Decizia nr. 349/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 42.722/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a depus un punct de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 20 mai 2025, pronunțată în Dosarul nr. 42.722/3/2024, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024"), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă prevederile art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, vizează întreaga familie ocupațională "Administrație" și, prin urmare, sunt aplicabile tuturor categoriilor de funcționari publici sau sunt de strictă interpretare și aplicare, precum și Dacă prevederile punctului 3 din nota de la litera f) din capitolul I litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și cele aferente punctului 3 din nota de la subpunctul 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, pot fi extinse la întreaga familie ocupațională "Administrație" sau sunt de strictă interpretare și aplicare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 mai 2025 cu nr. 1.165/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 6 octombrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023") " Art. XI. - (1) Având în vedere prevederile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se elimină inechitățile, discriminările și/sau discrepanțele de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești. (2) În înțelesul alin. (1), prin sistemul finanțelor publice se înțelege Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate acesteia și Autoritatea Vamală Română. (3) Metodologia și criteriile care stau la baza stabilirii drepturilor salariale luând în considerare hotărârile judecătorești potrivit prevederilor alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, pe baza unei analize realizate de către Ministerul Finanțelor împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, structurile subordonate acesteia și Autoritatea Vamală Română, cu respectarea principiilor și a sistemului ierarhizării funcțiilor publice, între instituții publice, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. (4) După punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare."

Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ("Legea-cadru nr. 153/2017") Capitolul I lit. A pct. I lit. f) nota pct. 3: "Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 1 și 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%." Capitolul II lit. A pct. I pct. 2 subpct. 2.9 nota pct. 3: "Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Consiliului Economic și Social și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și din serviciile Parlamentului, cu excepția celui prevăzut la pct. 1 și 2, precum și cu excepția personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. 42.722/3/2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 13 noiembrie 2024, reclamantul Sindicatul Național "Pro Lex", în numele membrului de sindicat AB, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ("MTI") și Autoritatea pentru Reformă Feroviară ("AFR"), obligarea pârâților, printre altele, la plata drepturilor salariale la nivel maxim de salarizare corespunzător funcției de consilier achiziții publice clasa I, grad profesional superior, gradația 5, existente în cadrul familiei ocupaționale "Administrație", prin raportare la Ministerul Finanțelor, respectiv salariul de bază de 10.244 lei, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023"), Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024") și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale.

În motivare, Sindicatul Național "Pro Lex" a arătat că reclamanta AB, membru de sindicat, este funcționar public în cadrul MTI, până la 1.04.2024 fiind angajată a AFR din cadrul MTI, însă pârâții nu au pus în aplicare, în ceea ce o privește pe reclamantă, prevederile legale referitoare la cuantumul salariilor, până la data de 30.01.2024, când salariile funcționarilor din cadrul AFR au fost egalizate cu cele aflate la nivel maxim în cadrul MTI. A mai precizat că inechitățile la nivelul instituțiilor au fost înlăturate la 1.07.2024, când a fost emis Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.182/12.06.2024, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2024 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2024"), însă salariile nu au fost aliniate la cele din familia ocupațională.

S-a subliniat că pârâții MTI și ARF fac parte din familia ocupațională "Administrație", astfel că salariile angajaților ar trebui să fie la nivelul celorlalte autorități și instituții publice centrale, din aceeași familie ocupațională, pentru aceleași funcții, grade profesionale, gradații de vechime, încadrate în aceeași rubrică din grila de salarizare prevăzută în lege (de exemplu, Ministerul Finanțelor).

În sprijinul pretențiilor sale, reclamantul a indicat mai multe decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorii pentru instanțele judecătorești, respectiv nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, și nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.

Pârâții MTI și ARF au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, deoarece, în esență, reclamantul urmărește să obțină aplicarea/extinderea unor prevederi derogatorii ale Legii-cadru nr. 153/2017 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2023 la întreaga familie ocupațională.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinită, în aprecierea tribunalului, singura condiție impusă de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv aceea ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluționarea procesului, iar aceste chestiuni de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În opinia instanței de trimitere, în raport cu preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, deoarece sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nefiind lăsată la latitudinea instanței care judecă fondul cauzei analizarea chestiunii privind dificultatea chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul MTI a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării chestiunii de drept ce vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2023, în sensul de a se stabili dacă dispozițiile derogatorii de la regulile generale, instituite prin ordonanța de urgență anterior menționată, în privința funcționarilor publici din sistemul finanțelor publice și din cadrul anumitor instituții publice, pot fi extinse la întreaga familie ocupațională "Administrație".

Reclamantul a arătat că este de acord cu sesizarea sus-menționată.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea vizând doar eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial existente în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești.

