Decizia nr. 400/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 535/99/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.123/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 535/99/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 25 februarie 2025, în Dosarul nr. 535/99/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.535 din Codul civil cu referire la art. 2.532 pct. 3 din Codul civil, prin raportare la Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 24 octombrie 2019, în limitele prevăzute de art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cauza de suspendare a cursului prescripției dreptului material la acțiune poate fi invocată ca mijloc de apărare direct prin cererea de apel formulată?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 mai 2025 cu nr. 1.123/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 17 noiembrie 2025. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Codul civil: Art. 2.532. - Cazurile generale de suspendare a prescripției "Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: (...) 3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate; (...)". Art. 2.535. - Beneficiul suspendării prescripției "Suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Codul de procedură civilă: Art. 478. - Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 de lei cu titlul de prejudiciu. Ulterior, a formulat o cerere completatoare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.300,68 lei cu titlu de prejudiciu creat prin utilizarea fără drept a autovehiculului instituției reclamante în interes personal.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin raportul de control întocmit la 19 ianuarie 2021 de Consiliul Județean Iași, s-au constatat o serie de nereguli în activitatea unor foști salariați printre care și fostul director - pârâtul din cauza de față -, respectiv că, până în septembrie 2020, a existat o practică la nivelul instituției în ceea ce privește modul de folosire a autoturismelor din dotarea Direcției Județene de Pază și Protecție Iași, acestea fiind folosite în permanență, nu numai în timpul serviciului, de către utilizatori. Raportul de control a analizat perioada ianuarie 2018-decembrie 2020, constatând că pârâtul a efectuat un număr de 7.252,2 km în interes personal, utilizând 628,69 litri de combustibil, creând instituției un prejudiciu în valoare de 3.300,68 lei.

Prin Sentința nr. 1.442 din 11 septembrie 2023, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea, așa cum a fost completată, formulată de reclamanta Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.000 de lei reprezentând prejudiciu, cu dobânda legală. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 21.11.2018-25.01.2019, excepție invocată de către pârât în capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.300,68 lei, reprezentând prejudiciu pentru utilizarea în interes personal a autoturismului de serviciu. A respins în rest acest capăt de cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește cererea completatoare, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.300,68 lei cu titlu de prejudiciu creat prin utilizarea fără drept a autovehiculului Direcției Județene de Pază și Protecție Iași în interes personal, că perioada de utilizare a autoturismului, indicată în Raportul de control nr. xxxx/19.01.2021 al Consiliului Județean Iași - Biroul de Control și Îndrumare a fost ianuarie 2018-iunie 2019.

A arătat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 3.300,68 lei cu titlu de prejudiciu creat prin utilizarea fără drept a autovehiculului Direcției Județene de Pază și Protecție Iași în interes personal, în perioada ianuarie 2018-iunie 2019, este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 4 februarie 2019, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii - 4 februarie 2022, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin apelul declarat de reclamanta Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași se critică soluția instanței de fond privind admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 21.11.2018-25.01.2019.

La rândul său, pârâtul a criticat sentința primei instanțe în ce privește obligarea sa la plata prejudiciului, apreciind că reclamanta este răspunzătoare pentru prejudiciul creat în patrimoniul ei. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași a apreciat că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu pot sta ca temei al sesizării, pornind de la obiectul cauzei care vizează răspunderea patrimonială a fostului salariat, ca urmare a prejudicierii patrimoniului angajatorului printr-o faptă personală delictuală a fostului salariat, fiind incidente normele Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) din art. 254, însă dacă instanța apreciază necesar, nu se opune sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Apelantul-pârât nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă prin care a achiesat la concluziile din raport privind inadmisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în raport cu temeiul juridic al sesizării și obiectul cauzei. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând că prezenta cauză este în curs de judecată în calea de atac a apelului formulat împotriva sentinței prin care instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași în contradictoriu cu pârâtul fost angajat. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 21.11.2018-25.01.2019, excepție invocată de pârât în capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 3.300,68 lei reprezentând prejudiciu pentru utilizarea în interes personal a autoturismului de serviciu.

Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași este un serviciu public de interes județean cu personalitate juridică, finanțat integral din venituri proprii, înființată prin hotărâre a Consiliului Județean Iași, iar pârâtul a îndeplinit funcția de director al instituției. Acțiunea formulată urmărește atragerea răspunderii patrimoniale a fostului salariat, în baza dispozițiilor art. 254 din Codul muncii, pentru prejudiciul constatat în urma controlului efectuat de Biroul de Control și Îndrumare la unitățile din subordinea Consiliului Județean Iași.

Litigiul dedus judecății este un litigiu privind raportul de muncă al personalului plătit din fonduri publice, în dispută fiind angajarea răspunderii salariatului pentru prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, intrând astfel în domeniul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conturat prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din acest act normativ, care se referă la procese privind raporturile de muncă și de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Soluționarea apelului, având în vedere soluția și considerentele hotărârii primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

Prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială, în aplicarea dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), este reprezentat de data producerii pagubei, norma având caracter derogatoriu în raport cu dreptul comun.

Dispozițiile art. 2.535 din Codul civil prevăd că suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Dispozițiile Codului civil ce conturează regimul juridic al prescripției prevăd că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție.

Dacă în privința excepției prescripției legea stabilește momentul procesual până la care cel în interesul căruia curge prescripția o poate invoca, în ceea ce privește suspendarea, art. 2.535 din Codul civil nu instituie un regim particular de exercitare.

Prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și ale art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea."

