Decizia nr. 19/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1347/1/2025 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” În aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «în…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.466/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului» se raportează la situaţia judecătorului pensionat de la data emiterii deciziei de pensionare iniţiale sau la situaţia judecătorului pensionat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 2 iunie 2025 pronunţată în Dosarul nr. 1.466/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 iunie 2025 cu nr. 1.347/1/2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004) Art. 85. – (…) (2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată. (…) III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă la 22.03.2024, cu nr. 1.466/99/2024, reclamantul AB a chemat în judecată pârâţii Tribunalul Brăila, Curtea de Apel Galaţi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: – anularea Adeverinţei nr. aaa/6.02.2024 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru actualizarea pensiei de serviciu a magistraţilor; – obligarea pârâţilor să refacă şi să îi elibereze o nouă adeverinţă în vederea actualizării pensiei de serviciu, ţinând cont şi de veniturile aferente funcţiei de conducere de preşedinte de secţie a tribunalului (care au fost avute în vedere la emiterea deciziei de pensionare, precum şi a tuturor deciziilor de actualizare ulterioare), astfel cum au fost stabilite prin actele administrative de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor în activitate, ce stau la baza actualizării pensiei începând cu 30.12.2021.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia de pensionare din 25.06.2018 eliberată de Casa Judeţeană de Pensii B (C.J.P. B), s-au stabilit drepturile sale de pensie, avându-se în vedere veniturile aferente vechimii în funcţie, vechimii în muncă, precum şi funcţiei de preşedinte de secţie pe care o îndeplinea la momentul respectiv, fiind eliberat efectiv din funcţie, prin pensionare, la 11.10.2018, data publicării Decretului nr. bbb/10.10.2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 11 octombrie 2018.

Ulterior, a arătat că au fost emise de către C.J.P. Brăila deciziile de actualizare a pensiei din 3.12.2018, 18.06.2019, 11.05.2020, 12.08.2020, 10.05.2022 şi 25.11.2022, prin care pensia sa de serviciu a fost actualizată ţinându-se cont de veniturile unui judecător în activitate în condiţii egale de vechime şi, respectiv, de funcţie, inclusiv de funcţia de preşedinte de secţie.

Reclamantul a mai învederat că, prin ordinele preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emise la 12.04.2023, 27.09.2023 şi 23.10.2023, în aplicarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 406/C din 7 februarie 2022 pentru stabilirea indemnizaţiilor judecătorilor în funcţie, începând cu 30.12.2021, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, s-a stabilit că drepturile salariale calculate au în vedere drepturile salariale aflate în plată la data emiterii deciziei de pensionare conform ordinului menţionat (în cazul reclamantului, cu luarea în considerare a funcţiei de preşedinte de secţie).

Adeverinţa a cărei anulare se solicită a fost emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără a se mai ţine cont de venitul aferent funcţiei de conducere pe care a îndeplinit-o reclamantul la data emiterii deciziei de pensionare şi care a fost avută în vedere atât la stabilirea pensiei de serviciu, cât şi cu ocazia tuturor actualizărilor ulterioare ale drepturilor sale de pensie.

Reclamantul a mai susţinut că prin interpretarea dată legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la momentul eliberării adeverinţei a cărei anulare este solicitată se anulează drepturile anterioare şi definitiv stabilite prin decizia de pensionare şi deciziile de actualizare emise de C.J.P. Brăila, prin care s-a ţinut cont, la actualizarea pensiei de serviciu, de veniturile unui judecător în activitate în condiţii egale de vechime şi de funcţie cu cele pe care le avea reclamantul la momentul pensionării, apreciind că argumentele din apărarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie încalcă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/2023) (paragrafele 149 şi 150).

Pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Brăila au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, susţinând că, deşi reclamantul deţinea funcţia de preşedinte de secţie în cadrul Tribunalului Brăila la data emiterii de către C.J.P. Brăila a Deciziei de pensionare din 25.06.2018, cu toate acestea, la data eliberării efective din funcţie, respectiv 11.10.2018, acesta era încadrat ca judecător fără funcţie de conducere, aceasta fiind baza de calcul pentru stabilirea şi, ulterior, actualizarea pensiei de serviciu în cazul reclamantului.

