ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 216/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 300/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă în Dosarul nr. 775/100/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 10 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 775/100/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă dispozițiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist se interpretează în sensul că asistentul maternal profesionist este îndreptățit la plata drepturilor salariale exclusiv pe durata de timp în care a primit un copil în plasament sau în îngrijire, acest drept nesubzistând în intervalul de timp în care nu prestează activitatea specifică, indiferent dacă s-a emis sau nu o dispoziție valabilă de suspendare a contractului individual de muncă ori dacă i-a fost suspendat sau nu atestatul profesional, sau, din contră, normele se impune a fi interpretate în sensul că asistentul maternal profesionist este îndreptățit la drepturile salariale ce decurg din contractul individual de muncă chiar și pe durata de timp în care nu prestează activitate specifică, atât timp cât nu a fost emisă o dispoziție valabilă de suspendare a contractului individual de muncă sau nu i-a fost suspendat atestatul profesional. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 272/2004): Capitolul VII Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului Secțiunea a 2-a Instituții și servicii la nivel local " Art. 122. - (...) (3) Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un furnizor privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: a) activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu; b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor; c) planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament; d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție."

Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist (Hotărârea Guvernului nr. 679/2003): " Art. 8. - (1) Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști. (2) Contractul individual de muncă se încheie pe perioada de valabilitate a atestatului. (3) Executarea contractului individual de muncă începe pe data primei hotărâri de încredințare sau de plasament al unui copil asistentului maternal profesionist. (4) Contractul individual de muncă se suspendă ori încetează în cazurile prevăzute de legislația muncii, precum și în cazul suspendării, retragerii sau încetării atestatului de asistent maternal profesionist. (5) Persoanele pensionate pentru limită de vârstă, atestate ca asistent maternal profesionist, își desfășoară activitatea pe baza unui contract individual de muncă încheiat prin cumul cu pensia." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, la 18 martie 2024, cu nr. 775/100/2024, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș la plata drepturilor salariale neachitate în intervalul de timp cuprins între 11 ianuarie 2023 și data sesizării instanței, sume care să fie actualizate cu rata inflației și la care să se adauge dobânda legală penalizatoare.

Reclamanta este angajata Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș pe postul de asistent maternal profesionist.

Prin Dispoziția nr. 469/7.02.2023, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 49 alin. (1) din Codul muncii.

Reclamanta a contestat această dispoziție, iar prin Sentința civilă nr. 528/2023, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 553/100/2023, s-a admis cererea acesteia și s-a dispus anularea dispoziției de suspendare a contractului individual de muncă, instanța reținând, în esență, că aceasta este nulă ca urmare a insuficientei motivări. Soluția primei instanțe a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș prin Decizia nr. 1.461/A/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Totodată, prin Hotărârea nr. 92/10.04.2023, Comisia pentru Protecția Copilului din subordinea Consiliului Județean Maramureș a dispus suspendarea atestatului de asistent maternal profesionist al reclamantei pe o durată de 6 luni, măsura încetând prin Hotărârea nr. 234/19.10.2023 emisă de același organism.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat, în esență, că, deși dispoziția de suspendare a contractului individual de muncă a fost anulată, pârâta nu i-a mai achitat drepturile salariale și nici nu i-a comunicat vreun act care să justifice neplata acestor drepturi.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. În susținerea poziției procesuale s-a invocat, printre altele, că solicitările reclamantei sunt neîntemeiate atât timp cât aceasta nu a prestat activitățile specifice muncii de asistent maternal profesionist, iar contractul individual de muncă al asistentului maternal este supus unui regim juridic special, în sensul că acesta își produce efecte exclusiv pe durata de timp în care asistentul maternal prestează activitatea specifică și se suspendă în situația în care asistentul maternal nu are în îngrijire niciun copil. Pârâta a mai susținut că suspendarea se produce în temeiul legii, existența contractului individual de muncă fiind indisolubil legată de prestarea activității specifice.

La termenul din 10 ianuarie 2025, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

S-a subliniat că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat opinii cu privire la aspectele vizate. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată al instanței de trimitere, asistentul maternal profesionist nu este îndreptățit la acordarea de drepturi salariale pe durata de timp în care nu a prestat activitate specifică.

