Decizia nr. 135 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 61/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.657/117/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 31 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.657/117/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept constând în plata integrală printr-o singură operaţiune financiară a sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre salariile stabilite neplafonat prin ordin al ministrului justiţiei pentru consilierii din sistemul de probaţiune şi salariile efectiv plătite. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

În cuprinsul sesizării nu au fost identificate dispoziţiile legale a căror dezlegare se solicită. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 1.657/117/2024, reclamanţii XZY, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata integrală, printr-o singură operaţiune, a sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre salariile stabilite prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.407/C/3.08.2023 şi salariile efectiv plătite, începând cu data menţionată în ordin până la zi, precum şi la plata în integralitate a salariilor astfel stabilite în continuare, lună de lună, până la intervenirea unei modificări legale a cuantumului acestora, la toate sumele ce au rezultat din aplicarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.407/C/3.08.2023 şi care au fost/vor fi plătite cu întârziere; obligarea pârâtei la actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că ordinul reprezintă o dovadă concretă de recunoaştere a drepturilor salariale pretinse de reclamanţi din partea ordonatorului de credite, iar ordonatorul principal este ţinut să includă sumele datorate în cererile de alocare bugetară, conform procedurii reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. A reţinut că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme prezintă relevanţă Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 20 februarie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect cererea reclamanţilor consilieri de probaţiune, care fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata integrală, printr-o singură operaţiune financiară, a diferenţei dintre drepturile salariale stabilite în favoarea reclamanţilor prin ordinul ordonatorului principal de credite, începând cu data de 3 august 2023, şi drepturile salariale efectiv achitate acestora începând de la aceeaşi dată, precum şi la actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.

Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, făcând parte din rândul celor menţionate la art. 1 alin. (1), respectiv „procese privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice”.

Cauza se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în virtutea competenţei legale conturate prin dispoziţiile art. 269 din Codul muncii raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate din rândul celor anterior enunţate, ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

Considerentele expuse de instanţa de trimitere au avut în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, însă simpla intrare în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, în lipsa unei probleme de drept reale, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât şi acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, sesizarea instanţei fiind obligatorie numai cu îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de actul normativ.

Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Cât priveşte sesizarea de faţă, se observă că în încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspectele referitoare la problematica de interpretare şi/sau aplicare a vreunui text legal, nu se identifică textul normativ care intră în discuţie ori care trebuie supus analizei, instanţa de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea cauzei, un răspuns la întrebarea dacă „plata sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre salariile stabilite neplafonat prin ordin al ministrului justiţiei pentru consilierii din sistemul de probaţiune şi salariile efectiv plătite se poate face integral, printr-o singură operaţiune financiară”.

Or, instanţa de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Mecanismul hotărârii preliminare nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată.

De altfel, prin Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 20 februarie 2025, Înalta Curte de Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă o sesizare similară, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: „Dacă, în interpretarea art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, plata diferenţelor salariale restante stabilite prin acte administrative ale ordonatorilor de credite rezultate din recalcularea indemnizaţiei prin aplicarea V.R.S.-ului de 605,225 se poate face integral printr-o singură operaţiune financiară”. Potrivit considerentelor, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, ceea ce se solicită în realitate fiind o rezolvare a însuşi raportului litigios şi validarea argumentelor prezentate pentru adoptarea soluţiei.

Revenind la prezenta sesizare, este evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenţei unei dificultăţi de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci, precum în cazul sesizării soluţionate prin decizia anterior amintită, se solicită o rezolvare a litigiului dedus judecăţii. Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare au fost învestite instanţele, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acestora.

Aşadar, se constată că prezenta întrebare urmăreşte, în contextul particular al cauzei (prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra îndreptăţirii reclamanţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale printr-o singură operaţiune financiară), stabilirea soluţiei ce urmează a fi pronunţată de titularul sesizării, şi nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanţa de trimitere, aşa cum impune procedura trimiterii preliminare.

În concluzie, dat fiind că sesizarea nu priveşte o „chestiune de drept”, condiţiile de admisibilitate a sesizării nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, fiind de prisos analiza celorlalte două condiţii de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,