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că, din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, nu rezultă că acesta ar fi exercitat funcţie de conducere în ultima lună de activitate, înainte de data de pensionării, reclamantul nefăcând dovada deţinerii funcţiei de preşedinte de secţie la momentul eliberării din funcţie prin pensionare. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din 2 iunie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: a) completul este învestit cu o judecată în primă instanţă, iar acţiunea vizează stabilirea corectă a drepturilor de pensie ale reclamantului, fost salariat plătit din fonduri publice; b) soluţionarea pe fond a cauzei depinde de modul de interpretare a dispoziţiilor în materie de pensii indicate; c) pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată nicio sesizare care să vizeze chestiunea de drept în discuţie, astfel că instanţa supremă nu a statuat în această privinţă; d) în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei unei veritabile chestiuni de drept, titularul sesizării a reţinut că raportarea la situaţia judecătorului pensionat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu prezintă un fundament legal evident. De altfel, în calitatea sa de ordonator principal de credite şi pârâtă în dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a indicat vreun text de lege care să prevadă obligativitatea unei asemenea raportări. Însă, instanţa de trimitere a subliniat că dispoziţiile legale examinate nu fac referire expresă la obligativitatea instanţelor de a se raporta la momentul emiterii deciziei de pensionare, deşi o astfel de abordare pare a reieşi din logica prevederilor legale, ce reglementează actualizarea pensiei de serviciu, care a fost stabilită prin decizia de pensionare, emisă prin raportare la condiţiile concomitente acesteia, nu la cele de la data ieşirii efective la pensie. Prin raportare la acest raţionament, instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept supusă dezlegării nu ar fi de o dificultate ridicată, însă a considerat că nu se poate ignora faptul că emitentul opiniei contrare este însăşi instanţa supremă, chiar dacă o astfel posibilă interpretare a fost propusă de instanţa supremă dintr-o postură administrativă (de ordonator principal de credite) şi subiectivă (de parte în proces, interesată inerent de respingerea cererii). V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere nu a exprimat un punct de vedere distinct cu privire la fondul chestiunii de drept în discuţie, din considerentele indicate prin încheierea de sesizare rezultând că, în opinia sa, raportarea la situaţia judecătorului pensionat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu prezintă un fundament legal evident, iar din logica dispoziţiilor legale care reglementează actualizarea pensiei de serviciu rezultă obligativitatea instanţelor de a se raporta la momentul emiterii deciziei de pensionare, şi nu la condiţiile de la data ieşirii efective la pensie.

Totodată, problema de drept supusă analizei nu presupune un grad ridicat de dificultate, dar necesită a fi lămurită prin intermediul acestui mecanism de asigurare a jurisprudenţei neunitare, de vreme ce interpretarea contrară celei agreate de instanţa de trimitere provine de la instanţa supremă, fiind expusă în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. VI. Punctul de vedere al părţilor

Nu s-au formulat puncte de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din practica judiciară şi din opiniile teoretice înaintate au rezultat două orientări.

Într-o primă orientare jurisprudenţială (o sentinţă civilă nedefinitivă a Tribunalului Mureş – Secţia I civilă), s-a apreciat că, în aplicarea art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sintagma „în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului” se raportează la situaţia judecătorului pensionat de la data emiterii deciziei de pensionare iniţiale.

În acelaşi sens au fost şi punctele de vedere teoretice formulate de judecătorii din cadrul următoarelor instanţe: curţile de apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi tribunalele Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ilfov şi Vaslui.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale/teoretice au fost invocate dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 282/2023, reţinându-se că legiuitorul a ratificat, prin dispoziţii speciale şi exprese, validitatea tuturor deciziilor de pensionare emise în favoarea judecătorilor, cu baza de calcul corespunzătoare funcţiei deţinute la acea dată, chiar dacă acestea nu au fost puse în plată, astfel încât nu este admisibilă modificarea bazei de calcul al acestor pensii. Prin urmare, legiuitorul a consacrat principiul securităţii raporturilor juridice de asigurări sociale, în consonanţă şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/2023, paragrafele 147-149).

S-a mai arătat că art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu reglementează, în mod evident, schimbarea bazei de calcul din decizia de stabilire a pensiei de serviciu, cu ocazia actualizării acesteia, şi nici nu stabileşte raportarea operaţiunii de actualizare la funcţia deţinută la data eliberării din funcţie. Mai mult, prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2022), la 16 decembrie 2022, situaţiei de fapt fiindu-i aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale acestui act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 (art. III şi art. V din actul normativ indicat). Actualizarea pensiei nu poate fi făcută decât prin raportare la dispoziţiile în vigoare la data pensionării.