În primul rând, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 25/2018 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, asistentul maternal profesionist se află într-un raport de muncă atipic, orientat spre protecția interesului superior al copilului și caracterizat prin faptul că munca nu se prestează pentru un angajator în sensul general al termenului, ci angajatorul este determinat de către legiuitor ca fiind un serviciu public specializat pentru protecția copilului/direcția pentru protecția copilului sau un organism privat acreditat, iar contractul individual de muncă încheiat de asistentul maternal nu urmărește să aducă un beneficiu angajatorului prin munca prestată, ci privește, în mod exclusiv, protecția copilului. În contextul dat, rațiunea a înseși existenței categoriei profesionale a asistenților maternali profesioniști se subsumează nevoii de a presta activitatea specifică de îngrijire a copilului primit în plasament sau încredințat. Atât timp cât un copil nu a fost primit în plasament sau încredințat, nu se mai pune problema protecției copilului și, implicit, nici a existenței unei obligații de plată a unor drepturi salariale.

În al doilea rând, dacă "executarea" contractului individual de muncă începe doar de la data primei hotărâri de încredințare sau de plasament al unui copil asistentului maternal profesionist, iar anterior acestui moment, deși există un contract individual de muncă, părțile nu sunt ținute să execute obligații specifice, atunci concluzia care decurge este aceea că legiuitorul a condiționat executarea contractului de derularea efectivă de către asistentul maternal profesionist a activității specifice de îngrijire a copilului primit în plasament sau încredințat, iar rațiunea acestei condiționări se menține și pentru ipoteza în care la un moment anterior s-a prestat activitate, dar ulterior asistentul maternal nu a mai primit în plasament sau nu i-a fost încredințat un copil. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu pot fi rezumate numai la momentul de început al executării raportului individual de muncă, ci sunt menite să stabilească o regulă cu aplicare generală, respectiv aceea că executarea contractului are loc doar atunci când asistentul maternal profesionist a primit un copil în plasament sau i-a fost încredințat un copil.

În al treilea rând, se mai impune a fi observat că, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, simpla existență a contractului individual de muncă nu este suficientă pentru prestarea activității specifice de către asistentul maternal profesionist, fiind necesară, în plus, încheierea unei convenții suplimentare pentru fiecare copil primit în plasament sau în încredințare, convenție care devine anexă la contractul individual de muncă, iar, conform alin. (3) lit. g) din același articol, convenția trebuie să cuprindă inclusiv drepturile și obligațiile specifice ale părților. Interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 alin. (3) și art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 conduce spre concluzia că, în realitate, încheierea convenției este cea care determină "executarea contractului", iar în lipsa acesteia contractul nu poate fi executat și că drepturile salariale ale asistentului maternal profesionist se cuvin în temeiul acestei convenții, iar nu al contractului individual de muncă. De aceea, atât timp cât nu există o convenție, în sensul art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, nu se poate pune problema executării contractului individual de muncă. Prin urmare, contractul individual de muncă încheiat de asistentul maternal profesionist are mai degrabă natura unui contract-cadru, care se particularizează prin convențiile subsecvente ce devin anexă la acesta și care se încheie cu ocazia fiecărui copil primit în plasament sau încredințat, convenții din care decurge inclusiv obligația de plată a drepturilor salariale. Pe când, în lipsa unor convenții de primire a unui copil în plasament sau în îngrijire, între părți nu se află efectiv în derulare un raport individual de muncă, ci există doar premisele unui asemenea raport. Mai mult, trebuie observat că încheierea convenției menționate este condiționată, conform art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, de acordul scris al soțului sau, după caz, al soției asistentului maternal profesionist. În această situație, dacă s-ar admite teza conform căreia simpla existență a contractului individual de muncă este necesară și suficientă pentru a se naște în sarcina angajatorului obligația de plată a drepturilor salariale, acesta ar putea fi ținut să îndeplinească atari drepturi chiar dacă asistentul maternal profesionist nu prestează muncă pentru că soțul sau soția refuză să își dea acordul scris.

