Decizia nr. 270/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 309/107/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 512/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția I civilă în Dosarul nr. 309/107/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 6 februarie 2025, în Dosarul nr. 309/107/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă este posibilă și în ce manieră aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, indemnizațiilor de încadrare stabilite prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din aceeași lege-cadru, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, indemnizații compuse din înmulțirea unei valori de referință sectorială cu un coeficient de multiplicare, în raport cu Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, și cu Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform cărora valoarea de referință sectorială nu poate fi supusă plafonării? II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Aplicarea legii Art. 38. - (...) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022; c) prin excepție de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătății și aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăși limita prevăzută la art. 25; d) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, inclusiv unitățile conexe, precum și personalul din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6); d 1 ) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022; d 2 ) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 și personalul încadrat pe funcțiile de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct, inspector școlar de specialitate și inspector școlar; e) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; f) indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienților și a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; g) pentru personalul încadrat în unități sanitare publice aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (61), precum și sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă; h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopții vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018; i) prin excepție de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; j) prin excepție de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25. (...) (6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat recalcularea și plata indemnizațiilor de încadrare raportat la un indice de valoare de referință sectorială de 605,225 lei + 25%, majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și care nu a fost aplicată de pârâți prin raportare la drepturile salariale deja dobândite, de la data de 1 ianuarie 2018 și în continuare, cu depășirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin întâmpinare, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu sunt incidente prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și că prin acte administrative a fost stabilită salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, inițial cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar ulterior fără aplicarea acestei plafonări.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că au fost respectate și aplicate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și că prin acte administrative a fost stabilită salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, inițial cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar ulterior fără aplicarea acestei plafonări. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că obiectul litigiului îl constituie modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din justiție, în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât cauza de față se înscrie în domeniul specific reglementat de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Referitor la condiția ce vizează legătura dintre soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept, s-a reținut ca fiind îndeplinită, întrucât pentru soluționarea pe fond a cauzei trebuie să se stabilească dacă se poate aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la un venit, fie el majorat sau nemajorat prin aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, venit care cuprinde o componentă care nu poate fi supusă plafonării, conform Deciziei nr. 3 din 11 martie 2024 și Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

De asemenea, s-a arătat că din verificarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că problema de drept nu a făcut obiectul unei alte hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii, soluționate sau în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că există o contradicție în privința prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cu deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a arătat că nu se impune sesizarea instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept incidente în cauză, deoarece au fost respectate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au formulat un punct de vedere prin care au arătat că din cele 3 decizii obligatorii ale instanței supreme, menționate anterior, rezultă fără echivoc neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut, în raport cu prevederile art. 7 lit. a) și c) și ale art. 38 alin. (3) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, că legiuitorul nu a prevăzut prin legea-cadru conceptul de salariu de bază sau de indemnizație de încadrare ca o sumă a mai multor componente, printre care și valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare, ci a prevăzut faptul că acestea reprezintă "o sumă de bani" datorată personalului plătit din fonduri publice, sumă ce este prevăzută în anexele nr. I-IX. Același legiuitor a menționat expres că modul în care a fost stabilit cuantumul acestor "sume de bani" a fost realizat diferențiat în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcție, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în specialitate.

O asemenea interpretare este valabilă în opinia instanței de trimitere și prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea de 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 urmând să fie aplicată "sumei de bani" acordate în luna decembrie 2017.

Cu toate acestea, trebuie reținut că și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 la data de 1 iulie 2017 și chiar ulterior datei de 31 decembrie 2022 a fost păstrată la nivelul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" noțiunea de "valoare de referință sectorială" ca o componentă a indemnizației de încadrare.

În acest sens, instanța de sesizare a avut în vedere, pe lângă actele administrative emise de către ordonatorii principali și secundari de credite din sistemul judiciar, deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, din care rezultă că și în prezent se consideră că indemnizația de încadrare a personalului din justiție este compusă dintr-un element unic și fix, reprezentat de valoarea de referință sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, și dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare și care poate fi plafonat, cu toate că, după cum s-a arătat anterior, Legea-cadru nr. 153/2017 și anexele acesteia au în vedere "sume de bani" stabilite în mod expres și care nu sunt compuse din mai multe elemente, ci se diferențiază în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcție, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în specialitate.

Instanța de trimitere a menționat că deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii au caracter obligatoriu, astfel că analiza problematicii deduse judecății trebuie să aibă în vedere o indemnizație de încadrare a reclamanților ca fiind compusă dintr-un element unic și fix, reprezentat de valoarea de referință sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, și dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare și care poate fi plafonat.