Aspectul dezlegat de instanța supremă a vizat admisibilitatea invocării și administrării în apel a probelor noi, la paragraful 64 al deciziei sus-menționate subliniindu-se: "Apelantul poate invoca prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea se încadrează în cadrul procesual stabilit la prima instanță, or, invocarea unor astfel de motive nu ar putea fi eficientă dacă apelantul nu ar putea să le și dovedească (...)".

În prezentul litigiu chestiunea supusă dezlegării vizează admisibilitatea invocării unei împrejurări de natură a modifica cursul prescripției - cauză de suspendare, ca mijloc de apărare, pentru prima dată în apel, având în vedere, pe de o parte, caracterul de ordine privată al prescripției și, pe de altă parte, caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

S-a reținut a fi îndeplinită și condiția nestatuării instanței supreme asupra chestiunii sau problemei de drept printr-o altă hotărâre prealabilă anterioară sau printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Opinia asupra chestiunii de drept a completului de judecată al instanței de trimitere învestit cu judecarea în apel a cauzei este că caracterul devolutiv ex lege al apelului, în baza căruia instanței de apel îi revine obligația stabilirii situației de fapt reale în raport cu normele legale aplicabile raportului juridic litigios dedus judecății, respectiv de a realiza, în limitele sesizării, o nouă judecată de fond, este reflexia dreptului părților la un proces echitabil, în cadrul căruia pretențiile părților să fie efectiv ascultate.

Prescriptibilitatea constituie o componentă a principiului securității raporturilor juridice, dar termenele de prescripție nu trebuie să fie aplicate într-o manieră rigidă care ar putea nega accesul la justiție, fiind necesar să fie compatibile cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Soluționarea excepției prescripției invocate în termenul legal la instanța de fond impune stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul, dar și incidența cauzelor de suspendare ori de întrerupere, în scopul determinării momentului împlinirii termenului de prescripție. Caracterele juridice ale cauzelor de suspendare, așa cum sunt reținute unanim în doctrină, sunt caracterul legal, caracterul limitativ și producerea efectelor de drept. Or, invocarea, în apărare, a excepției prescripției impune analiza ansamblului regulilor legale incidente cu privire la termenul și cursul prescripției. Dacă în privința invocării excepției prescripției art. 2.513 din Codul civil prevede că aceasta poate fi invocată cel mai târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate, regim de invocare derogatoriu de la regimul general de invocare a excepțiilor relative instituit de dispozițiile Codului de procedură civilă, în privința suspendării, art. 2.535 din Codul civil prevede doar titularul care se poate prevala de cauza de suspendare, fără a institui un termen până la care poate fi invocată. În lipsa instituirii unui termen până la care partea adversă să invoce apărările față de excepția prescripției, aceasta ar putea fi invocată prin motivele de apel, în baza dispozițiilor art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind circumscrisă unei categorii mai largi a mijloacelor de apărare.

Cu toate acestea, dispozițiile Codului civil instituie caracterul de ordine privată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, care nu mai operează de plin drept, iar organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.

Suspendarea prescripției reprezintă o cauză de drept ce acționează asupra modului de curgere a termenului de sesizare a instanței. Potrivit dispozițiilor art. 2.535 din Codul civil, suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Fiind o apărare de ordine privată, aceasta trebuie formulată în combaterea excepției, în fața instanței de fond, înainte de închiderea dezbaterilor, pentru a fi respectate principiile contradictorialității și echității procedurale. În condițiile în care debitorul este ținut de termenul în care excepția de ordine privată poate fi invocată, impunerea aceluiași regim procesual creditorului apare ca rațională, creditorul trebuind să invoce cauza de suspendare fie direct prin acțiune, fie prin răspunsul la întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată după invocarea excepției, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii pe fond.

În apel, dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc regula potrivit căreia părțile pot să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. În condițiile în care cauza de suspendare nu a fost dezvoltată nici în apărările de fapt, nici în apărările de drept, invocarea acesteia direct în calea de atac are valoare de invocare a unei cauze juridice noi, care nu a făcut obiectul jurisdicției fondului.

Regula tantum devolutum quantum iudicatum nu permite modificarea în faza apelului a elementelor pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul sesizării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor judecătorești pentru comunicarea practicii judiciare. VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat prin dispozițiile art. 1 care prevede că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) existența unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile anterior expuse instituite de legiuitor pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale.

Astfel, se reține, prioritar, că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În speță, sesizarea privește un litigiu având ca obiect o acțiune în răspundere patrimonială prin care s-a solicitat obligarea pârâtului, fost angajat ca director al reclamantei Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași, la plata prejudiciului creat prin utilizarea fără drept a autovehiculului aparținând reclamantei, în interes personal.

Prin urmare, pretențiile deduse judecății, întemeiate pe dispozițiile art. 254 din Codul muncii și art. 1.350 din Codul civil, nu au nicio legătură cu componenta salarială în sensul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Or, potrivit art. 1 coroborat cu paragraful 4 din preambulul acestei ordonanțe de urgență, actul normativ a avut în vedere doar procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și litigii referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal.

În aceste condiții, este irelevant din perspectiva stabilirii admisibilității sesizării de față faptul că litigiul vizează raporturile de serviciu ale pârâtului, iar acesta din urmă face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, nefiind îndeplinită cerința ca litigiul dedus spre judecată instanței de trimitere să se circumscrie acestui domeniu specific de reglementare anterior evocat, respectiv, în speță, să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 43 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024).

Pentru argumentele expuse se reține că nu este îndeplinită cerința existenței unei cauze vizând drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau privind prestații de asigurări sociale, aflată în curs de judecată, astfel că, nefiind întrunite toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea este inadmisibilă.