Dat fiind cadrul normativ incident, s-a apreciat că nu poate fi identificată o prevedere legală în baza căreia, la emiterea adeverinţei pentru actualizarea pensiei de serviciu, pentru persoanele care au decizii de pensionare emise până la 1 ianuarie 2024, dar nepuse în plată, procentul individual de majorare să fie stabilit de către ordonatorii principali de credite prin raportare la situaţia personalului în activitate care are aceeaşi funcţie, vechime şi grad profesional, precum cele avute de beneficiarul pensiei în ultima lună de activitate (anterior eliberării din funcţie), iar nu cele care au fost avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu conform deciziei de pensionare puse în plată. Prin raportarea la condiţiile din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, diferite, dar care nu au determinat şi modificarea pensiei stabilite, în condiţiile legii, beneficiarul pensiei va fi pus în situaţia de a nu mai avea siguranţa garantării dreptului său la pensie, astfel cum acesta a fost obţinut, şi a remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat, în lipsa unui fundament legal în acest sens.

A fost invocat, totodată, şi art. 16 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 608/2024 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor în materia pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Hotărârea Guvernului nr. 608/2024).

Într-o a doua orientare jurisprudenţială (o sentinţă civilă nedefinitivă a Tribunalului Mureş – Secţia I civilă), s-a apreciat că, în aplicarea art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sintagma „în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului” se raportează la situaţia judecătorului pensionat din ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

În acelaşi sens au fost şi punctele de vedere teoretice formulate din cadrul următoarelor instanţe: tribunalele Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman, Neamţ – Secţia I civilă, Braşov şi Maramureş.

În susţinerea acestei orientări s-a argumentat că data pensionării este data eliberării din funcţie prin pensionare, care este data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în lipsa unei astfel de date, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie. În funcţie de această dată se determină cuantumul pensiei de serviciu prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau la salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării [art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], precum şi punerea în plată a drepturilor de pensie [art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004].

S-a apreciat, de asemenea, că o interpretare contrară ar încălca drepturile de care trebuie să beneficieze efectiv persoana şi principiul egalităţii de tratament, prin aceea că ar bloca veniturile cuvenite la momentul la care a obţinut decizia de pensionare, deşi şi-a continuat activitatea şi au intervenit modificări ale situaţiei de fapt prin dobândirea unui grad superior sau, în mod firesc, prin curgerea timpului, o altă vechime.

S-a mai subliniat că interpretarea teleologică şi gramaticală a art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune concluzia că drepturile de pensie de serviciu se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, deci intenţia legiuitorului a fost de a echivala pensia unui judecător concomitent/corespunzător cu majorarea indemnizaţiei brute lunare a unui judecător coleg aflat în activitate, tocmai pentru a evita situaţia de discriminare în care de creşterea indemnizaţiei pentru judecătorii aflaţi la pensie nu ar beneficia şi cei care s-au pensionat anterior. S-a dorit astfel ca un judecător pensionat să beneficieze cu titlu de pensie de aceleaşi drepturi de care ar fi beneficiat dacă sporirea indemnizaţiei brute lunare ar fi operat deja/ar fi intrat deja în vigoare la data la care s-a pensionat.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate: – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 65 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, actualizarea pensiei de urmaş în temeiul art. 84 alin. (3) din acelaşi act normativ se realizează prin raportare exclusiv la indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului acesteia, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 81-87; – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 29 iunie 2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă cu privire la chestiunea de drept ce vizează interpretarea sintagmei „indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime” din art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (a se vedea considerentele de la paragrafele 65-69). IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate de Curtea Constituţională deciziile nr. 661 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 9 mai 2023, şi nr. 1149 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi de contencios administrativ, ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun cuprinsă în dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că: „(…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect anularea Adeverinţei nr. aaa/6.02.2024 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru actualizarea pensiei de serviciu a magistratului reclamant şi obligarea pârâţilor să refacă şi să îi elibereze o nouă adeverinţă în vederea actualizării pensiei de serviciu, ţinând cont şi de veniturile aferente funcţiei de conducere de preşedinte de secţie a tribunalului (care au fost avute în vedere la emiterea deciziei de pensionare, precum şi a tuturor deciziilor de actualizare ulterioare), astfel cum au fost stabilite prin actele administrative de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor în activitate, ce stau la baza actualizării pensiei începând cu 30.12.2021.

