în corelare cu prevederile art. 23 din aceeași lege și cu prevederile actelor normative mai sus prezentate conduce la concluzia că, deși salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice au crescut etapizat, prin raportare la ipotezele de aplicare în timp a Legii-cadru nr. 153/2017, până la atingerea valorii nominale a salariilor de bază conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile și celelalte categorii de elemente ale sistemului de salarizare ce fac parte din salariul brut, inclusiv sporul pentru condiții de muncă, ce interesează prezenta cauză, au rămas plafonate întrucât, prin legile anuale de salarizare, nivelul acestora s-a raportat la anul precedent, posibilitatea ordonatorilor de credite de a le majora și de a le acorda în alte limite fiind suspendată succesiv prin dispozițiile legale anterior menționate. 104. În condițiile în care plafonarea sporurilor s-a produs prin voința legiuitorului exprimată explicit în cuprinsul actelor normative adoptate anual în domeniul salarizării, iar dispozițiile speciale ale acestora au în vedere, cu caracter general, sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, enumerarea fiind exhaustivă și nu limitativă, fără a face vreo distincție nici din perspectiva destinatarilor acestor norme, înseamnă că ele sunt general aplicabile, pentru toate categoriile de drepturi salariale mai sus menționate și pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. (...) 114. Dat fiind specificul sporului în discuție, anume sporul pentru condiții de muncă, stabilirea sensului sintagmei își desfășoară activitatea în aceleași condiții impune raportarea la dispozițiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 care reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum și a condițiilor de acordare a sporului pentru condiții de muncă pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» din administrația publică centrală, interpretarea coroborată a acestor prevederi legale conducând la concluzia că reperul avut în vedere de către legiuitor atunci când a condiționat menținerea, începând cu 1 ianuarie 2024, a cuantumului sporului pentru condiții de muncă la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2023 de împrejurarea ca personalul să își desfășoare activitatea în aceleași condiții, l-au constituit, în esență, condițiile de la locul de muncă, mai precis factorii de risc pentru sănătate, iar nu condițiile salariale."

În același sens, prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, s-au statuat următoarele: " 178. Voința legiuitorului, exprimată explicit în actele normative adoptate anual în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, a fost aceea de a plafona cuantumul sporurilor prin raportare la nivelul acordat în luna decembrie 2018, măsură menținută pentru întregul interval 2019-2024. Normele juridice de plafonare au caracter general, fără a face distincție în funcție de personalul bugetar beneficiar, fără a se face referire la un anumit spor, indicându-se categoria generică a sporurilor, și fără a fi reliefată vreo rațiune care să justifice un regim derogatoriu în privința sporului pentru condiții de muncă."

Constatând, potrivit celor expuse anterior, că prima întrebare adresată de instanța de trimitere nu privește interpretarea unor norme de drept neclare sau lacunare, se constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate enunțate anterior.

Cât privește cea de-a doua întrebare, aceasta a avut în vedere interpretarea art. 8 alin. (1) și (4), a art. 11 și a art. 12 alin. (1) din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în sensul de a se stabili dacă este posibilă calcularea sporului pentru condiții de muncă prevăzut de lit. A pct. 9 din anexa nr. 2 la regulamentul-cadru, proporțional cu întreg programul de lucru al unui angajat.

Exprimându-și punctul de vedere, prima instanță a considerat că dispozițiile legale în discuție permit, teoretic, acordarea sporului prin raportare la întreg programul de lucru doar dacă se poate considera că angajatul este expus condițiilor la care se raportează sporul pe întreaga durată a acestuia.

Aceeași opinie teoretică, susținută și de câteva hotărâri judecătorești, a fost exprimată și de celelalte instanțe din țară.

Se constată, așadar, că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condițiile în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, aspect ce reiese inclusiv din încheierea de sesizare, în care instanța de trimitere însăși a reținut că dispozițiile legale invocate de reclamantă ca temei al acțiunii sale nu sunt, în principiu, dificil de interpretat, deoarece sporul pretins de reclamantă poate fi acordat cât timp angajatul este expus condițiilor la care se raportează sporul. Totodată, a reținut instanța de trimitere faptul că analiza temeiniciei acțiunii ține exclusiv de probatoriul administrat și de situația particulară a reclamantei, iar nu de interpretarea textelor legale ce reglementează sporul pretins de aceasta.

Din această perspectivă se reține că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

Așadar, se constată că întrebarea din cuprinsul sesizării nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății. Astfel, premisa de la care instanța de trimitere pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării își găsește izvorul în starea de fapt particulară în care se află reclamanta și care are legătură cu faptul că, printr-un act administrativ intern al Spitalului Municipal de Urgență Roman, s-au stabilit, în limitele impuse de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 și, ulterior, de Hotărârea Guvernului nr. 1.035/2020 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", sporurile cuvenite fiecărui sector de activitate în parte, respectiv, în ceea ce o privește pe reclamantă, în sectorul COVID-19 din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman. Or, aplicarea legii, care, de altfel, nu este nici neclară și nici lacunară, nelăsând dubii de interpretare, la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme, întrucât ar fi afectată independența judecătorului fondului cauzei.

În aceste condiții, sesizarea instanței supreme pentru a da o dezlegare unei probleme de drept punctuale, circumscrisă situației factuale specifice reclamantei, nu întrunește condițiile necesare pentru a se constitui într-o chestiune de drept care, dacă ar fi dezlegată, ar oferi o soluție de principiu specifică mecanismului de unificare a jurisprudenței prin hotărâri prealabile, urmărindu-se mai degrabă, în contextul particular al cauzei, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de instanța de trimitere, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării și în privința celei de-a doua întrebări.

În considerarea argumentelor expuse, rezultă că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.