Decizia nr. 227 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 532/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.129/62/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 decembrie 2024, în Dosarul nr. 3.129/62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic), în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), se poate considera că sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public beneficiază de un regim special, derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun în materia salarizării funcţionarilor publici, şi, în consecinţă, poate fi acordat la nivelul rezultat din aplicarea sa la salariul de bază majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), sau este limitat conform art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) şi (5) din Codul silvic, în forma în vigoare începând cu data de 18 iulie 2021, şi ale art. 22 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se poate considera că acestea au caracter de norme speciale, cu regim derogatoriu de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă sporul de risc de 25% pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public şi indemnizaţia de grad profesional reprezintă doar componente ale drepturilor salariale şi nu pot fi considerate ca având natura juridică de sporuri, compensaţii, adaosuri, prime, premii şi indemnizaţii în sensul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, supuse plafonului maxim de 30% din suma salariilor de bază.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 martie 2025, cu nr. 532/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 16 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Codul silvic ” Art. 120. – (…) (5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 ” Art. 22. – (1) La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul silvic se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor, funcţia, titlul ştiinţific, vechimea în muncă, vechimea în domeniul silviculturii, locul şi condiţiile în care îşi exercită profesia. (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 7. – Termeni În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (…) i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal; (…) m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar. „ ” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…)” Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” Capitolul I A. Salarizarea funcţionarilor publici ” (…) f) Funcţii publice specifice de manager public (…) 3. Funcţionarii publici din cadrul aparatului (…) Ministerului Apelor şi Pădurilor (…) beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 ” Art. I. – (…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 ” Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 ” Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 ” Art. II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 3.129/62/2024, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră B, a solicitat obligarea pârâtei: – să înceteze să mai reţină din drepturile salariale lunare acele componente salariale reprezentând spor de risc de 25% din salariul de bază, indemnizaţie lunară de grad profesional, contravaloare tichete de vacanţă, precum şi orice alte astfel de drepturi; – să îi restituie sumele de bani reprezentând componentele salariale: spor de risc de 25% din salariul de bază, indemnizaţie lunară de grad profesional, contravaloare tichete de vacanţă, precum şi orice alte astfel de drepturi pe care le-a reţinut din drepturile sale salariale, cu titlu de „reţineri” şi/sau „corecţii brute”, şi care, la data prezentei, pentru perioada ianuarie-octombrie 2023 erau în cuantum de 11.525 lei, cuantumul urmând a fi majorat (actualizat), în funcţie de situaţia concretă; – să reincludă în drepturile sale lunare şi să îi plătească lunar componentele salariale reprezentând spor de risc de 25% din salariul de bază, indemnizaţie lunară de grad profesional, contravaloare tichete de vacanţă, precum şi orice alte astfel de drepturi pe care le-a reţinut; – să (re)calculeze, retroactiv, pe o perioadă de 3 ani anteriori formulării cererii şi să îi plătească sumele de bani reprezentând diferenţa dintre sumele calculate şi stabilite cu titlu de spor de risc de 25%, pe care pârâta, în mod greşit, le-a calculat raportându-se la cuantumul salariului de bază, fără a avea în vedere majorarea cu 15% a acestuia pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, şi sumele de bani care i se cuveneau, prin calcularea şi stabilirea corectă a sporului de risc de 25%, respectiv prin raportarea acestuia la cuantumul salariului de bază, cu luarea în considerare a cuantumului salariului de bază, astfel cum acesta a fost majorat cu 15%, pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017; – în viitor, să procedeze la calcularea, raportarea şi plata sporului de risc de 25%, având în vedere cuantumul salariului de bază, astfel cum acesta a fost majorat cu 15%, pentru complexitatea muncii, conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017; – retroactiv, începând cu luna noiembrie 2023, să procedeze la reindividualizarea/redeterminarea indemnizaţiei de concediu de odihnă, în sensul ca, la determinarea acesteia, să ia în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile şi indemnizaţiile permanente de care beneficiază şi, pe cale de consecinţă: – să îi plătească retroactiv, începând cu luna noiembrie 2023, sumele de bani reprezentând diferenţa dintre sumele care i se cuveneau cu titlu de indemnizaţie de concediu, în sensul petitului 6, şi sumele pe care le-a plătit cu acest titlu; – în viitor, la determinarea indemnizaţiei de concediu, să ia în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile şi indemnizaţiile permanente de care beneficiază; – plata sumelor de bani ce fac obiectul acţiunii să fie restituite şi plătite în mod global (unitar), şi nu eşalonat.