Astfel, obiectul dedus judecăţii se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care priveşte stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie ale personalului prevăzut la alin. (1), personalului plătit din fonduri publice, reclamantul fiind fost judecător şi făcând astfel parte din familia ocupaţională „Justiţie”.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă.

De asemenea, se constată a fi întrunită şi cerinţa inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare, iar instanţa supremă nu a statuat punctual asupra chestiunii de drept propusă a fi lămurită prin încheierea de sesizare a instanţei de trimitere.

Cu toate acestea, se constată că nu sunt îndeplinite condiţia dificultăţii chestiunii de drept supusă analizei, dar nici condiţia ca respectiva chestiune de drept să conducă, în mod necesar, la dezlegarea pe fond a pricinii cu care instanţa de trimitere a fost învestită.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta despre existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa „unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective”, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

În acelaşi timp, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a subliniat că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa obligatorie consolidată a instanţei supreme, în legătură cu această condiţie de admisibilitate, referitoare la necesitatea existenţei unui anumit grad de dificultate a chestiunii de drept supuse analizei, rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (a se vedea, exemplificativ, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex, prezentând un anumit grad de dificultate în procesul de interpretare şi aplicare a legii.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Pentru a se verifica îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca sesizarea să respecte exigenţele impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

În acest context, autorul sesizării este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând motivele care pun în relief dificultatea reală de interpretare a chestiunii de drept, precum şi diferitele variante de interpretare posibile, alături de argumentele de natură să le susţină.

Din această perspectivă, întrebarea nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept dificile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. De altfel, chiar titularul sesizării precizează, în cuprinsul încheierii de sesizare, pe de o parte, că nu există un fundament legal evident pentru conţinutul adeverinţei în forma emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce a constituit obiect al controlului de legalitate în cauză, iar, pe de altă parte, faptul că „problema de drept supusă dezlegării nu ar fi de o dificultate ridicată”, însă a decis să formuleze prezenta sesizare în considerarea faptului că emitentul adeverinţei a cărei anulare este solicitată, emisă în cadrul unei proceduri administrative, este chiar instanţa supremă.

Distinct de acest aspect, care priveşte dificultatea chestiunii de drept supuse analizei instanţei supreme, instanţa de trimitere nu a analizat şi nici nu a explicat care sunt argumentele în virtutea cărora dispoziţiile legale a căror interpretare a fost solicitată ar fi incidente în pricina dedusă judecăţii. Se observă faptul că, la data emiterii adeverinţei, a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant, intrase deja în vigoare Legea nr. 303/2022, neexistând nicio argumentaţie a instanţei de trimitere cu privire la motivele pentru care dispoziţiile a căror interpretare a fost solicitată prin actul de sesizare a instanţei supreme – art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 – ar fi incidente în litigiul dedus judecăţii, astfel încât de modul lor de interpretare şi aplicare să depindă soluţia ce va fi pronunţată în cauză.

Cu privire la acest aspect, se observă că reclamantul din dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere a introdus acţiunea în justiţie la 22 martie 2024, sub imperiul Legii nr. 303/2022, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 282/2023, invocând, în susţinerea acţiunii sale, prevederile art. III şi art. V din Legea nr. 282/2023, dispoziţii care erau în vigoare la data emiterii adeverinţei a cărei anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, de vreme ce obiectul cererii îl constituie anularea adeverinţei nr. aaa emisă de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 februarie 2024.

Legea nr. 303/2022 a intrat în vigoare la 16 decembrie 2022, adică la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (nr. 1102 din 16 noiembrie 2022), în acord cu dispoziţiile finale cuprinse în art. 294 alin. (1) din acelaşi act normativ. Ulterior, aceeaşi lege a fost modificată şi completată prin Legea nr. 282/2023 (în vigoare de la 1 ianuarie 2024) pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Totodată, se mai constată că Legea nr. 282/2023, care a adus modificări Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, conţine norme juridice clare ce reglementează inclusiv modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor care au obţinut decizii de pensionare anterior datei de 1 ianuarie 2024, indiferent dacă au fost sau nu au fost puse în plată, decizii obţinute în baza unor legi anterioare intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 282/2023, precum este şi Legea nr. 303/2004 (art. III şi art. V din Legea nr. 282/2023).

