Decizia nr. 297 din 15 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 745/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în dosarele nr. 4.446/120/2023 şi nr. 626/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 5 martie 2025, în Dosarul nr. 4.446/120/2023, şi prin încheierea din 7 aprilie 2025, în Dosarul nr. 626/120/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, anexei nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se poate reţine că decizia de salarizare emisă de preşedintele curţii de apel în exercitarea atribuţiilor de ordonator secundar de credite este un act administrativ ce se bucură de forţă executorie? Dacă, în caz afirmativ, este admisibilă o acţiune în justiţie prin care salariatul, personal auxiliar al instanţei, beneficiar al unei decizii de salarizare, solicită instanţei obligarea angajatorului la plata drepturilor stabilite prin actul administrativ individual? Dacă, în raport cu dispoziţiile art. 70 alin. (4) şi ale art. 82 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 75 alin. (4) şi art. 93 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, raportat la anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, se poate reţine că ordinele de salarizare emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în executarea atribuţiilor de ordonator principal de credite, sunt acte administrative care se bucură de forţă executorie? În situaţia în care răspunsul la această întrebare este afirmativ, este admisibilă o acţiune în justiţie prin care magistratul procuror, beneficiar al unui ordin de salarizare, solicită instanţei obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale menţionate în actul administrativ prin care i-au fost stabilite aceste drepturi?

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectul sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1.294/1/2025 la Dosarul nr. 745/1/2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004) Art. 70. – (…) ” (4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite.” Art. 82. – (…) ” (3) Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ordonator principal de credite.” (…)

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004) Art. 14. – ” (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept şi fără nicio formalitate.” (…) Art. 15. – ” (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii principale.” (…)

Codul de procedură civilă Art. 638. – ” (1) Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: (…) 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.” (…)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare ” Justiţie” Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei Art. 7. – ” (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.” (…)

Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare (Legea nr. 304/2022) Art. 49. – ” (1) Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite.” Art. 75. – (…) ” (4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite.” (…) Art. 93. – (…) ” (3) Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ordonator secundar de credite. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcţiei Naţionale Anticorupţie fiind evidenţiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 4.446/120/2023 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă cu nr. 4.446/120/2023, mai mulţi reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi la plata drepturilor salariale recunoscute retroactiv prin deciziile nr. 132 din 25 aprilie 2023 şi nr. 327 din 3 noiembrie 2023 emise de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, în calitate de ordonator secundar de credite, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi 31 martie 2023, precum şi actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.155 din 29 mai 2024, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a respins cererea formulată împotriva pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Curtea de Apel Galaţi; a admis în parte cererea formulată împotriva pârâţilor Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, pe care i-a obligat la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit deciziilor nr. 132 din 25 aprilie 2023 şi nr. 327 din 3 noiembrie 2023 ale preşedintelui Curţii de Apel Galaţi şi cele încasate efectiv începând cu 1 ianuarie 2018 şi în continuare, precum şi la actualizarea acestor diferenţe cu rata inflaţiei la care se adăugă dobânda legală de la data scadenţei şi până la data plăţii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că decizia de stabilire a drepturilor salariale reprezintă un act administrativ care nu are caracter executoriu. Or, în lipsa unui titlu executoriu, drepturile salariale stabilite printr-un act administrativ devin iluzorii cât timp ordonatorul principal de credite nu poate asigura fondurile necesare plăţii, întrucât Guvernul României refuză alocarea fondurilor respective.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că reclamanţii justifică un interes personal, direct, născut şi actual în obţinerea unui titlu executoriu necesar pentru plata drepturilor salariale stabilite prin deciziile nr. 132 din 25 aprilie 2023 şi nr. 327 din 3 noiembrie 2023 ale preşedintelui Curţii de Apel Galaţi.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Curtea de Apel Galaţi a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea căii de atac, apelanta a susţinut că emitentului actului administrativ nu i se poate imputa neachitarea drepturilor salariale restante de vreme ce acesta a efectuat demersurile necesare obţinerii lor de la ordonatorul principal de credite. B. Dosarul nr. 626/120/2023 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I civilă cu nr. 626/120/2023, mai mulţi reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării acestora prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 14 februarie 2020.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.552 din 4 octombrie 2023, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată împotriva celorlalţi pârâţi pentru perioada anterioară datei de 20 februarie 2020 şi, ca neîntemeiată, pentru perioada ulterioară acestei date.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine că acţiunea a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinului nr. 224 din 13 aprilie 2023, care prevede salarizarea, începând cu 8 decembrie 2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, au susţinut că dreptul de a fi salarizaţi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 7 decembrie 2018, respectiv 8 decembrie 2018, a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 224 din 13 aprilie 2023 al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Ordinul nr. 551 din 12 aprilie 2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţele de trimitere au apreciat că sesizările îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea iniţială a reţinut că obiectul procesului se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De lămurirea chestiunilor de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate pe deciziile emise de preşedintele Curţii de Apel Galaţi în exercitarea atribuţiilor de ordonator secundar de credite, iar apelanta-pârâtă invocă lipsa fondurilor pentru punerea în executare a actelor administrative individuale, punând astfel în discuţie caracterul executoriu al deciziilor administrative de salarizare.