În continuare, instanța de sesizare a invocat Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, de dată recentă, instanța supremă a reiterat faptul că se impune aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 la data de 1 ianuarie 2018 în raport cu indemnizația de încadrare acordată în luna decembrie 2017, indemnizație care era și este și în prezent compusă din "înmulțirea unei valori de referință sectorială cu un coeficient de multiplicare determinat specific pe baza unor criterii legale".

Instanța de trimitere a reținut, așadar, că, după cum arată chiar Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia aplicată de către ordonatorii de credite la indemnizația de încadrare acordată în luna decembrie 2017 ca element unic rezultat al unei înmulțiri.

Pe cale de consecință, se deduce concluzia că această majorare trebuie să vizeze și valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare, ambele fiind elemente ale indemnizației de încadrare.

Or, cu privire la valoarea de referință sectorială, prin deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat deja că "este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale «Justiție»" și că "elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale".

În aceste condiții, instanța de trimitere a reținut că se pune reala problemă a interpretării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că, "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Practic, instanța de sesizare a arătat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare a indemnizației de încadrare, dar această indemnizație de încadrare, majorată de altfel la 1 ianuarie 2018 în raport cu luna decembrie 2017, după cum prevede Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, are o componentă cu aplicabilitate generală care nu poate fi supusă plafonării, după cum relevă deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, și o componentă variabilă.

Or, câtă vreme majorarea vizează indemnizația ca un întreg, fără a face o defalcare a acesteia pe componente, instanța de trimitere a apreciat că nu se poate aplica art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, din moment ce această plafonare vizează același întreg, fără a face o distincție între componentele sale, dintre care una nu poate fi niciodată supusă plafonării. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în procedurile de unificare a practicii judiciare următoarele decizii relevante: - Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că: "Drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați."; - Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte."; - Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Justiție», stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare." Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în ceea ce privește chestiunea de drept subsecventă referitoare la (in)aplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială (de 605,225 lei), supusă sau nesupusă majorării prevăzute de art. 38 alin. (3) din aceeași lege-cadru, subliniindu-se, în considerentele acestei decizii, faptul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât instanța supremă a statuat, prin deciziile de recurs în interesul legii nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024, cu privire la neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială (paragrafele 88-99). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din examinarea încheierii de sesizare și a documentației anexate acesteia rezultă faptul că sunt îndeplinite condițiile referitoare la stadiul procedurii și calitatea instanței de trimitere, întrucât cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile este formulată de un complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului Alba - Secția I civilă, instanța de trimitere fiind învestită cu soluționarea unui litigiu ce se circumscrie sferei de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept, finalitatea procedurii hotărârii prealabile fiind aceea a preîntâmpinării jurisprudenței neunitare.

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, s-a arătat că: "51. (...) în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. 52. În același timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile."

Condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept a fost constant reținută în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cu privire la admisibilitatea sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind de menționat, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, în cuprinsul cărora se arată că prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu pot fi interpretate în sensul în care ar institui în sarcina instanțelor specializate în soluționarea conflictelor de muncă și a litigiilor de asigurări sociale ori de contencios al funcției publice obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății) pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență, de altfel, se completează.

În raport cu considerațiile de ordin general anterior expuse și cu conținutul concret al sesizării aflate în analiză, se constată că instanța de trimitere nu identifică existența unei dispoziții legale ce ridică o dificultate considerabilă de interpretare, ci se întreabă dacă este posibilă și în ce manieră aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 indemnizațiilor de încadrare stabilite prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Reamintind faptul că instanța de trimitere este învestită cu o acțiune ce are ca obiect recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale reclamanților raportat la un indice de valoare de referință sectorială de 605,225 lei, indemnizații majorate conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din aceeași lege-cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, cum a subliniat, de altfel, și instanța de sesizare, că prin deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024, pronunțate în cadrul procedurii recursului în interesul legii, instanța supremă a statuat cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială.

Prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea ce privește chestiunea de drept subsecventă referitoare la (in)aplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială (de 605,225 lei), supusă sau nesupusă majorării prevăzute de art. 38 alin. (3) din aceeași lege-cadru, subliniindu-se, în considerentele acestei decizii, faptul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât instanța supremă a statuat, prin deciziile de recurs în interesul legii nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024, cu privire la neaplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială (paragrafele 88-99).

Prin urmare, în raport cu deciziile pronunțate de instanța supremă în mecanismele de unificare a jurisprudenței cu privire la interpretarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, răspunsul la întrebarea adresată de instanța de trimitere nu comportă nicio dificultate, judecătorul cauzei fiind ținut să dea dispozițiilor legale subsumate întrebării prealabile sensul ce rezultă fără echivoc din deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și din cuprinsul Deciziei nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, se reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.