De asemenea, s-a apreciat că, prin dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut acordarea unor majorări sau a sporului de complexitate de 15% la salariul de bază doar în cazul anumitor instituții, astfel încât acestea nu pot fi extinse la întreaga familie ocupațională "Administrație". VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Punctul 3 al notei de la lit. f) din capitolul I litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile Curții Constituționale nr. 675 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 12 iunie 2023, și nr. 580 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1131 din 26 noiembrie 2021, prin care au fost respinse, ca neîntemeiată și, respectiv, ca inadmisibilă, excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Punctul 3 al notei de la subpunctul 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțată de către Curtea Constituțională Decizia nr. 712 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 28 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, constatându-se constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost identificată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care instanța supremă a statuat, cu putere obligatorie, că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale".

De asemenea, în mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie ce poate prezenta relevanță cu privire la problemele de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 130 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 18 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: (i) "Dacă în ipoteza în care reclamantul deține un titlu executoriu prin care s-a dispus obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, se opun acordării în continuare a acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?"; (ii) "Dacă în ipoteza în care reclamantul nu deține un titlu executoriu, dar există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se recunoaște altor funcționari publici din aceeași familie ocupațională și din cadrul aceluiași ordonator de credite plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% aplicat la salariul brut lunar, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. XI alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 trebuie interpretate în sensul că se opun acordării acestui spor în cuantum de 25%, după punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) din acest articol?". În considerentele de la paragraful 63 s-a statuat în sensul că dispozițiile art. XI alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 întrunesc condiția de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanței de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanșeze mecanismul de intervenție al instanței supreme în asigurarea unei jurisprudențe uniforme. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii sau plății drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ori în materia stabilirii sau plății drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal.

În privința domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabilește că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Condițiile de admisibilitate a sesizării sunt reglementate de prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată, conform cărora, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Totodată, sunt relevante dispozițiile cuprinse în art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevăd completarea normelor speciale privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu normele generale cuprinse la art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În raport cu cele arătate, rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrise domeniului de aplicare al art. 1 din ordonanța de urgență; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procedând la verificarea cerințelor legale anterior menționate, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu privind funcționarii publici prin care reclamantul, în calitate de personal plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", a solicitat obligarea pârâților MTI și ARF la plata drepturilor salariale la nivel maxim de salarizare corespunzător funcției de consilier achiziții publice clasa I, grad profesional superior, gradația 5, existente în cadrul familiei ocupaționale "Administrație", prin raportare la Ministerul Finanțelor, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale.

În acest context, instanța de trimitere este preocupată de obținerea unui răspuns din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul de a stabili dacă sunt aplicabile tuturor categoriilor de funcționari publici prevederile art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, care urmăresc eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, precum și prevederile pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I și ale pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, de care beneficiază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul sistemului finanțelor publice și al altor instituții publice decât MTI și ARF.

Observând obiectul litigiului dedus judecății, este cert că acesta se încadrează în obiectul specific indicat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată care privește stabilirea și plata unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul făcând parte din familia ocupațională "Administrație".

De asemenea, este realizată a doua cerință menționată, întrucât sesizarea emană de la Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, instanță învestită cu soluționarea litigiului privind funcționarii publici în primă instanță.

Totodată, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, a rezultat că este îndeplinită ultima condiție referitoare la inexistența unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și la nestatuarea anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele semnalate de instanța de trimitere.

În schimb, nu este îndeplinită a treia condiție referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

În legătură cu această cerință de admisibilitate, este necesar a se sublinia că trebuie avute în vedere criteriile stabilite în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru determinarea înțelesului acestei noțiuni, fiind relevant că, sub acest aspect, prevederile speciale cuprinse în art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu derogă de la norma generală cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, ambele dispoziții legale făcând referire la existența unei chestiuni de drept.

Așa fiind, în mod consecvent, instanța supremă a stabilit că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Tot astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

De asemenea, în practica obligatorie a instanței supreme s-a statuat că, prealabil sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța de trimitere trebuie să stabilească și să evidențieze existența unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei, deoarece în acest mod se reflectă utilitatea și interesul în promovarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. De aceea, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce face obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024).

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cazul prezentei sesizări, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la îndeplinirea cerinței de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere apreciind că este obligatorie declanșarea mecanismului procedural referitor la pronunțarea unei hotărâri prealabile, fără efectuarea vreunei analize cu privire la pertinența problemei de drept în litigiul dedus judecății și cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale menționate.

Din parcurgerea considerentelor expuse în încheierea de sesizare se observă lipsa oricăror referiri în legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I și pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Instanța de trimitere nu explică în ce fel ar depinde soluția ce se va pronunța în dosar de interpretarea dispozițiilor legale indicate în cuprinsul întrebărilor adresate, în condițiile în care cererea de chemare în judecată nu menționează în mod explicit aceste prevederi legale ca temei al drepturilor salariale solicitate de reclamant. În lipsa unei minime argumentări, nu este posibil a se determina utilitatea declanșării acestui mecanism procedural, nefiind reliefată legătura strânsă care trebuie să existe între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, și soluționarea pe fond a cauzei.

