Decizia nr. 214 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 14/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 517/100/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de doamnele judecător Virginia Florentina Duminecă şi Cristina Ardeleanu şi opinia contrară formulată de doamna judecător Simona Lala Cristescu, care au fost comunicate părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 decembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 517/100/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se impun a fi interpretate în sensul că se aplică şi persoanelor care s-au înscris la pensie anterior intrării în vigoare a art. I din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi care au formulat o cerere de recalculare conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau, din contră, sunt aplicabile numai persoanelor care au formulat cerere de înscriere la pensie ulterior intrării în vigoare a acestei norme? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) în forma modificată prin Legea nr. 234/2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, în vigoare începând cu data de 16 decembrie 2019). ” Art. 20. – (…) (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie.”

Dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 ce formează obiectul sesizării au fost abrogate prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, fiind relevante însă în ceea ce priveşte cererile de recalculare a drepturilor de pensie formulate anterior datei de 1 septembrie 2024, când a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023.

Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019). ” Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…)

Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 20. – (1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.»” 11. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010). ” Art. 107. – (…) (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 12. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă la 20.04.2024, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, anularea Deciziei nr. xx/12.01.2024 şi obligarea pârâtei să îi valorifice în condiţii speciale perioadele în care a desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, arătând, în esenţă, că s-a înscris la pensie pentru limită de vârstă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 şi că, raportat la modificările aduse de acest act normativ art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dar şi la dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, acesta este îndrituit la valorificarea în condiţii speciale a perioadelor în care a avut calitatea de personal silvic. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 13. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. Pârâta a depus concluzii scrise, prin care a arătat că, în aprecierea sa, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se aplică doar persoanelor înscrise la pensie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. În opinia instanţei de trimitere, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se impune a fi interpretat în sensul că beneficiile prevăzute de această dispoziţie se aplică numai persoanelor înscrise la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, persoanele înscrise la pensie anterior acestui moment neputând beneficia de acestea prin formularea unei cereri de recalculare întemeiate pe art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Timişoara au transmis o practică judiciară consistentă şi relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Din răspunsurile primite a rezultat existenţa unei orientări jurisprudenţiale cvasiunanime în sensul că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se impun a fi interpretate în sensul că se aplică şi persoanelor care s-au înscris la pensie anterior intrării în vigoare a art. I din Legea nr. 234/2019 şi care au formulat o cerere de recalculare conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale, în esenţă, instanţele judecătoreşti naţionale au reţinut că textul de lege ce face obiectul sesizării prevede o încadrare retroactivă a personalului silvic şi nu face distincţie în funcţie de data pensionării. Prin urmare, au apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinţelor emise de angajator privind desfăşurarea activităţii în condiţii speciale.

Au fost exprimate şi opinii teoretice, în acelaşi sens, de către curţile de apel Iaşi şi Suceava, tribunalele Iaşi, Vaslui şi Teleorman.

O opinie contrară, în sensul că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se impun a fi interpretate în sensul că se aplică doar persoanelor care s-au înscris la pensie ulterior intrării în vigoare a art. I din Legea nr. 234/2019 şi care au formulat o cerere de recalculare conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, a fost exprimată doar la nivel teoretic, de către Tribunalul Ilfov. Astfel, instanţa a remarcat că, acolo unde legiuitorul a dorit să ofere anumite beneficii şi celor care s-au înscris la pensie anterior reglementării acestora, a prevăzut în mod expres că pensiile aflate în plată se vor recalcula la cerere sau din oficiu. Însă, în privinţa personalului silvic înscris la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă posibilitatea recalculării pensiei la cerere sau din oficiu prin valorificarea activităţii în condiţii speciale de muncă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii relevante: Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 2 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 114 din data de 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 11 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 28 din 3 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 12 iulie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun, prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”).

În acest context normativ, se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată că tribunalul este învestit, conform legii, cu judecata în primă instanţă a unui proces privind anularea unei decizii de respingere a cererii de recalculare a pensiei, primele două condiţii de admisibilitate fiind îndeplinite.

Se are în vedere, în această evaluare, faptul că intră în domeniul de aplicare al ordonanţei litigiile privind actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice şi că, astfel cum s-a stipulat deja prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, personalul silvic este salarizat potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anexa nr. VII (paragraful 51 şi următoarele).

Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra îndrituirii beneficiarului pensiei la recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a perioadelor în care a desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în condiţiile în care s-a înscris la pensie pentru limită de vârstă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aspect care face obiectul cererii introductive şi, corelativ, al apărărilor formulate în cauză.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În analiza condiţiei existenţei unei chestiuni de drept se impune precizarea că admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acelaşi sens, în sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept.” (Decizia nr. 41/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, Decizia nr. 43/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, Decizia nr. 53/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024).