Astfel, potrivit art. III din Legea nr. 282/2023: „(…) (2) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, precum şi celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

De asemenea, conform art. V din Legea nr. 282/2023: „Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, pentru persoanele care au decizii de pensionare sau îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 1 ianuarie 2024, precum şi pentru persoanele în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Actualizarea se realizează prin aplicarea, asupra cuantumului pensiei, a procentului de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Cuantumul net al pensiei de serviciu actualizate nu poate depăşi 100% din venitul net, la data actualizării, al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu excepţia pensiilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la art. III alin. (2) şi (3). Data actualizării, procentul de majorare a indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi, după caz, venitul net la data actualizării al unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, se comunică Casei Naţionale de Pensii Publice sau casei de pensii teritoriale ori sectoriale competente de către ordonatorii principali de credite implicaţi”.

În aplicarea acestor prevederi legale a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 608/2024.

Conform art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 608/2024, normele metodologice au fost emise în vederea aplicării prevederilor legale în materia stabilirii, actualizării, recalculării şi revizuirii pensiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 303/2022 şi de Legea nr. 47/1992.

Dispoziţiile art. 15 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 608/2024 reglementează în mod clar şi fără echivoc modalitatea de aplicare a legii în ceea ce priveşte actualizarea pensiilor de serviciu în cazul persoanelor care au decizii de pensionare emise până la 1 ianuarie 2024, cum este cazul reclamantului din litigiul derulat în faţa instanţei de trimitere, prevăzând următoarele: ” Art. 15. – (1) Prevederile art. 14 alin. (1) nu se aplică persoanelor care au decizii de pensionare emise până la data de 1 ianuarie 2024, indiferent dacă sunt sau nu sunt puse în plată, persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv şi nici persoanelor care sunt în funcţie la data de 1 ianuarie 2024. (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru personalul în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Art. V din Legea nr. 282/2023, cu modificările ulterioare, se aplică în ceea ce priveşte modul de actualizare a pensiei de serviciu. (3) Prevederile art. 7 alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în cazul deciziilor de actualizare a pensiei. Art. 16. – (…) (3) Pentru persoanele care au decizii de pensionare emise până la data de 1 ianuarie 2024, indiferent dacă sunt sau nu sunt puse în plată, precum şi pentru persoanele care au îndeplinit condiţiile de pensionare până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, procentul individual de majorare prevăzut la alin. (1) lit. b) se stabileşte prin raportare la situaţia personalului în activitate care are aceeaşi funcţie, vechime şi grad profesional precum cele care au fost avute în vedere la stabilirea sau, după caz, recalcularea pensiei de serviciu pentru persoana în cauză. (…)”

Dat fiind acest context normativ, în absenţa unor argumente expuse de instanţa de trimitere cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în litigiul dedus judecăţii, nu se poate concluziona că prevederile legale indicate în sesizare ar fi aplicabile litigiului dedus judecăţii, iar de modul de interpretare a lor ar depinde soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză, pentru ca această cerinţă de admisibilitate a mecanismului de prevenire a apariţiei unei jurisprudenţe neunitare să fie considerată îndeplinită. De altfel, această concluzie a fost exprimată majoritar de instanţele consultate, care au opinat în sensul lipsei de incidenţă a normei indicate de instanţa de trimitere la litigiul dedus judecăţii, iar cu privire la prevederile legale sub imperiul cărora a fost emisă adeverinţa a cărei anulare se cere – regăsite în Legea nr. 303/2022, Legea nr. 282/2023 şi Hotărârea Guvernului nr. 608/2024 – nu s-a invocat vreo normă al cărei conţinut să fie dual, neclar, confuz ori incomplet, care să contureze o veritabilă chestiune de drept şi să necesite o intervenţie interpretativă din partea instanţei supreme pe calea mecanismului de prevenire a apariţiei jurisprudenţei neunitare.

În consecinţă, verificând premisele sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanşarea acestui mecanism de prevenire a apariţiei unei practici judiciare neunitare, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a acesteia.