Decizia nr. 287 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 3.034/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.897/62/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea art. 68 5 coroborat cu art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, printre beneficiarii pensiei de serviciu se regăseşte şi personalul conex din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Magistratul-asistent arată că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 4 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.897/62/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 3.034/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 567/2004: ” Art. 68 5 . – (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 31, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexă, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală. […] (4) Pensia se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă. (5) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabileşte şi pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, potrivit legislaţiei în vigoare privind sistemul de pensii publice. […]” ” Art. 90 1 . – Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepţia dispoziţiilor art. 68, 68 2 , 68 3 şi 68 4 .” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 19 iunie 2023 cu nr. 2.897/62/2023 reclamantul persoană fizică, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel […] şi Parchetul de pe lângă Tribunalul […], a solicitat obligarea la eliberarea unei adeverinţe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 567/2004, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Reclamantul a susţinut că a îndeplinit funcţia de şofer (personal conex personalului auxiliar de specialitate) la Parchetul de pe lângă Tribunalul […], având o vechime de 39 de ani şi 8 luni, iar în urma încetării raporturilor de muncă i-a fost calculată o pensie în funcţie de contributivitate.

Solicitarea adresată angajatorului privind eliberarea unei adeverinţe pentru acordarea pensiei de serviciu i-a fost respinsă, cu motivarea că nu există dispoziţii legale care să reglementeze acordarea pensiei de serviciu pentru această categorie.

Or, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer, iar din interpretarea art. 68 5 alin. (1) şi a art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 rezultă în mod expres că reclamantului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, aceasta fiind şi intenţia legiuitorului de a include personalul conex printre beneficiarii pensiei de serviciu, la împlinirea vechimii în specialitate de 25 ani, prin art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică, arătându-se, în esenţă, că funcţia deţinută de reclamant nu permite aplicarea temeiurilor legale indicate de către acesta şi implicit nici posibilitatea eliberării adeverinţei solicitate.

Prin Sentinţa civilă nr. 291/MAS din 5 martie 2024, Tribunalul Braşov a respins ca neîntemeiată acţiunea.

În motivare s-a arătat că, la data publicării Legii nr. 567/2004, funcţia de şofer nu a fost inclusă în categoria personalului conex.

Prin modificările şi completările ulterioare aduse acestui act normativ, funcţia de şofer a fost inclusă în categoria personalului conex, însă a fost exclusă de la prevederile privind pensionarea, potrivit art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea au fost sistate, devenind pensii în sistemul public de pensii.

Ulterior, Legea nr. 263/2010 a abrogat art. 8, art. 68 1 alin. (2) şi art. 68 2 -68 4 din Legea nr. 567/2004 [art. 196 lit. f)].

La 25 iulie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004, care a reintrodus pensiile de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate la art. 68 5 , însă art. 90 1 a rămas nemodificat. S-a optat pentru completarea art. 68 cu un articol nou, art. 68 5 , în condiţiile în care articolele 68-68 4 erau abrogate.

În plus, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 130/2015, au fost elaborate şi aprobate, prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2015, normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, norme care, la art. 2 din anexă, enumeră expres şi limitativ categoriile de personal care beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu, nefiind cuprins şi personalul conex.

De altfel, nici din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 130/2015, nici din expunerea de motive a acestui act normativ nu rezultă intenţia legiuitorului de a recunoaşte acestei categorii de personal beneficiul pensiei de serviciu.

În consecinţă, din cuprinsul normelor legale incidente în materie nu se identifică dispoziţii legale care, corelate, să conducă indubitabil la concluzia că personalul conex din cadrul instanţelor şi parchetelor are dreptul la pensie de serviciu, în aceleaşi condiţii ca şi personalul auxiliar de specialitate.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel reclamantul, susţinând că interpretarea oferită nu este fondată, argumentele regăsite în cadrul considerentelor nefiind de natură să justifice negarea dreptului său la pensia de serviciu.

În cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut întrunirea condiţiilor generale de admisibilitate a sesizării, precum şi încadrarea litigiului în categoria celor expres prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, completul de judecată a fost învestit cu soluţionarea unei cauze în apel, acţiunea având ca finalitate stabilirea dreptului reclamantului de a beneficia de pensie de serviciu în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 567/2004.

De lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că apelul este, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, cale de atac devolutivă, iar dezlegarea chestiunii de drept vizează însăşi temeinicia pretenţiilor reclamantului, fiind necesar a se lămuri interpretarea art. 68 5 din Legea nr. 567/2004 coroborat cu art. 90 1 din aceeaşi lege, în sensul de a stabili dacă printre beneficiarii pensiei de serviciu se regăseşte şi personalul conex din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Din verificarea centralizatoarelor privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa nu a identificat nicio hotărâre privind prezenta chestiune de drept. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a arătat că reclamantul se prevalează de dispoziţiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, susţinând că, din moment ce acest text legal exclude de la aplicarea în privinţa personalului conex doar anumite articole, per a contrario rezultă că acestea sunt aplicabile şi acestei categorii de personal, ceea ce înseamnă că şi aceasta beneficiază de pensia de serviciu reglementată de art. 65 5 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 567/2004.

Concluzia reclamantului nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 au intrat în vigoare la 8 octombrie 2007. Or, la acel moment, în Legea nr. 567/2004 nu exista art. 68 5 , motiv pentru care acesta nu putea fi regăsit printre excepţiile cuprinse în art. 90 1 din acelaşi act normativ.

De asemenea, din moment ce art. 68 5 din Legea nr. 567/2004 a intrat în vigoare ulterior dispoziţiilor art. 90 1 din acelaşi act normativ, respectiv la 10 iunie 2015, iar în cuprinsul art. 68 5 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 nu se face referire şi la personalul conex, este evidentă intenţia legiuitorului de a exclude această categorie de personal de la beneficiul pensiei de serviciu.

Această concluzie este întărită şi de întregul conţinut al Hotărârii Guvernului nr. 706/2015 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 şi care nu face nicio referire la personalul conex.

În acest context s-a apreciat că reclamantul nu are dreptul legal la pensia de serviciu reglementată de art. 68 5 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 567/2004, deoarece nu face parte din categoriile de personal menţionate, ci din categoria personalului conex reglementată de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, acesta având funcţia de şofer. VI. Punctul de vedere al părţilor

Susţinerea apelantului reclamant este în sensul că intenţia legiuitorului a fost de a include personalul conex printre beneficiarii pensiei de serviciu la împlinirea vechimii în specialitate de 25 de ani prin instituirea dispoziţiilor art. 90 1 din Legea nr. 567/2004.

În lumina principiului constituţional al egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, dar şi a asigurării dreptului la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din legea fundamentală, coroborat cu principiile unicităţii, contributivitaţii şi egalităţii, dar şi cu prevederile art. 1 alin. (2) din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează interzicerea generală a discriminării, persoanele care au avut calitatea de personal conex celui auxiliar trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi ca cele ce revin personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Totodată, art. 3 alin. (1) lit. a) din normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 menţionează expres că se constituie în vechime în specialitate perioada cât personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcţia de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, agent procedural, aprod şi şofer (ultimele trei funcţii făcând parte din personalul conex al personalului auxiliar). Dacă s-ar aprecia că prin instituirea normelor juridice privind procedura de înscriere la pensia de serviciu şi pentru stabilirea pensiei de serviciu prezentate printr-o hotărâre a Guvernului s-ar putea refuza dreptul personalului conex de a beneficia de pensie de serviciu, această împrejurare ar echivala cu o încălcare a Constituţiei în contextul în care o eventuală limitare a dreptului fundamental la pensie, reglementat în contextul nivelului de trai, poate suferi restrângeri exclusiv prin norme juridice cu caracter organic. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o opinie cvasiunanimă, s-a apreciat că personalul conex al instanţelor şi parchetelor nu are îndreptăţirea de a solicita pensie de serviciu în temeiul art. 68 5 din Legea nr. 567/2004, deoarece nu face parte din categoriile menţionate expres de această normă, aşa cum rezultă din punctele de vedere şi hotărârile înaintate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova.

În sens contrar a fost exprimată opinia Tribunalului Buzău, care a comunicat şi o hotărâre judecătorească, ce nu are însă legătură cu problema de drept în discuţie. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept sesizate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că problema de drept litigios dedusă judecăţii priveşte stabilirea dreptului la pensia de serviciu în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 567/2004, în condiţiile în care reclamantul face parte din cadrul personalului conex.

În consecinţă, în cauza care a ocazionat sesizarea, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2).

De asemenea, cauza în care a fost formulată sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă, ca instanţă competentă să judece calea de atac a apelului.

Cât priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Sub acest aspect, instanţa de trimitere s-a rezumat la a arăta, în cuprinsul încheierii de sesizare, că „orice chestiune de drept care se circumscrie sferei de reglementare a art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în condiţiile acolo descrise, generează obligaţia, din partea completului de judecată, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Contrar concluziei la care a ajuns instanţa de trimitere, este de subliniat faptul că şi în cazul sesizărilor întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este necesar a fi demonstrată existenţa unei chestiuni de drept, aptă să declanşeze mecanismul hotărârii prealabile, noţiune cu un înţeles autonom, ce nu este sinonimă cauzei juridice a acţiunii deduse judecăţii.

Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. Nu este posibil însă ca, în cadrul acestui mecanism, instanţa supremă să se substituie funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, învestită cu soluţionarea, în concret, a raportului juridic dedus judecăţii.

În cadrul prezentei sesizări se constată că instanţa de trimitere nu a adus niciun argument care să susţină îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate.

Astfel, niciun element de dificultate nu a fost relevat în formularea acestei solicitări, în contextul în care, cu referire la evoluţia legislativă în materie, instanţa de trimitere constată că dispoziţiile art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 au intrat în vigoare la 8 octombrie 2007, prin modificarea Legii nr. 567/2004 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007), iar la acel moment în Legea nr. 567/2004 nu exista articolul 68 5 , astfel că acesta nu se putea regăsi printre excepţiile cuprinse în art. 90 1 din lege. De asemenea, art. 68 5 a fost introdus în corpul Legii nr. 567/2004 prin Legea nr. 130/2015, respectiv în iunie 2015, iar în cuprinsul art. 68 5 alin. (1) nu se face referire şi la personalul conex.

În acelaşi sens a mai constatat instanţa de trimitere că intenţia legiuitorului de a exclude categoria personalului conex de la beneficiul pensiei de serviciu reglementate în Legea nr. 567/2004 rezultă şi din întregul conţinut al Hotărârii Guvernului nr. 706/2015, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, norme care, la art. 2 din anexă, enumeră expres şi limitativ categoriile de personal care beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu, nefiind cuprins şi personalul conex.

Rezultă deci că instanţa de trimitere nu a constatat că are dificultăţi în rezolvarea problemei de drept deduse judecăţii, propunând o interpretare clară în privinţa acesteia, fără a identifica diferite interpretări posibile ale textelor legale, justificând declanşarea acestui mecanism numai prin faptul că acesta ar fi obligatoriu.

Tot din perspectiva evoluţiei legislative a dispoziţiilor ce fac obiectul prezentei sesizări, nu este lipsită de relevanţă nici împrejurarea că la data adoptării art. 90 1 din Legea nr. 567/2004 pensia de serviciu era reglementată în cuprinsul art. 68 din aceeaşi lege, iar această dispoziţie legală era menţionată în mod expres printre excluderile din cuprinsul art. 90 1 .

În acelaşi context, al lipsei caracterului dificil al chestiunii de drept, se cuvine a fi amintită şi Decizia nr. 1.563/2009 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 90 1 din Legea nr. 567/2004, pronunţată de Curtea Constituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut: ” Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei vizează dispoziţiile de lege prin care personalul conex al instanţelor de judecată şi al parchetelor este exclus de la beneficiul acordării pensiei de serviciu şi a altor drepturi specifice care sunt prevăzute pentru personalul auxiliar din justiţie. În acest sens, arată că personalul conex se află într-o situaţie analogă, comparabilă cu cea a personalului conex, cuvenindu-se acordarea aceloraşi drepturi pentru ambele categorii de personal. Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că Legea nr. 567/2004 reglementează, în ansamblul său, statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, acesta fiind format, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT. Conex personalului auxiliar, dar constituind o categorie de personal distinctă, prin natura funcţiilor deţinute, este personalul prevăzut la alin. (3) al aceluiaşi articol, format din agent procedural, aprod şi şofer. Această distincţie între cele două categorii de personal este păstrată în toată reglementarea actului normativ, care, în principal, stabileşte elementele statutului personalului auxiliar de specialitate, făcând referire la personalul conex în mod separat, în cadrul cap. VIII «Dispoziţii tranzitorii şi finale», prin trimitere la dispoziţiile aplicabile personalului auxiliar, mai puţin în ceea ce priveşte anumite drepturi specifice. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic generată de textul de lege criticat nu poate fi privită ca aducând atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât aceste prevederi au în vedere existenţa unor situaţii comparabile, analoage. Or, în speţă, natura diferită a funcţiilor îndeplinite de diferitele categorii de personal le plasează pe acestea în situaţii deosebite, aspect subliniat prin însuşi modul prin care legiuitorul a ales să reglementeze statutul acestora.”

În concluzie, instanţa de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept care formează obiectul sesizării.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar şi subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă, generând dificultăţi de înţelegere şi aplicare, având astfel vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară, ceea ce nu este cazul în speţă.

În consecinţă, cum mecanismul instituit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluţioneze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizării ce i-a fost adresată, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.