În motivarea acţiunii a arătat că ocupă funcţia de consilier superior în cadrul compartimentului Controlul activităţii de vânătoare – Direcţia de control al regimului silvic şi cinegetic din cadrul Gărzii Forestiere B. În plus, deţine şi gradul profesional silvic de inginer inspector general silvic gradaţia II, în acest sens fiind anexa la Decizia nr. xxx din 10 iulie 2023.

Începând cu luna ianuarie 2023, angajatorul a procedat la reţinerea din drepturile salariale lunare a sumelor de bani reprezentând spor de risc şi indemnizaţie lunară de grad profesional, reţinere întemeiată pe prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamantul a susţinut că sporul de risc este reglementat de o lege specială – Codul silvic, iar modul de calcul al acestui spor şi acordarea lui se determină potrivit dispoziţiilor altei legi speciale – art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, fapt ce rezultă atât din prevederile legale invocate, cât şi din considerentele Deciziei nr. 7 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021 (Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021).

Pe de altă parte, indemnizaţia de grad profesional este o componentă a drepturilor salariale ale personalului silvic, după cum s-a prevăzut expres prin art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Aşadar, similar sporului de risc, şi dreptul la indemnizaţia de grad profesional este reglementat de legi speciale – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi Codul silvic, iar modul de calcul al acestui drept şi acordarea lui se determină potrivit dispoziţiilor legii speciale – art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Acordarea sporului de risc şi a indemnizaţiei de grad profesional nu contravine art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece în privinţa personalului silvic se aplică dispoziţiile speciale menţionate.

În ceea ce priveşte baza de calcul al sporului de risc, pentru justificarea solicitării formulate, a arătat că, în conformitate cu anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017: „NOTĂ: . . . 3. Funcţionarii publici din cadrul aparatului (…) Ministerului Apelor şi Pădurilor (…), beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”

Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, şi a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune a petitelor nr. 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, raportat la neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv necontestarea stabilirii cuantumului sporului de risc începând cu data emiterii actului administrativ de acordare a dreptului.

Pe fondul cererii a arătat că reclamantul a câştigat acordarea drepturilor privind sporul de risc şi indemnizaţia de grad profesional prin sentinţe judecătoreşti prin care Garda Forestieră B a fost obligată la calcularea şi plata drepturilor conform legii, respectiv sporul de risc de 25% din salariul de bază şi indemnizaţia de grad profesional silvic. Toate drepturile s-au calculat începând cu data care a fost indicată în titlurile executorii sau începând cu data naşterii creanţei, dar acestea nu s-au majorat, deoarece au fost aplicate ordonanţele de urgenţă care limitează an de an, începând cu anul 2018, cuantumul sporului la cel avut în anul anterior în plată.

Prin titlul executoriu prin care s-a stabilit dreptul reclamantului, Decizia nr. 1.035/R din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul civil nr. 4.227/62/2018, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că „în aplicarea prezentei decizii, intimata-pârâtă (…) va ţine seama de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu menţiunea că limita de 30% se referă la un nivel maxim pentru fiecare ordonator de credite şi nu la situaţia individuală a fiecărui salariat”.