Completul învestit cu soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea subsecventă a reţinut că reclamanţii au exercitat/exercită funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel că drepturile salariale pretinse se circumscriu domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

A mai arătat că de lămurirea chestiunilor de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât apelanţii susţin că dreptul de a fi salarizaţi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 7 decembrie 2018, respectiv 8 decembrie 2018, a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite prin Ordinele nr. 224 din 13 aprilie 2023 şi nr. 551 din 12 aprilie 2023.

Ambele completuri au menţionat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept invocate, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanţii-reclamanţi din al doilea proces au apreciat că ordinele de salarizare emise de ordonatorii de credite reprezintă acte administrative care se bucură de prezumţia de legalitate şi sunt executorii. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţele de trimitere au reţinut că în cuprinsul Legii nr. 304/2022 şi al Legii-cadru nr. 153/2017 nu sunt edictate dispoziţii cu privire la caracterul executoriu al actului administrativ reprezentat de decizia/ordinul de salarizare.

După evocarea art. 638 alin. (1) pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, instanţele de trimitere au apreciat că puterea executorie a deciziei de salarizare poate fi însă dedusă din aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 7 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În funcţie de caracterul executoriu al deciziei/ordinului de salarizare se ridică problema admisibilităţii acţiunii în justiţie prin care salariatul, în calitate de beneficiar al unei decizii/ordin de salarizare, solicită obligarea angajatorului la plata drepturilor stabilite prin aceste acte administrative.

Astfel, instanţele de trimitere au apreciat că admisibilitatea acţiunii în justiţie este determinată de interesul reclamantului de a obţine un alt titlu executoriu privitor la aceleaşi drepturi recunoscute deja printr-un act administrativ emis de către ordonatorul de credite. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.

Prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesele în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect: (i) obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale recunoscute retroactiv prin deciziile nr. 132 din 25 aprilie 2023 şi nr. 327 din 3 noiembrie 2023, emise de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, în calitate de ordonator secundar de credite, pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 martie 2023 (Dosarul nr. 4.446/120/2023); (ii) obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării acestora prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 14 februarie 2020 (Dosarul nr. 626/120/2023).

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că reclamanţii sunt încadraţi ca specialişti IT la Curtea de Apel Galaţi, respectiv procurori la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în apel pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, care judecă ultimă instanţă.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

Cu privire la cerinţa privind existenţa unei chestiuni de drept se observă că noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege şi a caracterului lor dual şi complex.

Dificultatea de interpretare a normei de drept trebuie să decurgă din aceea că norma este îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării în cadrul mecanismului de unificare este considerată a fi una veritabilă dacă există posibilitatea interpretării diferite a unui text de lege fie din cauză că este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct procesul.

Prin raportare la aceste exigenţe, se constată că instanţa de trimitere care a formulat sesizarea iniţială solicită a se stabili dacă decizia de salarizare emisă de preşedintele curţii de apel în exercitarea atribuţiilor de ordonator secundar de credite este un act administrativ ce se bucură de forţă executorie şi, în caz afirmativ, dacă este admisibilă o acţiune în justiţie prin care salariatul, personal auxiliar al instanţei, beneficiar al unei decizii de salarizare, solicită instanţei obligarea angajatorului la plata drepturilor stabilite prin actul administrativ individual.

Prin sesizarea conexată se cere a se lămuri dacă ordinele de salarizare emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorulşef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în executarea atribuţiilor de ordonator principal de credite, sunt acte administrative care se bucură de forţă executorie şi, în caz afirmativ, dacă este admisibilă o acţiune în justiţie prin care magistratul procuror, beneficiar al unui ordin de salarizare, solicită instanţei obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale menţionate în actul administrativ prin care i-au fost stabilite aceste drepturi.

Dispoziţiile legale cu privire la care autorii sesizărilor solicită interpretarea coroborată sunt cele de la art. 70 şi 82 din Legea nr. 304/2004, art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 49 alin. (1), art. 75 alin. (4) şi art. 93 alin. (3) din Legea nr. 304/2022.

Or, singurul text de lege care are legătură cu întrebările adresate instanţei supreme este cel de la art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, care prevede că „sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie”.

Acest text de lege consacră caracterul executoriu al altor înscrisuri cărora legiuitorul le recunoaşte în mod expres puterea executorie. Fiind redactată într-o manieră clară, norma de drept procesual evocată anterior nu este susceptibilă de interpretări diferite de natură a justifica activarea mecanismului hotărârii prealabile.

Astfel, instanţele de trimitere trebuie să verifice dacă ordinele/deciziile de salarizare emise de ordonatorii de credite au caracter executoriu în virtutea unei dispoziţii legale care să le confere în mod expres acest caracter pentru a stabili dacă beneficiarii drepturilor recunoscute prin aceste acte administrate pot solicita pe cale judiciară plata drepturilor respective.

Or, identificarea normelor aplicabile raportului juridic dedus judecăţii intră şi rămâne în atributul exclusiv al instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor.

De altfel, art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabileşte că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Ca atare, sesizările nu pot primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţelor de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept veritabile, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,