Decizia nr. 270 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 512/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă în Dosarul nr. 309/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 6 februarie 2025, în Dosarul nr. 309/107/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă este posibilă şi în ce manieră aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţiilor de încadrare stabilite prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege-cadru, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, indemnizaţii compuse din înmulţirea unei valori de referinţă sectorială cu un coeficient de multiplicare, în raport cu Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, şi cu Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform cărora valoarea de referinţă sectorială nu poate fi supusă plafonării? II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Aplicarea legii Art. 38. – (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022; c) prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25; d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6); d 1 ) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022; d 2 ) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 şi personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar; e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; f) indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; g) pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (61), precum şi sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă; h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018; i) prin excepţie de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; j) prin excepţie de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăşi limita prevăzută la art. 25. (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei + 25%, majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care nu a fost aplicată de pârâţi prin raportare la drepturile salariale deja dobândite, de la data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare, cu depăşirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin întâmpinare, pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că nu sunt incidente prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi că prin acte administrative a fost stabilită salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, iniţial cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar ulterior fără aplicarea acestei plafonări.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că au fost respectate şi aplicate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi că prin acte administrative a fost stabilită salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, iniţial cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar ulterior fără aplicarea acestei plafonări. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că obiectul litigiului îl constituie modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din justiţie, în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât cauza de faţă se înscrie în domeniul specific reglementat de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Referitor la condiţia ce vizează legătura dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept, s-a reţinut ca fiind îndeplinită, întrucât pentru soluţionarea pe fond a cauzei trebuie să se stabilească dacă se poate aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la un venit, fie el majorat sau nemajorat prin aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, venit care cuprinde o componentă care nu poate fi supusă plafonării, conform Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024 şi Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

De asemenea, s-a arătat că din verificarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că problema de drept nu a făcut obiectul unei alte hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii, soluţionate sau în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanţii au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că există o contradicţie în privinţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi cu deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a arătat că nu se impune sesizarea instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept incidente în cauză, deoarece au fost respectate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au formulat un punct de vedere prin care au arătat că din cele 3 decizii obligatorii ale instanţei supreme, menţionate anterior, rezultă fără echivoc neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut, în raport cu prevederile art. 7 lit. a) şi c) şi ale art. 38 alin. (3) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, că legiuitorul nu a prevăzut prin legea-cadru conceptul de salariu de bază sau de indemnizaţie de încadrare ca o sumă a mai multor componente, printre care şi valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare, ci a prevăzut faptul că acestea reprezintă „o sumă de bani” datorată personalului plătit din fonduri publice, sumă ce este prevăzută în anexele nr. I-IX. Acelaşi legiuitor a menţionat expres că modul în care a fost stabilit cuantumul acestor „sume de bani” a fost realizat diferenţiat în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcţie, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în specialitate.

O asemenea interpretare este valabilă în opinia instanţei de trimitere şi prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea de 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 urmând să fie aplicată „sumei de bani” acordate în luna decembrie 2017.

Cu toate acestea, trebuie reţinut că şi ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 la data de 1 iulie 2017 şi chiar ulterior datei de 31 decembrie 2022 a fost păstrată la nivelul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” noţiunea de „valoare de referinţă sectorială” ca o componentă a indemnizaţiei de încadrare.

În acest sens, instanţa de sesizare a avut în vedere, pe lângă actele administrative emise de către ordonatorii principali şi secundari de credite din sistemul judiciar, deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, din care rezultă că şi în prezent se consideră că indemnizaţia de încadrare a personalului din justiţie este compusă dintr-un element unic şi fix, reprezentat de valoarea de referinţă sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, şi dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare şi care poate fi plafonat, cu toate că, după cum s-a arătat anterior, Legea-cadru nr. 153/2017 şi anexele acesteia au în vedere „sume de bani” stabilite în mod expres şi care nu sunt compuse din mai multe elemente, ci se diferenţiază în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcţie, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în specialitate.

Instanţa de trimitere a menţionat că deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii au caracter obligatoriu, astfel că analiza problematicii deduse judecăţii trebuie să aibă în vedere o indemnizaţie de încadrare a reclamanţilor ca fiind compusă dintr-un element unic şi fix, reprezentat de valoarea de referinţă sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, şi dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare şi care poate fi plafonat.