Rămân valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025), evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanţelor suficiente repere interpretative pentru rezolvarea cauzelor, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluţie de admitere, ci şi pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării.

Aşadar, chiar dacă Înalta Curte nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

În prezenta cauză, pentru ca problema ce constituie obiect al sesizării să reprezinte o veritabilă chestiune de drept, în coordonatele condiţiei de admisibilitate menţionate anterior, se impune a se verifica dacă există o normă de drept cu un conţinut neclar, ambiguu, susceptibil de interpretări diferite, în accepţiunea instanţei de trimitere, şi în ce măsură există, în jurisprudenţa Înaltei Curţi, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept.

În sesizarea dedusă examinării de faţă se constată că instanţa de trimitere solicită a se identifica întinderea sferei destinatarilor dispoziţiilor legale supuse interpretării care vizează efectele juridice ale desfăşurării activităţii în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale potrivit art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 în ceea ce priveşte vârsta standard de pensionare şi punctele lunare de pensie şi mecanismul recalculării drepturilor de pensie, puse la îndemâna beneficiarilor din sistemul public de pensii.

Astfel, autorul sesizării supune dezlegării instanţei supreme următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic se impun a fi interpretate în sensul că se aplică şi persoanelor care s-au înscris la pensie anterior intrării în vigoare a art. I din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic şi care au formulat o cerere de recalculare conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sau, din contră, sunt aplicabile numai persoanelor care au formulat cerere de înscriere la pensie ulterior intrării în vigoare a acestei norme.

Aşadar, problematica întrebării adresate urmăreşte identificarea cu valoare de principiu, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, a sferei categoriilor de pensionari care beneficiază de recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă, respectiv dacă acest beneficiu trebuie interpretat restrictiv şi, în consecinţă, limitat numai la persoanele care au formulat cerere de înscriere la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019 prin care a fost modificat art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 [au fost introduse alin. (2) şi (3) prin care au fost calificate ca locuri de muncă în condiţii speciale unele locuri de muncă din domeniul silvicultură şi au fost stabilite efectele desfăşurării activităţii în aceste locuri de muncă, în ceea ce priveşte vârsta standard de pensioare şi punctele lunare de pensie] sau, dimpotrivă, se impune a fi interpretat extensiv şi, în consecinţă, recunoscut şi pentru persoanele care au formulat cerere de înscriere la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 şi s-au adresat caselor de pensie cu o cerere de recalculare a drepturilor de pensie potrivit noii legi.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita (prima fiind de negare, iar secunda de recunoaştere a unui asemenea drept, în beneficiul persoanelor care au formulat cerere de înscriere la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019), totuşi intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a formula o dezlegare cu privire la norma de drept nu este necesară, având în vedere jurisprudenţa pronunţată în procedura de unificare până la momentul redactării prezentului raport, dar şi hotărârile judecătoreşti şi opiniile teoretice transmise de instanţele naţionale, menţionate la capitolul VII al acestei decizii, care ilustrează o orientare cvasiunanimă (o singură instanţă a exprimat un punct de vedere contrar şi nu s-au identificat elemente de jurisprudenţă neunitară) în sensul că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se impun a fi interpretate în sensul că se aplică şi persoanelor care s-au înscris la pensie anterior intrării în vigoare a art. I din Legea nr. 234/2019 şi care au formulat o cerere de recalculare conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

Referitor la jurisprudenţa de unificare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este de reţinut incidenţa Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale, iar personalul silvic care a desfăşurat aceste activităţi, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute de ordonanţă. Totodată a statuat că obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

În considerentele deciziei s-a prevăzut că: „115. Având în vedere faptul că Legea nr. 234/2019 a prevăzut expres că locurile de muncă în care personalul silvic desfăşoară anumite activităţi, enumerate limitativ în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, iar perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţile respective reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul special al condiţiilor de muncă în care prestează activitatea acest personal de specialitate, se desprinde concluzia că, în ceea ce priveşte activităţile în discuţie, nu există obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. Pentru considerente similare nu trebuie îndeplinite condiţiile impuse de art. 30 din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 234/2019 impunându-se ca lege specială ulterioară care derogă de la legea generală în materie.” şi că: „133. În condiţiile în care art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 face referire la perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale de muncă şi la modalitatea în care se înregistrează perioada de vechime realizată în condiţii speciale de muncă, se poate concluziona că nu poate fi exclusă de la aplicarea acestor dispoziţii legale perioada în care s-a desfăşurat activitate în condiţii speciale doar pe considerentul că Legea nr. 234/2019 a intrat în vigoare ulterior, legiuitorul făcând referire expresă la perioadele de activitate desfăşurate anterior intrării în vigoare a legii.”

