ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 259/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 213/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă în Dosarul nr. 478/42/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 ianuarie 2025, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 121 alin. (2 3 ) și (2 4 ) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, obligația de a achita diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activității desfășurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral - unitatea administrativ-teritorială. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 115/2015) " Art. 121. - (...) (2 3 ) Pe perioada cât funcționează birourile și oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar și operatorii de calculator desemnați de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detașați. (2 4 ) Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2 3 ) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 ), precum și a oricăror alte drepturi bănești cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat."

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 53/2003, Codul muncii) " Art. 47. - (1) Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006) " Art. 13. - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă cu nr. 478/42/2024, în urma pronunțării regulatorului de competență, reclamanții N.G.C., F.R.G., D.R. și I.E. i-au chemat în judecată pe pârâții unitatea administrativ-teritorială ("U.A.T.") comuna Șendreni, U.A.T. comuna Smârdan, U.A.T. comuna Schela, U.A.T. comuna Braniștea, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata contravalorii diurnelor de detașare în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare lunară brută, cuvenită în cadrul activității desfășurate ca membri ai birourilor electorale de circumscripție ale comunelor Șendreni, Smârdan, Schela și Braniștea din județul Galați, aferente perioadei 7.08.2020-28.09.2020 (53 de zile), sume prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, actualizate cu rata inflației, precum și cu dobânda legală, calculate de la data de 13.10.2020 și până la plata efectivă a contravalorii diurnelor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, au arătat, în esență, că au fost desemnați membri în cadrul birourilor electorale de circumscripție ale comunelor din județul Galați menționate în precedent, la data de 7.08.2020, birourile funcționând până la data de 28.09.2020, în vederea organizării desfășurării alegerilor locale din anul 2020. Au arătat faptul că, în perioada funcționării birourilor electorale de circumscripție, aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Galați. Astfel, au invocat dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, susținând că acest text de lege se aplică și în situația judecătorilor detașați, care și-au desfășurat activitatea în cadrul birourilor electorale, art. 121 alin. (2 3 ) din Legea nr. 115/2015 statuând în mod expres că membrii birourilor electorale se consideră detașați.

Pârâtele U.A.T. comuna Șendreni și U.A.T. comuna Braniștea au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere exprimat, reclamanții au susținut că sesizarea Înaltei Curți în procedura prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este inadmisibilă raportat la considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.406/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanței de trimitere, activitatea reglementată de Legea nr. 115/2015 este o activitate temporară și suplimentară funcției de bază, personalul care asigură funcționarea birourilor electorale fiind considerat detașat, asimilare făcută de legiuitor în mod expres în cuprinsul prevederilor art. 121 alin. (2 3 ) din Legea nr. 115/2015, cu consecința conferirii anumitor drepturi bănești aferente activității suplimentare, care, prin prisma art. 47 alin. (1) din Codul muncii, revin entității căreia îi profită activitatea desfășurată de cel detașat. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr relativ mic de hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale diferite cu privire la întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări.

Într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, s-a reținut faptul că obligația de a achita plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfășurată de judecător în cadrul birourilor electorale aparține persoanei căreia îi revine responsabilitatea asigurării plății drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, a altor diurne, precum și a oricăror drepturi bănești cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat, respectiv angajatorului. Or, unitatea administrativ-teritorială și instituția prefectului nu intră în categoria autorităților sau instituțiilor publice angajatoare la care se referă art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015. În același sens s-a atașat o opinie teoretică de către Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă.

Într-o a doua orientare jurisprudențială, minoritară, s-a reținut faptul că obligația de a achita plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfășurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activității desfășurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral - unitatea administrativ-teritorială.

În același sens au fost înaintate mai multe opinii teoretice, conform cărora, din interpretarea logico-juridică, prin folosirea sintagmei "altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 )", conținută în art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, se are în vedere indemnizația/diurna prevăzută de lege în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice pentru activitatea desfășurată în cadrul birourilor electorale, asimilată prin lege detașării, iar, prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, indemnizația/diurna cuvenită se datorează de entitatea căreia îi profită activitatea desfășurată de cel detașat - unitatea administrativ-teritorială în care au loc alegerile locale.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată că tribunalul este învestit, conform legii, cu judecata în primă instanță a unui proces privind diurna în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare lunară brută, aferentă activității desfășurate de reclamanții magistrați în cadrul birourilor electorale de circumscripție, primele două condiții de admisibilitate fiind îndeplinite.

Se verifică, de asemenea, și existența raportului de dependență între soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept în discuție, întrucât autorul sesizării are a examina și a decide asupra obligației unității administrativ-teritoriale de a efectua plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfășurată de reclamanții magistrați în cadrul birourilor electorale, aspect care face obiectul cererii introductive și, corelativ, al apărărilor formulate în cauză.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil.

Cu titlu prealabil, se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.

În absența definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept" (noțiune autonomă care și-a clarificat înțelesul în jurisprudența constituită în aplicarea normei generale prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și care, reluată fiind și redată identic în cuprinsul normei speciale, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, are același înțeles), această cerință este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului de judecată în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

Autorul sesizării supune dezlegării instanței supreme următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 121 alin. (23) și (24) din Legea nr. 115/2015 prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, obligația de a achita diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, pentru activitatea desfășurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activității desfășurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral - unitatea administrativ-teritorială.

Așadar, problematica întrebării adresate urmărește dezlegarea cu valoare de principiu, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, a chestiunii referitoare la titularul obligației de plată a diurnei reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfășurată de judecător în cadrul birourilor electorale, în sensul de a se stabili dacă diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 intră în domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 121 alin. (2 3 ) sau a dispozițiilor art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015.

Chiar dacă instanța de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita [prima fiind în sensul că obligația de plată a diurnei reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 incumbă angajatorului, iar secunda în sensul că obligația de plată incumbă unității administrativ-teritoriale], totuși intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a formula o dezlegare cu privire la norma de drept nu este necesară, având în vedere caracterul clar al reglementării.

Potrivit art. 121 alin. (2 3 ) și (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, "Pe perioada cât funcționează birourile și oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar și operatorii de calculator desemnați de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detașați. Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2 3 ) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 ), precum și a oricăror alte drepturi bănești cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat". Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, "Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea". În privința magistraților, există dispoziții speciale, respectiv art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006, potrivit cărora "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare".

Dat fiind că dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006 stabilesc dreptul magistraților detașați la diurnă de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, în mod distinct și într-o configurație juridică specifică față de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 și de prevederile art. 121 alin. (2 3 ) și (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, rezultă că interpretarea normelor ce formează obiectul sesizării nu prezintă o reală dificultate, instanța de trimitere având la îndemână instrumentele juridice uzuale, respectiv coroborarea textelor legale redate în precedent.

În acest context se impune concluzia că nu este necesară intervenția instanței supreme pe calea procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu orice chestiune de drept putând fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai una care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex, condiție care nu se regăsește în cuprinsul prezentei sesizări.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,