În continuare, instanţa de sesizare a invocat Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, de dată recentă, instanţa supremă a reiterat faptul că se impune aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 la data de 1 ianuarie 2018 în raport cu indemnizaţia de încadrare acordată în luna decembrie 2017, indemnizaţie care era şi este şi în prezent compusă din „înmulţirea unei valori de referinţă sectorială cu un coeficient de multiplicare determinat specific pe baza unor criterii legale”.

Instanţa de trimitere a reţinut, aşadar, că, după cum arată chiar Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia aplicată de către ordonatorii de credite la indemnizaţia de încadrare acordată în luna decembrie 2017 ca element unic rezultat al unei înmulţiri.

Pe cale de consecinţă, se deduce concluzia că această majorare trebuie să vizeze şi valoarea de referinţă sectorială şi coeficientul de multiplicare, ambele fiind elemente ale indemnizaţiei de încadrare.

Or, cu privire la valoarea de referinţă sectorială, prin deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a statuat deja că „este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie»” şi că „elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”.

În aceste condiţii, instanţa de trimitere a reţinut că se pune reala problemă a interpretării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că, „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022”.

Practic, instanţa de sesizare a arătat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare a indemnizaţiei de încadrare, dar această indemnizaţie de încadrare, majorată de altfel la 1 ianuarie 2018 în raport cu luna decembrie 2017, după cum prevede Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, are o componentă cu aplicabilitate generală care nu poate fi supusă plafonării, după cum relevă deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi o componentă variabilă.

Or, câtă vreme majorarea vizează indemnizaţia ca un întreg, fără a face o defalcare a acesteia pe componente, instanţa de trimitere a apreciat că nu se poate aplica art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, din moment ce această plafonare vizează acelaşi întreg, fără a face o distincţie între componentele sale, dintre care una nu poate fi niciodată supusă plafonării. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în procedurile de unificare a practicii judiciare următoarele decizii relevante: – Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: „Drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.”; – Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: „Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.”; – Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare.” Prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în ceea ce priveşte chestiunea de drept subsecventă referitoare la (in)aplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială (de 605,225 lei), supusă sau nesupusă majorării prevăzute de art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege-cadru, subliniindu-se, în considerentele acestei decizii, faptul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât instanţa supremă a statuat, prin deciziile de recurs în interesul legii nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024, cu privire la neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială (paragrafele 88-99). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din examinarea încheierii de sesizare şi a documentaţiei anexate acesteia rezultă faptul că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la stadiul procedurii şi calitatea instanţei de trimitere, întrucât cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile este formulată de un complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului Alba – Secţia I civilă, instanţa de trimitere fiind învestită cu soluţionarea unui litigiu ce se circumscrie sferei de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept, finalitatea procedurii hotărârii prealabile fiind aceea a preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, s-a arătat că: „51. (…) în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. 52. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.”

Condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept a fost constant reţinută în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi cu privire la admisibilitatea sesizărilor formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind de menţionat, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, în cuprinsul cărora se arată că prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu pot fi interpretate în sensul în care ar institui în sarcina instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi a litigiilor de asigurări sociale ori de contencios al funcţiei publice obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii) pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă, de altfel, se completează.

În raport cu consideraţiile de ordin general anterior expuse şi cu conţinutul concret al sesizării aflate în analiză, se constată că instanţa de trimitere nu identifică existenţa unei dispoziţii legale ce ridică o dificultate considerabilă de interpretare, ci se întreabă dacă este posibilă şi în ce manieră aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 indemnizaţiilor de încadrare stabilite prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Reamintind faptul că instanţa de trimitere este învestită cu o acţiune ce are ca obiect recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale reclamanţilor raportat la un indice de valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, indemnizaţii majorate conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege-cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, cum a subliniat, de altfel, şi instanţa de sesizare, că prin deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024, pronunţate în cadrul procedurii recursului în interesul legii, instanţa supremă a statuat cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială.

Prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea ce priveşte chestiunea de drept subsecventă referitoare la (in)aplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială (de 605,225 lei), supusă sau nesupusă majorării prevăzute de art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege-cadru, subliniindu-se, în considerentele acestei decizii, faptul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât instanţa supremă a statuat, prin deciziile de recurs în interesul legii nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024, cu privire la neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială (paragrafele 88-99).

Prin urmare, în raport cu deciziile pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a jurisprudenţei cu privire la interpretarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, răspunsul la întrebarea adresată de instanţa de trimitere nu comportă nicio dificultate, judecătorul cauzei fiind ţinut să dea dispoziţiilor legale subsumate întrebării prealabile sensul ce rezultă fără echivoc din deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 şi nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi din cuprinsul Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, se reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.