Începând cu luna martie 2020, Garda Forestieră B a intrat efectiv în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, iar de la această dată salariului de bază al reclamantului i-au fost aplicate majorările prevăzute de lege (15% majorare a salariului de bază pentru complexitatea muncii), dar, din cauza limitărilor legale explicite, cuantumul sporului de risc a rămas la nivelul din anul 2019.

Raportat la limitările anuale ale sporurilor, rezultă că acestea nu sunt aplicate ca procent la salariu şi nu se modifică, ele fiind practic îngheţate. Cuantumul, adică suma efectivă de plată, nu a mai putut fi modificat, indiferent de modificarea salariului de bază.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2024, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a pus în discuţie aplicabilitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi eventuala necesitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Încheierea pronunţată la data de 16 decembrie 2024, s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării în ceea ce priveşte cele două probleme de drept, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că tribunalul este învestit cu soluţionarea în primă instanţă a unui proces privind stabilirea şi plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (reclamantul având calitatea de funcţionar public în cadrul Gărzii Forestiere B, instituţie publică teritorială, finanţată integral de la bugetul de stat).

În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităţilor procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care are un caracter special şi parţial derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun.

Problemele de drept puse în discuţie în speţă prezintă un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, având în vedere că îşi au izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, în raport cu diferite categorii de sporuri/indemnizaţii, a făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii, soluţiile adoptate şi considerentele ce le-au fundamentat fiind necesar a fi corelate.

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale expuse în cuprinsul celor două probleme de drept depinde, în esenţă, soluţionarea acţiunii din prezentul dosar, cele două părţi având interpretări diferite asupra acestora.

Prin consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra problemei de drept enunţate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în sensul admiterii, iar aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Ambele părţi au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă nu au expus un punct de vedere distinct cu privire la problemele de drept ce urmează a fi dezlegate, exprimându-şi poziţia procesuală prin cererea introductivă, respectiv întâmpinarea depusă la dosar. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că Legea-cadru nr. 153/2017 şi, implicit, limitările cuprinse în acest act normativ sunt aplicabile inclusiv personalului silvic cu statut de funcţionar public, din interpretarea textelor de lege neputându-se deduce că reglementările cuprinse în art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 şi art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se aplică independent de dispoziţiile din Legea-cadru nr. 153/2017 şi fără corelare cu acestea.

Pârâta Garda Forestieră B se află în subordinea Gărzii Forestiere Naţionale, care este, potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 46/2023 privind organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi gărzile forestiere (Hotărârea Guvernului nr. 46/2023), instituţie publică ce funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură, cu atribuţii în controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi în aplicarea controlului cinegetic pentru întreg teritoriul naţional.

Reclamantul face parte din categoria personalului silvic cu statut de funcţionar public, această categorie fiind menţionată expres în cuprinsul art. 2 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, lege care devine, astfel, aplicabilă.

Faptul că inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de salarizare a acestei categorii de funcţionari este aplicabilă Legea-cadru nr. 153/2017 reiese şi din paragraful 51 din Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021.

Devenind aplicabilă şi în privinţa acestei categorii de personal, Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică sub toate aspectele incidente, deci inclusiv sub aspectul limitării instituite de art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege.

Art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care face vorbire despre sporul de risc şi indemnizaţia de grad profesional ca reprezentând componente ale drepturilor salariale, nu poate fi privit ca reprezentând o normă specială aplicabilă cu prioritate faţă de Legea-cadru nr. 153/2017 şi nici ca fiind contrar diferitelor categorii de elemente ale venitului salarial definite de legea-cadru.

Astfel, conform art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Sporul de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic se încadrează în mod complet în această definiţie, iar faptul că acesta este numit în legislaţia care îl instituie „component al drepturilor salariale” nu îi conferă un regim juridic distinct, derogatoriu.