În fine, dispozițiile Codului muncii conduc spre aceeași concluzie. Astfel, dispozițiile art. 159 alin. (1) și (2) din Codul muncii condiționează plata salariului de prestarea muncii, iar în lipsa prestării muncii nu se poate pune problema îndrituirii la plata unor drepturi salariale. Acolo unde legiuitorul a dorit să recunoască îndreptățirea salariatului la plata unor drepturi salariale sau a unei despăgubiri raportate la drepturile salariale, chiar în lipsa prestării unei munci, a prevăzut acest lucru în mod expres, așa cum este în cazul art. 53 alin. (1), art. 52 alin. (2) sau art. 80 alin. (1) din Codul muncii. În plus, nu poate fi ignorat faptul că pot exista situații în care lipsa prestării muncii are o cauzalitate obiectivă, străină de voința angajatorului, precum în ipoteza în care măsura plasamentului a fost revocată și nu există un alt copil cu privire la care să se fi instituit o atare măsură. De altfel, nu se poate susține nici că dispozițiile art. 111 alin. (1) din Codul muncii ar conduce spre o concluzie contrară, în condițiile în care pentru a se considera "timp de muncă" nu este suficient ca salariatul să se afle sub autoritatea angajatorului, ci trebuie suplimentar, și cumulativ, după cum prevede norma, ca acesta să își îndeplinească sarcinile și atribuțiile. Or, cât timp asistentul maternal profesionist nu a primit în plasament sau nu i-a fost încredințat un copil, acesta nu trebuie să îndeplinească nicio atribuție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la orientarea/orientările conturată/conturate în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte și nici a Ministerului Public în legătură cu existența, în lucru, a unei propuneri pentru promovarea unui recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, pronunțată în Dosarul nr. 4/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 20 februarie 2019, s-a stabilit că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității textelor de lege supuse interpretării, prin Decizia nr. 343 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 6 octombrie 2023, și Decizia nr. 108 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 23 iunie 2023, respingând excepțiile de neconstituționalitate ridicate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut cont la adoptarea acestui act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigii care să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor cerințe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parțial, nefiind îndeplinite toate exigențele procedurale menționate pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiții legale se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Codul muncii, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, obiectul cauzei vizând plata unor drepturi salariale ce se cuvin reclamantei în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, instituție publică cu personal plătit din fonduri publice.

De asemenea, există legătura chestiunii de drept semnalate cu soluționarea fondului cauzei în contextul în care instanța de trimitere a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru intervalul de timp în care nu a prestat activitatea specifică de asistent maternal profesionist.

Cât privește însă condiția existenței unei chestiuni de drept, în absența unei definiții legale a noțiunii, examinarea îndeplinirii acestei condiții trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei "chestiuni de drept", este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.

Caracterul dificil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică.

Or, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normei în discuție, aceasta reținând în mod explicit că asistentul maternal profesionist nu este îndreptățit la acordarea de drepturi salariale pe durata de timp în care nu a prestat activitate specifică, avansând mai multe argumente în acest sens.

Sub acest aspect se reține că prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018 a Completului competent să judece recursul în interesul legii s-a statuat că: Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu.

În cuprinsul acestei decizii la paragrafele 68, 73 și 77 s-a reținut că: " 68. În raport cu aceste prevederi legale se impune a se preciza că activitatea specifică desfășurată de asistentul maternal profesionist, reglementată prin acte normative aplicabile în domeniul protecției copilului, imprimă raporturilor de muncă dintre asistentul maternal și angajator un caracter distinct față de raporturile generale de muncă, reglementate de Codul muncii. (...) 73. Caracterul special al raportului de muncă încheiat de asistentul maternal profesionist este determinat de durata acestuia - pe perioada de valabilitate a atestatului, de locul muncii - la domiciliul angajatului, de drepturile și obligațiile salariatului - prevăzute de art. 8-10 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, dar și de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/1997, condiții de muncă și program de lucru, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, subordonate, cu prioritate, principiului interesului superior al copilului. (...) 77. Prin urmare, având în vedere că nevoile copilului presupun un anumit grad de imprevizibilitate, nu se pot determina, cu exactitate, nici programul de lucru și nici perioadele de repaus ale asistentului maternal, inclusiv cele de repaus anual, pe perioada concediului de odihnă."

Prin urmare, revine instanței învestite cu soluționarea cauzei atribuția jurisdicțională de a verifica și de a respecta această jurisprudență obligatorie și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate substitui atributului fundamental al instanței, de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.