ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 287/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 3.034/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 2.897/62/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea art. 68 5 coroborat cu art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, printre beneficiarii pensiei de serviciu se regăsește și personalul conex din cadrul instanțelor și parchetelor.

Magistratul-asistent arată că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 4 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.897/62/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 3.034/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 567/2004: " Art. 68 5 . - (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 31, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexă, și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală. [...] (4) Pensia se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă. (5) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, potrivit legislației în vigoare privind sistemul de pensii publice. [...]" " Art. 90 1 . - Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68 2 , 68 3 și 68 4 ." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 19 iunie 2023 cu nr. 2.897/62/2023 reclamantul persoană fizică, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel [...] și Parchetul de pe lângă Tribunalul [...], a solicitat obligarea la eliberarea unei adeverințe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 567/2004, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Reclamantul a susținut că a îndeplinit funcția de șofer (personal conex personalului auxiliar de specialitate) la Parchetul de pe lângă Tribunalul [...], având o vechime de 39 de ani și 8 luni, iar în urma încetării raporturilor de muncă i-a fost calculată o pensie în funcție de contributivitate.

Solicitarea adresată angajatorului privind eliberarea unei adeverințe pentru acordarea pensiei de serviciu i-a fost respinsă, cu motivarea că nu există dispoziții legale care să reglementeze acordarea pensiei de serviciu pentru această categorie.

Or, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer, iar din interpretarea art. 68 5 alin. (1) și a art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 rezultă în mod expres că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, aceasta fiind și intenția legiuitorului de a include personalul conex printre beneficiarii pensiei de serviciu, la împlinirea vechimii în specialitate de 25 ani, prin art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătându-se, în esență, că funcția deținută de reclamant nu permite aplicarea temeiurilor legale indicate de către acesta și implicit nici posibilitatea eliberării adeverinței solicitate.

Prin Sentința civilă nr. 291/MAS din 5 martie 2024, Tribunalul Brașov a respins ca neîntemeiată acțiunea.

În motivare s-a arătat că, la data publicării Legii nr. 567/2004, funcția de șofer nu a fost inclusă în categoria personalului conex.

Prin modificările și completările ulterioare aduse acestui act normativ, funcția de șofer a fost inclusă în categoria personalului conex, însă a fost exclusă de la prevederile privind pensionarea, potrivit art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au fost sistate, devenind pensii în sistemul public de pensii.

Ulterior, Legea nr. 263/2010 a abrogat art. 8, art. 68 1 alin. (2) și art. 68 2 -68 4 din Legea nr. 567/2004 [art. 196 lit. f)].

La 25 iulie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004, care a reintrodus pensiile de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate la art. 68 5 , însă art. 90 1 a rămas nemodificat. S-a optat pentru completarea art. 68 cu un articol nou, art. 68 5 , în condițiile în care articolele 68-68 4 erau abrogate.

În plus, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 130/2015, au fost elaborate și aprobate, prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2015, normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, norme care, la art. 2 din anexă, enumeră expres și limitativ categoriile de personal care beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu, nefiind cuprins și personalul conex.

De altfel, nici din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 130/2015, nici din expunerea de motive a acestui act normativ nu rezultă intenția legiuitorului de a recunoaște acestei categorii de personal beneficiul pensiei de serviciu.

În consecință, din cuprinsul normelor legale incidente în materie nu se identifică dispoziții legale care, corelate, să conducă indubitabil la concluzia că personalul conex din cadrul instanțelor și parchetelor are dreptul la pensie de serviciu, în aceleași condiții ca și personalul auxiliar de specialitate.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel reclamantul, susținând că interpretarea oferită nu este fondată, argumentele regăsite în cadrul considerentelor nefiind de natură să justifice negarea dreptului său la pensia de serviciu.

În cadrul soluționării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a reținut întrunirea condițiilor generale de admisibilitate a sesizării, precum și încadrarea litigiului în categoria celor expres prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, completul de judecată a fost învestit cu soluționarea unei cauze în apel, acțiunea având ca finalitate stabilirea dreptului reclamantului de a beneficia de pensie de serviciu în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 567/2004.

De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere că apelul este, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, cale de atac devolutivă, iar dezlegarea chestiunii de drept vizează însăși temeinicia pretențiilor reclamantului, fiind necesar a se lămuri interpretarea art. 68 5 din Legea nr. 567/2004 coroborat cu art. 90 1 din aceeași lege, în sensul de a stabili dacă printre beneficiarii pensiei de serviciu se regăsește și personalul conex din cadrul instanțelor și parchetelor.

