Decizia nr. 259/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 213/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 213/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 478/42/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 ianuarie 2025, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 121 alin. (2 3 ) şi (2 4 ) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, obligaţia de a achita diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activităţii desfăşurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral – unitatea administrativ-teritorială. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 115/2015) ” Art. 121. – (…) (2 3 ) Pe perioada cât funcţionează birourile şi oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar şi operatorii de calculator desemnaţi de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detaşaţi. (2 4 ) Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile şi instituţiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2 3 ) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizaţiilor de detaşare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 ), precum şi a oricăror alte drepturi băneşti cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat.”

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003, Codul muncii) ” Art. 47. – (1) Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) ” Art. 13. – (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare; (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă cu nr. 478/42/2024, în urma pronunţării regulatorului de competenţă, reclamanţii N.G.C., F.R.G., D.R. şi I.E. i-au chemat în judecată pe pârâţii unitatea administrativ-teritorială („U.A.T.”) comuna Şendreni, U.A.T. comuna Smârdan, U.A.T. comuna Schela, U.A.T. comuna Braniştea, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata contravalorii diurnelor de detaşare în cuantum de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare lunară brută, cuvenită în cadrul activităţii desfăşurate ca membri ai birourilor electorale de circumscripţie ale comunelor Şendreni, Smârdan, Schela şi Braniştea din judeţul Galaţi, aferente perioadei 7.08.2020-28.09.2020 (53 de zile), sume prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi cu dobânda legală, calculate de la data de 13.10.2020 şi până la plata efectivă a contravalorii diurnelor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, au arătat, în esenţă, că au fost desemnaţi membri în cadrul birourilor electorale de circumscripţie ale comunelor din judeţul Galaţi menţionate în precedent, la data de 7.08.2020, birourile funcţionând până la data de 28.09.2020, în vederea organizării desfăşurării alegerilor locale din anul 2020. Au arătat faptul că, în perioada funcţionării birourilor electorale de circumscripţie, aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Galaţi. Astfel, au invocat dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, susţinând că acest text de lege se aplică şi în situaţia judecătorilor detaşaţi, care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul birourilor electorale, art. 121 alin. (2 3 ) din Legea nr. 115/2015 statuând în mod expres că membrii birourilor electorale se consideră detaşaţi.

Pârâtele U.A.T. comuna Şendreni şi U.A.T. comuna Braniştea au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere exprimat, reclamanţii au susţinut că sesizarea Înaltei Curţi în procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este inadmisibilă raportat la considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.406/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanţei de trimitere, activitatea reglementată de Legea nr. 115/2015 este o activitate temporară şi suplimentară funcţiei de bază, personalul care asigură funcţionarea birourilor electorale fiind considerat detaşat, asimilare făcută de legiuitor în mod expres în cuprinsul prevederilor art. 121 alin. (2 3 ) din Legea nr. 115/2015, cu consecinţa conferirii anumitor drepturi băneşti aferente activităţii suplimentare, care, prin prisma art. 47 alin. (1) din Codul muncii, revin entităţii căreia îi profită activitatea desfăşurată de cel detaşat. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr relativ mic de hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale diferite cu privire la întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, s-a reţinut faptul că obligaţia de a achita plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfăşurată de judecător în cadrul birourilor electorale aparţine persoanei căreia îi revine responsabilitatea asigurării plăţii drepturilor salariale, a indemnizaţiilor de detaşare, a altor diurne, precum şi a oricăror drepturi băneşti cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat, respectiv angajatorului. Or, unitatea administrativ-teritorială şi instituţia prefectului nu intră în categoria autorităţilor sau instituţiilor publice angajatoare la care se referă art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015. În acelaşi sens s-a ataşat o opinie teoretică de către Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, s-a reţinut faptul că obligaţia de a achita plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfăşurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activităţii desfăşurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral – unitatea administrativ-teritorială.

În acelaşi sens au fost înaintate mai multe opinii teoretice, conform cărora, din interpretarea logico-juridică, prin folosirea sintagmei „altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 )”, conţinută în art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, se are în vedere indemnizaţia/diurna prevăzută de lege în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice pentru activitatea desfăşurată în cadrul birourilor electorale, asimilată prin lege detaşării, iar, prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, indemnizaţia/diurna cuvenită se datorează de entitatea căreia îi profită activitatea desfăşurată de cel detaşat – unitatea administrativ-teritorială în care au loc alegerile locale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată că tribunalul este învestit, conform legii, cu judecata în primă instanţă a unui proces privind diurna în cuantum de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare lunară brută, aferentă activităţii desfăşurate de reclamanţii magistraţi în cadrul birourilor electorale de circumscripţie, primele două condiţii de admisibilitate fiind îndeplinite.

Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă între soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra obligaţiei unităţii administrativ-teritoriale de a efectua plata diurnei pretinse în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfăşurată de reclamanţii magistraţi în cadrul birourilor electorale, aspect care face obiectul cererii introductive şi, corelativ, al apărărilor formulate în cauză.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte însă condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Cu titlu prealabil, se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

În absenţa definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept” (noţiune autonomă care şi-a clarificat înţelesul în jurisprudenţa constituită în aplicarea normei generale prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi care, reluată fiind şi redată identic în cuprinsul normei speciale, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, are acelaşi înţeles), această cerinţă este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Definitorie, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului de judecată în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

Autorul sesizării supune dezlegării instanţei supreme următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 121 alin. (23) şi (24) din Legea nr. 115/2015 prin raportare la art. 47 alin. (1) din Codul muncii, obligaţia de a achita diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru activitatea desfăşurată de judecător în cadrul birourilor electorale revine beneficiarului activităţii desfăşurate de acesta în calitate de membru al biroului electoral – unitatea administrativ-teritorială.

Aşadar, problematica întrebării adresate urmăreşte dezlegarea cu valoare de principiu, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, a chestiunii referitoare la titularul obligaţiei de plată a diurnei reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru activitatea desfăşurată de judecător în cadrul birourilor electorale, în sensul de a se stabili dacă diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 intră în domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 121 alin. (2 3 ) sau a dispoziţiilor art. 121 alin. (2 4 ) din Legea nr. 115/2015.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita [prima fiind în sensul că obligaţia de plată a diurnei reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 incumbă angajatorului, iar secunda în sensul că obligaţia de plată incumbă unităţii administrativ-teritoriale], totuşi intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a formula o dezlegare cu privire la norma de drept nu este necesară, având în vedere caracterul clar al reglementării.

Potrivit art. 121 alin. (2 3 ) şi (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, „Pe perioada cât funcţionează birourile şi oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar şi operatorii de calculator desemnaţi de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detaşaţi. Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile şi instituţiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2 3 ) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizaţiilor de detaşare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2 3 ), precum şi a oricăror alte drepturi băneşti cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat”. Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, „Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea”. În privinţa magistraţilor, există dispoziţii speciale, respectiv art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006, potrivit cărora „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare”.

Dat fiind că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006 stabilesc dreptul magistraţilor detaşaţi la diurnă de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, în mod distinct şi într-o configuraţie juridică specifică faţă de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi de prevederile art. 121 alin. (2 3 ) şi (2 4 ) din Legea nr. 115/2015, rezultă că interpretarea normelor ce formează obiectul sesizării nu prezintă o reală dificultate, instanţa de trimitere având la îndemână instrumentele juridice uzuale, respectiv coroborarea textelor legale redate în precedent.

În acest context se impune concluzia că nu este necesară intervenţia instanţei supreme pe calea procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu orice chestiune de drept putând fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai una care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex, condiţie care nu se regăseşte în cuprinsul prezentei sesizări.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,