Aceeaşi este opinia instanţei şi în ceea ce priveşte indemnizaţia de grad profesional, în măsura în care, potrivit art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Cum cele două elemente, salariile de bază şi indemnizaţiile, sunt evidenţiate distinct în cuprinsul definiţiei venitului salarial, iar indemnizaţia de grad profesional este numită de legiuitor tot componentă a dreptului salarial (echivalent cu venitul salarial), aceasta nu poate fi considerată ca făcând parte din salariul de bază şi, astfel, nu poate fi supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceleaşi considerente, nefiind inclus în salariul de bază, sporul de risc de 25% este apreciat de instanţă că se află şi sub incidenţa limitărilor instituite prin art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, la cuantumul fix deja stabilit prin raportare la aceste acte normative, modalitatea de determinare în concret urmând însă a fi stabilită de instanţă pe baza probelor de la dosar, vizând şi modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care reclamantului i-a fost recunoscut acest drept şi care era cuantumul maxim la care acesta putea fi limitat.

Raportat la motivele expuse, opinia instanţei de trimitere este în sensul că răspunsul este negativ la ambele probleme de drept sesizate. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeaşi lege.”

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: „51. Existenţa acestui spor este în concordanţă şi cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 (…), art. 7 lit. a) şi i) din această lege prevăzând că: «În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX; (…) i) «sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal». În anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabilă acestei categorii de personal, la art. 9 din capitolul II, denumit «Sporuri şi alte drepturi», se prevede că: «Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile şi indemnizaţiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat».” VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile şi asupra căreia instanţa supremă să nu se fi pronunţat, astfel încât au propus respingerea sesizării, ca inadmisibilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării are ca premisă faptul că aceasta se fundamentează pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Sfera de aplicare a acestui act normativ este circumscrisă prin dispoziţiile art. 1, de unde rezultă că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă sa le soluţioneze.

Potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, din punctul de vedere al admisibilităţii, vor fi examinate atât condiţiile speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi cele care decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă prin efectul normei de trimitere prevăzute la art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

Ca atare, admisibilitatea sesizării presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu şi de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi, de asemenea, chestiunea de drept în discuţie să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile şi stadiul procedurii, întrucât instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea cererii formulate de un reclamant care face parte din categoria personalului silvic cu statut de funcţionar public, fiind pusă în discuţie chestiunea acordării sporului de risc de 25% şi a indemnizaţiei de grad profesional pentru această categorie de personal, respectiv a împrejurării dacă limitările cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile inclusiv personalului silvic cu statut de funcţionar public, faţă de dispoziţiile art. 120 alin. (5) din Codul silvic şi ale art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Aşadar, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În privinţa celorlalte condiţii, care să facă admisibil demersul, referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să genereze, prin interpretări diferite, practică neunitară şi asupra căreia instanţa supremă să nu se fi pronunţat, se constată că ele nu sunt întrunite, în raport cu cele două întrebări ale sesizării, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept autentică, reală, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar genera insecuritatea raporturilor juridice (spre exemplu, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024; nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025 etc.).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept (deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024; nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025, etc.).

Instanţa de trimitere nu a motivat admisibilitatea sesizării din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept în sensul dispoziţiilor legale care reglementează procedura hotărârii prealabile, nu a prezentat argumentele pentru care există o dificultate reală de interpretare, care să justifice o dezlegare de principiu de către instanţa supremă, şi a exprimat, de altfel, un punct de vedere tranşant asupra problemei de drept.

Prin încheierea de sesizare s-a reţinut că problemele de drept în discuţie ar prezenta un grad de dificultate ridicat, deoarece „modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, în raport cu diferite categorii de sporuri/indemnizaţii, a făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de instanţa supremă în procesul hotărârii prealabile şi a recursului în interesul legii, soluţiile şi considerentele ce le-au fundamentat fiind necesar a fi corelate”.