Din verificarea centralizatoarelor privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu a identificat nicio hotărâre privind prezenta chestiune de drept. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere a arătat că reclamantul se prevalează de dispozițiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, susținând că, din moment ce acest text legal exclude de la aplicarea în privința personalului conex doar anumite articole, per a contrario rezultă că acestea sunt aplicabile și acestei categorii de personal, ceea ce înseamnă că și aceasta beneficiază de pensia de serviciu reglementată de art. 65 5 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 567/2004.

Concluzia reclamantului nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 au intrat în vigoare la 8 octombrie 2007. Or, la acel moment, în Legea nr. 567/2004 nu exista art. 68 5 , motiv pentru care acesta nu putea fi regăsit printre excepțiile cuprinse în art. 90 1 din același act normativ.

De asemenea, din moment ce art. 68 5 din Legea nr. 567/2004 a intrat în vigoare ulterior dispozițiilor art. 90 1 din același act normativ, respectiv la 10 iunie 2015, iar în cuprinsul art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 nu se face referire și la personalul conex, este evidentă intenția legiuitorului de a exclude această categorie de personal de la beneficiul pensiei de serviciu.

Această concluzie este întărită și de întregul conținut al Hotărârii Guvernului nr. 706/2015 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 și care nu face nicio referire la personalul conex.

În acest context s-a apreciat că reclamantul nu are dreptul legal la pensia de serviciu reglementată de art. 68 5 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 567/2004, deoarece nu face parte din categoriile de personal menționate, ci din categoria personalului conex reglementată de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, acesta având funcția de șofer. VI. Punctul de vedere al părților

Susținerea apelantului reclamant este în sensul că intenția legiuitorului a fost de a include personalul conex printre beneficiarii pensiei de serviciu la împlinirea vechimii în specialitate de 25 de ani prin instituirea dispozițiilor art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

În lumina principiului constituțional al egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, dar și a asigurării dreptului la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din legea fundamentală, coroborat cu principiile unicității, contributivitații și egalității, dar și cu prevederile art. 1 alin. (2) din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează interzicerea generală a discriminării, persoanele care au avut calitatea de personal conex celui auxiliar trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca cele ce revin personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Totodată, art. 3 alin. (1) lit. a) din normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 menționează expres că se constituie în vechime în specialitate perioada cât personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcția de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, agent procedural, aprod și șofer (ultimele trei funcții făcând parte din personalul conex al personalului auxiliar). Dacă s-ar aprecia că prin instituirea normelor juridice privind procedura de înscriere la pensia de serviciu și pentru stabilirea pensiei de serviciu prezentate printr-o hotărâre a Guvernului s-ar putea refuza dreptul personalului conex de a beneficia de pensie de serviciu, această împrejurare ar echivala cu o încălcare a Constituției în contextul în care o eventuală limitare a dreptului fundamental la pensie, reglementat în contextul nivelului de trai, poate suferi restrângeri exclusiv prin norme juridice cu caracter organic. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Într-o opinie cvasiunanimă, s-a apreciat că personalul conex al instanțelor și parchetelor nu are îndreptățirea de a solicita pensie de serviciu în temeiul art. 68 5 din Legea nr. 567/2004, deoarece nu face parte din categoriile menționate expres de această normă, așa cum rezultă din punctele de vedere și hotărârile înaintate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

În sens contrar a fost exprimată opinia Tribunalului Buzău, care a comunicat și o hotărâre judecătorească, ce nu are însă legătură cu problema de drept în discuție. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță în dezlegarea chestiunii de drept sesizate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Din analiza dispozițiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) și (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că problema de drept litigios dedusă judecății privește stabilirea dreptului la pensia de serviciu în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 567/2004, în condițiile în care reclamantul face parte din cadrul personalului conex.

În consecință, în cauza care a ocazionat sesizarea, pretențiile deduse judecății se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2).

De asemenea, cauza în care a fost formulată sesizarea instanței supreme se află pe rolul Curții de Apel Brașov - Secția civilă, ca instanță competentă să judece calea de atac a apelului.

Cât privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Sub acest aspect, instanța de trimitere s-a rezumat la a arăta, în cuprinsul încheierii de sesizare, că "orice chestiune de drept care se circumscrie sferei de reglementare a art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile acolo descrise, generează obligația, din partea completului de judecată, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție".

