Decizia nr. 185 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 228/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.519/118/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 5.519/118/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Stabilirea datei deschiderii dreptului la pensie de serviciu, în raport cu care se aplică normele privind formula de calcul al cuantumului acesteia, în situaţia în care pensia de serviciu se acordă prin transformarea unei pensii de invaliditate stabilite anterior. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

În cuprinsul sesizării nu au fost identificate dispoziţiile legale a căror dezlegare se solicită. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 5.519/118/2022, reclamantul V.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne – Casa de Pensii Sectorială – Comisia de contestaţii, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. xxx/26.07.2022 şi a Deciziei nr. zzzz/31.05.2022, emise de pârât potrivit Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.543/8.05.2024, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a evidenţiat că, pentru a nu se antepronunţa, nu poate exprima soluţia problemei de drept, însă a subliniat că pensia de invaliditate iniţial stabilită în favoarea reclamantului a fost transformată în pensie de asigurări sociale potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi, ulterior, o nouă pensie de serviciu a fost stabilită în temeiul Legii nr. 223/2015.

Completul a făcut trimitere şi la cele reţinute de Curtea Constituţională, în sensul că indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi despre un drept câştigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare (Decizia nr. 343 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2021, paragraful 22). VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată următoarea decizie care prezintă relevanţă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Din analiza dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect cererea reclamantului de anulare a unei hotărâri emise de Comisia de contestaţii şi a unei decizii de pensie emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, acest litigiu de asigurări sociale fiind judecat de curtea de apel în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 103 din Legea nr. 223/2015.

Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, făcând parte din rândul celor menţionate în art. 1 alin. (2), respectiv „procese privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)”.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, se observă că aceasta nu este îndeplinită.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să facă necesară recurgerea la acest mecanism de unificare a jurisprudenţei.

Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept îndoielnice, stabilită ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă, a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului (a se vedea Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

Astfel, se observă că în încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspecte referitoare la problematica de interpretare a vreunui text legal, nu se identifică textul normativ care intră în discuţie ori care trebuie supus analizei, instanţa de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea cauzei, un răspuns la întrebarea „care este data deschiderii dreptului la pensia de serviciu în raport cu care se aplică normele privind formula de calcul al cuantumului acesteia, în situaţia în care pensia de serviciu este acordată prin transformarea unei pensii de invaliditate stabilite anterior”.

Or, instanţa de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Mecanismul hotărârii preliminare nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată.

Concomitent cu lipsa identificării de către instanţa de trimitere a unui text legal care să fie supus interpretării, se observă şi absenţa oricărei reflecţii a instanţei cu privire la eventuale variante de interpretare, precum şi a unor argumente care să susţină existenţa unui prag de dificultate care să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Deopotrivă, în completarea caracterului inform al sesizării, se remarcă şi refuzul instanţei de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la problema ce face obiectul sesizării, fiind nesocotite, astfel, prevederile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la care fac trimitere expresă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel mărginindu-se să indice, ca posibil relevante, anumite decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Modalitatea de formulare a sesizării conduce la concluzia că, în realitate, instanţa de trimitere solicită o rezolvare a litigiului dedus judecăţii, însă instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare au fost învestite instanţele, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acestora.

Aşadar, în condiţiile în care nu este identificat un text de lege lacunar sau neclar, care să fie supus interpretării, nu au fost prezentate posibile variante de interpretare, lipsesc argumentele necesare pentru justificarea caracterului dificil al problemei de drept, la care se adaugă omisiunea instanţei de trimitere de a prezenta propriul punct de vedere cu privire la chestiunea ce formează obiectul sesizării, se impune concluzia în sensul neîndeplinirii cerinţei de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, care să poată fi dezlegată pe calea mecanismului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în ceea ce priveşte identificarea şi enunţarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce priveşte determinarea contextului factual şi juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate (a se vedea Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 77 din 18 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2025).

În concluzie, instanţa supremă constată că întrebarea urmăreşte, în contextul particular al cauzei (prin solicitarea punctuală de stabilire a datei deschiderii dreptului la pensia de serviciu în situaţia în care pensia se acordă prin transformarea unei pensii de invaliditate stabilite anterior), identificarea soluţiei ce urmează a fi pronunţată de titularul sesizării, şi nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanţa de trimitere, aşa cum impune procedura trimiterii preliminare.

Dat fiind că sesizarea nu priveşte o „chestiune de drept”, condiţiile de admisibilitate nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, astfel că, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,