Un al doilea reper jurisprudenţial îl reprezintă Decizia nr. 114 din 9 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care, deşi a fost respinsă ca inadmisibilă o sesizare cu conţinut similar celui pendinte [obligarea pârâtei casa teritorială de pensii de a emite o nouă decizie de pensie cu valorificarea drepturilor cuprinse în adeverinţele emise de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin care s-a atestat calitatea reclamantului de angajat al unităţii în perioadele 24.05.1984- 1.05.1987 pe post de pădurar, 1.05.1987-14.01.2005 pe post de tehnician silvic şi din 14 ianuarie 2005 până în prezent pe post de inginer silvic, beneficiind de condiţii de lucru speciale, conform art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000] în considerentele acestei decizii există dezlegări de principiu care pot fi aplicate în prezenta cauză. În acest sens, s-a statuat, de principiu, că „litigiile aflate pe rolul instanţelor de trimitere au un conţinut similar cu cel menţionat în paragraful precedent şi se înscriu în registrul celor care configurează domeniul de aplicare al Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind vorba de drepturi de pensie pretinse şi pentru perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv datei de 30 mai 2000” şi că: ” 110. Prin urmare, în pronunţarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a însuşit în mod expres cea de-a treia orientare jurisprudenţială, potrivit căreia drepturile personalului silvic, acordate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, se acordă beneficiarilor fără limitare în timp şi fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie sau la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă. 111. Deopotrivă, se impune a se evidenţia că, astfel cum reiese din paragraful 67 al Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, cea de-a doua orientare jurisprudenţială, expusă în cuprinsul acestei decizii, exprima opinia în sensul că perioada care se consideră a fi lucrată în condiţii speciale nu poate fi anterioară datei de 1 aprilie 2001, deoarece doar după acest moment, prin efectul Legii nr. 19/2000, a fost introdusă noţiunea de loc de muncă desfăşurat în condiţii speciale. Or, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pronunţarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, nu şi-a însuşit această orientare jurisprudenţială, ci, astfel cum deja s-a argumentat, pe cea care implică lipsa unei limitări temporale a beneficiului în discuţie. 112. Tot astfel, din paragraful 83 al Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 reiese o primă orientare jurisprudenţială, potrivit căreia încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 în condiţii speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 (printre care şi cel al expunerii efective a angajatului la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru). Or, nici această orientare jurisprudenţială nu a fost însuşită de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pronunţarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, din toate argumentele anterior prezentate reieşind că a fost dezlegat aspectul caracterului special al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, şi excluderea aplicării oricăror criterii şi condiţii instituite prin actele normative cu caracter general.”

Aşadar, rezultă că în considerentele respectivei decizii s-a apreciat că nu există o limitare în timp pentru recunoaşterea efectelor acestei condiţii.

Totodată, şi în cadrul Deciziei nr. 89 din 25 noiembrie 2024, instanţa supremă a reţinut următoarele: „96. Or, atât timp cât printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a considerat, prin argumente cu valoare decisivă, că activitatea desfăşurată în locurile de muncă prevăzute de Legea nr. 197/2021 este considerată a fi fost desfăşurată în condiţii speciale, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată de angajator/fostul angajator conform legislaţiei anterioare intrării în vigoare a legii şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator, nu ar putea fi acceptată o interpretare restrictivă a efectelor completării art. 30 alin. (1) al Legii nr. 263/2010, în sensul în care doar persoanele ale căror drepturi la pensie au fost deschise după intrarea în vigoare a Legii nr. 197/2021, desfăşurând activităţi încadrate similar potrivit vechii legislaţii, ar putea beneficia de un stagiu în condiţii speciale. O astfel de interpretare restrictivă a intenţiei legiuitorului ar putea aduce grave atingeri principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii publice; în alte cuvinte, ar crea premisele unei diferenţe de tratament între titularii cererilor de acordare a pensiei şi ar genera o situaţie de inechitate, care nu poate fi justificată obiectiv şi rezonabil. (…) 98. Omisiunea menţionării, în cuprinsul unei legi de modificare şi completare, a tuturor efectelor pe care o modificare legislativă le produce, în considerarea unor texte normative care există în cuprinsul legii şi asupra cărora nu se intervine, nu echivalează cu negarea efectelor acestora, orice excepţie de la aplicarea legii trebuind să fie explicită, iar nu implicită, de strictă interpretare şi aplicare. 99. Absenţa oricărei menţiuni referitoare la beneficiul legii, prin recalcularea pensiei aflate în plată (cu referire la Legea nr. 197/2021), recunoscut inclusiv în favoarea persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a acesteia, poate fi acoperită prin aplicarea dreptului comun în materie, reprezentat de alin. (3) – (5) ale art. 107 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora: « (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. (4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii. (5) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.»”

Deoarece există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri obligatorii, care se constituie în repere de interpretare în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, revine instanţei de trimitere atribuţia jurisdicţională de a verifica şi respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage elementele de interpretare care prezintă relevanţă în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,