Contrar concluziei la care a ajuns instanța de trimitere, este de subliniat faptul că și în cazul sesizărilor întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este necesar a fi demonstrată existența unei chestiuni de drept, aptă să declanșeze mecanismul hotărârii prealabile, noțiune cu un înțeles autonom, ce nu este sinonimă cauzei juridice a acțiunii deduse judecății.

Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neunitare, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. Nu este posibil însă ca, în cadrul acestui mecanism, instanța supremă să se substituie funcției jurisdicționale a instanței de trimitere, învestită cu soluționarea, în concret, a raportului juridic dedus judecății.

În cadrul prezentei sesizări se constată că instanța de trimitere nu a adus niciun argument care să susțină îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate.

Astfel, niciun element de dificultate nu a fost relevat în formularea acestei solicitări, în contextul în care, cu referire la evoluția legislativă în materie, instanța de trimitere constată că dispozițiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 au intrat în vigoare la 8 octombrie 2007, prin modificarea Legii nr. 567/2004 (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007), iar la acel moment în Legea nr. 567/2004 nu exista articolul 68 5 , astfel că acesta nu se putea regăsi printre excepțiile cuprinse în art. 90 1 din lege. De asemenea, art. 68 5 a fost introdus în corpul Legii nr. 567/2004 prin Legea nr. 130/2015, respectiv în iunie 2015, iar în cuprinsul art. 68 5 alin. (1) nu se face referire și la personalul conex.

În același sens a mai constatat instanța de trimitere că intenția legiuitorului de a exclude categoria personalului conex de la beneficiul pensiei de serviciu reglementate în Legea nr. 567/2004 rezultă și din întregul conținut al Hotărârii Guvernului nr. 706/2015, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, norme care, la art. 2 din anexă, enumeră expres și limitativ categoriile de personal care beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu, nefiind cuprins și personalul conex.

Rezultă deci că instanța de trimitere nu a constatat că are dificultăți în rezolvarea problemei de drept deduse judecății, propunând o interpretare clară în privința acesteia, fără a identifica diferite interpretări posibile ale textelor legale, justificând declanșarea acestui mecanism numai prin faptul că acesta ar fi obligatoriu.

Tot din perspectiva evoluției legislative a dispozițiilor ce fac obiectul prezentei sesizări, nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că la data adoptării art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 pensia de serviciu era reglementată în cuprinsul art. 68 din aceeași lege, iar această dispoziție legală era menționată în mod expres printre excluderile din cuprinsul art. 90 1 .

În același context, al lipsei caracterului dificil al chestiunii de drept, se cuvine a fi amintită și Decizia nr. 1.563/2009 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, pronunțată de Curtea Constituțională.

În considerentele acestei decizii s-a reținut: " Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, critica autorului excepției vizează dispozițiile de lege prin care personalul conex al instanțelor de judecată și al parchetelor este exclus de la beneficiul acordării pensiei de serviciu și a altor drepturi specifice care sunt prevăzute pentru personalul auxiliar din justiție. În acest sens, arată că personalul conex se află într-o situație analogă, comparabilă cu cea a personalului conex, cuvenindu-se acordarea acelorași drepturi pentru ambele categorii de personal. Față de aceste susțineri, Curtea constată că Legea nr. 567/2004 reglementează, în ansamblul său, statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, acesta fiind format, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT. Conex personalului auxiliar, dar constituind o categorie de personal distinctă, prin natura funcțiilor deținute, este personalul prevăzut la alin. (3) al aceluiași articol, format din agent procedural, aprod și șofer. Această distincție între cele două categorii de personal este păstrată în toată reglementarea actului normativ, care, în principal, stabilește elementele statutului personalului auxiliar de specialitate, făcând referire la personalul conex în mod separat, în cadrul cap. VIII «Dispoziții tranzitorii și finale», prin trimitere la dispozițiile aplicabile personalului auxiliar, mai puțin în ceea ce privește anumite drepturi specifice. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic generată de textul de lege criticat nu poate fi privită ca aducând atingere principiului constituțional al egalității în drepturi și nici prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât aceste prevederi au în vedere existența unor situații comparabile, analoage. Or, în speță, natura diferită a funcțiilor îndeplinite de diferitele categorii de personal le plasează pe acestea în situații deosebite, aspect subliniat prin însuși modul prin care legiuitorul a ales să reglementeze statutul acestora."

În concluzie, instanța de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare, având astfel vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, cum mecanismul instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte de Casație și Justiție va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizării ce i-a fost adresată, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.