ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 421/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.537/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.504/113/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Brăila - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 iunie 2025, în Dosarul nr. 2.504/113/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: a) Dacă drepturile salariale acordate prin acte administrative unor angajați din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", prin utilizarea unui anumit cuantum al valorii de referință sectorială (605,225 lei neplafonat), au natura juridică a unor despăgubiri ce pot fi pretinse de magistrații pentru care ordonatorul principal de credite nu a emis un act administrativ similar, în temeiul unei acțiuni întemeiate pe art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare? b) Dacă acțiunile astfel formulate de magistrați sunt supuse regulilor privind prescripția prevăzute de art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sau termenului prevăzut de art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000) " Art. 27. - (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) " Art. 171. - (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului." " Art. 268. - (1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (...) c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila - Secția I civilă cu nr. 2.504/113/2024, astfel cum a fost precizată ulterior, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța la plata unor despăgubiri echivalente valoric prejudiciului material produs prin discriminarea salarială, în perioada 1 ianuarie 2018-30 decembrie 2021, constând în diferența dintre cuantumul drepturilor salariale calculate pentru alți angajați din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" potrivit unor acte administrative cu utilizarea la stabilirea indemnizației de bază brute lunare a valorii de referință sectorială de 605,225 lei, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) și cuantumul drepturilor salariale încasate cu aplicarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din aceeași lege.

În motivare, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători, respectiv foști judecători și că acțiunea introductivă nu are ca obiect drepturi salariale, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin discriminare, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000; în drept, reclamanții au învederat, prin acțiunea introductivă, că se prevalează de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000; totodată, au invocat și alte dispoziții din acest act normativ, precum și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca prescrisă.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au susținut că excepția invocată este nefondată prin raportare la prevederile art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, reiterând precizarea în sensul că nu solicită plata unor drepturi salariale, ci a unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin discriminare.

Astfel, au subliniat că au luat cunoștință de fapta de discriminare la data de 5 noiembrie 2024, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens, a menționat că discriminarea invocată de reclamanți rezultă din drepturile salariale acordate prin acte administrative altor angajați din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", astfel încât obiectul procesului se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cu privire la condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere a apreciat că este obligată să se pronunțe în limitele învestirii în raport cu obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate de reclamanți, care au precizat că acțiunea nu are ca obiect drepturi salariale, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin discriminare.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept invocate, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În acest sens, a menționat că Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu lămurește prima chestiune de drept, respectiv dacă aceleași drepturi pot fi pretinse de magistrați cu titlu de despăgubiri, în temeiul unei acțiuni fundamentate pe art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

De asemenea, a subliniat că din considerentele Deciziei nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și ale deciziilor nr. 3 și 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu rezultă dacă inclusiv drepturile acordate prin acte administrative unor angajați din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", prin utilizarea unui anumit cuantum neplafonat al valorii de referință sectorială, au natura unor despăgubiri ce pot fi pretinse de magistrații pentru care ordonatorul principal de credite nu a emis un act administrativ similar, în temeiul unei acțiuni fundamentate pe art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Numai reclamanții au formulat un punct de vedere, prin care au considerat că acțiunea nu se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că nu solicită plata unor drepturi salariale, ci a unor despăgubiri pentru starea de discriminare suferită. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanța de trimitere a apreciat că drepturile acordate prin acte administrative unor angajați din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție", prin utilizarea unui anumit cuantum al valorii de referință sectorială, au natura juridică a unor drepturi salariale decurgând din modul de stabilire și calculare a indemnizației de încadrare, ce pot fi pretinse de alți magistrați cărora ordonatorul principal de credite nu le-a emis un act administrativ similar pentru o perioadă anterioară, numai pe calea unei acțiuni privind stabilirea și plata salariului, fundamentate pe art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, pentru valorificarea aceluiași drept subiectiv, reclamanților nu li se poate recunoaște opțiunea de a formula fie o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, fie una întemeiată pe prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în cadrul unui proces privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

A mai arătat că, indiferent de obiectul acțiunii, drepturile pretinse de reclamanți sunt supuse dispozițiilor speciale privind prescripția extinctivă reglementate de art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii; acest din urmă text se referă inclusiv la despăgubirile pe care le pot solicita salariații de la angajator, indiferent de cauza invocată. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin deciziile nr. 818-821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele: Drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.

Prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele: Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte.

Prin Decizia nr. 132 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 13 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, prin raportare la colegii magistrați cărora li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cu VRS 605 de la diferite date anterioare ordinelor de încadrare ale reclamanților (judecători) din prezenta cauză, acestora din urmă li se poate acorda recalcularea indemnizațiilor de încadrare cuvenite în baza VRS 605 de la date anterioare ordinelor de salarizare, chiar în situația necontestării acestor ordine.

Prin Decizia nr. 298 din 15 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 6 noiembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea ce a vizat interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la principiile nediscriminării și egalității, din perspectiva dreptului unor salariați din familia ocupațională "Justiție", respectiv magistrații de la tribunale, de a beneficia de o indemnizație de bază calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei neplafonată, ce a fost acordată altor salariați, în speță magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la o perioadă anterioară (1.01.2018) față de cea pentru care s-a dispus neplafonarea pentru salariați ai tribunalelor (30.12.2021). X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia conflictelor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează personalul plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la prima condiție de admisibilitate a sesizării, se constată că domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este stabilit expres prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ.

Din analiza acestui articol rezultă că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se aplică numai în cauzele care vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau alte prestații de asigurări sociale ale acestui personal.

Astfel, scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, menționat chiar în preambulul acestui act normativ, a fost acela de a asigura cadrul necesar pentru unificarea practicii judiciare, "care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice".

Verificând îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a sesizării, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâților la plata unor despăgubiri echivalente valoric prejudiciului material produs prin discriminarea salarială, în temeiul art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Trebuie subliniat că reclamanții au precizat în mod expres că acțiunea introductivă nu are ca obiect drepturi salariale, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin discriminare.

Se observă că limitele judecății, astfel cum au fost configurate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare ale acestora, privesc exclusiv plata unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului material produs prin discriminarea salarială.

De altfel, inclusiv instanța de trimitere a apreciat că este obligată să se pronunțe în limitele învestirii în raport cu obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate de reclamanți, care au precizat că acțiunea nu are ca obiect drepturi salariale, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin discriminare.

Or, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 circumscrie aplicabilitatea acestui act normativ numai la procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, chiar dacă reclamanții sunt plătiți din fonduri publice, obiectul procesului nu vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Se aduce ca argument suplimentar în acest sens, Decizia nr. 10 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, ce a vizat interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în sensul stabilirii instanței competente material să soluționeze litigiile având ca obiect repararea prejudiciului creat prin discriminare, în cuprinsul căreia s-a reținut corectitudinea calificării date în jurisprudență noțiunii de discriminare, ca fiind aceea de faptă ilicită de natură să antreneze răspunderea civilă delictuală a autorului acesteia.

Ca atare, cauza în care a fost sesizată instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu se circumscrie domeniului specific de reglementare al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, vizând exclusiv interpretarea unor dispoziții legale cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 "își propune să asigure prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare [ca mijloc de realizare a principiului constituțional al egalității între cetățeni și ca instrument de garantare a drepturilor și libertăților constituționale evocate în cuprinsul art. 1 alin. (2)], indiferent de modalitatea în care aceasta se concretizează, prin acte sau fapte, manifestate în toate domeniile vieții sociale, cum ar fi: a) în raporturile de muncă - în legătură cu condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională; b) protecția și securitatea socială; c) serviciile publice, orice alte servicii, accesul la bunuri și facilități; d) sistemul educațional; e) libertatea circulației; f) liniștea și ordinea publică; g) orice alte domenii ale vieții sociale" (paragraful 18 din Decizia nr. 10 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii).

Câtă vreme cererea introductivă de instanță ce a condus la prezenta sesizare a urmărit exclusiv înlăturarea discriminării sub forma acțiunii întemeiate pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 de acordare a despăgubirilor ca urmare a atragerii răspunderii civile delictuale (patrimoniale) a pârâtului, nu se solicită interpretarea unor dispoziții legale referitoare la modalitatea de acordare a drepturilor salariale, pentru a intra sub incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste motive, constatând că obiectul procesului în care a fost formulată sesizarea nu se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din același act normativ, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,