Totodată, nu se poate reține realizarea acestei cerințe de admisibilitate din perspectiva existenței unei veritabile probleme de drept, încheierea de sesizare neconținând nicio motivare aptă să susțină idea că instanța învestită cu soluționarea cauzei ar întâmpina vreo dificultate în procesul de interpretare a textelor legale menționate. Dimpotrivă, instanța de trimitere consideră că prevederile legale indicate sunt clare în sensul că sunt de strictă interpretare și aplicare în privința funcționarilor publici din sistemul finanțelor publice și din cadrul altor instituții publice decât acelea în care este angajat reclamantul, neavând niciun dubiu cu privire la domeniul de aplicare a acestor norme juridice.

În analiza îndeplinirii condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept, trebuie observat că întrebările adresate de instanța de trimitere se referă numai formal la interpretarea dispozițiilor art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I și pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece, în realitate, chestiunile a căror lămurire se urmărește vizează stabilirea aplicabilității normelor legale menționate în litigiul dedus judecății. În concret, demersul procesual de față are ca scop găsirea unui răspuns cu privire la extinderea aplicării unor prevederi legale, ce vizează eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești și majorarea salariilor de bază cu până la 15% pentru complexitatea muncii, de care beneficiază funcționarii publici și personalul contractual din cadrul sistemului finanțelor publice și al altor instituții publice strict nominalizate, fără a fi avute în vedere instituțiile angajatoare ale reclamantului, respectiv MTI și ARF. Or, stabilirea aplicabilității unei dispoziții legale raportului juridic concret dedus judecății nu reprezintă o problemă de drept aptă a primi o dezlegare de principiu în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 din Codul de procedură civilă, intrând în atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei să stabilească norma juridică aplicabilă respectivului litigiu.

Este relevant faptul că procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile urmărește asigurarea unei interpretări în drept, cu caracter de principiu, asupra unei norme de drept îndoielnice, neclare, dar nu are rolul de a stabili, în locul instanței judecătorești, dacă o dispoziție legală este sau nu este incidentă în cauză ori dacă este aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, o atare atribuție rămânând în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite cu soluționarea procesului.

Mai mult decât atât, chestiunea vizând interpretarea dispozițiilor legale menționate în încheierea de sesizare nu reprezintă o veritabilă problemă de drept din perspectiva dificultății, atât timp cât textele legale indicate sunt redactate într-o manieră clară, completă și fără a lăsa posibilitatea unor interpretări contradictorii.

Astfel, art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 se referă la eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial existente în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, alin. (2) al articolului menționat arătând explicit că prin sistemul finanțelor publice se înțelege Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate acesteia și Autoritatea Vamală Română, fără vreo referire la angajatorul reclamantului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 130 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 18 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu prilejul respingerii ca inadmisibilă a unei sesizări formulate de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, faptul că dispozițiile art. XI alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 întrunesc condiția de a constitui o normă clară, nesusceptibilă de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanței de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanșeze mecanismul de intervenție al instanței supreme în asigurarea unei jurisprudențe uniforme (paragraful 63).

Tot astfel, pct. 3 al notei de la litera f) din capitolul I litera A punctul I și pct. 3 al notei de la subpct. 2.9 din capitolul II litera A punctul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 menționează explicit că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și din serviciile Parlamentului, cu unele excepții, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. Printre instituțiile publice enumerate nu se regăsesc Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

Așadar, dispozițiile legale indicate delimitează cu claritate categoria funcționarilor publici și personalul contractual cărora li se aplică majorarea salarială, fără vreo referire la instituțiile publice pârâte, iar prin încheierea de sesizare instanța de trimitere nu a argumentat în niciun fel dificultățile întâmpinate în procesul de interpretare și aplicare a normelor juridice menționate, neindicând existența unei dispoziții legale presupus neclare, îndoielnice sau echivoce.

Or, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi considerată o problemă reală de drept, aceasta trebuie să se refere la o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite sau contradictorii, la o normă neclară, incompletă, incertă, sau să presupună incidența unor principii generale cu conținut sau sferă de aplicare discutabile (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020). În prezenta sesizare, interpretarea dispozițiilor legale menționate nu ridică niciun fel de dificultate, fiind vorba despre norme de drept clare, ușor inteligibile, complete, nesusceptibile de interpretări contradictorii.

Prin urmare, chestiunile supuse analizei nu reprezintă veritabile probleme de drept, suficient de dificile pentru a reclama o rezolvare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în privința sesizării înregistrate cu nr. 1.165/1/2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că se impune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,