Instanţa de trimitere nu a arătat însă care sunt aceste decizii şi în ce ar consta dificultăţile ridicate de aplicarea lor, în contextul în care, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut, în mod constant, că este în căderea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor sarcina de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului concret, indiferent dacă acestea se află în una sau în mai multe astfel de decizii, pentru a le respecta şi a valorifica raţionamentul juridic şi argumentele care au stat la baza acestora, în situaţia în care, pentru identitate de raţiune, mutatis mutandis, reperele de analiză stabilite îşi păstrează valabilitatea.

În acelaşi timp, se constată că, în analiza punctuală a dificultăţii chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită, trebuie pornit de la împrejurarea că în raporturile dintre părţi există deja hotărâri judecătoreşti care au tranşat faptul că acordarea sporului de risc este subordonată limitării prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, prin Decizia nr. 1.035 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în care reclamantul din cauza în care s-a formulat sesizarea avea calitatea de recurent-reclamant, s-a dispus obligarea pârâtei să calculeze şi să plătească reclamanţilor sumele de bani reprezentând sporul de risc de 25% din salariul de bază, conform prevederilor art. 120 alin. (5) din Codul silvic, începând cu data de 21 iulie 2017 şi până la stingerea dreptului, reţinându-se, în considerente, că: „În aplicarea prezentei decizii, intimata-pârâtă Garda Forestieră B. va ţine seama de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu menţiunea că limita de 30% se referă la un nivel maxim pentru fiecare ordonator de credite şi nu la situaţia individuală a fiecărui salariat”.

Or, asemenea dezlegări se opun părţilor raportului juridic cu efectele autorităţii de lucru judecat, nemaiputând fi supuse reevaluării jurisdicţionale, pentru ca instanţa de trimitere să poată formula o sesizare având ca obiect solicitarea de lămurire a unui aspect care a făcut deja obiect al dezbaterii judiciare şi respectiv, al dezlegărilor jurisdicţionale.

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a făcut corelaţia între Legea-cadru nr. 153/2017 şi Codul silvic, stabilind că anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 este aplicabilă.

Astfel, în paragraful 51 al acestei decizii s-a reţinut că: „Existenţa acestui spor este în concordanţă şi cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 (…), art. 7 lit. a) şi i) din această lege prevăzând că: «În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX; (…) i) «sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal». În anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabilă acestei categorii de personal, la art. 9 din capitolul II, denumit «Sporuri şi alte drepturi», se prevede că: «Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile şi indemnizaţiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat».”

Din punctul de vedere expus de complet în legătură cu problema ce constituie obiectul sesizării nu rezultă, odată în plus, în ce ar consta dificultatea, câtă vreme se stabileşte statutul Gărzii Forestiere, ca instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, ceea ce o plasează sub incidenţa art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar în privinţa reclamantului, încadrat în categoria personalului silvic cu statut de funcţionar public, s-a apreciat asupra incidenţei dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În egală măsură, în privinţa indemnizaţiei de grad profesional, completul ce a formulat sesizarea a arătat de ce dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care identifică sporul de risc şi indemnizaţia de grad profesional ca elemente componente ale drepturilor salariale, nu pot fi considerate derogatorii de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, care, prin art. 7 lit. i), definesc sporul ca element al salariului lunar, iar prin lit. m) a aceluiaşi articol, enumerând elementele venitului salarial al personalului din sectorul bugetar, fac referire la „salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”.

Aşadar, faţă de reclamant există deja o dezlegare în legătură cu regimul juridic aplicabil sporului de risc, care nu este văzut ca un spor în afara legii generale a salarizării, iar aplicarea acestuia trebuie să se facă în limita de 30% prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, dezlegare dată prin Decizia nr. 1.035 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, anterior menţionată.

Totodată, există o dezlegare cu caracter de principiu, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021 (paragraful 51), care poate fi valorificată la speţă, în ceea ce priveşte corelaţia ce trebuie realizată între Legea-cadru nr. 153/2017 şi Codul silvic.

Pentru toate aceste argumente, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate enunţate, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.