Decizia nr. 179 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 303/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.528/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 14 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.528/99/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă daunele-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare şi actualizările cu indicele de inflaţie stabilite prin raportare la diferenţele salariale acordate în favoarea unui grefier, prin hotărâri judecătoreşti prin care au recunoscut îndreptăţirea la o valoare de referinţă sectorială superioară celei aplicate de angajator la data plăţii salariului, sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j1) şi dispoziţiile art. 296 3 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 571/2003) Capitolul III Venituri din salarii Art. 55. – Definirea veniturilor din salarii (…) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (…) j 1 ) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile; (…) Titlul IX 2 Contribuţii sociale obligatorii Capitolul I Contribuţii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor şi venituri din pensii, precum şi persoanele aflate sub protecţia sau în custodia statului Art. 296 3 . – Sfera contribuţiilor sociale Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz: a) persoanele fizice rezidente, care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte; (…) g) orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 227/2015) Titlul IV Impozitul pe venit Capitolul III Venituri din salarii şi asimilate salariilor Art. 76. – Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor (…) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor (…) p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanţe, executorii de drept; (…) Titlul V Contribuţii sociale obligatorii Capitolul II Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat Secţiunea a 2-a Veniturile pentru care se datorează contribuţia şi cotele de contribuţii Art. 137. – Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale (1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuţi la art. 136, datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76; (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate că daunele-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare stabilite în favoarea reclamanţilor prin mai multe hotărâri judecătoreşti, care au recunoscut anumite componente de salarizare acestora – valori de referinţă sectorială (VRS) şi anumite diferenţe salariale, dobânzi legale penalizatoare sau remuneratorii – nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) şi dispoziţiile art. 296 3 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivare, reclamanţii au arătat că deţin calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti, iar prin hotărâri judecătoreşti irevocabile instituţia angajatoare a fost obligată să le plătească dobânda legală pentru plata cu întârziere a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea lor prin hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere executarea cu întârziere de către debitori a sumelor stabilite prin titluri executorii, au considerat reclamanţii că este evident faptul că aceste sume nu reprezintă dobânzi acordate în legătură cu salariile, ci sume acordate pentru pierderea efectiv suferită de creditori, motiv pentru care nu sunt supuse impunerii în baza art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) din Codul fiscal.

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a invocat o serie de excepţii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, explicând regimul acestor dobânzi stabilit conform Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La dosar a depus întâmpinare şi pârâtul Tribunalul Bucureşti, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, susţinând, în esenţă, că sumele reprezentând dobânzi legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii nu au cum să fie disociate de drepturile salariale.

La termenul din 14 noiembrie 2024, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, chiar dacă acţiunea nu vizează direct drepturi salariale, ci nivelul despăgubirilor datorate ca urmare a achitării cu întârziere şi incorecte a drepturilor salariale, deoarece miza procesului este constituită, în esenţă, tot de sume pe care salariatul trebuie să le primească de la angajator, ca urmare a unei anumite modalităţi de desfăşurare a raporturilor de muncă.

Totodată, instanţa de trimitere a reţinut că soluţionarea litigiului depinde de o chestiune de drept, adică de modul de interpretare al unor dispoziţii din Codul fiscal, prin raportare la sumele pe care le datorează pârâţii reclamanţilor în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, iar chestiunea de drept nu a fost identificată printre cele deja soluţionate de instanţa supremă ori care s-ar afla în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, după analiza argumentelor reclamanţilor prin prisma dispoziţiilor incidente, dar şi a jurisprudenţei, că este aplicabilă regula generală în materie de astfel de accesorii, adică cea reglementată de Codul fiscal (atât vechi, cât şi nou) care asimilează sumele vizate de reclamanţi cu drepturile salariale, în sensul în care regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi lor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a mai fost necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 199/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] şi art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii”.

Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 16/1/2014/HP/C, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, s-a stabilit că: „Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, pronunţată în Dosarul nr. 21/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a stabilit că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1.082 şi art. 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în Dosarul nr. 2.641/1/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2014, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.”

Prin Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.524/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă dobânda legală penalizatoare acordată prin hotărâri judecătoreşti pentru eşalonarea plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi salariale reprezintă venituri salariale sau venituri asimilate salariilor în sensul art. 55 alin. (2) lit. j1) din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare [art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare], supuse impozitării şi plăţii celorlalte contribuţii sau reprezintă despăgubiri în sensul art. 42 lit. b) din Legea nr. 571/2003 [art. 62 lit. h) din Legea nr. 227/2015], nesupuse impozitului”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată, în primul rând, că procesul în care a fost formulată sesizarea priveşte drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin prisma normelor legale a căror interpretare se solicită.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamanţii având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti.

În al doilea rând, cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune dificilă de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Verificând îndeplinirea acestei cerinţe sub această dublă condiţionare, se reţine, în esenţă, că sesizarea vizează lămurirea naturii juridice a „daunelor-interese moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare şi actualizările cu indicele de inflaţie stabilite prin raportare la diferenţele salariale acordate în favoarea unui grefier, prin hotărâri judecătoreşti prin care au recunoscut îndreptăţirea la o valoare de referinţă sectorială superioară celei aplicate de angajator la data plăţii salariului”, respectiv dacă acestea „sunt supuse regimului fiscal prevăzut de dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. j1) şi dispoziţiile art. 2963 din Legea privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (2) lit. p) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că de lămurirea acestei chestiuni depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanţii din procesul în care a fost formulată sesizarea pretind că aceste daune-interese moratorii nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de Codul fiscal din 2003, respectiv Codul fiscal din 2015.

Cu referire la cealaltă condiţie, în lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neexistând riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Trebuie subliniat că, pentru lămurirea întrebării instanţei de trimitere, pot fi valorificate reperele jurisprudenţiale din cuprinsul Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi din celelalte decizii menţionate la pct. VIII, referitoare la interpretarea şi aplicarea noţiunii de dobândă în materia drepturilor salariale restante, stabilite prin titluri executorii, şi momentul de la care aceasta se datorează.

De asemenea, în contextul aplicabilităţii acestei jurisprudenţe obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată şi Decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2018, care a reţinut în paragraful 76 o practică consistentă şi unitară a instanţelor, fără excepţie, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor salariale sunt supuse impozitului şi celorlalte contribuţii obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, în sensul dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. j 1 ) din Legea nr. 571/2003, respectiv al dispoziţiilor art. 76 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 227/2015, fiind aşadar supuse impozitului pe venit.

Această din urmă decizie a stabilit caracterul inadmisibil al sesizării completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aceeaşi problemă juridică, pentru considerente valide şi în prezent.

Se impune şi precizarea că obiectul cererii de chemare în judecată în litigiul în care a fost formulată prezenta sesizare vizează daunele-interese moratorii aferente drepturilor salariale reprezentând valoarea de referinţă sectorială, context în care Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nu prezintă relevanţă, aceasta din urmă făcând trimitere la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Privirea de ansamblu asupra jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în unificarea practicii demonstrează că instanţa de trimitere dispune de indicatorii necesari aplicării legii la situaţia de fapt neexistând vreun motiv pentru care ar trebui să fie lămurite dispoziţiile legale invocate.

Aşadar, instanţa de trimitere nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, fapt ce rezultă fără îndoială şi din punctul acesteia de vedere, în cuprinsul căruia nu s-a demonstrat dificultatea chestiunii de drept, urmărindu-se mai degrabă obţinerea unei confirmări a soluţiei ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecăţii.

Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţelor de judecată.

Faţă de cele expuse se constată că întrebarea adresată de către Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conţinutul normativ clar al dispoziţiilor vizate de sesizare, cât şi din existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.