Decizia nr. 180 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 319/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.029/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.029/99/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă în aplicarea art. 158 alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dispoziţiilor pct. 93 din anexa nr. 1 şi pct. 114 din anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, astfel cum a fost completat prin Adresa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 436/717 din 10.06.1995 (comunicată unităţilor sanitare cu Scrisoarea Ministerului Sănătăţii nr. DP/XI/C/24.058 din 15.06.1995), şi ale dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. 40 din 4 iulie 1990 emis de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 655/4.06.1990, pentru aprobarea criteriilor de încadrare pe categorii de risc radiologic a locurilor de muncă din unităţile autorizate să desfăşoare activităţi din domeniul nuclear, activitatea prestată în perioada 1969-1.04.2001 de către salariaţii laboratoarelor de radiologie din cadrul spitalelor de stat autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul nuclear, în unităţi clasificate în categoria de risc radiologic maxim III şi IV, în cazul cărora a fost urmată procedura de încadrare a activităţii în grupele de muncă, beneficiază legal de încadrare în fosta grupa a II-a de muncă sau în fosta grupă I de muncă? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii Art. 158. – (…) (6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. (7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi al Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990): Anexa nr. 1 – Grupa I de muncă Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 93. Unităţi nucleare de gradul III şi IV Anexa nr. 2 – Grupa II de muncă Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 114. Laboratoare sau compartimente de radiologie (personal sanitar superior, personal sanitar mediu şi personal tehnic)

Ordinul nr. 40 din 4 iulie 1990 emis de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor nucleare (Ordinul nr. 40 din 4 iulie 1990): Art. 3. – Salariaţii care desfăşoară activităţi din domeniul nuclear vor fi încadraţi în categoria de risc radiologic de către unitatea titulară de autorizaţie ţinând seama de categoria de risc radiologic maxim stabilită prin autorizaţie şi locul de muncă al fiecăruia, aplicând prezentele criterii. Propunerea de încadrare va fi făcută de şeful unităţii nucleare şi va fi aprobată prin decizie de consiliul de administraţie. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Sentinţa civilă nr. 1.331 din 27 iunie 2024, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatorul M.O. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi a obligat-o pe aceasta să îi emită o decizie de pensie prin care drepturile de pensie să îi fie stabilite cu valorificarea perioadelor 1.12.1992-1.02.2000 şi 1.09.2000-1.04.2001 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă, conform adeverinţei eliberate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut că menţiunile din carnetul de muncă al contestatorului au fost susţinute de adeverinţa eliberată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi. Din cuprinsul acestei adeverinţe rezultă că temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă îl reprezintă Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990, anexa nr. 1, pct. 93, şi Adresa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 436/717/1995.

În acest sens, la pct. 93 din anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990 au fost înscrise locurile de muncă desfăşurate în unităţi nucleare de gradul III şi IV, iar din Adresa Ministerului Sănătăţii nr. DP/XI/C/24.058/15.06.1995 rezultă că fac parte din categoria unităţilor nucleare şi laboratoarele de radiologie, gradul stabilindu-se în funcţie de clasificarea CNCAN. Având în vedere că Laboratorul de radiologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi, în care a prestat activitate contestatorul, făcea parte din categoria unităţilor nucleare de gradul IV, respectiv III, instanţa a considerat că în mod corect s-a menţionat în carnetul de muncă şi în adeverinţă, ca temei legal de încadrare în grupa I, pct. 93 din anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, arătând că a respectat şi a aplicat întocmai drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 158 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 263/2010.

Aceasta a considerat că activitatea intimatului, desfăşurată în laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, ca asistent medical specialitatea radiologie, putea fi încadrată numai în grupa a II-a de muncă, în temeiul pct. 114 din anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că litigiul dedus judecăţii se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa fiind învestită cu judecarea unei cereri „privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice”.

A considerat că soluţionarea apelului depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor în discuţie.

Totodată, a menţionat că, în urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat puncte de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că nu există niciun motiv pentru a aprecia ca incorectă încadrarea în grupe de muncă prin raportare la dispoziţiile legale dedicate unităţilor nucleare, în funcţie de categoriile de risc stabilite de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, respectiv cele din anexa nr. 2 pct. 114 şi anexa nr. 1 pct. 93, câtă vreme contestatorul a lucrat în unitatea nucleară autorizată. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a mai fost necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, pronunţată în Dosarul nr. 5/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 3 martie 2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 446 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 11 decembrie 2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (4)-(7) din aceeaşi lege. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Din analiza dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect contestarea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. Anterior pensionării, contestatorul a avut calitatea de angajat cu contract individual de muncă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

Prin urmare, obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea şi plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în faza procesuală a apelului, pe rolul unui complet de judecată specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Iaşi, care judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Aşadar, primele două condiţii de admisibilitate, anterior enunţate, sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

În prezenta cauză, din cuprinsul încheierii de sesizare nu reiese existenţa unui text legal îndoielnic, lacunar, care să se impună a fi interpretat pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei, modalitatea de formulare a întrebării prealabile ducând la concluzia că, în realitate, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să identifice, în concret, norma legală aplicabilă contextului litigios.

În esenţă, curtea de apel solicită instanţei supreme să stabilească dacă situaţia contestatorului, care a avut calitatea de angajat în cadrul unui laborator de radiologie al unui spital de stat, autorizat să desfăşoare activităţi în domeniul nuclear în unităţi clasificate în categoria de risc radiologic maxim III şi IV, se încadrează în prevederile pct. 93 din anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990, care se referă la unităţile nucleare de gradul III şi IV, încadrate în grupa I de muncă, sau în cele ale pct. 114 din anexa nr. 2 la acelaşi ordin, referitoare la laboratoare sau compartimente de radiologie, încadrate în grupa II de muncă.

Aşadar, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe calea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, identificarea normei juridice aplicabile situaţiei de fapt, în vederea soluţionării pe fond a litigiului.

Se mai impune a se observa că, deşi în cuprinsul întrebării formulate instanţa de trimitere face referire la prevederile art. 158 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 263/2010, considerentele expuse în justificarea sesizării nu susţin necesitatea interpretării acestor prevederi legale, care, de altfel, fac referire la verificările pe care casele de pensii sunt îndreptăţite să le efectueze asupra documentelor prezentate în susţinerea încadrării activităţilor în grupele I şi II de muncă, precum şi consecinţele rezultatelor unor astfel de verificări. Instanţa de trimitere nu a exprimat însă un dubiu cu privire la modalitatea de interpretare a acestor dispoziţii legale, ci o îndoială referitoare la norma aplicabilă situaţiei juridice concrete a contestatorului – pct. 93 din anexa nr. 1 sau pct. 114 din anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 50/1990 – în funcţie de care se realizează încadrarea acestuia în grupa I sau, dimpotrivă, în grupa II de muncă.

Or, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile (a se vedea Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

Aşadar, sesizarea formulată de instanţa de trimitere are ca scop determinarea normei incidente şi a modului de aplicare a acesteia în situaţia litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios (a se vedea Decizia nr. 85 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 27 ianuarie 2025).

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prezenta sesizare va fi respinsă, ca inadmisibilă.